Pretentii civile. Speta. Decizia 558/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr- (Număr în format vechi 749/M/2005)
DECIZIA CIVILĂ NR.558/CM
Ședința publică de la 30 2009
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 2: Jelena Zalman
JUDECĂTOR 3: Maria Apostol
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în M,- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.975/21.06.2005 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr.574/2005, în contradictoriu cu intimata pârâtă "", cu sediul în--26, județul C (fostă " " C, cu sediul în-, județul C).
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 22.09.2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, în vederea depunerii de concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 24.09.2009, la data de 28.09.2009 și la data de 30.09.2009, când a dat următoarea soluție:
CURTEA
Curtea cu privire la recursul civil de față;
a declarat recurs la 16 august 2005 împotriva sentinței civile 975/21.06.2005 pronunțate de Tribunalul Constanța, pe care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr.574/2005 contestatoarea, în contradictoriu cu intimata Construcții și Lucrări Speciale a învestit instanța pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a dispoziției nr.7358/07.02.2005, reintegrarea în funcția deținută anterior și obligarea intimatei la plata drepturilor salariale de care a fost lipsită prin dispoziția contestată, în cuantumul actualizat, precum și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea contestației s-a arătat, în principal, că prin decizia contestată s-a luat măsura încetării raporturilor sale de muncă motivat de restrângerea activității stației de betoane. Aceasta nu este motivată, nu cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 74 lit.c) și d) din Codul muncii și nici criteriile de stabilire a ordinii de prioritate stipulate de art. 70 alin.2 lit.d). Totodată s-a arătat că intimata nu a luat măsuri active de combatere a șomajului prin oferirea altui loc de muncă sau solicitarea sprijinului Agenției de ocupare a forței de muncă.
Consideră că desființarea locului său de muncă nu este efectivă și nu are o cauză reală sau serioasă, întrucât în anul 2004 societatea a înregistrat un profit de 2 miliarde lei iar atelierul pe care îl conduce a înregistrat, după 4 ani, profit de 2 milioane lei, iar angajatorul menține 6 salariați ai serviciului, care cumulează pensia cu salariul și, cel mai important, măsura apare ca fiind o măsură de presiune asupra altui salariat, membru al familiei sale, pentru a renunța la anumite acte față de societate.
Intimata, prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației și obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată. S-a arătat în principal că în cadrul unității, în baza situației economice concrete, Consiliul de Administrație a hotărât restrângerea activității, având loc o concediere individuală, procedura invocată de contestatoare ca nefiind respectată fiind apanajul concedierilor colective.
În înscrisul denumit "completare", atașat la filele 52-53 din dosar contestatoarea a arătat că intimata, la luarea măsurii contestate nu a respectat dispozițiile contractului colectiv de muncă aplicabil, în sensul că nu a respectat criteriile reglementate a se avea în vedere la concediere.
Prin sentința civilă nr.975/21.06.2005 Tribunalul Constanțaa respins excepția nulității absolute a deciziei nr.7358/07.02.2005 emisă de intimată.
A respins ca nefondată contestația formulată de contestatoare și a respins cererea de obligare a contestatoarei către intimată la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a soluționa astfel, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Referitor la nulitatea absolută a deciziei invocată pe considerentul emiterii sale cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, instanța a constatat că raportat la dispozițiile art. 68 din codul muncii și la numărul de salariați disponibilizați, în cadrul intimatei a avut loc o concediere individuală a unui număr de 3 salariați printre care și contestatoarea.
În aceste condiții, procedura concedierii este cea cuprinsă în secțiunile 4 și 6 ale capitolului 5 din Titlul II Codul muncii, în cauză nefiind incidente dispozițiile art.70 din Codul Muncii.
Referitor la nemotivarea deciziei contestate instanța a reținut că, mențiunile ce trebuie cuprinse în decizia contestată sunt cele prevăzute de art. 74 alin.1 lit.a) și b), respectiv motivele care au determinat concedierea și durata preavizului, acestea fiind menționate în decizia contestată.
Referitor la mențiunile prevăzute la art. 74 alin.1 lit.c) și d) din Codul muncii, instanța a constatat că acestea fac referire la procedura concedierii colective și la concedierea pentru motive ce țin de persoana salariatului, aspecte ce nu sunt incidente în cauză. Referitor la nerespectarea procedurii prevăzute la art. 36, 371și 39 din contractul colectiv de muncă(filele 56 - 57 din dosar) instanța constată că se invocă încălcarea a două tipuri de obligații, astfel:
- neanunțarea, neconsultarea sindicatului despre măsura contestată și
- nerespectarea unor criterii de selecție.
Referitor la primul tip de obligații instanța a reținut că sancțiunea nulității absolute este operantă doar dacă se încalcă o obligație imperativă, de valabilitate prevăzută în lege, obligație prevăzută expres sub sancțiunea nulității absolute a actului și cel mai important, anularea actului este singura măsură de restabilire a legalității. Consultarea sau anunțarea organizației sindicale, în cauză nu constituie o condiție de valabilitate a concedierii, atâta timp cât contestatoarea nu este vătămată într-un interes legitim.
În ceea ce privește nerespectarea criteriilor de selecție instanța a reținut că postul contestatoarei a fost singurul restructurat, neexistând un alt post de aceiași natură, la care să se aplice criterii de selecție. Mai mult, dispozițiile art. 65 din Codul muncii, spre deosebire de dispozițiile art. 130 alin.1 lit.a) din Legea 10/1972 fac referire la desființarea locului de muncă, ceea ce face desuetă reglementarea unor criterii de selecție a personalului, cât timp se reduc posturile nu persoana.
Față de aceste considerente instanța a respins ca nefondată excepția nulității absolute a deciziei contestate.
Pe fondul cauzei, instanța a apreciat contestația ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.65 alin.1 și 2 din Codul muncii încetarea contractului de muncă al contestatoarei se poate face în urma desființării colective a locului de muncă ocupat de aceasta.
Din analiza înscrisurilor atașate la dosarul cauzei rezultă că postul deținut de contestatoare s-a desființat, cum dealtfel s-au desființat Atelierul de confecții metalice și Stația de.
Instanța de fond, având în vedere că desființarea postului a fost efectivă, a analizat caracterul real și serios al desființării.
Din actele dosarului rezultă că pe de o parte intimata nu a făcut angajări pe nici un alt fel de post iar pe de altă parte, reorganizarea activității s-a făcut prin desființarea de posturi, rezultând astfel caracterul real al desființării.
În ceea ce privește caracterul serios al restructurării, instanța a reținut că acesta nu echivalează cu o analiză a necesității sau justificării economice a restructurării. Astfel instanța nu poate cenzura opțiunea intimatei de a reduce cheltuielile prin reducerea personalului și nici nu poate privi restructurarea prin prisma faptului că locul de muncă a obținut profit.
Față de toate aceste considerente, instanța a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 alin.1 și 2 din Codul Muncii, situație față de care a respins ca nefondată contestația.
Față de nedovedirea efectuării unor cheltuieli de judecată, instanța a respins ca nefondată cererea de obligare a contestatoarei către intimată la plata cheltuielilor de judecată.
Critica sentinței prin motivele de recurs a vizat în esență următoarele:
1. Dispoziția 7358/07.02.2005 este lovită de nulitate absolută întrucât la luarea măsurii concedierii nu au fost respectate disp.art. 74 din codul muncii, ale art.36-39 din contractul colectiv de muncă și nu în ultimul rând că disponibilizarea s-a făcut de pe un alt post decât cel pe care îl ocupa efectiv.
Conform mențiunilor din carnetul de muncă recurenta ocupa postul de Atelier confecții metalice și iar în dispoziția 7358/2005 se specifică faptul că se desface contractul de muncă din funcția de Atelier la Stația de, deci dintr-o altă funcție pe care învederează că nu a ocupat-o niciodată.
Instanța dă o interpretare nelegală disp.art. 65 din codul muncii, atunci când concluzionează că în cauză a operat desființarea locului de muncă, deși motivarea dispoziției vizează o "restrângere de activitate" și care nu conduce obligatoriu la desființarea locului de muncă ocupat de reclamantă, nefiind dovezi în acest sens.
În mod greșit Tribunalul a dat eficiență Organigramei aferente anului 2005 comparativ cu anul 2004 precum și proceselor verbale ale ședințelor Consiliului de administrație din 12.01.2005 și 04.02.2005 câtă vreme recurenta a contestat veridicitatea și autenticitatea organigramei pe anul 2004.
În susținerea excepției nulității absolute a deciziei de concediere recurenta a învederat și încălcarea disp.art. 74 din codul muncii, a necuprinderii mențiunilor obligatorii ale art. 74 lit.c) și d) din codul muncii precum și criteriile de stabilire a ordinii de prioritate stipulate de art. 70 alin.2 lit.d și ignorarea clauzelor din ce reglementează drepturile și obligațiile părților în situația disponibilizărilor individuale.
Textul art. 74 codul muncii atunci când enumeră conținutul obligatoriu al deciziilor de concediere nu face distincție între conținutul deciziei în cazul concedierilor colective și conținutul deciziei în cazul concedierii individuale.
Tribunalul nu a avut în vedere încălcarea disp.art. 36 - 39 din CCM, în conformitate cu care contractele de muncă pe perioadă nedeterminată pot fi desfăcute din motive neimputabile salariatului, numai cu consultarea sindicatului în cazul unicilor susținători de familie.
Analizând condițiile desființării locului de muncă, instanța reține caracterul real al desființării, motivând că a urmărit aspectul ca postul desființat să nu se regăsească sub o altă denumire în organigramă și să fie ocupat de o altă persoană, fără a analiza de fapt probele din dosarul cauzei.
Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, învederând în esență următoarele:
Referitor la nulitatea absolută a deciziei invocată pe considerentul emiterii sale cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege, s-a reținut în mod corect că în cadrul societății a avut loc o concediere individuală a unui număr de trei salariați.
În aceste condiții procedura concilierii este cea cuprinsă în secțiunile 4 și 6 ale capitolului 5 din Titlul II Codul Muncii. Decizia s-a întocmit cu respectarea prevederilor legale cuprinse în art. 74 al.1 lit.a) și b) din Codul Muncii.
Invocarea nerespectării art. 74 al.1 lit.c) și d) din Codul Muncii nu poate fi primită întrucât nu este vorba de o concediere colectivă sau pentru motive ce țin de persoana salariatului.
Nici invocarea disp.art. 36, 37 și 39 din Contractul colectiv de muncă nu poate fi reținută.
În cauza de față, neconsultarea sau neanunțarea organului sindical nu atrage nulitatea deciziei.
În ceea ce privește nerespectarea criteriilor de selecție urmează să se constate că postul recurentei - contestatoare a fost singurul restructurat, neexistând un alt post, de aceeași natură, la care să se aplice criterii de selecție.
De altfel, în raport cu dispozițiile actuale ale codului muncii (art. 130 al.1 lit.a) fiind vorba de desființarea locului de muncă și fiind postul desființat nu se mai pune problema selecției.
S-a dovedit cert prin probele administrate că ne aflăm în situația unei desființări efective a locului de muncă al contestatoarei.
Astfel, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la filele 13 și 14 dosar fond s-au desființat Atelierul de confecții metal și Atelierul de confecții lemn cât și funcțiile în cadrul acestora.
Rezultă deci că desființarea postului a fost efectivă.
Postul nu se regăsește sub o altă denumire în noua organigramă și nu s-au făcut nici un fel de angajări pe posturi similare.
S-a dovedit de asemenea și necesitatea economică a restructurării, astfel încât și caracterul serios al emiterii deciziei s-a realizat.
Recursul este fondat.
Curtea analizând sentința atacată in perspectiva criticilor formulate prin motivele de recurs îl va admite în conformitate cu dispozițiile art. 312.proc.civ. având în vedere următoarele:
Dispoziția 7358/07.02.2005 de desfacere a contractului de muncă a avut în vedere Hotărârea Consiliului de Administrație din data de 04.02.2005 și prevederile contractului colectiv de muncă art. 48 alin.(1), iar ca temei art. 65 (1) din codul muncii și art. 34 din contractul colectiv de muncă.
Prezentul litigiu a avut judecata suspendată între 11 octombrie 2005 și 11 mai 2009 în baza disp.art.244 pct.1 Cod proc.civilă.
Prin această încheiere Curtea a dispus suspendarea judecății prezentului recurs, constatând că există o strânsă legătură între cauza de față și acțiunea promovată în dosarul nr-, prin care s-a solicitat între altele nulitatea tuturor hotărârilor și deciziilor adoptate de consiliul de administrație în intervalul 17 decembrie - 25 mai 2006, întrucât la baza pronunțării Dispoziției de desfacere a contractului individual de muncă a stat o hotărâre a consiliului de administrație din 04.02.2005 adoptată în perioada de referință de mai sus.
Prin Decizia 3469/20.11.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a stabilit(în dosarul -) cu caracter irevocabil faptul că în perioada "17 decembrie 2004 - data adoptării Hotărârii nr.1/2004 de către NR.1/2004, Consiliul de Administrație a funcționat nelegal.
Anularea actului inițial, a Hotărârii nr.1/2004 atrage desființarea actului subsecvent, respectiv a hotărârii Consiliului de Administrației, s-a reținut în continuare în decizia 3469/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Consecința imediată a acestei dezlegări irevocabile este aceea că toate actele juridice adoptate de consiliul de administrație nelegal constituit sunt lovite de nulitate absolută, printre acestea enumerându-se și dispoziția 7358/07.02.2005 emisă în baza unei hotărâri a consiliului de administrație din data de 04.02.2005.
Semnificația practică a acestei nulități este aceea că părțile revin în situația anterioară emiterii actului lovit de nulitate.
Drept urmare este de prisos analiza tuturor celorlalte motive de recurs câtă vreme acestea se circumscriu măsurii luate de consiliul de administrație, despre care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat irevocabil că a funcționat nelegal în perioada 17 decembrie 2004 - 25 mai 2006.
În acest context nu mai subzistă nici apărările formulate prin întâmpinare care fac trimitere la temeinicia și legalitatea dispoziției de concediere din perspectiva existenței unei hotărâri a consiliului de administrație din 04.02.2005, perioadă în care s-a statuat că acest consiliu a funcționat nelegal.
Rezultă în această situație că desființarea Atelierului de confecții metal și Atelierului de confecții lemn cât și funcțiile existente în cadrul acestora deci și postul ocupat de recurenta reclamantă s-a efectuat de către un organ nelegal constituit, măsurile adoptate de acesta fiind lovite de nulitate absolută.
Consecința acestor nulități este anularea dispoziției 7358/07.05.2005 cu obligarea intimatei, în conf. cu disp.art. 78 Codul muncii, la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la 28.05.2009.
S-a avut în vedere data de 28.05.2009 întrucât prin sentința civilă 3999/COM/28.05.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a deschis procedura insolvenței Construcții Lucrări Speciale și Montaj, administrator judiciar fiind desemnat.
În aceste condiții capătul de cerere având ca obiect reintegrarea recurentei va fi respins întrucât societatea se află în insolvență, fapt confirmat și de către aceasta, motiv pentru care a învederat că nu mai insistă la reintegrare în situația admiterii recursului.
În baza art. 274.pr.civ. va fi obligată intimata la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul civil formulat de recurenta reclamantă, domiciliată în M,- C, județul C, împotriva sentinței civile nr.975/21.06.2005 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr.574/2005, în contradictoriu cu intimata pârâtă "", cu sediul în--26, județul C (fostă " " C, cu sediul în-, județul C).
Modifică în parte sentința în sensul că admite în parte contestația.
Anulează dispoziția 7358/07.02.2005.
Obligă intimata la plata drepturilor salariale de la data desfacerii contractului de muncă până la 28.05.2009.
Respinge cererea de reintegrare formulată de contestatoare.
Obligă la 500 lei cheltuieli de judecată către recurentă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.09.2009.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:;
Red.dec.-jud.-/28.10.2009
- gref. -
4 ex./29.10.2009
Președinte:Mariana BădulescuJudecători:Mariana Bădulescu, Jelena Zalman, Maria Apostol
