Pretentii civile. Speta. Decizia 585/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 585/2008
Ședința publică de la 19 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Petrașcu Ana Doriani președintele Curții de Apel
- - - JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții R, G, și împotriva sentinței civile nr. 1021/LM/8.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul civil nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă reclamantul recurent R asistat de av., lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului intimat Ministerul Economiei și Finanțelor întâmpinare, comunicându-se un exemplar cu mandatarul recurenților.
Avocatul reclamanților recurenți depune la dosar ca practică judiciar copii după trei hotărâri date de Tribunalele din A, G și V pentru a face dovada că unele instanțe au acordat sporul de vechime din anul 2000. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțate, acordând cuvântul în susținerea recursului.
Avocatul reclamanților susține recursul, solicitând ca în baza art. 304 pct. 9 cod pr. civilă admiterea acestuia, modificarea sentinței atacate și rejudecând admiterea în totalitate a acțiunii acțiuni. Apreciază că pentru perioada noiembrie 2000 - august 2005 sunt îndreptățiți să primească sporul de vechime sub forma despăgubirilor morale întrucât din vina angajatorului s-a depășit termenul de prescripție a acțiunii.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub dosar nr-, reclamanții R, G, și au chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligată pârâta la plata sporului de vechime în muncă, conform legii, pentru perioada 1.11.2000 - 30.06.2007, actualizat cu indicele de inflație de la data plății efective;
- să fie obligată pârâta să în scrie în carnetele de muncă ale reclamanților acest spor, pe perioada de mai sus.
În motivarea acțiunii lor, a arătat că reclamanții sunt controlori financiari în cadrul instituției pârâte și că sunt îndreptățiți a li se recunoaște sporul de vechime deoarece nr.OUG160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari, aprobată prin Legea nr.711/2001,nu au fost abrogate prevederile legale anterioare care stabileau acest drept în favoarea lor.
Au mai arătat că, deși potrivit dispozițiilor legale cuprinse în aceste acte normative, indemnizația de conducere, sporul de risc și suprasolicitare, salariul de merit și alte adaosuri la salariul de bază au fost incluse în indemnizația lunară unică, sporul de vechime nu face parte din această indemnizație întrucât reprezintă un drept salarial distinct, consacrat prin legi organice.
Reclamanții au invocat, în sprijinul susținerilor lor, Decizia nr. XXXVI din 7.05.2007 pronunțată de - Secțiile Unite prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General și s-a statuat că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996, în raport cu prevederile art. I pct.32 din nr.OG83/2000, art.50din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000, se interpretează în sensul că beneficiază de sporul de vechime în muncă și persoanele care au îndeplinit funcția de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României.
În drept, a invocat art.47, 82 alin.1, 83 alin.1, 93, 109 alin.1 și art.112-114 Cod proc.civ. art.21 alin.1 din Constituția României, art.70 și art73 lit.d din Legea nr.168/1999, art.1073-1090 cod civil și art.4 și art.21 alin.1 din nr.OG137/2000.
Ulterior, la termenul de judecată din 16.10.2007, reclamanții au depus o precizare de acțiune, solicitând ca plata sporului de vechime să se facă doar pentru intervalul 1.09.2005 - 30.06.2007.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acțiunii formulate de reclamanți, invocând prescripția dreptului la acțiune al acestora pentru primele de vacanță aferente anilor 2000 -2003, raportat la data introducerii acțiunii.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată față de împrejurarea că după intrarea în vigoare a nr.OUG160/2000, acest spor a fost inclus în indemnizația stabilită conform art.3 din ordonanță.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, solicitând ca în cazul admiterii acțiunii reclamanților să fie obligat chematul în garanție să asigure fondurile bănești necesare pentru cheltuielile de personal.
În drept, a invocat art.115 Cod proc.civ. art.2 alin.3, art.3, art.4 alin.1 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000.
Prin sentința civilă nr.1021/LM/8.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara sub dosar nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții R, G, și în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și pe cale de consecință:
- pârâta a fost obligată să plătească reclamanților sumele reprezentând sporul de vechime cuvenit fiecăruia, pe perioada 1.09.2005 - 30.06.2007, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective;
- s-a respins în rest acțiunea reclamanților;
- s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematului în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță a reținut, după examinarea actelor și lucrărilor dosarului, că reclamanții sunt controlori financiari în cadrul Camerei de Conturi H și că sunt salarizați în conformitate cu prevederile Legii nr.53/1991, Legii nr.50/1995, Legii nr.154/1998, nr.OUG160/2000 aprobată prin Legea nr.711/2001, și nr.OG27/2007 aprobată prin Legea nr.219/2007.
S-a mai reținut că până la intrarea în vigoare a nr.OUG160/2000, reclamanților li s-a acordat sporul de vechime în muncă. După apariția acestei ordonanțe de urgență, sporul de vechime a fost inclus în indemnizația lunară a fiecărui reclamant, stabilită potrivit art.3 din nr.OUG160/2000, indemnizație care reprezintă unica formă de remunerare acestora.
Referitor la acordarea sporului de vechime pe perioada septembrie 2002 - august 2005, instanța de fond s-a reținut că cererea reclamanților nu poate fi admisă deoarece între aceleași părți a mai existat o pricină având ca obiect plata acestui spor pe perioada de mai sus, soluționată definitiv și irevocabil prin respingerea acțiunii reclamanților, conform sentinței civile nr.1157/2005 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.589/2006 pronu7bnțată de Curtea de APEL ALBA IULIA.
În plus, s-a constat că raportat la data introducerii acțiunii, 5.07.2007, și față de prevederile art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, pretențiile reclamanților sunt totodată și prescrise parțial, astfel că aceștia nu sunt îndreptățiți să le primească pe perioada anterioară datei de 5.07.2004.
Prin urmare, având în vedere Hotărârea nr.64/27.03.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării prin care s-a constata că reclamanții, în calitatea lor de controlori financiari, sunt discriminați prin neacordarea sorului de vechime potrivit art.14 din CEDO, art.16 alin.1 din Constituția României și art.1 alin.2 din nr.OG137/2000, precum și Decizia nr. XXXVI /2007 prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României, instanța de fond a constatat că acțiunea de fond este întemeiată în parte, pentru perioada 1.09.2005-30.06.2007.
Cererea reclamanților pentru perioada noiembrie 2000 - august 2005, vizând obligarea pârâtei la plata de daune morale, conform art.269 alin.1 din Codul muncii, a fost r4espinsă ca nefondată cu motivarea că reclamanții nu au făcut dovada că ar fu suferit vreun prejudiciu de ordin moral și că neplata unui spor salarial nu poate constitui în sine un prejudiciu moral de natură a atrage răspunderea pârâtei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând modificarea ei în sensul admiterii în totalitate a acțiunii.
În dezvoltarea motivelor lor de recurs au învederat că soluția primei instanțe se întemeiază pe o interpretare eronată a prevederilor art.269 alin.1 din Codul muncii și ale art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, republicată.
Potrivit acestor dispoziții legale, recurenții susțin că sunt îndreptățiți la plata sporului de vechime sub forma despăgubirilor morale deoarece nu sunt vinovați de prescrierea dreptului material la acțiune iar pentru perioada septembrie 2002-august 2005 solicitat în justiție acordarea acestui drept salarial. Faptul că acțiunea lor a fost respinsă, atât la fond cât și în recurs, este rezultatul interpretării greșite a legii iar în aceste condiții sunt îndreptățiți la despăgubiri cu acest titlu.
De asemenea au mai arătat că însăși, prin decizia pronunțată în recurs în interesul legii a statuat că prevederile art.33 alin.1 din Legea nr.50/1996 în raport cu dispozițiile art. pct.32 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OG83/2000, art.50 din nr.OUG177/2002 și art.6 alin.1 din nr.OUG160/2000 se interpretează în sensul că beneficiază de spor de vechime și controlorii financiari.
Mai mult, art.27 alin.1 din nr.OG137/2000, republicată, dă posibilitatea persoanei care se consideră discriminată să formuleze în instanță o cerere prin care să solicite acordarea de despăgubiri, potrivit dreptului comun.
În drept, a invocat art.304/1Cod proc.civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate atât prin prisma criticilor formulate, conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, potrivit art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru următoarele considerente:
Art.269 alin.1 Codul muncii prevede că angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
La alin. 2 al aceluiași articol se statuează că dacă angajatorul refuză să îl despăgubească pe salariat, acesta se poate adresa cu plângere instanțelor judecătorești competente.
Pentru perioada noiembrie 2000 - august 2005, reclamanții nu pot solicita obligarea pârâtei la plata de despăgubiri morale, în temeiul art.269 alin.1 Codul muncii, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.237/2007, deoarece la acel moment acordarea daunelor morale nu era prevăzută în Codul muncii, iar art.269 alin.1, în forma sa nemodificată, se referea expres doar la daune materiale nu și despăgubiri de ordin moral.
În al doilea rând, solicitarea acestor daune pentru această perioadă este prescrisă deoarece trebuia promovată în termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului, conform art.283 alin. lit. c din Codul muncii.
Prin urmare, susținerile critice le recurenților, conform cărora dreptul lor material la acțiune nu este prescris deoarece începe să curgă din momentul pronunțării Hotărârii nr.64/2004 a, nu pot fi primite întrucât indiferent de forma în care se solicită acest spor, sporul de vechime este un spor de natură salarială, supus termenului de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.283 alin.1 lit. c Codul muncii, și începe să curgă de la data nașterii dreptului.
Prin urmare, instanța de fond a constatat în mod corect că față de data înregistrării acțiunii - 5.07.2007- cererea reclamanților având ca obiect plata de sporului de vechime sub forma despăgubirilor de ordin moral, pe perioada 1.11.2000 - iunie 2004, este prescrisă.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat, Curtea constată că reclamanți au înregistrat, în anul 2005, pe rolul Tribunalului Hunedoara, o acțiune, care a format obiectul dosarului nr.5901/2005, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sporului de vechime, pe perioada septembrie 2002-august 2005.
Prin sentința civilă nr.1157/15.12.2005 a Tribunalului Hunedoara, rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea recursului, conform deciziei civile nr.589/17.04.2006 a Curții de APEL ALBA IULIA, cererea reclamanților a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că prin intrarea în vigoare a nr.OUG160/2000, sporul de vechime de care au beneficiat anterior reclamanții, a fost abrogat expres.
În consecință, pentru intervalul septembrie 2002 - august 2005, operează autoritatea de lucru judecat, așa cum corect a reținut și prima instanță.
Față de aspectele de fapt și de drept de mai sus, se constată că aspectele critice invocate de recurenți nu pot fi primite și că instanța de fond a reținut corect că în cauză operează atât excepția prescripției parțiale a dreptului la acțiune al reclamanților cât excepția autorității de lucru judecat.
În raport de cele ce preced și văzând prevederile art.312 alin.1 Cod proc.civ. Curtea va dispune respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții R, G, și împotriva sentinței civile nr. 1021/LM/8.11.2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul civil nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 Mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Elena Truță
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Tehnored. 26 Mai 2008
Jud. fond.,
Președinte:Adriana Petrașcu Ana DorianiJudecători:Adriana Petrașcu Ana Doriani, Manuela Stoica, Elena Truță
