Pretentii civile. Speta. Decizia 5855/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5855

Ședința publică de la 30 Octombrie 2009

Completul constituit din:

Președinte: - ---

JUDECĂTOR 1: Manuela Preda Popescu

JUDECĂTOR 2: Maria Corneliu

Grefier:

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 4989/29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă consilier juridic, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pricina a fost, din oficiu, repus pe rol, recursul fiind declarat cu depășirea termenului legal de 10 zile.

Curtea, din oficiu, în temeiul art. 80 din Legea nr. 168/1999 coroborat cu art. 301 Cod proc. civ. invocă excepția tardivității recursului și acordă cuvântul asupra acesteia.

Consilier juridic pentru recurenta-pârâtă lasă la aprecierea instanței soluția ce o va pronunța în excepția invocată din oficiu.

Curtea, față de dispozițiile art. 137 Cod proc. civ. rămâne în pronunțare asupra excepției tardivității.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față:

Prin sentința nr. 4989 din 29 septembrie 2008, Tribunalul Gorja admis excepția nulității prevederilor art. 174 din CCM al intimatei SC "" SA.

A admis acțiunea formulată de petentul și fost obligată intimata la plata către petent a drepturilor bănești reprezentând contravaloarea alimentație de protecție efort, în limita unei sume zilnice reprezentând minimum 1% din salariul minim de bază la nivelul societății pe perioada 23.06.2005-01.02.2008, actualizat cu indicele de inflație, de la data datorării, la data plății efective.

A fost obligată intimata la plata către petent a sumei de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că petentul a fost salariatul intimatei începând cu 01.11.2003, iar la momentul preluării activității de sondări și agregate operațiuni speciale, petentul a beneficiat în baza art. 174 din Contractul colectiv de muncă al de o indemnizație privind alimentație protecție efort ca urmare a faptului că și-a desfășurat activitatea în condiții grele de muncă.

La data de 06.05.2004 intimata a încheiat actul adițional nr.3193 la contractul colectiv de muncă nr.9002/2003 prin care art. 174 din contractul colectiv de muncă a fost modificat în sensul că "dreptul privind alimentația protecție efort este compensat prin acordarea tichetelor de masă".

Conform dispozițiilor art. 183 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze "personalul din activitățile de foraj, probe de producție, intervenții, reparații capitale sonde, detubări sonde, mine de petrol, montaj turle petroliere și săparea puțurilor pentru repararea coloanelor la sonde vor primi la intrarea în schimb alimente protecție efort, în limita unei sume zilnice ce va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă la nivel de agent economic", iar potrivit alin.3 "nu este permisă compensarea în bani a dreptului prevăzut la alin.1".

Prin modificarea dispozițiilor art. 174 din contractul colectiv de muncă, intimata a încălcat prevederile art. 8 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, potrivit căruia "contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior", iar potrivit art. 24 din același act normativ "clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8, sunt lovite de nulitate".

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a considerat că, clauza prevăzută de intimată în art. 174 din contractul colectiv de muncă, modificat prin actul adițional nr. 3193/06.05.2004, este lovită de nulitate, petentului fiindu-i aplicabile dispozițiile art. 183 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de.

Întrucât, Contractul Colectiv de Muncă nr.9002/31.10.2003, modificat prin actul adițional nr.3193/06.05.2004, încheiat la nivelul societății intimate este aplicabil și în prezent, în mod corect petentul a invocat nulitatea clauzei prevăzută de art. 174 din, conform art. 283 alin.1 lit. d Codul Muncii.

Împotriva sentinței a formulat recurs pârâta SC SAB, susținând că, instanța de fond, în mod greșit a reținut că, prin actul adițional nr. 1 la Contractul Colectiv de Muncă al SA din 31.10. 2003 s-a încălcat dispoziția ce stabilește interdicția compensării în bani a dreptului la alimentație protecție efort.

Că, prin acest act adițional nu a fost modificată natura dreptului, ci doar modalitatea concretă a îndeplinirii obligației, ce incubă angajatorului, către salariați pentru o alimentație corespunzătoare față de efortul depus datorită activității desfășurată în condiții grele și nu folosirea sumei în alte scopuri.

Recursul este tardiv.

Instanța, din oficiu, a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de pârâtă.

Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Articolul 103 cod procedură civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În speță, se constată că pârâta a primit sentința la data de 23 octombrie 2008, conform dovezii de comunicare aflată la fila 23 dosar fond, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentințe a expirat la 02 noiembrie 2008.

Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la 04 noiembrie 2008, iar recurenta nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința ei, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul.

Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod procedură civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca tardiv recursul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 4989/29.09.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 30 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu

- ---

JUDECĂTOR 2: Maria Corneliu

- -

JUDECĂTOR 3: Mihaela

-

Grefier,

Red. Jud.

2 ex/IE/06.11.2009

Președinte:Manuela Preda Popescu
Judecători:Manuela Preda Popescu, Maria Corneliu, Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 5855/2009. Curtea de Apel Craiova