Pretentii civile. Speta. Decizia 587/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 587/ Dosar nr-
Ședința publică din 11 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Ligia
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr. 144 din 10.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 4.05.2009, când părțile au lipsit, cele constatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 11.05.2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 144/2008 a Curții de Apel Brașov, a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și în consecință a respins ca prescrisă acțiunea reclamanților, -, - și -, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, și Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.
A fost respinsă cererea de chemare în garanție a MEF, cerere formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Reclamanții au calitatea de procurori, în cadrul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Făgăraș.
Prin dispozițiile deciziei nr.21, pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii la data de 10.03.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG 83/2000 aprobată prin legea 334/2001.
În ceea ce privește excepția prescripției, prima instanță a reținut că potrivit art. 166 și art. 283 Codul muncii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune cu privire la drepturile salariale coincide cu termenul general de prescripție de 3 ani și curge "de la data când drepturile respective erau datorate". Cu privire la cauzele de întrerupere, suspendare și încetare a cursului prescripției sunt aplicabile dispozițiile de drept comun, astfel cum acestea sunt reglementate prin D - privitor la prescripția extinctivă. În acest sens, art. 295 Codul muncii prevede că dispozițiile codului se întregesc, în măsura în care nu sunt incompatibile și cu dispozițiile legislației civile.
În speță, dreptul la acțiunea în restituirea drepturilor salariale echivalente cu sporul de vechime în muncă începe să curgă de la data la care acest drept pretins nu a mai fost recunoscut și nu a mai fost acordat de către angajator, reclamanții neinvocând nici o cauză de întrerupere sau de suspendare a cursului prescripției dintre cele reglementate de lege. În cazul de față, momentul din care reclamanții a cunoscut sau trebuia să cunoască prejudiciul invocat coincide cu data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000 care a înlăturat sporul de vechime în muncă pentru magistrați. Reclamanții nu pot pretinde că a fost în imposibilitatea de a lua cunoștință de situația existentă în domeniul salarizării magistraților.
De asemenea, pentru a se întrerupe cursul prescripției potrivit art. 166 al. 2 Codul muncii, este necesară "o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale", ori, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens.
Prima instanță nu a putut reține nici apărarea potrivit căreia deciziile în interesul legii pronunțate de ÎCCJ asupra problemelor de drept ce fac obiectul judecății ar constitui momentul de la care începe să curgă cursul prescripției.
Aceste decizii tranșează într-un anumit sens o problemă de drept ce exista anterior și asupra căreia instanțele ordinare pronunțau soluții diferite. Prin urmare, reclamanții, aveau posibilitatea de a promova aceste acțiuni înainte de deciziile ÎCCJ, astfel cum au făcut și alți magistrați. Deciziile pronunțate în interesul legii consacră o anumită interpretare a legii cu scopul de a unifica practica instanțelor judecătorești și nu pot fi considerate ca "întemeietoare" de drepturi.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurenții, -, -, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că soluția adoptată de instanță este eronată, iar excepția prescripției dreptului material la acțiune nu poate fi admisă întrucât asupra sporului de vechime în muncă și sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică neachitate au dobândit un drept de proprietate, bazându-se pe un serviciu deja prestat. Se mai arată că acțiunea are caracterul unei acțiuni în revendicare mobiliară și drept urmare nu ar putea fi paralizată prin prescripție decât la împlinirea termenului de 30 de ani, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 1890 din codul civil.
În continuarea motivelor de recurs se arată că suspendarea dreptului în această modalitate atipică, a atras în mod automat și întreruperea prescripției dreptului de a acționa în judecată, iar cu pronunțarea deciziilor ÎCCJ a început să curgă o nouă prescripție în conformitate cu dispozițiile art. 7 din decretul 167/1958. Acesta ar fi fost un motiv suficient pentru respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, invocat de pârâți.
Abuzul statului a fost stabilit prin deciziile ICCJ din 7 mai 2007 și din 10 martie 2008, prin care au fost revitalizate aceste drepturi pentru perioada 2001-2007 și respectiv 2001-2008 și nu mai există nici un motiv ca ele să nu se reflecte în carnetele de muncă ale recurenților.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul nu este întemeiat și în consecință va fi respins în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă pentru următoarele considerente:
În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1890 din codul civil referitoare la prescripția de 30 de ani. Acest text de lege reglementează termenul de prescripție de 30 de ani, pentru toate acțiunile reale, pentru care legiuitorul nu a prevăzut un termen de prescripție, însă în speța de față ne aflăm în prezența unei acțiuni în pretenții, care este guvernată de regulile instituite de dispozițiile art. 1, 3 și 7 din decretul 167/1958, în vigoare la acel moment.
Chiar dacă CEDO a apreciat că drepturile salariale neachitate se întemeiază pe un serviciu deja prestat, și în consecință au căpătat semnificația de bunuri, acestea nu au intrat niciodată în patrimoniul recurenților și nu se poate susține că sunt prescriptibile în termen de 30 de ani. Reclamanții puteau să manifeste diligența necesară, în valorificarea drepturilor salariale, cu evitarea efectelor prescripției extinctive instituită de decretul 167/1958, a cărui aplicabilitate nu poate fi înlăturată.
În ceea ce privește măsura suspendării termenului de prescripție, prin pronunțarea deciziilor în interesul legii de ÎCCJ, nici această critică nu poate fi primită.
Situațiile în care intervine suspendarea prescripției extinctive, sunt expres și limitativ reglementate de decretul 167/1958, iar motivul mai sus prezentat, nu se regăsește printre acestea, astfel că instanța nu poate adăuga la lege, printr-o hotărâre judecătorească.
Deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interesul legii, nu fac recomandări cu privire la pretențiile părților pentru perioade anterioare termenului de prescripție de trei ani. De altfel acest lucru nici nu era posibil, întrucât ÎCCJ s-a pronunțat în cadrul recursului în interesul legii, în scopul asigurării unei interpretări unitare a textelor de lege și prin urmare nu a analizat o speță concretă, cu elemente proprii de particularitate.
Prin urmare criticile din recurs nu sunt întemeiate și în consecință vor fi respinse și sentința primei instanțe menținută ca legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenții -, -, împotriva sentinței civile nr.144/2008 a Curții de Apel Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.05.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, - |
Red.719.05.2009
Tehnoredact./22.05.2009/ 2 ex.
Jud. fond,
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Nicoleta Grigorescu, Ligia
