Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 545/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
decizia civilă nr.545/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 04 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Carmen Tică judecător
JUDECĂTOR 2: Daniel Marius Cosma
Judecător: - -
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de pârâtul STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINAN ȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, împotriva deciziei civile nr.4 din data de 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza civilă de față au avut loc în ședința publică din 27 aprilie 2009 când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru astăzi, 4 mai 2009.
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Constată că prin decizia civilă nr. 4 din 20 ianuarie 2009 Tribunalului Brașov, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor invocată de instanță din oficiu.
A respins apelul declarat de apelantul pârât STATUL ROMÂN prin Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP B împotriva sentinței civile nr.5389/27.05.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr-.
A admis apelul declarat de apelantul pârât MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B împotriva aceleiași sentințe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței.
A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:
Așa cum a constatat și prima instanță, prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 23780 încheiat la data de 22.04.1998 între STATUL ROMÂN, prin, în calitate de vânzător și autoarea reclamantei -, aceasta din urmă a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în mun. B,-, înscris în nr. 15.018 B, sub nr. top. 6241/2, compus dintr-o cameră, bucătărie, baie, balcon,cu suprafața de 59,58. prețul de vânzare al imobilului fiind stabilit de pârâta la suma de 17.220.330 lei, și fiind plătit de către autoarea reclamantei integral.
Instanța de fond a analizat cererea din prisma principiului repunerii părților în situația anterioară și a art. 50 alin 3 din Legea 10/2001, dar și a Convenției Europene a Drepturilor Omului, dând eficiență celei din urmă, iar în temeiul dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO aplicabile în baza art. 20 alin. 2 din Constituția României ca fiind mai favorabile decât legislația internă, instanța a apreciat că reclamantei i se cuvine valoarea de circulației actuală a imobilului.
Principiul repunerii în situația anterioară este o consecință a principiului retroactivității efectelor nulității actului juridic între părțile raportului juridic, iar nu față de terți.
În speță calitatea de vânzător al imobilului a avut-o Statul Român prin mandatarul său B împuternicit în acest sens potrivit art.9 alin.4 din Legea nr.112/1995 și potrivit art.29 alin.1 din HG nr.20/1001 cumpărătoare fiind reclamanta.
Astfel, art.29 alin.1 din HG nr.20/1991 rep. art.33 alin.1 din Normele metodologice privind aplicarea Legii 112/1995 rep., prevede că vânzarea apartamentelor în condițiile Legii nr.112/1995 se face prin unitățile specializate în vânzarea locuințelor sau care administrează locuințele existente la data intrării în vigoare a legii.
Deoarece prezenta cauză are ca obiect restituirea unor sume de bani, calitate procesuală având numai instituțiile care se găsesc în posesia sumelor solicitate și care pot fi obligate la restituire,excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor urmează a fi admisădeoarece acest apelant pârât nu a avut calitatea de vânzător și nici nu poate să răspundă pentru acesta întrucât doar vânzătorul lucrului garantează și răspunde atât pentru evicțiune cât și pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui contract nul.
Cum în speță vânzător a fost Statul Român care este o persoană juridică distinctă de orice alt subiect de drepturi si obligații civile inclusiv apelantul Ministerul Economiei și Finanțelor,acesta din urmă nu poate avea decât cel mult calitatea de reprezentant al său atât în raporturile juridice civile cât și în cele procesuale civile.
Intimata reclamantă a solicitat restituirea valorii de circulație a imobilului întemeindu-se pe obligația vânzătorului de restituire a prestațiilor în cazul intervenirii sancțiunii nulității contractului de vânzare-cumpărare, obligație ce constituie unul dintre principiile efectelor nulității, iar vânzătorul nu a fost Ministerul Economiei și Finanțelor, ci Statul Român prin unitatea specializată în vânzarea locuințelor.
S-a reținut în acest sens și în practica CEDO - hotărârea Raicu împotriva României din data de 19.10.2006 - că orice ingerință în folosința proprietății trebuie să corespundă unui criteriu de proporționalitate. Curtea a arătat că trebuie păstrat un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele de salvgardare ale drepturilor fundamentale ale persoanei. Echilibrul de conservat va fi distrus dacă persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă.
În acest sens, Curtea a statuat că acest echilibru este atins, ca regulă generală, atunci când compensația plătită persoanei private de proprietate este în mod rezonabil corelată cu valoarea "pecuniară" a bunului.
Așa cum s-a arătat anterior, intimata pârâtă SC SRL Baî ncheiat contractul de vânzare-cumpărare cu autoarea intimatei reclamante în calitate de mandatar legal al Statului Român ori, urmare a actelor încheiate de mandatar,între mandant și terți se creează raporturi juridice directe; în fapt, terțul tratează cu mandatarul, în drept, contractează cu mandantul. Mandantul, deși absent, a fost reprezentat de mandatar și, prin urmare, toate efectele legale active sau pasive ale actului încheiat de mandatar cu terțul se răsfrâng asupra mandantului; el devine personal creditorul, respectiv debitorul terțului, patrimoniul său suferind modificări rezultând din înstrăinarea sau constituirea dreptului real în favoarea terțului ori prin stingerea unui raport obligațional.
Așa fiind, din dispozițiile art.1336 cod civil rezultă obligația de garanție a vânzătorului, obligație ce decurge din principiul că el trebuie să facă tot ce-i stă în putință pentru a asigura cumpărătorului stăpânirea - liniștită și utilă - a lucrului vândut, iar vânzătorul a fost Statul Român, acesta răspunzând și pentru restituirea prestațiilor efectuate în temeiul unui contract nul.
În aceste condiții prima instanță a admis în mod corect excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC SRL
De asemenea, dând eficiență dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 al CEDO, aplicabile în baza art. 20 alin. 2 din Constituția României ca fiind mai favorabile decât legislația internă, prima instanță nu trebuia să mai analizeze acțiunea din perspectiva dispozițiilor art.48 din Legea nr.10/2001 așa cum susțin apelanții pârâți.
Împotriva acestei sentințe s-a declarat recurs de recurentul Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP B, criticându-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că a fost soluționată în mod greșit excepția lipsei calității procesual pasive a acestei părți, în sensul că acesta nu are nici o obligație față de o terță persoană și nefiind parte în contractul de vânzare cumpărare nu are obligația de evicțiune, izvorâtă din contract.
Se mai invocă inadmisibilitatea acțiunii în raport de dispozițiile legii 10/2001, iar instanța a dat eficiență reglementărilor cuprinse în CEDO, în detrimentul reglementării speciale.
În continuarea motivelor de recurs se arată că sunt două noțiuni distincte: prețul achitat și sporul de valoare urmare a îmbunătățirilor efectuate, fiecare având tratament juridic diferit. Prin acțiunea sa, intimata reclamantă nu a făcut această distincție între aceste două noțiuni și a acordat valoarea de circulație a imobilului respectiv, fără a ține cont de dispozițiilor art. 48 alin 2,3,4, și 5 din legea 10/2001. Legea de acordare a despăgubirilor, pe acest temei juridic, nu conține nici o prevedere care să o oblige pe recurentă la plata unor astfel de despăgubiri. Recurenta susține în cuprinsul criticilor formulate că, eventualele despăgubiri sunt datorate de proprietar căruia îi profită toate îmbunătățirile efectuate.
Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate instanța apreciază că recursul este întemeiat și în consecință va fi admis, în baza dispozițiilor art. 312 Cod procedură civilă, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 48 din legea 10/2001, așa cum a fost modificat ulterior, obligația de despăgubire, pentru îmbunătățirile efectuate la imobilul în discuție, indiferent dacă imobilul a fost preluat cu titlu sau fără titlu, revine persoanei îndreptățite.
Prin urmare, așa cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză, cu ocazia soluționării procesului, în fața instanței de fond, rezultă că valoarea îmbunătățirilor efectuate, potrivit vechimii și a gradului de uzură al acestora se ridică la suma de 68.756 lei. Așadar prima instanță în mod eronat a obligat statul român la plata integrală a valorii de circulație a imobilului, fără să procedeze la scăderea valorii îmbunătățirilor efectuate de intimata reclamantă, a cărei obligație de plată, revine persoanei îndreptățite, potrivit dispozițiilor legale susmenționate.
În ceea ce privește valoarea garajului edificat de intimata reclamantă, care, se ridică la suma de 25.542 lei, chiar dacă acesta a fost edificat la momentul respectiv, cu acordul proprietarului terenului, în condiții de legalitate sub aspectul, avizelor și autorizațiile necesare construirii, întrucât aduce un aport de valoarea la imobilul care a fost restituit fostului proprietar, sarcina plății despăgubirilor revine tot acestuia, conform dispozițiilor art. 493 cod civil.
Față de aceste considerente, instanța apreciază că aceste critici sunt întemeiate și în consecință va dispune modificarea deciziei supusă prezentei căi de atac, în sensul celor mai sus menționate.
Referitor la criticile din recurs care vizează modul de soluționare al excepției lipsei calității procesual pasive a recurentei și inadmisibilității acțiunii, instanța apreciază că sunt nefondate, urmând în consecință să fie respinse.
Instanța de apel a motivat suficient de amplu și bine fundamentat, faptul că statul este beneficiarul sumelor de bani încasate din vânzare, conform dispozițiilor art. 35 și 37 din HG 20/1996, art. 39 și 41 din normele de aplicare a legii 112/1995, că vânzarea imobilului în discuție s-a realizat prin intermediul unității specializate SC SRL în calitate de mandatar al statului.
Nici excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de recurentă, în cuprinsul criticilor din recurs, nu poate fi primită, în raport de temeiul de drept invocat de părți, respectiv dispozițiile art. 50 și următorul din legea 10/2001.
Pentru toate aceste considerente instanța apreciază că aceste critici din recurs nu sunt întemeiate și în consecință vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DE CIDE:
Admite recursul declarat de recurentul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva deciziei civile nr.4/2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite apelul declarat de apelantul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice B, împotriva sentinței civile nr.5389/2008 a Judecătoriei Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Obligă pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să plătească reclamantei, suma de 163.294 lei (RON), în loc de 232.050 lei.
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata sumei de 25.542 lei reprezentând contravaloarea garajului, edificat de autoarea reclamantei.
restul dispozițiilor din sentința civilă nr.5389/2008 a Judecătoriei Brașov și menține restul dispozițiilor din decizia civilă nr.4/20.01.2009 a Tribunalului Brașov.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04 mai 2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
red.NG/20.05.09
Tehnored.AN/22.05.09 - 3 ex.
Jud. apel /MI
Jud.fond
Președinte:Maria Carmen TicăJudecători:Maria Carmen Tică, Daniel Marius Cosma
