Pretentii civile. Speta. Decizia 605/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.605/
Ședința publică din 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Ion Ioneci
JUDECĂTOR 3: Marioara Coinacel
Grefier - - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza privind judecarea recursului declarat de pârâta cu sediul în B, nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.485/04.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22.09.2008 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare amânat pronunțarea în cauză la data de 24.09.2008.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.485/4.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta
A fost obligată pârâta să plătească reclamantei primele de Paști pentru anii 2005 - 2006 și primele de C pentru anii 2004 - 2005, actualizate cu rata inflației la data plății efective.
A mai fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 671,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr.2513/113/5.09.2007 pe rolul Tribunalului Brăila,reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată să îi plătească drepturile salariale constând în primele de Paște și de C neacordate în perioada 2004-2006, actualizate cu rata inflației la data plății.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost salariatul societății pârâte în perioada și că potrivit art.III alin.3 din contractul individual de muncă beneficia și de toate drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă la nivel de societate. Ca urmare, conform art.168 din contractul colectiv, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C trebuia să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Întrucât pârâta nu i-a plătit aceste drepturi, reclamanta a formulat acțiunea de față.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune motivată de faptul că potrivit art. 283 alin. 1 lit.e din Codul muncii cererile pentru soluționarea conflictelor de muncă în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă se soluționează în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
A mai invocat și excepția prematurității acțiunii, determinată de lipsa negocierilor pentru stabilirea valorii concrete, a criteriilor, condițiilor și beneficiarilor acestor drepturi salariale.
Cât privește fondul cauzei pârâta a cerut respingerea acțiunii, întrucât conform deciziei comisiei paritare începând cu anul 2003 suplimentările salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În cauză au fost administrate proba cu acte și cu expertize contabile, iar ambele părți au depus practică judiciară.
Analizând mai întâi excepțiile invocate, așa cum prevede art.137 Cod procedură civilă, instanța a constatat că acestea sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin art.168 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății pârâte s-a stabilit că salariații vor beneficia cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Din conținutul acestui articol reiese clar că dreptul suplimentar prevăzut a se acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C este un drept de natură salarială.
Având în vedere că prin art.283 lit.c Codul muncii legiuitorul a reglementat distinct dreptul la acțiune în privința drepturilor salariale, instanța constată că dispozițiile art.283 lit.e Codul muncii, invocat de pârâtă în susținerea excepției prescripției, nu este incident în cauză deoarece reglementează dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale.
Un argument în acest sens este și faptul că art.166 alin.1 Codul muncii prevede că termenul de prescripție al dreptului la acțiune cu privire la daunele rezultate din neexecutarea obligațiilor privind plata salariilor este de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Nici excepția prematurității acțiunii nu este fondată, întrucât din actele depuse la dosar reiese că între și pârâtă au existat negocieri în vederea stabilirii modalităților și condițiilor de acordare a drepturilor suplimentare solicitate prin acțiune.
Dovadă a existenței acestor negocieri este, de altfel, chiar apărarea pârâtei cum că în urma negocierilor colective din anul 2003, începând din acel an drepturile pretinse au fost incluse în salariu.
Referitor la fondul cauzei, analizând susținerile părților în raport de probele administrate și de dispozițiile legale incidente, tribunalul constată următoarele:
Reclamanta a fost salariat al SC SA (fostă SNP SA) până la data de 21.09.2006, fapt dovedit cu copia carnetului de muncă depusă la dosar.
Conform art.M pct.3 din contractul individual de muncă și art.11 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă pârâta, în calitate de angajator, avea obligația de a acorda reclamantului toate drepturile ce decurg din Contractul Colectiv de muncă la nivel de unitate.
Cum art. 168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivelul societății pârâte prevede: "cu ocazia sărbătorilor de Paști și de C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ", instanța a constatat că reclamantei i se cuveneau astfel de drepturi suplimentare.
Prin art.168 alin.2 din același contract colectiv, modificat prin actul adițional încheiat la 25.02.2003, s-a convenit că "pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Ulterior, prin adresa nr.3793/18.06.2007, comisia paritară a comunicat tuturor structurilor teritoriale că "la momentul negocierilor colective voința comună a părților a fost ca începând cu anul 2003 primele de Paști și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat ".
De asemenea, comisia paritară a întocmit și o "Notă asupra precizării situației primelor de Paști și de C, prevăzute în art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SA", înregistrată sub nr.5140/31.08.2007, în care detalia cele comunicate prin adresă.
În temeiul actelor menționate pârâta a susținut că reclamantei i-au fost plătite drepturile solicitate, iar ca dovadă a depus statele de plată pe perioada în cauză.
Întrucât verificând aceste state instanța a constatat că nu este evidențiată suplimentarea pretinsă, s-a efectuat o expertiză contabilă pentru a stabili dacă în perioada în litigiu în salariul reclamantei au fost incluse sau nu primele de Paști și de
Aceasta a constatat că primele au fost incluse în salariul de bază și plătite odată cu plata salariului lunar. Concluzia s-a bazat pe o interpretare a clauzelor contractului colectiv de muncă și pe o apreciere a creșterilor salariale acordate în perioada analizată.
Întrucât reclamanta a formulat obiecțiuni, în cauză s-a efectuat oad oua expertiză.
Cu această ocazie, verificând modul de calcul al salariilor în perioada în litigiu, expertul numit de instanță a constatat că primele de Paști și de C nu se regăsesc în sumele de bani plătite reclamantei drept salariu. Astfel, creșterile salariale din anul 2003 față de anul 2002 nu includ primele solicitate, ceea ce l-a condus la concluzia că aceste prime nu au fost incluse în salariul de bază al reclamantei nici în anii următori.
Față de cele constate, expertul asistent al pârâtei a formulat un punct de vedere care coincide cu concluziile primei expertize.
Acest punct de vedere nu poate fi primit de instanță deoarece nu se bazează pe o verificare efectivă a calculului salariului, ci pe o interpretare a clauzelor contractului colectiv de muncă și pe o apreciere a creșterilor salariale acordate în perioada analizată.
Pentru considerentele expuse anterior instanța a constatat că reclamantei nu i s-au plătit primele de Paști și de
Ținând seama că aceste prime reprezintă drepturi salariale care, potrivit art.283 lit.c Codul muncii, pot fi solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, iar cererea a fost formulată la data de 5.09.2007, se constată că pentru prima de Paști aferentă anului 2004 dreptul la acțiune s-a prescris. De asemenea, întrucât reclamanta și-a încetat activitatea la 21.09.2006 prima de C pentru anul 2006 nu i se cuvine
Pentru considerentele expuse instanța a admis în parte acțiunea și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei primele de Paști pentru anii 2005-2006 și primele de C pentru anii 2004-2005.
În temeiul art.161 alin.4 Codul munciia dispus și actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor cuvenite reclamantei, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de devalorizarea generată de creșterea inflației.
Totodată, potrivit art.274 Cod procedură civilă în referire la art.287 Codul muncii, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuielile de judecată efectuate și dovedite, respectiv onorariul pentru avocat și experți.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, conform art.58 din Legea nr.304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
Împotriva sentinței civile a declarat recurs pârâta B, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
1.Primele de Paști și de C au fost acordate de către prima instanță în cuantum mult mai mare decât cel prevăzut de Contractul colectiv de muncă.
A invocat faptul că prevederile art. 168 din Contractul colectiv de muncă se referă la salariul de bază mediu, iar pretențiile invocate de reclamant vizează salariul mediu brut incluzând sporurile.
Față de valoarea salariului de bază mediu pe comunicată prin adresa nr.2022/4.09.2007 anexata la motivele de recurs,modul de calcul al pretinselor drepturi salariale este greșit, solicitând astfel reducerea cuantumului sumelor reținute de instanța de fond.
A menționat faptul că susținerile făcute nu constituie o recunoaștere a pretențiilor reclamantului și au caracter subsidiar pentru ipoteza în care instanța de recurs nu va privi favorabil celelalte apărări formulate.
2. În mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului material la
acțiune, întrucât primele solicitate nu au caracter de drepturi salariale ci sunt drepturi
fără caracter periodic.
Atât timp cât primele solicitate prin acțiune nu se regăsesc în enumerarea expresă a indemnizațiilor, sporurilor și adaosurilor, intrate în sfera noțiunii de "salariu" reglementată de normele cap. V din CCM, dreptul la acțiune pentru neexecutarea unei astfel de clauze se prescrie într-un termen de 6 luni de la data nașterii acestui drept, respectiv cel mai târziu de la data calendaristică a evenimentului pentru care aceste ajutoare erau datorate în conformitate cu prevederile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
3. În mod greșit prima instanță a respins excepția de prematuritate
introducerii acțiunii, deoarece drepturile salariale nu se acordă automat la nivelul
unui salariu mediu la nivelul pentru fiecare dintre angajații societății, ci
doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile calendaristice anterior
fiecăruia dintre cele 2 evenimente (Paștele și C), potrivit alin. 1 al. Art. 168
teza finala din
4. Cu privire la incidența în cauză a prevederilor art.257 Codul muncii, referitor la faptul că în conflictele de muncă sarcina probei aparține angajatorului.
A considerat dovedite apărările potrivit cărora suplimentările solicitate prin acțiune au fost incluse în salariile angajatorilor.
Complexitatea operațiunilor privind întocmirea și evidența statelor de plată a făcut imposibilă depunerea acestora însă primele de Paști și de C au fost incluse în salariul de bază și nu se regăsesc distinct pe statele de plată.
5. Instanța de fond nu a recunoscut caracterul obligatoriu al Deciziei Comisiei Paritare.
Cu privire la incidența Deciziei Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, a precizat că părțile au introdus în privinta posibilelor conflicte dintre salariați și societate, o etapă de soluționare amiabilă a acestora, anterioară declanșării unui litigiu în fața unei instanțe judecătorești, prin inființarea unei comisii paritare în baza Anexei nr. 2 la CCM, compusa din reprezentantii salariatilor () și ai societății, menita să lămurească pe cale amiabilă orice neînțelegere cu privire la interpretarea unei clauze din
Comisia paritară astfel constituită a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003 cât și pentru anii următori, aceasta fiind intenția reală a părților.
Decizia Comisiei Paritare a fost semnată din partea de catre persoanele care au fost nominalizate prin actul adițional nr. 2 la. să facă parte din această comisie.
Conform prev. Anexei nr. 2 la. interpretarea dată de Comisia Paritară, consideră recurenta că este obligatorie atât pentru patronat cât și pentru salariați.
Decizia Comisiei Paritare nu are caracterul unei renunțări la drepturile salariaților, având doar rol de interpretare a
Nu a susținut niciodată că aceste drepturi nu trebuiau acordate ci, dimpotrivă, că au fost deja incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, astfel că nu se pune problema unei renunțări.
Decizia nu are caracter retroactiv, pentru că nu s-a statuat asupra stingerii, modificării sau nașterii unor drepturi pentru trecut, ci doar s-a urmărit a se clarifica voința părților semnatare ale
În fiecare an, salariații au încasat salarii mai mari decât în anii anteriori,pentru că salariul de bază includea în fiecare an primele de Paști și de
Decizia primei instanțe este nelegală și netemeinică și din prisma faptului că interpretarea clauzelor unei convenții se face după voința reală a părților iar nu după sensul literal al termenilor utilizați, conform principiului enunțat în art. 977 Cod civil.
Prin decizia Comisiei Paritare s-a relevat voința reală, aceasta având caracter obligatoriu pentru ambele părți.
6. În mod greșit prima instanță a dispus acordarea unor despăgubiri constând în actualizarea cu rata inflației și nu acordarea dobânzii legale, așa cum prevede nr.OG9/2000.
În cazul prejudiciului contând în neplata unor drepturi bănești cuvenite salariatului, angajatorul datorează dobânda care, conform art. 1088 Cod civil, începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată.
7. Instanța de fond trebuia să precizeze în dispozitiv că sumele acordate salariatului sunt sume brute, din care se scad impozitul pe venit de 16% și contribuțiile la fondurile speciale.
În drept a invocat disp.art.299 și urmatoarele Cod procedura civila.
Recurenta pârâtă a formulat și cerere de întoarcere a executării întemeiată pe dispozițiile art.4042al.1 Cod procedură civilă,solicitând, urmare a admiterii recursului, restabilirea situației anterioare și obligarea intimatei la plata sumei de bani reprezentând diferența dintre suma acordată de prima instanță și suma stabilită de instanța de recurs.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, sentința primei instanțe fiind legală și temeinică, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Examinând recursul pe baza motivelor arătate de recurentă, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu prevederile art.304 și 3041pr.civ. Curtea apreciază ca este nefondat pentru următoarele considerente:
Cu privire la termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, instanța apreciază că se aplică termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Termenul de 6 luni prevăzut de litera eaa celuiași articol se aplică în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze a acestuia.
Susținerea recurentei în sensul că primele solicitate nu au caracter de drept salarial este contrazisă chiar prin conținutul art. 168 alin. 1 din la nivel de unitate din care rezultă că aceste prime de Paști și C cuvenite salariaților sunt suplimentări ale drepturilor salariale.
În consecință, sunt incidente disp. art. 283 litera c) din Codul muncii, fiind vorba de drepturi salariale, aflate înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani calculat de la data nașterii dreptului la acțiune.
În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, în mod corect instanța de fond a respins această excepție.
Astfel, lipsa negocierilor între părțile contractante ale nu poate fi imputată salariatului ci chiar recurentei care avea obligația, împreună cu, să negocieze acordarea suplimentărilor cu 15 zile înainte de fiecare eveniment.
Deci, nimeni nu își poate invoca propria culpă pentru protejarea unor drepturi.
Chiar dacă negocierile nu au avut loc între părțile contractante, această situație nu poate aduce atingere principiului liberului acces la justiție.
Pentru a se putea exercita un drept la acțiune, este necesar, alături de alte condiții ca, dreptul să fie și actual, adică născut.
Ori, dreptul la acordarea primelor s-a născut prin însăși intrarea în vigoare a dispozițiilor cuprinse în art. 168 din
Nu considerăm întemeiată opinia recurentei, că dreptul la acțiune nu s-a născut încă.
Dreptul în sine a existat și există, putând fi valorificat de către reclamanta beneficiară și, în cazul în care s-ar accepta ideea exprimată de recurentă, s-ar putea ajunge la situația în care negocierile nu ar avea loc niciodată, iar persoana titulară a dreptului să nu poata să își exercite dreptul său.
În acest caz, dreptul ar avea un caracter iluzoriu, abstract, fiind din îngrădit prin însăși imposibilitatea de a fi exercitat prin liber acces la justiție, iar această situație nu este în spiritul apărării drepturilor omului.
În consecință, nu se reține nici acest motiv de recurs, soluția instanței de fond de respingere a excepției prematurității fiind legală și temeinică.
Referitor la decizia Comisiei Paritare din data de 31.08.2007, invocată de către recurentă, se reține, în primul rând că, art. 9 din dă posibilitatea părților contractante să interpreteze clauzele din contractele colective de muncă prin consens.
Însă, rezultatul modului de interpretare trebuia consemnat într-un act adițional la contractul colectiv de muncă care a necesitat interpretarea.
În al doilea rând, practic, prin Nota asupra precizării situației primelor de Paști și C prevăzute în art. 168 din al, din data de 31.08.2007, se efectuează o modificare a conținutului art. 168 alin. 1 și 2, nefiind vorba de o interpretare a unei clauze neclare așa cum prevăd disp. art. 9 din
De fapt, prin această notă care a intervenit după încetarea efectelor 2004 - 2006 se aduce atingere chiar voinței reale a părților exprimată în momentul încheierii respectivelor contracte prin faptul că se intervine asupra modalității de acordare a drepturilor suplimentare (de exemplu, în CCM din 2005 la alin. 2 din art. 168 se prevede că "în anul 2003 suplimentarile salariale de la alin. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază." iar prin Notă se prevede că ". începând cu anul 2003. drepturile suplimentare. vor fi incluse în salariul de bază al angajaților și vor fi acordate în această formă").
Mai mult, disp. art. 244 din Codul muncii prevăd că pot fi modificate clauzele doar pe parcursul executării lui în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Referitor la actualizare, curtea apreciază că este corectă soluția instanței de fond.
Astfel, în ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, se arata că, potrivit disp.art.161 alin.4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Se apreciază că dobânda legală și actualizată cu indicele de inflație au o reglementare juridică diferită. Daunele interese constând în dobânda legală sunt datorate din ziua chemării în judecată, însă în cauza de față, obiectul acțiunii este reprezentat de o evaluare judiciară reglementată de disp.art.1084-1086 Cod civil.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans). Acesta este temeiul legal pentru care se poate acorda actualizarea cu indicele de inflație și nu neapărat dobânda legală, creditorul având libertatea de a opta între cele două variante, după cum îi este favorabilă.
În acest context, Curtea nu este de acord cu cele susținute de recurentă în sensul că reclamanta ar fi trebuit să solicite dobânda legală.
În timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflația urmărește păstrarea valorii reale a obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, și a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorul cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizarea în raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus în sarcina debitorului.
Acordând suma actualizată, instanța a dat efecte și clauzei de impreviziune urmărindu-se ca dauna efectiv creată prin devalorizarea monedei naționale să fie acoperită.
Daunele moratorii sub forma dobânzii au reglementare juridică diferită însă cu același scop și anume să acopere integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății, prejudiciu care este acoperit, prin actualizarea dividendelor în raport cu rata inflației și tocmai din acest motiv se consideră că este beneficul creditorului de a opta între cele două forme de actualizare, și nu este obligat să aleagă dobânda legală prevăzută de nr.OUG9/2000.
În consecință, Codul muncii prin disp.art.161 alin.4, nu interzice în nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr.72/05.03.2002),a statuat că actualizarea în raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
În ceea ce privește precizarea în dispozitiv că sumele acordate sunt brute, curtea reține că, în cazul drepturilor salariale, sumele se calculează brut și nu net, iar reținerea contribuției urmează să fie efectuată chiar de către recurenta angajator, la punerea în executare a hotărârii.
Faptul că prima instanță nu a precizat în dispozitiv caracterul brut sau net al sumelor datorate nu constituie motiv de reformare a hotărârii, și nu duce la concluzia că ar fi suma netă ci, dimpotrivă, brută, aceasta fiind o problemă de executare.
În consecință, nici acest motiv nu poate fi reținut ca întemeiat.
Față de toate considerentele expuse mai sus, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta B împotriva sentinței civile nr. 485/04.07.2008. pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Pe cale de consecință,va fi respinsă ca nefondată și cererea de întoarcere a executării astfel cum a fost formulată de recurenta-pârâtă
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta cu sediul în B, nr.239, sector 1 împotriva sentinței civile nr.485/04.07.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Respinge ca nefondată cererea de întoarcere a executării.
Obligă recurenta să plătească intimatei suma de 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 24 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
dec.jud.-/24.10.2008
Tehnored./ 2 ex./ 30 Octombrie 2008
Fond:-
Asistenți jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Ion Ioneci, Marioara Coinacel
