Pretentii civile. Speta. Decizia 6072/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(8747/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.6072/
Ședința publică din data de 29 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Elena Luissa Udrea
JUDECĂTOR 2: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 5910 din 24 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr. 35958/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ITALIA SRL, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta reclamantă, personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/11.05.2009, atașată la fila 30 dosar, intimata pârâtă SC Italia SRL, prin reprezentant și avocat, cu împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr.-/24.03.2009, atașată la fila 18 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: Avocatul intimatei pârâte SC Italia SRL, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri pentru a dovedi că recurenta reclamantă nu a desfășurat activitate pe perioada pentru care solicită drepturile bănești, declarații ale salariaților societății privind activitatea desfășurată de reclamantă, bilanțul societății, proces verbal de sechestru privind despăgubirile solicitate de reclamantă, înscrisuri depuse deja la dosar.
Avocatul recurentei reclamante, arată că nu se opune la proba solicitată dar apreciază că nu au legătură cu prezenta cauză.
După deliberare, Curtea respinge cererea intimatei pârâte SC Italia SRL, privind administrarea probei cu înscrisuri, apreciind că înscrisurile depuse nu au legătură cu pricina de față.
Curtea acordă cuvântul pe excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii invocate de intimata pârâtă SC Italia SRL.
Avocatul intimatei pârâte SC Italia SRL, solicită admiterea excepției autorității de lucru judecat și în subsidiar admiterea excepției inadmisibilității acțiunii.
Avocatul recurentei reclamante, solicită respingerea celor două excepții.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Avocatul recurentei reclamante, susține verbal motivele de recurs inserate pe larg în cererea scrisă și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat; cu privire la cheltuielile de judecată arată că le va solicita pe cale separată.
Avocatul intimatei pârâte SC Italia SRL, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.5910 din 18.09.2008 pronunțată în dosarul nr- de către Tribunalul București - Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta SC ITALIA SRL; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite reclamantei pe perioada 01.01.2006 - 07.06.2006 și la plata contribuției și impozitului datorate, aferente drepturilor salariale acordate reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajată în cadrul societății pârâte din data de 01.03.2003 în funcția de contabil, pe perioada nedeterminată, cu o durată a timpului de lucru de 2 ore/zi, respectiv 10 ore/săptămână, fără a se arăta intervalul orar în care are loc repartizarea timpului de muncă și având un salariu brut de 2100 lei, conform contractului individual de muncă nr.1657/20.03.2005.
Cu privire la soarta raporturilor de muncă dintre părți în perioada pentru care se solicită plata drepturilor salariale, Tribunalul a reținut că deși angajatorul a susținut că raporturile de muncă au încetat într-o primă susținere prin decizia nr.1 din data de 09.01.2006 această decizie nu a fost comunicată către salariata reclamantă în modalitatea cerută de lege și nici la Inspectoratul Teritorial d e Muncă.
Ulterior la data de 16.02.2006, angajatorul a emis decizia nr.1 prin care a decis încetarea cu aceeași dată a contractului individual de muncă al reclamantei, pe care în data de 02.03.2006 a depus-o la ITM.
Prin urmare Tribunalul a reținut existența raporturilor de muncă dintre părți în baza contractului individual de muncă încheiat între acestea până la data comunicării deciziei de concediere, astfel că urmează să analizeze celelalte apărări ale pârâtei referitoare la neplata salariului pentru lipsa contraprestației.
Tribunalul a reținut că pârâta a recunoscut neîndeplinirea obligației de plată a salariului cuvenit reclamantei pe toată perioada menționată, însă refuzul de plată a salariului este motivat de faptul că începând cu data de 09.01.2006, aceasta nu a mai avut dreptul la salariu, întrucât nu a mai prestat nici un fel de activitate pentru firmă.
Tribunalul a reținut că pârâta nu a dovedit nici absența nejustificată a salariatului de la locul de muncă în intervalul de timp mai sus menționat și nici neprestarea culpabilă a muncii de către angajat în același interval de timp.
Or, dimpotrivă, din actele dosarului rezultă faptul că în perioada 01.01.2006 și până la data de 07.06.2006, salariata a prestat activități specifice funcției de contabil deținută prin contractul individual de muncă în beneficiul societății pârâte, întocmind Bilanțul contabil al anului 2005, pe care l-a semnat și depus la Administrația Financiară la data de 02.05.2006.
Prin urmare, reține Tribunalul că această muncă prestată de salariată trebuia remunerată de pârâtă, neputând fi primită susținerea acesteia în sensul că "în anul 2005 a fost integral remunerată pentru activitatea depusă inclusiv pentru realizarea bilanțului aferent anului 2005", întrucât, plata salariului lunar din anul 2005 s-a efectuat pentru munca depusă în anul 2005, iar nu și pentru activitățile prestate în anul 2006, fiind absurdă teza prestării unei munci ulterioare de către salariată în contul salariilor deja încasate.
În acest context și cum pârâta nu a făcut dovada neplății justificate și în concordanță cu prevederile legale a drepturilor salariale ale reclamantei în perioada 01.01.2006-07.06.2006, Tribunalul a admis pretențiile salariale în parte pentru perioada menționată mai sus.
În privința virării contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, aferente drepturilor salariale cuvenite acesteia pentru perioada menționată, Tribunalul d e asemenea a găsit întemeiată cererea deoarece este obligația angajatorului de a efectua aceste plăți odată cu plata salariului restant.
Tribunalul a respins ca neîntemeiate pretențiile reclamantei pentru perioada 07.06.2006 și până la pronunțarea hotărârii, deoarece însăși reclamanta recunoaște că ultima zi în care a prestat efectiv activitate pentru societatea pârâtă a fost 07.06.2006, astfel încât în lipsa prestării muncii nici remunerarea acesteia sub forma salariului nu se justifică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9) proc. civ. admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței și admiterea în întregime a pretențiilor.
În motivarea în fapt a recursului se arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a făcut dovada neprestării muncii din vina angajatorului, întrucât din actele și lucrările dosarului rezultă că nu i-a fost refuzat accesul la locul de muncă din rațiuni ce țin exclusiv de angajator.
Mai mult decât de atât, în conformitate cu dispozițiile art. 287 din Codul muncii, în cazul unui litigiu de muncă sarcina probei revine angajatorului.
Or, acesta nu a făcut dovada faptului că nu s-a prezentat la locul de muncă din vina sa, cu copii de pe condica de prezență în care se oglindește prezența la locul de muncă.
De asemenea se critică motivarea instanței de fond cu privire la faptul că după data comunicării deciziei de concediere salariata nu mai poate solicita obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale, ci numai despăgubirile prevăzute de art. 78 din muncii este total nefondată având în vedere că acest aspect nu a fost analizat în acest litigiu.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Intimata-pârâtă la termenul din data de 29.10.2009 a invocat ca motive de ordine publică două excepții, și anume excepția autorității de lucru judecat și excepția inadmisibilității acțiunii.
Examinând cu prioritate excepțiile invocate, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru motivele ce se vor arăta.
Astfel, în ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, intimata susține că aceasta este determinată de faptul că recurenta are calitatea de contestatoare în dosarul nr- prin care a solicitat anularea deciziei nr.1/16.02.2006 solicitând obligarea sa la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, iar prin sentința civilă nr7735/2008 această decizie a fost anulată iar societatea în cauză obligată la plata despăgubirilor egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat începând cu data concedierii (16.02.2006) și până la data de 11.12.2008.
Curtea analizând excepția autorității de lucru judecat prin raportare la motivele invocate, costată că acesta nu este întemeiată, deoarece pentru a exista autoritate de lucru judecat se impune a fi îndeplinite condițiile cerute de art. 1201 civ. care dispune următoarele, "există autoritate de lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între același părți, făcută de ele în contra lor în aceeași calitate".
Or, din înscrisurile și din susținerile intimatei-pârâte care a invocat excepția ca motiv de ordine publică și nu a formulat recurs, nu rezultă că sunt îndeplinite cerințele art. 1201 civ. deoarece în prezenta cauză în recurs nu există decât identitate de părți, cauza și obiectul acțiunii lipsesc.
Astfel, în prezenta cauză s-au solicitat pretenții reprezentând plata salariului pe o anumită perioadă de timp, iar prin cererea ce face obiectul dosarului invocat de intimată și menționat mai sus, s-a solicitat anularea unei decizii de concediere și obligarea la despăgubiri pentru perioada respectivă.
Prin urmare, obiectul celor două acțiunii este diferit, precum și cauza care le-a generat, astfel că și scopul este diferit, deoarece în prezenta cauză s-a urmărit plata salariului pentru munca prestată, iar în cealaltă cauză anularea deciziei de concediere și repunerea părților în situația anterioară cu privire la drepturile ce i se cuvin recurentei-reclamante pe perioada de la data concedierii și până la data pronunțării hotărârii judecătorești.
De asemenea este neîntemeiată și excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece între părți au existat raporturi de muncă, iar contraprestația muncii constă în plata salariului.
De altfel, Codul muncii garantează plata salariului, iar în caz de neplată a acestuia, partea are acces la justiție pentru a obține contravaloarea prestației sale.
Examinând sentința recurată pe fond ei, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu conform art.3041proc. civ. Curtea constată că acesta este nefundat urmând a fi respins.
Astfel, instanța de fond a stabilit în mod corect starea de fapt și a făcut o aplicare corectă a legii la aceasta.
În privința criticii instanței de fond pentru că nu a admis în întregime pretențiile solicitate, respectiv până la data pronunțării hotărârii și nu doar până la 07.06.2006, Curtea reține că deși in dreptul muncii sarcina probei revine angajatorului, în speța de față recunoașterea de către reclamantă a faptului că nu a mai prestat nici o activitate profesională pentru pârâtă după data de 07.06.2006, echivalează cu o probă ce i se opune întrucât și recunoașterea are valoare juridică și astfel s-a inversat sarcina probei fără ca pârâta să mai fie obligată la a dovedi că aceasta nu a prestat activitate în favoarea sa și astfel nu mai era îndreptățită la plata salariului pe perioada ulterioară.
În privința celei de a doua critici, potrivit căreia nu o eventuală contestație la decizia de concediere nu făcea obiectul dosarului de față. Curtea reține că în fapt conform dovezilor depuse la dosar recurenta a formulat contestație la decizia de concediere,astfel că motivarea instanței de fond este temeinică și legală sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul art. 312 proc. civ. urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat.
De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 274 proc. civ. Curtea urmează să dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5500 lei către intimată conform facturii fiscale aflate la dosarul de recurs, deoarece este în culpă procesuală pentru că i-a fost respins recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepțiile autorității lucrului judecat și inadmisibilității acțiunii, invocate de intimată.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta reclamantă, împotriva sentinței civile nr.5910/18.09.2008, pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.35958/3/LM/2007, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC ITALIA SRL.
Obligă recurenta la 5500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
28.11.2009
Jud.fond:
Președinte:Elena Luissa UdreaJudecători:Elena Luissa Udrea, Liviu Cornel Dobraniște
