Pretentii civile. Speta. Decizia 608/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILA NR.608
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 25.05.2009
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Savin Alina
JUDECĂTOR 3: Mărioara Coinăcel
GREFIER-- -
-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea recursului declarat de recurentul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr.766/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL G și intimații-reclamanți G, (), )., (), )., (),., prin reprezentant legal ). având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului formulat.
CURTEA:
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.766/12.06.2008 Tribunalul Galația fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantele G, (), (), (), (), (), (), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați.
Au fost obligați pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.11.2000-20.09.2004, precum și de la 01.02.2007 până la data pronunțării și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, cu luarea în considerare pentru fiecare reclamant a datei începerii, respectiv încetării raporturilor de muncă.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr- pe rolul Tribunalului Galați, reclamantele G, (), (), (), t, (), (), (), personal auxiliar de specialitate juridică în cadrul Tribunalului Galați au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI și Ministerul Justiției B, plata drepturilor salariale cu luarea în considerare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică cu 50% din salariul brut, pe perioada 01.11.2000-20.09.2004, precum și de la 01.02.2007 până la data pronunțării și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, cu luarea în considerare pentru fiecare reclamant a datei începerii sau încetării raporturilor de muncă și a instanței la care a funcționat, sume actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă.
Motivându-și în fapt acțiunea, au arătat că acest spor, s-a acordat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 magistraților, precum și personalului auxiliar de specialitate, articol care a fost abrogat prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000. Însă procedându-se astfel, au susținut reclamantele, că au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000, privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe, doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 50/1996. Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000, s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Au mai precizat reclamantele, că deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Au mai arătat reclamantele că prin neplata dreptului solicitat prin prezenta acțiune s-a creat o situație discriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate în raport cu alte categorii profesionale care au beneficiat și continuă să beneficieze de acest spor.
Urmare a neacordării acestui spor magistraților și personalului auxiliar de specialitate au fost încălcate art. 5 din muncii, art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 al Protocolului nr. 12 din
De asemenea, Directiva nr. 89/391 prevede reglementări fundamentale în domeniul securității și sănătății în muncă, care afirmă cu claritate obligația angajatorilor de a asigura securitatea și sănătatea la locurile de muncă, inclusiv cu referire la efectele stresului la locul de muncă.
În pofida acestor dispoziții comunitare, statul român a continuat să plătească acest spor funcționarilor publici, lucrătorilor de poliție, profesorilor și altor categorii, nu și magistraților și personalului auxiliar de specialitate, deși condițiile de risc și suprasolicitare nu s-au diminuat, ci dimpotrivă s-au acutizat.
Prin Decizia în recurs în interesul legii 21/10.03.2008, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
În această decizie se prevede in terminis că dreptul trebuie plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate și după intrarea în vigoare a OG 83/2000, adică începând cu 01.09.2000, astfel încât apreciază reclamantele că nu operează prescripția dreptului la acțiune. Dreptul de formulare a pretențiilor, respectiv termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, curge potrivit art. 8 alin. 1 din același act normativ, de la data când partea a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, respectiv de la data de 10.03.2008, când Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit dreptul magistraților și personalului auxiliar de specialitate la sporul de 50% prin interpretarea textelor de lege în materie.
În subsidiar, reclamantele au invocat și dispozițiile art. 16 alin. 1din Decretul 167/1958, care reglementează întreruperea termenului de prescripție, în sensul că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Asemenea acte de recunoaștere sunt includerea în Angajamentul cu ocazia încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a obligației de plată a drepturilor salariale restante ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, precum și includerea în Strategia de reformă a sistemului judiciar a măsurii privind plata drepturilor salariale restante și eliminarea discriminării.
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului la acțiune este reglementată de art. 17 alin. 1 și 2 din Decretul 167/1958 și constă în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție.
Pârâtul Ministerul Justiției, a formulat întâmpinare prin care a invocat în primul rând excepția prescripției dreptului la acțiune, iar în subsidiar respingerea acțiunii ca nefondată.
În raport de perioada pentru care reclamanta și-a formulat pretențiile, dreptul material la acțiune s-a prescris pentru prestațiile corespunzătoare intervalului de trei ani anterior datei introducerii acțiunii.
Totodată a susținut, că succesiunea în timp a actelor normative, la care au făcut referire reclamantele prin acțiunea dedusă judecății, impune concluzia că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut prin art. 47 din Legea nr. 50/1996, și-a produs efectele până la data de 1 octombrie 2000, când urmare abrogării exprese prin OG nr. 83/2000, acest drept a încetat să mai existe, nemaiputând să fie pretins și nici acordat.
Analizând și coroborând materialul probator administrat în prezenta cauză, instanța a eținut următoarele:
Pe fondul cauzei, în ceea ce privește temeinicia acordării acestui drept, se constată că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar ".
Este adevărat că prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea si completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Însă, procedandu-se astfel, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă cat si dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Astfel, potrivit art. 108 alin. 3 din Constituție ordonanțele se emit in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si condițiile prevăzute de aceasta.
Or, prin art. 1 pct. 1 din Legea nr. 125/2000 Guvernul a fost abilitat sa emită ordonanțe doar cu privire la modificarea si completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicata.
Cu toate acestea, prin OG nr. 83/2000 s-a procedat si la abrogarea unor dispoziții ale Legii nr. 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56-62 ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, modificarea, completarea si abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Așadar, deși prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării si completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii, a avut loc si abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legiuitorul a avut intenția să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare.
Într-adevăr art.47 din legea nr. 50/1996 a fost abrogat, dar această abrogare nu poate produce efecte juridice, atâta vreme cât ordonanța nr. 83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, fiind evidentă contradicția sa cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr.24/2000.
Pe de altă parte art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că " Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr. 50/1996 reclamantele au fost lipsite de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul OG nr.83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de specialitate de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar, există conflict între art.1 pct.42 din OG nr. 83/2000, care a abrogat art.48 din legea nr. 50/1996 și art.1 din protocolul adițional a la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmând a da preponderență și a lua aplicarea acestui din urmă text.
In cauza sunt incidente și dispozițiile Pactului Internațional cu privire la drepturile civile și politice care la art.19 pct.3, stabilește că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse că înlăturarea unui spor a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Instanța față de dispozițiilor art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, va avea în vedere dispozițiile Deciziei nr. 21 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 5/2008, prin care a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Întrucât problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia pronunțată în interesul legii de ICCJ, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, în cauză nu mai pot fi făcute interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale și apărările pârâtei fiind înlăturate.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, apreciem că dreptul de formulare a pretențiilor, respectiv termenul de trei ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, curge potrivit art. 8 alin. 1 din același act normativ, de la data când partea a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea, respectiv de la data de 10.03.2008, când Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit dreptul magistraților la sporul de 50% prin interpretarea textelor de lege în materie.
Reclamantele nu au avut posibilitatea efectivă și reală de a solicita acest spor între anii 2000-2008, având în vedere că exista o abrogare expresă a acestuia. Totodată nimeni nu ar fi putut constata că în cauză este o abrogare nelegală, în afară de ÎCCJ.
Cum ÎCCJ s-a pronunțat abia în februarie 2008 cu privire la nelegalitatea abrogării dispozițiilor legale care reglementau sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, de la această dată reclamantele au luat la cunoștință de existența dreptului.
Prescripția este instituția care sancționează atitudinea pasivă a creditorilor, însă a pune partea în situația de a pierde drepturi salariale începând cu anul 2000, deși constatarea caracterului nelegal al abrogării s-a realizat abia în anul 2008, face ca instituția prescripției să fie contrară oricăror principii de drept. Prin situația creată de legiuitor, reclamantele ar fi în situația de a fi lipsite de dreptul lor de proprietate pentru o perioadă de 5 ani, fără a putea invoca vreun instrument juridic de apărare a acestei proprietăți.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că nu operează prescripția dreptului la acțiune în sensul art. 3 din Decretul 167/1958.
Cu privire la actualizarea prejudiciului cu indicele de inflație, s-a apreciat că au incidență prevederile art. 1082 din cod civil și art. 161 din Codul muncii.
Față de aceste considerente, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției, s-a admis acțiunea și au fost obligați pârâții Tribunalul Galați, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Justiției să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară pentru perioada 01.11.2000-20.09.2004, precum și de la 01.02.2007 până la data pronunțării și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare, sume ce vor fi actualizate în funcție de rata inflației la data plății efective, cu luarea în considerare pentru fiecare reclamant a datei începerii, respectiv încetării raporturilor de muncă.Va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției considerând-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit instanța de fond a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile solicitate pentru perioada 1.11.2000-20.04.2004.
Fiind vorba de prestația periodică pentru fiecare dintre acestea curgând un termen distinct de prescripție se poate observa că pretențiile afirmate trebuie examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului general de prescripție anterioară momentului introducerii sale.
În ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de prescripție, recurenta a invederat aplicabilitatea disp.art.8 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă.
Concret, termenul de prescripție a început să curgă pentru fiecare prestație din momentul plății lunare a indemnizației de încadrare.
În concluzie a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca fiind prescrisă.
În drept a invocat disp.art.304 pct.9 pr.civ.
Prin încheierea din data de 8.09.2008 Curtea de APEL GALAȚI Secția conflicte de muncă și asigurări sociale a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Curții de APEL GALAȚI și trimiterea spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție având în vedere disp.art.1 al.2 din OUG nr.75/2008.
Prin decizia civilă nr.3450/19.03.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de APEL GALAȚI.
Cauza a fost reînregistrată la Curtea de APEL GALAȚI cu nr-.
Intimații, deși legal citați nu s-au prezentat în instanță și nici nu au formulat întâmpinare.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf.cu disp.art.3041pr.civ. Curtea apreciază că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel potrivit disp.art. 283 al.1 teza c din muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Or, pentru pretențiile aferente perioadei 1.11.2000-20.09.2004 termenul de prescripție extinctivă s-a împlinit succesiv până cel târziu la data de 19.09.2004.
Susținerea instanței de fond în sensul că au aflat de existența acestui drept doar după apariția Deciziei nr.21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și că anterior nu au acționat deoarece s-au încrezut în aparența de legalitate a disp.OG nr.83/2008, acesta fiind motivul pentru care a stat în pasivitate, nu poate fi reținută ca întemeiată.
Această afirmație este lipsită de temei în condițiile în care unii reclamanți care au cunoștințe juridice, puteau analiza conținutul și legalitatea unui act normativ.
Mai mult, un recurs în interesul legii se promovează în condițiile în care există soluții diferite în aceeași chestiune juridică, deci aceasta presupune pronunțarea mai multor hotărâri judecătorești având ca obiect acordarea sporului prev.de art.47 din Legea nr.50/1996.
Această stare de fapt duce la concluzia că prevederile OG nr.83/2000 nu au interzis promovarea unor acțiuni având ca obiect obținerea acestui drept astfel încât reclamanții nu au fost împiedicați să promoveze prezenta acțiune anterior intervenției prescripției.
De asemenea, conform art.329 al.3 pr.civ. soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești exprimate și nici cu privire la situația părților din acele procese.
Dezlegarea dată problemelor de drept indicate este obligatorie pentru instanțe.
Prin urmare, Decizia nr.218/2008 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte numai pentru viitor neavând nici o influență asupra cursului prescripției contrar susținerilor reclamantului.
Nu se poate vorbi de o recunoaștere așa cum a reținut prima instanță deoarece pentru a interveni o întrerupere a cursului prescripției trebuia ca recunoașterea să vină din partea pârâților.
La dosar nu există nici o dovadă că debitorii care sunt pârâții din prezenta cauză au adoptat o poziție de recunoaștere a dreptului subiectiv corelativ.
Instanța apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art.16 din Decretul nr.137/1955.
Este adevărat că prin Decizia n 21/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut temeinicia dreptului dar aceasta în condițiile în care acțiunea este formulată cu respectarea termenului de prescripție extinctivă.
Dar în cursul perioadei 1.11.2000-15.10.2004 nu a intervenit nici o situație de natură a-l împiedica pe reclamant să acceadă la intervenția justiției pentru valorificarea dreptului.
De asemenea, nu poate fi reținută ca întemeiată nici susținerea reclamanților exprimată în sensul că se constată o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, respectiv 30.03.2005, prin HG nr.232 și ar deveni aplicabile disp.art.16 lit.a din Decretul nr.167/1958.
Chiar și acceptând argumentul că s-a întrerupt cursul prescripției extinctive și un nou termen ar începe să curgă începând cu data intrării în vigoare a HG nr.232/30.03.2005, instanța observă că însăși reclamanții recunosc faptul că termenul de prescripție, astfel calculat, s-ar împlini la data de 1.04.2008 ori, acțiunea a fost introdusă la dat de 7.07.2008, chiar și în aceste condiții fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
În al doilea rând, instanța apreciază că nu a avut loc nici o recunoaștere prin adoptarea HG nr.232/2005, în care se precizează doar că se va asigura salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar, situație ce nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, actul normativ invocat făcând referiri în general la sistemul de salarizare și nu, în mod special, la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în condițiile în care, prin acțiune nici nu s-a invocat starea de discriminare.
Față de considerentele expuse mai sus, în temeiul disp.art.312 al.1, 2 și 3 pr.civ. se va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției.
Se va modifica în parte sentința civilă nr.766/12.06.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Se va respinge ca fiind prescrisă acțiunea având ca obiect drepturi bănești pentru perioada 1.11.2000-20.04.2004.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN MAJORITATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, împotriva sentinței civile nr.766/12.06.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.766/12.06.2008 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge ca fiind prescrisă acțiunea având ca obiect drepturi bănești pentru perioada 1.11.2000-20.04.2004.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25.05.2009.
Pt.jud. aflat în CO JUDECATOR
Conf.art.261 pct.2 pr.civ.
Președinte Curtea de Apel
Grefier
Red./18.06.2009
Dact./ 2 ex
FOND: -
Asis.jud.-
OPINIE SEPARATĂ
În sensul respingerii recursului
Opinia mea în dosar este în sensul respingerii recursului formulat de pârâtul Ministerul Justiției soluția instanței de fond în ce privește capătul de cerere privind acordarea sporului de 50% și pentru perioada 2000-2004 este corectă și nu sunt de acord cu opinia majoritară a instanței de recurs pentru următoarele considerente:
Dreptul la acțiune al reclamanților pentru obținerea sporului de 50% abrogat nelegal prin OG 83/2000 curge nu de la apariția OG 83/2000 ci de la data pronunțării recursului în interesul legii XXI/2008 pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție și aceasta deoarece opinia contrară ar însemna să ceară justițiabililor a cunoaște că abrogarea respectivă este nelegală.Apreciez că s-ar sancționa astfel justițiabilul pentru lipsa lui de " diligență".Norma legală nu a fost una previzibilă. Drepturile magistraților au fost abrogate expres prin OG 83/2000 și aceasta creează o "puternică aparență de nedrept" prin modul deficitare de redactare, care nu corespunde exigențelor de tehnică legislativă specifice normelor de redactare.O normă este previzibilă numai atunci când este redactată cu suficientă precizie în așa fel încât să permită oricărei persoane- care, la nevoie, poate apela la consultanță de specialitate- să își corecteze conduita ( cazul Rotaru contra României, 2000), iar cetățeanul trebuie să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat și să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecințele care pot apărea dintr-un act determinat.Pe scurt, legea trebuie să fie, în același timp, accesibilă și previzibilă ( cazul Sunday Times împotriva Regatului Unit 1979).
În cazul de față textele legale examinate nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predicilibilitate pentru ca subiectul de drept vizat să-și poată corecta conduita.
În speță, nu se poate reproșa vreo lipsă de diligență a reclamanților și nu se poate indica concret reclamanților care ar fi fost calea de urmat pentru ei pentru a nu pierde aceste drepturi bănești.
Prin această manieră de lucru apreciez că legiuitorul aduce o gravă atingere și dreptului de proprietate.Art.1 Protocolul 1 CEDO, dreptul neputând fi apărat în concret cu niciun instrument juridic.
Pentru aceste considerente apreciez ca fiind corectă și legală soluția adoptată de instanța de fond.
JUDECATOR
Red.6.07.2009
./6.07.2009
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Savin Alina, Mărioara Coinăcel
