Pretentii civile. Speta. Sentința 61/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 61
Ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri Camelia
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol, judecarea acțiunii formulată reclamanții, -, -, -, și pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Craiova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare acțiunea.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față:
La data de 10 ianuarie 2008, reclamanții, -, -, -, au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul O l t, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Craiova, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să oblige pârâții la plata către fiecare dintre reclamanți a primelor de concediu de odihnă pentru anii 2003, 2004, 2005, 2006, actualizate cu indicele de inflație publică în luna în care se face plata față de luna pentru care se calculează, precum și dobânda legală aferentă în baza art. 1088 cod civil și OG nr. 9/2000.
Potrivit art. 1 alin. 2 teza a II- din OUG nr. 146/2007 "intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1): funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
In conformitate cu prevederile legale susmenționate, au dreptul să primească prima de concediu neachitată în perioada 2001-2006, alături de categoriile enumerate expres în cuprinsul textului, și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Arată că au calitatea de magistrați și în baza legilor speciale - art. 241din OUG nr. 27/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 45/2007 - beneficiază de prima de concediu de odihnă "la plecarea în concediu de odihnă, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență are dreptul, în condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu aferentă acestei perioade, și la o primă de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu. Indemnizația de concediu și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel mult 5 zile înaintea datei plecării în concediu. In cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și indemnizația de concediu se acordă a singură dată".
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și autorității, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categoria socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin. 3 din art. 2 al aceluiași act normativ, se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, criteriul după care s-a făcut distincția este categoria socio-profesională, criteriu de diferențiere injust a personalului din unitățile bugetare, fiind absurd și de neconceput a se accepta că obligația legală de confidențialitate se execută doar raportat la o anumită profesie, iar la alta, nu.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului dreptului și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate.
Dreptul de a primi contravaloarea primei de concediu de odihnă pentru perioada solicitată este prevăzut de lege, așa cum s-a menționat, textul art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007 reglementând și dreptul altor categorii de personal care beneficiază de primă de concediu de odihnă pe baza legilor speciale.
La data de 25 februarie 2003, pârâta Curtea de Apel Alba Iulia a formulat întâmpinare, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, cu excepția reclamantului.
Raportat la obiectul cauzei, invocă excepția lipsei calității procesuale pasive.
In motivare arată că nu are calitatea de angajator al reclamanților, aceștia fiind numiți de Ministerul Justiției, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii.
Că, într-adevăr, curtea de apel are obligația, conform legii, să elaboreze proiectele de buget anuale pentru instanțele din circumscripția sa și are calitatea de ordonator secundar de credite, însă atât ștatele de funcții cât și drepturile salariale se stabilesc de Ministerul Justiției și sunt comunicate curților de apel doar spre conformare și înregistrare în carnetele de muncă, a ordinelor emise.
In situația în care se va respinge excepția invocată, pe fondul cauzei solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât din anul 2003 nu mai există temei legal pentru acordarea primei de vacanță.
Precizează că începând cu data de 1 ianuarie 2003, salarizarea judecătorilor s-a făcut în baza OUG nr. 177/2002, prin care a fost abrogat art. 11, precum și orice dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate asimilat, potrivit legii, din Legea nr. 50/1996, iar prin ordonanța menționată nu a maia fost prevăzut acest spor.
La termenul din 7 aprilie 2008, Tribunalul Dolja încuviințat administrarea probei cu expertiză specialitatea contabilitate, raportul de expertiză fiind întocmit de expert - și depus la dosar la 5 iunie 2008.
La 23 iunie 2008, Tribunalul Dolja scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul la Curtea de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008.
Prin notele scrise depuse la dosar la 10 octombrie 2008, pârâtul Ministerul Justiției a invocat lipsa de temeinicie a cererii de chemare în judecată în ce privește existența unei discriminări directe, având în vedere deciziile pronunțate la 3 iulie 2008 de Curtea Constituțională cu privire la dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000.
Analizând cererea prin prisma acelor normative invocate ca temeiuri, instanța reține:
Pe de o parte, reclamanții, având calitatea de judecători, susțin că art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007 constituie în favoarea lor dreptul de a obține plata primelor de vacanță pentru perioada anilor 2003-2006.
Precizând domeniul de aplicare al OUG nr. 146/2007, rt. 1 prevede:
" (1) Prezenta ordonanță de urgență reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
(2) Intră în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență, conform alin. (1) funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Prin urmare, OUG nr. 146/2007 nu stabilește noi obligații cu privire la plata primelor de vacanță, ci doar modul în care urmează a se efectua plata acestor prime reglementate prin acte normative în favoarea anumitor categorii de personal, acte normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001 - 2006.
Aceasta este ipoteza de la care trebuie pornit în interpretarea dispozițiilor OUG nr. 146/2007 și care este clar evidențiată în preambulul Ordonanței, astfel:
" bugetare din perioada 2001 - 2006, impuse anual de organismele financiare internaționale, nu au permis acordarea primelor de concediu de odihnă, prevederile din actele normative prin care au fost aprobate fiind suspendate prin legi bugetare anuale succesive și acte normative anuale de salarizare.
Prin majoritatea hotărârilor instanțelor de judecată ordonatorii de credite au fost obligați să acorde primele de concediu de odihnă pentru perioada cât acestea au fost suspendate. În acest sens s-a pronunțat inclusiv Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite prin Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005, Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 și Decizia nr. LXXVII din 5 noiembrie 2007.
Neacordarea primelor de concediu de odihnă pentru perioada aferentă anilor în care au fost suspendate ar conduce la obligarea ordonatorilor de credite de a achita, în temeiul unor hotărâri ale instanțelor, atât sumele aferente, actualizate, cât și cheltuielile de judecată, ceea ce ar conduce la sporirea efortului bugetar".
Este nefondată susținerea reclamanților în sensul că dreptul lor s-a născut prin reglementarea existentă în art. 1 alin. 2 din OUG nr. 146/2007.
Textul alineatului 2 al art. 1 nu poate fi interpretat ca o normă juridică distinctă, pe de o parte pentru că însuși acest text trimite la dispozițiile alin. 1, iar pe de altă parte el constituie o enumerare a categoriilor de personal căruia îi sunt aplicabile prevederile Ordonanței.
Rezultă deci că textul alin. 2 nu poate extinde dispozițiile Ordonanței și la categoriile de personal care nu au beneficiat de reglementări legale a căror aplicare să fi fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive și actele normative anuale de salarizare, în perioada 2003 - 2006 (perioadă supusă analizei instanței judecătorești prin prezenta cerere de chemare în judecată).
Acesta este cazul judecătorilor, al căror drept la prima de vacanță, reglementat prin Legea nr. 50/1996 a fost abrogat începând cu data de 01.01.2003, data intrării în vigoare a OUG nr. 177/2002.
De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție-Secțiile Unite, prin DECIZIA Nr. 12 decembrie 2005 a precizat în mod expres:
"La data de 1 ianuarie 2003, când a intrat în vigoare ordonanța de urgență menționată, erau abrogate implicit și dispozițiile 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996, referitoare la dreptul magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate, în baza acestei legi, la o primă pentru perioada concediului de odihnă. -
Succesiunea în timp a actelor normative la care s-a făcut referire impune deci să se rețină că dreptul la primă pentru concediul de odihnă al magistraților și al celorlalte categorii de personal salarizate în baza Legii nr. 50/1990, instituit prin art. 411alin. 1, a fost introdus în această lege prin art. I pct. 38 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 și și-a produs efectele începând de la 1 ianuarie 2001, iar în urma abrogării art. 411alin. 1 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2003, acel drept a încetat să mai existe".
Este evident astfel că prin OUG nr. 146/2007 nu s-a instituit dreptul judecătorilor de a beneficia de prime de vacanță pentru perioada 2003-2006.
Este nefondată și susținerea reclamanților în sensul că reglementarea dreptului la primă de vacanță în favoarea judecătorilor începând cu anul 2007, reglementare instituită în art. 24 indice 1 din OUG nr. 27/2006 face aplicabile dispozițiile OUG nr. 146/2007. Prin această interpretare a tezei ultime a alin. 2 din OUG nr. 146/2007, reclamanții extind domeniul de aplicare a Ordonanței, dincolo de scopul pentru care s-a instituit aceasta și propun o aplicare retroactivă a Legii nr. 45/2007 și pentru perioada anterioară datei la care a intrat în vigoare.
Nu poate fi primită nici susținerea reclamanților în sensul că prin modul de reglementare a plății primelor de vacanță au fost discriminați.
Este de reținut de la început că reclamanții au invocat existența unei discriminări, raportând argumentația expusă la obligația de confidențialitate, aspect ce excede cadrul procesual determinat chiar de aceștia prin precizarea obiectului cererii de chemare în judecată: plata primelor de vacanță pentru perioada 2003.-2006.
Apreciind însă că existența unei fapte de discriminare a fost invocată de reclamanți cu intenția de a susține că inexistența reglementării dreptului reclamanților la prime de vacanță pentru intervalul 2003-2006 constituie discriminare, nici această argumentație nu este fondată.
Prin deciziile Curții Constituționale nr. 818, nr. 819, nr. 820 și nr. 821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art. 27 alin. (1) din OG nr. 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a constatat că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, și anume prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Prin art. 27 alin. (1) al ordonanței, se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. (3) din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Luând în considerare și dispozițiile art. 27 alin. (1) din ordonanță, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanței de judecată, între altele, restabilirea situației anterioare și anularea situației create prin discriminare, deci și a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanța de judecată poate să înțeleagă - ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate - că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și, pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În consecință, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Potrivit art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază că cererea reclamanților este nefondată și urmează să o respingă.
Opinia asistenților judiciari este conformă cu hotărârea și considerentele prezente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, -, -, -, cu domiciliul ales la Judecătoria Craiova, Bd., - nr. 20 împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sect. 5, Tribunalul Dolj cu sediul în C,-, Tribunalul Mehedinți cu sediul în Dr. Tr. S,-, Tribunalul Olt cu sediul în S, str.- nr. 2, Tribunalul Hunedoara cu sediul în D,-, Curtea de Apel București, nr. 5, Curtea de Apel Alba Iulia, str. - nr. 1,Curtea de Apel Craiova, str. - nr. 4 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, sect. 1.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Președinte, - --- | Judecător, - - | Asistent judiciar, - |
Asistent judiciar, | ||
Grefier, |
Red. Jud.
65 ex/IE/28.10.2008
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri Camelia
