Pretentii civile. Speta. Sentința 60/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 60
Ședința publică de la 13 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri Camelia
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol, judecarea cauzei Litigii de muncă privind pe reclamanții, C, și pe pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care a învederat faptul că reclamanții au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare acțiunea.
CURTEA
Asupra acțiunii de față.
Reclamanții, C, au chemat în judecată pârâții Tribunalul Mehedinți, Curtea de Apel Craiova solicitând să fie obligați la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare începând cu anul 2005, urmând ca sumele să fie actualizate cu indicele de inflație până la data plății și acordarea sporului și pe viitor.
În motivarea acțiunii arată:
Prin Lg. 50/1996 republicată privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit în art. 47 că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază, brut lunar cu titlul de spor salarial calculat separat de celelalte drepturi salariale ale magistraților.
Prin apariția OUG 177/06.12.2002, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților în calculul indemnizației lunare primi9te de magistrați nu s-a avut în vedere sporul de 50% prev. de art. 47 din Lg. 50/1996, justificarea înlăturării acestui spor, reprezentând-o art. 50 din OUG 177/2002, în care se menționa că la data intrării în vigoare a OUG 177/2002 se aproba art.1/1 din Lg. 50/1996 cât și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Acțiunea este întemeiată în parte.
Examinându-se cererea de chemare în judecată, și înscrisurile depuse de reclamanți în sprijinul acțiunii, Curtea va reține:
Prin apariția OUG 177/06.12.2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, în calculul indemnizației lunare primite de magistrați nu a fost inclus sporul de 50% prev. de art. 47 din Lg. 50/1996 datorită faptului că art. 50 din OUG 177/2002 menționează că la data intrării în vigoare a OUG 177/2002 se aprobă art. 1/1 din Lg. 50/1996 cât și celelalte dispoziții privitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților.
Potrivit Lg. 50/1996 privind "salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești".
În perioada de timp ce a urmat datei de 01.01.2003- intrarea în vigoare a OUg 177/2002 și până în prezent, magistrații nu au primit sporul de 50% prev. de art. 47 din Lg. 50/1996, deși textul respectiv din legea enunțată și nici Lg. 50/1996 nu au fost abrogate explicit.
Ulterior, prin OUG 27/29.03.2006, modificată prin Lg. 45/2007, în art. 41 s-a menționat abrogarea OUG 177/2002 cât și a prevederilor privitoare la salarizarea și alate drepturi ale judecătorilor J și ale magistraților asistenți cuprinse în Lg. 56/1996, fără însă a se face vreo referire privitoare la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prev. de art. 47 din Lg. 50/1996 în sensul abrogării acestui act normativ.
Rezultă cert că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică nu a fost abrogat.
Pe de altă parte, dreptul muncii arată expres că drepturile salariale câștigate nu pot fi anulate decât în mod expres ci printr-un text de lege cu o valoare cel puțin egală cu cea a textului de lege prin care au fost acordate.
OG 177/2002 nu putea înlătura aceste sporuri salariale prev. de Lg. 50/1996, fără o prevedere expresă și care să trimită concret la dispoz. art. 47 din LG. 50/1996, chiar formularea art. 50 din OUG 177/2002, se referă doar la o parte din Legea 50/1996, fără să facă vorbire de abrogarea legii în integralitatea sa.
Față de cele arătate, se va admite în parte acțiunea formulată de reclamanții, și C, urmând a se respinge acțiunea formulată de reclamantul, acesta fiind șofer în cadrul Judecătoriei Baia d e A, nefiindu-i incidente dispozițiile legale anterior enunțate.
Pârâții vor fi obligați să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% aferent perioadei 25-06-.2005-13-10-2008 pentru reclamantele și și perioadei 01.05.2008-13.10.2008 pentru reclamanta C.
Se va respinge petitul privind plata sporului pentru viitor, întrucât instanța apreciază că nu poate fi acordat dreptul pentru perioada respectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele, și C în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mehedinți și Curtea de Apel Craiova.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul.
Obligă pârâții să plătească reclamantelor sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% aferent perioadei 25.06.2005-13.10.2008 pentru reclamantele și și perioadei 01.05.2008-13.10.2008 pentru reclamanta C.
Respinge capătul de cerere privind plata sporului pentru viitor.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la data de 13 octombrie 2008.
- - - - -
Asistent judiciar -
Asistent judiciar
Grefier
Red. Jud./.
Ex.8/21.10.2008
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Ioana Bodri Camelia