Pretentii civile. Speta. Decizia 6205/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.1823/2009
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6205/
Ședința publică din data de 03 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 3: Zeca Dorina
GREFIER - - -
*****************
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de către recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 15 din 12.01.2009, pronunțată de către Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (format vechi nr.5628/2008) în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, - -, R, Anee Mari, și - și cu intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns recurenții-pârâți Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimații-reclamanți, G, - -, R, Anee Mari, și - și intimații-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-au comunicat părților intimate copii ale motivelor de recurs formulate în cauză de către recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, ca urmare a dispozițiilor încheierii de ședință de la termenul de judecată din data de16.06.2009.
De asemenea, se mai arată faptul că recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin motivele de recurs formulate în cauză a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 2452 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.15/12.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI în dosarul nr-, a fost admisă în parte acțiunea formulată de către reclamanții, au fost obligați pârâții la plata către reclamanți a sporului de 50% risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare lunară brută, începând cu data de 14.09.2004 la zi și în continuare, actualizare cu indicele de inflație la data plății efective, au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în cărțile de muncă, a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare și au fost obligați pârâții la plata sumei de 720 ron cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, s-a reținut că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Acest spor a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.
Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii OG nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese deci că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte.
Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
În acest fel, prin emiterea OG nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
Abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu poate fi asimilată modificării unui act normativ. Sub acest aspect, norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică.
Astfel, prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din OG nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței (art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României).
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Pentru considerentele expuse, având în vedere calitatea reclamanților magistrați,
s-a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile legale pentru acordarea acestui spor astfel încât, acțiunea a fost admisă.
A fost găsită întemeiată solicitarea reclamanților privind înscrierea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă, atâta vreme cât, potrivit art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este documentul oficial care, între altele, dovedește retribuția și alte drepturi care se includ în aceasta.
A fost admisă cererea de obligare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor de a aloca fondurile necesare efectuării plății, în raport de prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, potrivit cărora acest minister coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs la data de 24.02.2009 Ministerul Economiei și Finanțelor și la data de 20.02.2009 Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 16.03.2009, sub nr-.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Finanțelor Publice și întemeiate în drept pe dispozițiile art.312 din Cod pr.civilă, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, cu consecința respingerii acțiunii reclamanților ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Susține recurentul-intimat că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât această instituție gestionează bugetul de stat, însă nu are atribuții de a aloca fonduri din diverse capitole bugetare, cu nesocotirea legii finanțelor publice.
Responsabilitatea instituției recurente se limitează la faza de proiect bugetar, iar pronunțarea unei hotărâri prin care este obligat să aloce fonduri către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nesocotește Legea nr.500/2002, fiind în imposibilitatea executării hotărârii, pentru că bugetul de stat este aprobat prin lege organică de Parlamentul României care reprezintă puterea legislativă. Prin urmare, pronunțarea unei hotărâri prin care să se impună elaborarea bugetului sub o anumită formă și conținut, decizie luată de puterea judecătorească, încalcă principiul constituțional al separației puterilor în stat, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod de procedură civilă.
Mai arată recurentul că în acest domeniu a fost adoptat un act normativ cu caracter de normă specială, respectiv OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, potrivit căruia plata sumelor prevăzute în titluri executorii se va realiza, eșalonat, în termen de 18 luni. Astfel, prin Ordinul comun al ministrului justiției, ministrului economiei și finanțelor, președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr.3774/22.08.2008 a fost reglementată modalitatea de executare a hotărârilor obținute de personalul din justiție atât pentru drepturile salariale, cât și pentru dobânzi, penalități sau alte sume acordate, calculate până la data plății efective, precum și pentru cheltuielile de executare.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se invocă dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civilă, cu aplicarea art.3041Cod pr.civilă, și se solicită admiterea recursului și respingerea ca neîntemeiată a capetelor de cerere privind actualizarea cu rata inflației a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, plata pe viitor a acestora și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cunatum de 720 ron.
Se precizează că prin Decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, s-au interpretat normele referitoare la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, iar efectele aplicării dispozițiilor art.329 Cod pr.civilă încetează după data de 3.02.2007 când a intrat în vigoare OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Această aplicare a normelor din Legea nr.50/1996 se impune, deoarece în decizia în interesul legii se tratează doar problema eventualei abrogări a art.47 de către OG nr.83/2000, fără a se face referiri la prevederile OG nr.8/2007.
O altă critică a recurentului-pârât vizează plata nelegală dispusă de instanța de fond a drepturilor salariale solicitate în continuare, deoarece s-au depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege. Numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. În consecință, este inadmisibilă cererea reclamanților privind recunoașterea și plata sporului pentru viitor.
Referitor la plata drepturilor bănești solicitate de reclamanți actualizate cu rata inflației legale, se arată că această obligație este nelegală pentru că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În fine, față de cererea de obligare a pârâților la operarea mențiunilor corespunzătoare recunoașterii drepturilor câștigare prin sentința recurată în carnetele de muncă, se solicită respingerea acesteia față de dispozițiile art.11 al.2 din Decretul nr.92/1976 care permit înscrierea în carnet numai a retribuției tarifare de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Ori, sporul acordat de instanța de fond se adaugă la retribuția tarifară și nu se include în aceasta.
Examinând motivele de recurs față de hotărârea recurată și probele administrate în cauză, cercetând pricina sub toate aspectele după cum dispune art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Criticile formulate de Ministerul Finanțelor Publice împotriva hotărârii de fond vizează calitatea procesuală pasivă a acestei instituții, aspecte ce vor fi cercetate în conformitate cu art.304 pct.9 Cod pr.civilă.
Curtea constatata ca instanța de fond a stabilit obligația Ministerului Finanțelor Publice sa aloce unuia dintre parați, la cererea reclamanților, fonduri necesare executarii obligatiei stabilite in sarcina celorlalti parati.
Dar intre reclamanti si Ministerul Finantelor publice nu exista nici un fel de raporturi juridice, in baza carora acest parat ar putea fi obligat fata de reclamanti si cu atat mai mult, la cererea reclamantilor fata de o alta parte din proces.
Curtea retine ca trebuie avut in vedere specificul raporturilor juridice de munca si calitatea partilor in aceste raporturi. In acest sens, potrivit art.282 din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Ministerul Fianatelor Publice nu se poate incadra in niciuna din aceste categorii, intre reclamanti si acest parat neexistand raporturi juridice de munca, astfel incat Curtea constata ca nu exista identitate intre acest parat si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii si, fata de aceste considerente, in temeiul art.312 Cod procedura civila, Curtea va admite recursul formulat si va modifica sentinta recurata in sensul ca va admite exceptia invocata de parat si va respinge actiunea formulata impotriva acestuia fata de lipsa calitatii procesuale pasive.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de recurs va respinge, ca neîntemeiat recursul declarat pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, apar ca nefondate criticile în sensul că drepturile pretinse de reclamanți nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
De asemenea, în privința acordării pe viitor a acestui spor, Curtea reamintește recurenților-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dispozițiile art.155 din Legea nr.53/2003, potrivit cărora sporul este partea variabilă a salariului reprezentând prin urmare un drept salarial care este datorat de angajator cât timp persoana sau, după caz, persoanele își păstrează calitatea de salariați iar împrejurările care au determinat legiferarea sporului de mențin neschimbate.
Acesta este motivul pentru care se impunea acordarea și pentru viitor a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cât timp reclamanții și intervenienții își păstrează calitatea de magistrați.
Procedând în această manieră, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci doar a statuat, aplicând dispozițiile legale care garantează pentru salariați plata salariilor, acest drept și pentru viitor, adică pentru perioada ulterioară judecății în care se mențin raporturile de muncă între reclamanți și intervenienții în interes propriu pe de o parte și angajatori, pe de altă parte.
Ar fi în egală măsură inechitabil și excesiv de împovărător să se pretindă salariatului sau persoanelor plătite din bugetul unor instituții publice să formuleze periodic acțiuni având același obiect, câtă vreme izvorul juridic al situațiilor analizate rămâne același, respectiv raportul juridic între angajator și angajat se menține neschimbat, iar plata salariului reprezintă o certitudine și o obligație legală prioritară în conformitate cu dispozițiile art.154 și art.155 din Legea nr.53/2003.
Cu privire la plata sumelor actualizate cu rata inflației, instanța de recurs reține că, în mod corect au fost obligați pârâții la plata sumelor actualizate cu rata inflației.
Acordarea reactualizării urmărește menținerea valorii economice a sumelor datorate. Salariul reprezintă, dincolo de valoarea nominală a banilor ce îl compun, o valoare economică, reflectând cantitatea de produse și servicii pe care o poate achiziționa salariatul ce are ca unică sursă de venit indemnizația lunară primită din partea angajatorului său. reprezintă o consecință a devalorizării monedei naționale în care sunt plătite salariile. Pentru a păstra valoarea economică a salariului, este necesar ca acesta să reflecte procesul inflaționist prin acoperirea diferențelor de valoare reală a salariului între data plății efective a acestuia și data la care a devenit exigibil. Prin această măsură drepturile salariale nu cresc, chiar dacă aparența nominativă a banilor încasați este mai mare, ei își mențin aceeași valoare economică.
Această soluție de reactualizare se impune și în cazul sumelor datorate cu titlu de sporuri, pentru că acestea alcătuiesc partea variabilă a salariului, reprezentând, prin urmare, drepturi salariale.
Împrejurarea că recurenții-pârâți nu au un capitol distinct al bugetului pentru acoperirea plății acestor sume (reprezentând contravaloarea reactualizării), nu este de natură să nege dreptul reclamanților și intervenienților din cererea principală de a-și primi drepturile salariale neîncasate ca efect al procesului inflaționist. Dacă ar fi plătit la termenele de exigibilitate sumele reprezentând contravaloarea sporului, recurenții-pârâți nu ar fi fost în situația de a suporta reactualizarea, fapt pentru care culpa le revine în exclusivitate.
Cât privește pretinsa lipsă de temei, Curtea subliniază adevărul incontestabil într-un stat de drept potrivit căruia o hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat, este un temei legal suficient și obligatoriu pentru acordarea sumelor datorate, indiferent de elementele capitolelor bugetului.
Potrivit dispozițiilor art.41 din Legea nr.53/2003, aplicabile și în cazul magistraților, angajatorul nu poate modifica cuantumul salariului datorat în lipsa unei prevederi legale contrare. Această problemă de drept, interpretată în privința sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.XXI/10.03.2008, obligatorie potrivit dispozițiilor 329 Cod pr.civilă pentru toate instanțele judecătorești, a fost rezolvată de Înalta Curte de Casație și Justiție, punându-se capăt oricărei practici neunitare.
Neacordarea reactualizării ar echivala cu plata unui drept salarial mai mic decât cel real datorat, în condițiile în care nu a existat, așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin decizia nr.XXI/10.03.2008, nici un temei legal pentru micșorarea dreptului salarial acordat.
Curtea respinge critica formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție potrivit căreia, față de dispozițiile art.11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu se încadrează în retribuția tarifară de încadrare, neexistând temei legal pentru înscrierea sa în cărțile de muncă.
O asemenea interpretare a recurentului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ignoră cu desăvârșire realitatea juridică. Dispozițiile Decretului nr.92/1976 trebuie corelate cu prevederile legale din domeniul dreptului muncii, edictate după anul 1990. Astfel, cel puțin începând cu anul 2003, anul intrării în vigoare a Codului muncii (Legea nr.53/2003), a fost introdusă noțiunea de salariu în conformitate cu dispozițiile art.154 alin.1 din Legea nr.53/2003. Salariul, potrivit dispozițiilor art.155 din Legea nr.53/2003, cuprinde salariul de bază, similar ca noțiune retribuției tarifare de încadrare și sporurile, indemnizațiile precum și alte adaosuri. Prin urmare, sporul, fiind o parte componentă a salariului, alături de salariul de bază, trebuie evidențiat în cărțile de muncă, ce constituie documentele oficiale care reflectă valoarea pecuniară a activității profesionale desfășurate.
De altfel, chiar dispozițiile art.11 din Decretul nr.92/1976 fac referire la obligația angajatorului de a înscrie în carnetul de muncă, alături de alte mențiuni, retribuția tarifară de încadrare, precum și alte drepturi ce se includ în aceasta. Coroborând dispozițiile art.11 din decretul nr.92/1976 cu prevederile art.155 din Legea nr.53/203, rezultă că sporul, reprezentând un drept salarial ce se adaugă la salariul de bază pentru a forma salariul, trebuie înscris în carnetele de muncă.
În privința obligării pârâților la plata cheltuielilor de judecată, trebuie să se țină cont de faptul că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală părții adverse, care prin atitudinea sa a condus la declanșarea litigiului. Sancțiunea (cu caracter general) care intervine în cazul abuzului de drept constă în obligarea autorului acestui abuz la plata de despăgubiri pentru prejudiciul de ordin patrimonial sau moral cauzat prin exercitarea abuzivă a dreptului său, potrivit regulilor din materia răspunderii civile delictuale.
Pârâții se află în cuplă procesuală prin declanșarea litigiului și pe cale de consecință, obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezenta cauză este justificată
Reținând ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul dispozițiilor art.312 Cod pr.civilă, va respinge recursurile formulate de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca neîntemeiate și va admite recursul declarat de către Ministerul Finanțelor Publice, modificând în parte, în temeiul art.304 pct.9 Cod pr.civilă, sentința recurată, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.15/12.01.2009 pronunțat de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, R, MARI, A, G, și intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL ECONOMIEI Șl FINANȚELOR.
Admite recursul formulat de recurentul-pârât MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE.
Respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.:
Dact:
2 ex./17.11.2009
Jud.fond:
As. Jud.:
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia, Zeca Dorina
