Pretentii civile. Speta. Decizia 6417/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- OMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5419/2009
SECȚIA A VII-A - CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6417/
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Farmathy Amelia
JUDECĂTOR 2: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 3: Petre Magdalena
GREFIER: - -
************************
Pe rol fiind, soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.5088 din data de 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.4201/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți: Curtea de APEL BUCUREȘTI și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice - având ca obiect"drepturi bănești-spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare a cauzei la ora 10 și 14 min. nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimata-reclamantă și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod proc. civilă.
Curtea, față de lipsa părților la prima strigare a cauzei, văzând și dispozițiile art.104 alin. (13) din Regulamentul de Ordine Interioară a instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la ordine.
La reluarea cauzei la ordine la ora 10 și 59 min. în cadrul ședinței de recursuri, nu au răspuns părțile.
Curtea, constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. (2) Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5088 din data de 11.06.2009, pronunțată în dosarul nr. 4201/3/LM/2009, Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții: Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Justiției și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice.
A respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, pentru lipsa calității procesuale pasive.
A admis, în parte, cererea formulată în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției și Curtea de APEL BUCUREȘTI și i-a obligat pe aceștia la plata către reclamantă a sporului de 50% din salariul de bază pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 01.01.2008 și până la data pronunțării prezentei sentințe.
A respins pretențiile reclamantei privind plata în continuare a drepturilor bănești solicitate, ca premature.
A obligat pârâții la plata sumelor reprezentând actualizarea cu indicele de inflație a drepturilor bănești acordate, începând cu data de 01.01.2008 și până la data de 05.02.2009, precum și cu aplicarea dobânzii legale de la 05.02.2009 și până la data plății efective.
A obligat pârâții Curtea de APEL BUCUREȘTI și Ministerul Justiției la efectuarea mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această hotărâre judecătorească, prima instanță a reținut că reclamanta face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI, astfel cum reiese din fotocopia carnetului de muncă depus la dosar.
Din analiza materialului probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că cererea reclamantei este întemeiată.
Astfel, a avut în vedere dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, potrivit cărora:"Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.".
A mai avut în vedere faptul că la data de 1 octombrie 2000 intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, care a abrogat expres dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996.
A reținut că prin dispozițiile art. I pct. 42 din Ordonanța de Guvern nr.83/2000 s-a statuat că:"Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 563 din 18 noiembrie 1999, se modifică și se completează după cum urmează: art. 42, art. 47 se abrogă.".
Totodată a avut în vedere și aspectul că în ședința din 10 martie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, a pronunțat Decizia nr. XXI, în dosarul nr. 5/2008, cu următorul dispozitiv:"Admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. In interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.".
Potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 1 și alin. 3 din Codul d e procedură civilă, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca urmare, în aprecierea obligatorie pentru instanțele judecătorești, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Textul dispozitivului utilizează un verb la timpul prezent ("au dreptul"), ce justifica interpretarea ca acest spor se cuvine judecătorilor, procurorilor, magistraților-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate si la data pronunțării deciziei nr. XXI, respectiv 10.03.2008, in ciuda abrogării Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 18 noiembrie 1999, cu modificările și completările ulterioare, in întregime, prin OUG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronunțat in cauza împotriva României 1, din 06.12.2007, constatând încălcarea art.6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, precum si a articolului 1 din Primul Protocol Adițional la Convenție combinat cu articolul 14.
În fapt, reclamantul s-a plâns de refuzul autorităților romane de a-i acorda drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002 pentru munca obligatorie efectuata in timpul serviciului militar. Reclamantul s-a plâns si de faptul ca este victima unei discriminări, având in vedere ca situația sa este similara celei in care s-au aflat alte persoane cărora instanțele interne si Înalta Curte de Casație si Justiție le-a recunoscut aceste drepturi. In plus, fata de jurisprudența divergenta a instanțelor in materie, reclamantul a invocat si încălcarea dreptului sau la un proces echitabil, sub aspectul nerespectării principiului securității raporturilor juridice, precum si sub aspectul si imparțialității instanțelor.
În cauză, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constat la data judecării cauzei, în anul 2004, existat o jurisprudență neunitară în aplicarea Legii nr. 309/2002, atât la nivel național, cât și la nivelul instanței supreme, reamintind că, deși divergențele de jurisprudență sunt inerente oricărui sistem de drept, totuși, instanței supreme îi revine rolul de a regla aceste contradicții. Astfel, instanța europeană a statuat că divergentele de jurisprudența s-au datorat instanței supreme, iar faptul ca aceste divergente existau chiar la nivelul acestei instanțe, este contrar principiului siguranței raporturilor civile care reprezintă unul din elementele fundamentale ale statului de drept. Sub aspectul si imparțialității instanțelor, Curtea a considerat ca nu este necesar sa examineze daca in cauza a existat încălcarea articolului 6 din Convenție.
În plus, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, văzând ca in alte cauze similare instanța suprema a acordat altor persoane drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, aceasta a apreciat ca reclamantul avea o " legitima" de a obține recunoașterea creanței sale. In concluzie, fata de divergentele din jurisprudența existente la nivelul instanței supreme, si subliniind ca articolul 14 din Convenție are caracter exemplificativ, iar nu limitativ, a constatat încălcarea si articolului 1 din Primul Protocol Adițional combinat cu articolul 14 din Convenție.
Astfel, instanța de fond a constatat că, în prezenta cauză, situația este similară, neacordarea sporului de 50% din indemnizația de baza brută lunară, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, reclamantului instituind un tratament inegal în raport de reclamanții care l-au câștigat, prin hotărâri judecătorești irevocabile, pronunțate de Curțile de Apel din Pitești, C, B, O, invocate de Procurorul General al României in recursul in interesul legii.
Ca aurmare, prima instanță a constatat ca reclamanta are o legitima de a obține recunoașterea creanței, in situația contrara incalcandu-se articolul 1 din Primul Protocol Adițional combinat cu articolul 14 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Față de toate considerentele expuse, instanța a admis în parte cererea de chemare în judecata si i-a obligat pe pârâții Ministerul Justiției si Curtea de APEL BUCUREȘTI la plata către reclamantă a sumelor reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, incepand cu data de 01.01.2008 si pana la data pronunțării prezentei hotărâri.
In ceea ce privește plata acestor drepturi pentru viitor, cum solicita reclamanta, instanța nu poate stabili la momentul pronunțării hotărârii dacă acesta va mai îndeplini condițiile prevăzute de lege dupa acest moment, obiectul acestei cereri nefiind o creanță certă, lichidă si exigibilă, intrucat, prin ipoteza, drepturile solicitate nu sunt nici lichide si nici scadente la momentul pronunțării hotărârii, ele fiind datorate numai in măsura in care vor fi datorate drepturile salariale pentru viitor.
Astfel, plata drepturilor salariale, printre care și sporurile, reprezintă o prestație succesivă executată în baza muncii depuse de salariat, în condițiile contractului individual de muncă sau a celor stabilite prin raportul de serviciu sau de muncă specific, neputând fi pretinse pentru viitor anticipat prestării muncii, față de dispozițiile art.161 Codul muncii.
Pentru a acoperi prejudiciul determinat de neplata acestor drepturi, instanța a obligat parații la plata către reclamantă a sumelor actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data cererii de chemare în judecată, întrucât indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piața și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.
Așadar, daca instanța acordă creditorului o sumă de bani reactualizată, de la data când trebuia achitata pana la plata efectiva, creditorul nu primește o valoare mai mare decât cea pe care ar fi trebuit sa o primească cu o anumita perioada de timp anterioara.
Cu privire la plata dobânzii, Tribunalul a reținut ca potrivit legislației muncii - art. 161 alin. 1, in cazul in care angajatorul întârzie in mod nejustificat plata salariului acesta poate fi obligat la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Astfel cum prevede art. 1088 cod civil daunele interese pentru neexecutarea obligațiilor care au ca obiect o suma oarecare, nu pot cuprinde decât dobânda legală, afara de regulile speciale in materie de comerț, de fidejusiune si societate. Aceste daune interese nu sunt debite decât din ziua cererii de chemare in judecată, afara de cazurile in care, după lege, dobânda curge de drept.
În acest context, Tribunalul a acordat și dobânda legală în materie civilă, calculată potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr.9/2000, însă doar de la data cererii de chemare în judecată, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 1088 din codul civil, aceasta începe să curgă de la data introducerii cererii de chemare în judecată, angajatorul nefiind de drept în întârziere și nici pus în întârziere de către salariat în formele prevăzute de lege (art. 1079 din Codul civil) anterior cererii de chemare în judecată iar neplata sporurilor salariale, chiar și culpabilă, nu atrage răspunderea civilă delictuală a angajatorului ci răspunderea contractuală sau după caz o răspundere derivând din neexecutarea unor obligații ce rezultă din existența unor raporturi atipice de muncă, asimilate răspunderii contractuale iar nu delictuale iar în acest domeniu există reglementări speciale referitoare la determinarea și repararea prejudiciului produs prin neplata la timp a drepturilor salariale.
Totodată, în temeiul prevederilor art.1 si art. 3 din Decretul nr. 92/1976, a obligat pârâta Curtea de APEL BUCUREȘTI să înscrie mențiunile privind sporul de 50% de confidențialitate, calculat la indemnizația brută lunară în carnetul de munca al reclamantei, pentru perioada pentru care s-au acordat de instanță aceste drepturi.
Împotriva sentinței sus-menționate, a declarat recurs, motivat în termenul legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților (), criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, se arată că prin cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiției, reclamanta, în calitate de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL BUCUREȘTI, a solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, pe perioada 01.01.2008 - la zi și continuare, precum și alocarea fondurilor necesare efectuării plății.
Prin sentința civilă atacată, instanța de fond a admis acțiunea, în sensul că a obligat pârâții la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară, pe perioada 01.01.2008 - la zi, dispunând și actualizarea sumelor respective cu indicele de inflație, precum și aplicarea, la aceste sume, a dobânzii legale.
Recurentul solicită instanței de recurs să observe că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală în ceea ce privește admiterea pretențiilor formulate de reclamantă.
În acest sens, invocă motivul de recurs prevăzut de dispozițiile punctului 4 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora se poate cere casarea unei hotărâri în situația în care instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
Susține că dovada depășirii limitelor puterii judecătorești este Decizia Curții Constituționale privind conflictul juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Arată că, la data de 27.05.2009, Curtea Constituțională a pronunțat Decizia nr. 838/2009, prin care a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte, în care s-a reținut că: "- Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a limitat la a clarifica înțelesul unor nor, juridice sau a lor de aplicare. Instanța supremă, invocând vicii de tehnică legislativă - nerespectarea prevederilor Legii nr. 24/2000 - sau vicii neconstituționalitate - încălcarea normelor privind delegarea legislativă -, a repus vigoare norme care își încetaseră aplicarea, fiind abrogate prin acte normative a autorității legiuitoare. Insă,atare operație juridică nu poate fi realizată decât autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună privire la soluțiile ce se impun în această materie.".
Având în vedere cele mai sus-arătate, ministerul recurent solicită instanței de recurs că constate că, după pronunțarea acestei decizii a Curții Constituționale, instanțele nu mai pot aplica cele statuate de prin Decizia 21/10.03.2008, întrucât, o asemenea conduită, nu face decât să ignore dispozițiile imperative ale art. 11 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 și să perpetueze încălcarea Constituției, în ciuda celor constatate expres de către Curtea Constituțională.
Recurentul a concluzionat că, la momentul pronunțării hotărârii atacate prin prezentul recurs, instanța de fond trebuia să aibă în vedere exclusiv Decizia nr. 838/27.05.2009 a Curți Constituționale și să considere abrogat art. 47 din Legea nr.50/1996.
Un alt motiv de recurs, invocat de recurentul este cel prevăzut de dispozițiile punctului 9 al art. 304 din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
În acest sens, arată că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 prevedeau sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate.
Menționează că textul de lege sus-arătat a fost abrogat prin art. 42 din G nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Mai arată că, prin Decizia nr. 21/10.03.2008, instanța supremă a admis recursul în interesul legii și a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar d specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihic calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000.
Având în vedere că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești - G nr.8/24.01.2007 -, pretențiile reclamantei, în calitate de personal auxiliar de specialitate, sunt nefondate după data de 01.02.2007.
Precizează că, prin art. 30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu luna februarie 2007, dispozițiile Legii nr.50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime.
Prin urmare, recurentul solicită instanței de recurs să constate că instanța de fond, în mod greșit, a dispus obligarea pârâților la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, interpretând în mod eronat dispozițiile și neluând în considerare faptul că nu există nici un temei legal pentru acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.02.2007, când a intrat în vigoare legea specială de salarizare pentru această categorie profesională.
Totodată, solicită instanței de recurs să constate că G nr. 8/2007 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea reglementează drepturile de care beneficiază această categorie profesională, în mod exhaustiv, astfel că reclamanta nu poate beneficia decât de drepturile stabilite prin lege în favoarea sa.
Astfel, față de textele invocate mai sus, recurentul consideră că hotărârea instanței de fond este netemeinică, deoarece nu pot fi acordate drepturi salariale care nu mai sunt prevăzute de lege.
În privința modalității de actualizare la care a obligat instanța de fond, respectiv actualizarea cu indicele de inflație precum și acordarea dobânzii legale până la data plății efective, arată, în primul rând, că, potrivit dispozițiilor art. 1088 din Codul civil: "La obligațiile care au drept obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate - nu sunt debite decât din ziua cererii in judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept.".
Consideră că, din interpretarea dispozițiilor legale menționate mai sus, rezultă că reclamantul, în calitate de creditor a unei obligații având drept obiect o sumă de bani, ar fi putut putea pretinde, drept echivalent al prejudiciului încercat prin întârziere la executare, numai dobânda stabilită de lege - dobânda legală - aceasta fiind, însă, datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.
Totuși, consideră recurentul, în cauza de față nici dobânda legală nu poate fi acordată, având în vedere că una dintre condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor. Or, astfel cum s-a arătat anterior, nu există o astfel de obligație a Ministerului Justiției față de reclamantă.
Totodată, recurentul solicită instanței de recurs să constate că, în măsura în care a operat actualizarea în funcție de rata inflației, nu se mai justifică și dobânda legală, căci s-ar ajunge, astfel, la o dublă reparare a prejudiciului și la o îmbogățire fără justă cauză.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art. 304 pct. 4 și pc.t 9 Cod proc. civilă.
Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat la instanța de recurs.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului, din perspectiva criticilor formulate în cererea de recurs, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art.3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în cuprinsul prezentei decizii:
Criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiției vizează, în esență, două aspecte:
În primul rând, recurentul critică soluția sub aspectul dezlegării date însuși fondului dreptului pretins de către intimata-reclamantă, respectiv pretențiile bănești constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar al magistraților și personalului auxiliar de specialitate, spor care, consideră recurentul, nu își găsește justificarea legală, astfel că acesta nu se cuvine reclamantei, în calitate de perosnal auxiliar al Curții de APEL BUCUREȘTI.
În al doilea rând, criticile recurentului se referă la modalitatea de actualizare dispusă de instanța de fond, respectiv actualizarea cu indicele de inflație precum și acordarea dobânzii legale până la data plății efective, ceea ce, susține recurentul, ar constitui o îmbogățire fără just temei. Totodată, mai susține că dobânda legală nu poate fi acordată, având în vedere că una dintre condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor și că, în cauză, nu ar exista o astfel de obligație a Ministerului Justiției față de reclamantă.
Examinând prima critică formulată de recurent, referitoare la însuși dreptul pretins (temeinicia pretențiilor privind acordarea sporului de 50%), Curtea apreciază că aceasta nu se susține, urmând aoî nlătura ca nefondată.
Astfel,având în vedere primul argument al recurentului, care susține că, prin sentința atacată, au fost acordate drepturi salariale care nu mai sunt prevăzute de lege, Curtea apreciază că în mod justificat instanța de fond a reținut că, prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul său de bază brut lunar, așa cum este acesta prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Este adevărat că articolul menționat a fost abrogat prin art.42 din OG nr.83/2000 de modificare a Legii nr.50/1996, așa cum invocă recurentul-pârât Ministerul Justiției, însă Curtea apreciază că abrogarea nu poate produce efecte juridice, întrucât Ordonanța nr.83/2000 este un act normativ de nivel inferior Legii nr.50/1996, are caracter de lege organică (conform dispozițiilor art.73 lit. e din Constituție), fiind într-o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției României și cu cele ale art.54 pct.2 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, aspect ce a fost reținut, în mod corespunzător și de prima instanță.
Rezultă, așadar, că Legea nr.50/1996 este incidentă în cauză, aceasta prevăzând, în art.47, că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică,personalul auxiliar al instanțelor și parchetelor beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
De altfel, problema acordării sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și implicit, a temeiniciei pretențiilor intimatei-reclamante, a fost tranșată irevocabil de către Înalta Curt ea de Casație și Justiție, care, soluționând recursul în interesul legii, prin Decizia nr.21din data de 10.03.2008, pronunțată în dosarul nr.5/2008, a decis că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți,precum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Întrucât, potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 teza a 2-a din Codul d e procedură civilă:"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.",Curtea are în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării problemei de drept analizată în speță, referitoare la sporul de 50% solicitat de reclamanți și apreciază că pretențiile acestora, referitoare la acordarea acestui spor, sunt întemeiate.
În ceea ce privește el de-al doilea argument formulat de recurentul, care se referă la Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, Curtea apreciază că nici acest argument nu se susține.
Este adevărat că, prin decizia sus-menționată, instanța de contencios constituțional a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a limitat la a clarifica înțelesul unor norme juridice sau a lor de aplicare, ci, invocând vicii de tehnică legislativă sau vicii neconstituționalitate a repus în vigoare norme care își încetaseră aplicarea, întrucât fuseseră abrogate prin acte normative a autorității legiuitoare și că:" -atare operație juridică nu poate fi realizată decât autoritatea legiuitoare (Parlament sau Guvern, după caz), unica abilitată să dispună privire la soluțiile ce se impun în această materie.".
Însă, Curtea are în vedere aspectul că Decizia nr. 838/2009 a Curții Constituționale, invocată de către recurent, nu își poate produce efectele decât pentru viitor și că aceasta este ulterioară Deciziei nr. XXI/10.03.2008 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, de către Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, decizie ce este obligatorie pentru instanțele de judecată, potrivit dispozițiilor exprese ale art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă.
Examinând ce-a de-a doua critică a recurentului, care susține că este greșită modalitatea de actualizare dispusă de instanța de fond, prin faptul că s-a dispus atât actualizarea cu indicele de inflație și că s-a acordat, totodată și dobânda legală (ceea ce, în opinia recurentului, a constitui o îmbogățire fără just temei), Curtea apreciază că nici această critică nu se susține, urmând a fi, de asemenea, înlăturată, ca nefondată.
În acest sens, Curtea reține că instanța de fond i-a obligat pe pârâți la plata către reclamantă a sumelor actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data cererii de chemare în judecată și a acordat și a acordat și dobânda legală în materie civilă, ce a fost calculată potrivit dispozițiilor nr.OG9/2000, de la data cererii de chemare în judecată, în scopul de a acoperi integral prejudiciul cauzat reclamantei prin neplata drepturilor bănești constând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar al reclamantei, așa cum este acesta prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Or, așa cum corect a reținut și prima instanță, neplata sporurilor salariale, chiar și culpabilă, nu atrage răspunderea civilă delictuală a angajatorului ci răspunderea contractuală sau după caz o răspundere derivând din neexecutarea unor obligații ce rezultă din existența unor raporturi atipice de muncă, asimilate răspunderii contractuale, iar nu delictuale, în acest domeniu existând reglementări speciale referitoare la determinarea și repararea prejudiciului produs prin neplata la timp a drepturilor salariale, astfel că nu se poate vorbi despre îmbogățirea fără justă cauză.
Referitor la acordarea dobânzii legale, în legătură cu care recurentul afirmă că, de fapt, dobânda legală nu ar putea fi acordată, întrucât una dintre condițiile necesare este ca debitorul să nu fi executat obligația sa față de creditor, iar, în cauză, nu ar exista o astfel de obligație a Ministerului Justiției față de reclamantă, Curtea reține că nici aceste afirmații nu se susțin, sens în care are în vedere dispozițiile nr.OG9/2000, precum și dispozițiile art. 1088 din Codul civil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței civile nr.5088 din data de 11.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr.4201/3/LM/2009, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimații-pârâți: Curtea de APEL BUCUREȘTI și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: / tehnored:
2 EX. / 09.12.2009.
Jud. fond:;
Președinte:Farmathy AmeliaJudecători:Farmathy Amelia, Zeca Dorina, Petre Magdalena
