Pretentii civile. Speta. Decizia 652/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 652/R-CM
Ședința publică din 01 Aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâtele STATUL ROMÂN-MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și de MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI împotriva sentinței civile nr.93 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul- pârât STATUL ROMÂN - MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar, care răspunde și pentru intimatul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR în baza aceleeași delegații și recurentul- pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI prin consilier juridic în baza delegației depusă la dosar și intimatul- reclamant, lipsind intimatul - pârât PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL VÂLCEA și intimatul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar au fost depuse motive de recurs de către pârâta Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
Intimatul- reclamant a depus la dosar întâmpinare.
S-a procedat la comunicarea motivelor de recurs depuse de pârâta Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, părților prezente și întâmpinării depuse la dosar de.
Părțile prezente nu solicită termen să ia cunoștință de motivele de recurs și nici de întâmpinarea comunicate astăzi.
Reprezentantul recurentului- pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa depus la dosar recomandata cu care a expediat motivele de recurs cu care face dovada că recursul este declarat în termenul legal.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Consilier Juridic, având cuvântul solicită admiterea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție B pentru motivele invocate în scris.
Cu privire la recursul declarat de Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor B solicită respingerea ca nefondat.
Reprezentanta recurentei- pârâte Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor B, având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris.
Intimatul- reclamant, având cuvântul solicită respingerea recursurilor și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 28 octombrie 2008, la Tribunalul Vâlcea, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor, MINISTERUL PUBLIC -Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se recunoască discriminarea, să se calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 % începând cu luna octombrie 2004 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, actualizate la data plății efective și să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este discriminat contrar prevederilor art.3 din Legea nr.444/2006 pentru aprobarea nr.OG19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda cadrelor militare în activitate, funcționarilor publici cu statut special și militarilor angajați pe bază de contract care beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor, și anume, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul administrației președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ.
Reclamantul a mai arătat că prin art.15 alin.1 și 2 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din 24 august 2005 s-a instituit obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei, informațiile pe care le-a obținut în această calitate, deci să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției, cu privire la procese aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul. Acest fapt determină incidența unui tratament discriminatoriu ce are ca efect restrângerea ori înlăturarea, recunoașterea folosinței și exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor la remunerarea pentru păstrarea confidențialității unor date.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca prescrisă pentru perioada octombrie 2004-28 octombrie 2005 și ca inadmisibilă pentru restul perioadei.
S-a apreciat că în mod corect Curtea Constituțională a admis excepția invocată de Ministerul Justiției constatând că disp. art.2 și 27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale din perspectiva art.1 alin.4 din Constituție și art.126 alin.6.
S-a mai arătat că instanța nu poate dispune plata și în continuare a sporului de confidențialitate adăugând la legea specială de salarizare a magistraților deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi, astfel că acest capăt de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate și în continuare este inadmisibil.
Prin aceeași întâmpinare s- invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2004 - octombrie 2005, motivându-se în drept prin art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
În continuare a arătat că discriminarea invocată de reclamant în raport cu alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ neputând exista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ două persoane aflate în aceeași situație și în aceleași circumstanțe primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută de argumente obiective.
În final, s-a concluzionat că instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației în situația în care MINISTERUL PUBLIC nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Același pârât, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor pentru ca în situația în care se va admite cererea reclamantului să se dispună ca acesta din urmă să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2008 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamantului.
Cererea a fost motivată pe disp. art.131 pct.1 din Legea nr.304/2004 republicată unde se stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că între părțile în litigiu și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă, iar pârâtul MINISTERUL PUBLIC are obligația să prevadă în bugetul său propriu veniturile din care să poată fi acoperite cheltuielile privind drepturile bănești solicitate de reclamant.
De asemenea, s- invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune a reclamantului pentru perioada octombrie 2004 - octombrie 2005, având în vedere art.166 din Codul muncii.
Începând cu data de 1 ianuarie 2005, reclamantul este pensionat pentru vechime integrală în magistratură și limită de vârstă, astfel încât capătul de cerere privind acordarea sporului de confidențialitate și în continuare este inadmisibilă.
La filele 51-52 dosar s-au depus concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI prin care s-a solicitat respingerea acțiunii.
S- invocat excepția autorității de lucru judecat și s-a învederat că pe rolul Curții de APEL PITEȘTIs -a aflat dosarul nr-, în cadrul căruia reclamantul a solicitat același lucru pe care îl solicită și în prezentul dosar și anume acordarea sporului de confidențialitate de 15%.
Pe fondul cauzei s-a arătat că se susține motivarea din întâmpinarea depusă de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție.
Potrivit cererii de la fila 60 dosar reclamantul și-a modificat obiectul cererii sale în sensul că solicită se constate că la data ieșirii la pensie respectiv 1 ianuarie 2005, era îndreptățit să fie retribuit și cu sporul de confidențialitate de 15% astfel cum au beneficiat toți magistrații din țară la data respectivă și să fie obligat MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să-i elibereze o adeverință din care să rezulte retribuția sa brută la data de 31 decembrie 2004 luându-se în calcul și sporul de 15%.
Prin sentința civilă nr.93 din 30 ianuarie 2009, Tribunalul Vâlcea a respins excepțiile prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI și excepțiile lipsei calității procesuale pasive și prescripției dreptului material la acțiune invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost admisă acțiunea, așa cum a fost modificată la fila 60 dosar, și s-a constatat că reclamantul la data ieșirii la pensie era îndreptățit să fie retribuit pe lângă indemnizația de bază și cu sporul de confidențialitate de 15%.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlceaa fost obligat să elibereze reclamantului adeverință în acest sens.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
"În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a reținut că potrivit Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005, acesta coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din OG nr.22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
În consecință, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
În ce privește excepția autorității de lucru judecat invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI,s-a constatat că după modificarea cererii de chemare în judecată, între prezenta acțiune și cea care a format obiectul dosarului nr- nu mai există identitate de părți, obiect și cauză, astfel cum prevăd disp. art.163 Cod procedură civilă.
Prin acțiunea ce a format obiectul dosarului sus-amintit reclamantul a solicitat să fie obligați pârâții să-i plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate începând cu luna octombrie la zi și pentru viitor actualizat cu indicele de inflație în timp ce prin prezenta acțiune modificată, se solicită a se constata că la data de 1 ianuarie 2005 reclamantul era îndreptățit să primească sporul de confidențialitate de 15%.
Ca urmare a fost respinsă excepția invocată.
Excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost respinsă de către instanță având în vedere cererea modificată a reclamantului.
Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958, privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege respectiv în termenul de 3 ani.
Față de modificarea cererii, instanța nemaiaflându-se în prezența unei acțiuni având un obiect patrimonial, nu mai este aplicabil articolul de lege sus-amintit.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul face parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestuia fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 din acest cod.
În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării reclamantului, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța a cercetat situația în care se află acesta în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestuia, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță, este fără putință de tăgadă apartenența reclamantului la personalul din unitățile de justiție. Reclamantului i- fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul d eontologic și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul d eontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamant implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamantul nu a îndeplinit o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori nefiind demnitar public, acesta se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Astfel, conform art.13 din OUG nr.57/2000, art.30 alin.3 din OG nr.137/2000, art. 3 din OG nr. 38/2003, art.13 alin.1 din OUG nr. 123/2003, art.3 din OG nr.19/2006, art.15 alin.1 din OG nr. 6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din OG nr. 64/2006, art.13 din OG nr.10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Într-adevăr, conform art.26 raportat la art.1 și art.295 alin.2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează muncă îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamantului, instanța a reținut că aceasta reprezintă o clauză legală a raportului de muncă al acestuia, o clauză obligatorie (iar nu facultativă ca în dreptul comun al muncii). Însă raportul de muncă, indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale (a sporului, în sensul art.155 din Codul muncii ) corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamant. Dacă nu ar exista o contraprestație a pârâților de plata sporului salarial corespunzătoare îndeplinirii obligației sinalagmatice de confidențialitate, această din urmă obligație ar fi nulă absolut ca fiind lipsită de cauză juridică. Într-adevăr, în cazul raporturilor juridice sinalagmatice, îndeplinirea prestației de către una dintre părți reprezintă cauza juridică pentru îndeplinirea contraprestației de către cealaltă parte.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina reclamantului, implicit și de drept a instituit și o obligație de plată (o contraprestație salarială), pe cale de analogie a legii (deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial). În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin.1 și art. 41 alin.2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art.6 și art. 154 din Codul muncii ).
Ca atare, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare, care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități, în temeiul unui raport de muncă, indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci, reclamantul se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare, ba chiar și cu personalul din unitățile private, deoarece și acesta a fost parte a unui raport de muncă și a îndeplinit, în urma executării acestui raport o obligație de confidențialitate.
Însă, este de remarcat că reclamantul, deși și-a executat obligația de confidențialitate, fiind debitor al acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu i s- recunoscut sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unor activități în muncă cu efectul juridic al executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamantul este într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezultă că acesta nu poate fi tratat diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamantul este în mod evident și grav discriminat, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție ) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial neprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare.
Ca atare, existența discriminării directe a reclamantului rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare), art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție), art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv, Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările), art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999)care garantează dreptul la o salarizare echitabilă, art.5,art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. e și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminare, restrângeri sau limitări), art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă) și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor OG nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Potrivit art.2 al.1 OG nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc, care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordarea sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală ori, munca a fost acumulată în vechimea dobândită de reclamanți, la fel ca munca celuilalt personal judiciar.
Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art.19 pct.3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi dar, în speță, nu se poate aprecia conform considerentelor expuse ca acordarea unor sporuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Acest aspect ce atrage incidența dispozițiilor art. 27 alin.1 din OG nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Nu au relevanță nici deciziile Curții Constituționale, deoarece deciziile de respingere a unor excepții de neconstituționalitate au efecte doar " partes," deci acestea nu sunt opozabile reclamantului și nici instanței, care este obligată în mod imperativ să facă aplicarea prioritară a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu respectarea art.20 din Constituție.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea reclamantului, astfel cum a fost modificată, procedând la admiterea acesteia, în sensul că s-a constatat că la data ieșirii la pensie, respectiv 1 ianuarie 2005, era îndreptățit să fie retribuit pe lângă indemnizația de bază și cu sporul de confidențialitate de 15%. Totodată a fost obligat pe pârâtul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să elibereze adeverință în acest sens".
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs pârâții Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor, MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI.
Recurentul-pârât Statul Român - Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că sentința pronunțată în cauză este nelegală și netemeinică pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, pentru următoarele considerente:
- Acesta nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu se confundă cu bugetul de stat, rolul acestuia fiind de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget și a proiectelor bugetelor locale, respectând procedura reglementată de Legea nr.500/2002 privind finanțele publice.
- Pe fondul cauzei, instanța de fond în mod greșit a admis acțiunea, deși se impunea respingerea ei ca neîntemeiată, deoarece reclamantul nu a solicitat aplicarea unor drepturi stabilite prin lege și neacordate de către angajator, ci a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună extinderea dispozițiilor legale ale actelor normative criticate.
Se susține că reclamantul nu are temei legal pentru cererea sa și nici un text de lege în vigoare la această dată nu reglementează acordarea sporului de confidențialitate de 15%.
Recurentul-pârât MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție susține că sentința este nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art.304 pct.3, 4, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă, cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, având în vedere următoarele:
1 - Hotărârea este lovită de nulitatea prevăzută de art.304 pct.3 Cod procedură civilă, fiind pronunțată de Tribunalul Vâlcea cu încălcarea competenței Curții de APEL PITEȘTI, prevăzută de nr.OUG75 din 11 iunie 2008.
2 - Prima instanță nu a avut în vedere decizia nr.821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.537 din 16 iulie 2008, prin care s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și 11, precum și art.27 din nr.OG137/2000 sunt neconstituționale, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992.
3 - Față de obiectul cererii reclamantului, instanța de fond a obligat doar Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să-i elibereze adeverință în sensul celor solicitate, deși Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI au calitatea de ordonator principal de credite și respectiv, ordonator secundar de credite, atribute ce dovedesc calitatea procesuală în prezenta cauză.
4 - În mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului pentru perioada anterioară lunii octombrie 2005, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugarea la legea de salarizare a magistraților, acțiunea fiind prescrisă.
5 - În mod greșit instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, deoarece recursul în interesul legii, admis prin decizia nr.64 din 15 decembrie 2008, pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.27/2008, având ca obiect crearea unei practici judecătorești unitare în materia litigiilor privind sporul de confidențialitate, produce efecte juridice de la publicarea sa în Monitorul Oficial și nu de la pronunțare.
6 - Instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public la recalcularea și actualizarea pensiei cu luarea în considerare a sporului de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, la emiterea și comunicarea adeverinței de actualizare către Casa de Pensii, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești prin adăugare la legea specială de salarizare a magistraților, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestui act normativ, hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal și dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
7 - În mod nelegal instanța a obligat MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul de bază, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești, acțiunea reclamantului fiind nefondată.
8 - Instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTIa susținut că sentința este nelegală și netemeinică pentru motivele prevăzute de art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.3041Cod procedură civilă, pentru următoarele:
1 - Față de faptul că reclamantul și-a întemeiat acțiunea și pe dispozițiile nr.OUG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, se impunea ca instanța de fond să facă aplicarea dispozițiilor art.31 din Legea nr.47/1992, având în vedere decizia nr.821 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.537 din 16 iulie 2008, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art.2 alin.1 și 11, precum și art.27 din ordonanța sus-menționată, sunt neconstituționale.
2 - În mod eronat a constatat tribunalul că se impune obligarea la eliberarea unei adeverințe reclamantului care să cuprindă sporul solicitat, în condițiile în care, la data pensionării acestuia nu beneficia de acest spor, conform disp. art.85 din Legea nr.303/2004.
3 - Instanța de fond în mod greșit a constatat că reclamantul la data ieșirii la pensie era îndreptățit să fie retribuit pe lângă indemnizația de bază și cu sporul de confidențialitate de 15%, obligând Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să elibereze adeverință în acest, depășind astfel atribuțiile puterii judecătorești.
4 - Susținerile instanței în sensul că reclamantul este discriminat față de celelalte categorii de personal, beneficiari ai sporului de confidențialitate, nu puteau fi reținute față de dispozițiile art.16 din Constituția României, precum și față de dispozițiile nr.OG137/2000, potrivit cărora o astfel de acțiune este inadmisibilă.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate, în raport cu actele dosarului, Curtea constată că recursurile sunt nefondate și urmează a fi respinse.
Motivul de recurs invocat de recurentul MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție, prin care se susține că hotărârea este lovită de nulitatea prevăzută de art.304 pct.3 Cod procedură civilă întrucât competența soluționării cauzei în primă instanță aparținea Curții de APEL PITEȘTI în conformitate cu nr.OUG75/2008, este nefondat și urmează a fi respins.
Potrivit art.I din ordonanța sus-menționată, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit nr.OG27/2006, sunt soluționate în primă instanță de curțile de apel.
Dispozițiile art.1 și 2 din această ordonanță au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 a Curții Constituționale, decizie care potrivit art.31 din Legea nr.47/1992 este definitivă și obligatorie.
Sub acest aspect, în mod corect tribunalul s-a considerat competent în soluționarea litigiului care potrivit cererii de modificare de la fila 60 dosar fond, s-a transformat conținutul acțiunii dintr-o acțiune în pretenții într-o acțiune în constatare și obligație de a face, respectiv de a i se elibera o adeverință.
Al doilea motiv de recurs încadrat de acest recurent în art.304 pct.4 Cod procedură civilă, prin care se susține că instanța prin soluția pronunțată în cauză a depășit atribuțiile puterii judecătorești, este nefondat și urmează a fi respins.
Instanța exercită atribuțiile puterii judecătorești atunci când interpretează legea, nefiind îndeplinite cerințele art.304 pct.4 din Codul d e procedură civilă.
Susținerea acestui recurent a faptului că în mod greșit prima instanță a obligat doar Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să-i elibereze adeverință în sensul celor solicitate, deși acesta are calitatea de ordonator principal de credite, atribuit ce dovedește calitatea procesuală în cauză, nu se justifică în cauză în raport de cererea de modificare a obiectului cauzei de la fila 60 dosar, cerere care a fost comunicată părților.
De altfel, prin această cerere de precizare a obiectului, reclamantul a solicitat să fie obligat MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să-i elibereze adeverință din care să rezulte care ar fi fost retribuția sa brută la 31.12.2004, luând în calcul și sporul de 15% de confidențialitate, astfel că instanța s-a pronunțat numai asupra a ceea ce s-a solicitat.
Susținerile recurentului în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamantului pentru perioada anterioară lunii octombrie 2005, sunt nefondate și urmează a fi respinse față de modificarea cererii reclamantului.
Rezultă că instanța a fost investită cu acțiune în constatare, deci nu suntem în prezența unei acțiuni având obiect patrimonial pentru a fi aplicabile în speță dispozițiile art.1 din Decretul-Lege nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă.
Din acest punct de vedere este nejustificat motivul de recurs încadrat în art.304 pct.8 din Codul d e procedură civilă de către recurent.
Motivul de recurs prin care se susține că prima instanță în mod greșit a reținut incidența dispozițiilor art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă privind decizia nr.64 din 15 decembrie 2008 pronunțată de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr.27/2008, este de asemenea nejustificat în raport de considerentele sentinței recurate din care rezultă că nu se face nici o referire la această decizie.
Prima instanță în mod corect a admis acțiunea în constatare formulată de către reclamant și a obligat MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea să-i elibereze adeverință din care să rezulte că la data ieșirii la pensie era îndreptățit să fie retribuit pe lângă indemnizația de bază și cu sporul de confidențialitate de 15%, fiind într-o situație analogă cu restul personalului din sistemul bugetar și ca atare s-a respectat principiul egalității de tratament în salarizare, fiind evident grav discriminat.
Prin această soluție, așa cum s-a arătat mai sus, nu au fost depășite atribuțiile puterii judecătorești, ci s-a dat interpretare legii de către instanță, obligație care intră în exercitarea puterii judecătorești.
Instanța de fond nu a obligat MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, actualizat cu rata inflației, așa cum rezultă din sentința recurată, astfel încât criticile aduse sub acest aspect de către recurent la punctele 7 și 8 sunt neavenite.
Pentru aceleași considerente sunt nefondate și motivele de recurs invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, încadrate în art.304 pct.4 și 9 din Codul d e procedură civilă.
În raport de dispozițiile art.89 din Legea nr.19/2000, care prevăd că în situația în care se constată erori în stabilirea și în plata drepturilor la pensie se vor opera revizuirile și modificările legale, acțiunea în constatare formulată de către reclamant privitor la eliberarea unei adeverințe care să ateste că la data pensionării era îndreptățit să fie retribuit și cu sporul de confidențialitate de 15%, era admisibilă, astfel că nu se impune modificarea sau casarea soluției pronunțată de instanța de fond.
În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice V, încadrat în art.304 pct.8 și 9 din Codul d e procedură civilă, se constată a fi nefondat.
Interpretarea dată susținerilor părților în raport de actele normative la care fac referire acestea nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecății, încadrat în art.304 pct.8 Cod procedură civilă.
Se constată că în speță, prima instanță a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale, reținând incidența în speță a dispozițiilor nr.OG137/2000, art.6 din Codul muncii, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și a dispozițiilor Protocolului nr.12 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui recurent a fost corect rezolvată de către instanța de fond, având în vedere prevederile Legii nr.500/2002 și nr.HG208/2005.
În raport de considerentele reținute anterior, în baza art.291 din Codul muncii, combinat cu art.312 (1) Cod procedură civilă, urmează a se respinge ca nefondate recursurile formulate în cauză de către pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEȘTI și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, împotriva sentinței civile nr.93 din 30 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01 aprilie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.2/24.04.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
