Pretentii civile. Speta. Decizia 6599/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
-ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5260/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.6599/
Ședința Publică din data de 17 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER - -
****************
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulate de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.549 din 01.06.2009, pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.1574/C/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, Ratca, și și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50%".
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, intimații-reclamanți, G, Ratca, și și intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că prin motivele de recurs formulate în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ.
Curtea constatând că în cauză recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin.(2) Cod proc. civ. constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Prin recursul înregistrat pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 07.09.2009, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat sentința civilă nr.549 din 01.06.2009, pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.1574/C/2009), invocând dispozițiile art.304 pct.4 și 9 Cod pr.civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că prin soluția pronunțată instanța de fond și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ignorând Decizia Curții Constituționale nr.838/27.05.2009 și a aplicat greșit dispozițiile legale, omițând să observe că prin art.30 din OG nr.8/2007 a fost abrogată Legea nr.50/1996, sporul de 50% nemaisubzistând începând cu februarie 2007.
Intimații-reclamanți și pârâții nu au formulat întâmpinări.
Analizând recursul formulat prin prisma dispozițiilor legale invocate, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă, în vigoare la data soluționării cauzei atât de instanța de fond cât și de C, dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție problemelor de drept judecate în recursurile în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Același efect obligatoriu îl au și deciziile Curții Constituționale.
Decizia Curții Constituționale la care face referire recurentul, respectiv Decizia nr.838/2009, s-a pronunțat pentru soluționarea unui conflict între autoritatea judecătorească pe de o parte și puterea executivă și puterea legislativă pe de altă parte.
Pentru a invalida o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în interesul legii, decizia Curții Constituționale trebuia să prevadă în mod expres neconstituționalitatea deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost consacrat dreptul magistraților și personalului auxiliar la sporul de 50%. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.838/2009 interpretează o problemă de drept soluționată neunitar de instanțele judecătorești și o asemenea interpretare, dacă este să privim jurisprudența recentă a Curții Constituționale (a se vedea deciziile nr.818/2008 și nr.820/2008 ale Curții Constituționale) ar putea face obiectul controlului de constituționalitate, câtă vreme Curtea Constituțională a declarat neconstituționale anumite interpretări ale unor texte de lege, iar nu textele de lege înseși, însă, cel puțin până la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțională vreo decizie în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție și cu atât mai puțin nu a declarat neconstituționalitatea deciziei nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii.
Această din urmă decizie, fiind obligatorie, trebuie aplicată de instanțele judecătorești deoarece soluționează unitar, într-o manieră concretă, o problemă de drept legată de justificarea în drept a pretențiilor formulate de reclamanți.
Decizia nr.838/27.05.2009 a Curții Constituționale soluționează un așa-zis conflict între cele trei puteri ale Statului trasând la nivel de principiu limitele competențelor în care instanțele judecătorești trebuie, în opinia Curții, să își exercite atribuțiile jurisdicționale, dar nu declară neconstituționale decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care constituie, prin forța juridică atribuită lor conform dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă, legea aplicabilă pentru instanțele de judecată.
Dacă apreciază necesar, recurentul este liber să se adreseze Curții Constituționale pentru a declara neconstituțională interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la acordarea sporului de 50%. În lipsa unui asemenea demers, decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanțele judecătorești și nu poate fi ignorată invocându-se Decizia nr.838/2009 care soluționează un altfel de conflict, iar nu o excepție de neconstituționalitate a unei prevederi legale sau a unei interpretări date unei prevederi legale (cum ar fi cazul declarării neconstituționale a unei decizii în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție sau cum a fost cazul declarării neconstituționalității unor interpretări ale unor texte de lege, în acest sens a se vedea deciziile nr.818 și nr.820/2008 ale Curții Constituționale).
Dacă s-ar considera că această decizie a Curții Constituționale poate, în absența oricăror elemente care să permită concluzia că această instituție a fost sesizată cu controlul de constituționalitate a unor decizii în interesul legii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, invalida sau lipsi de efectele juridice prevăzute de lege Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-ar ajunge în situația nefirească în care Curtea Constituțională, prin decizia dată pentru soluționarea unui conflict între puteri ale Statului să pronunțe un veritabil recurs în anulare împotriva unei decizii obligatorii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. O asemenea cale de atac nu mai este prevăzută în Codul d e procedură civilă nici măcar în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție (ca efect al multiplelor condamnări ale Statului Român de către în numeroasele cazuri în care o hotărâre irevocabilă a fost schimbată în urma exercitării și admiterii recursului în anulare) și nu este prevăzută în Legea nr.47/1992 care stabilește prerogativele Curții Constituționale.
Nu există, în opinia Curții, nicio modalitate prin care o soluție pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii să fie invalidată, Înalta Curte de Casație și Justiție constituind autoritatea judecătorească supremă și singulară de interpretare neunitară a dispozițiilor legale.
Dacă, sesizată fiind cu controlul constituționalității unor decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea Constituțională își va asuma răspunderea de a le declara expres, prin referiri clare în dispozitivul deciziei la numărul deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție declarată neconstituțională, va exista obligația instanțelor de judecată de a da prioritate efectelor obligatorii ale deciziei Curții Constituționale. În lipsa unor astfel de mențiuni în dispozitivul Deciziei nr.838/2009 a Curții Constituționale, nu se poate considera că această decizie a invalidat și lipsit de efectele juridice prevăzute de art.329 alin.3 Cod pr.civilă Decizia nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii.
Nu în ultimul rând este de subliniat că aspectele soluționate ca efect al pronunțării asupra conflictelor între puterile Statului nu pot afecta drepturile individuale ale unor persoane care și-au cerut drepturile în calitate de salariați (sau asimilați salariaților în cazul magistraților), iar nu în calitate de reprezentanți ai puterii judecătorești aflată în conflict, așa cum a apreciat Curtea Constituțională, cu celelalte două puteri ale Statului. Acest conflict soluționat de către Curtea Constituțională prin afirmarea unor principii nu poate afecta un număr semnificativ de salariați care au calitatea de reclamanți în diferite cauze, reclamanți care nu se situează în cadrul noțiunii de autoritate judecătorească în litigiile în care își revendică anumite drepturi salariale. Din acest motiv, ei nu au avut posibilitatea obiectivă de a se apăra și de a-și expune punctul de vedere în fața Curții Constituționale și tot din acest motiv soluția Curții Constituționale nu le poate vătăma sau limita substanța unor drepturi, câtă vreme prerogativa Curții Constituționale de a soluționa conflicte între puterile Statului nu se confundă cu prerogativa de a soluționa excepții de neconstituționalitate concrete referitoare la texte de lege sau interpretări ale acestora (conform opiniei exprimată deja, cu consecvență, de Curtea Constituționalăîn deciziile nr.818 și nr.820/2008).
Așa cum instanța de control judiciar a arătat în considerentele care preced, până în prezent Curtea Constituțională nu a declarat neconstituțională nicio interpretare dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea aspectelor privind practica judiciară neunitară.
Doar în această modalitate, neexplorată până în acest moment de Curtea Constituțională, s-ar putea pune problema inaplicabilității efectelor Deciziei nr.XXI/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe cale de consecință, susținerile recurentului relative la incidența Deciziei nr.838/2009 a Curții Constituționale nu își găsesc justificarea legală, câtă vreme Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a fost declarată neconstituțională, iar dispozițiile art.329 alin.3 Cod pr.civilă nu au fost abrogate, acestea din urmă obligând Tribunalul Călărași, ca și instanța de control judiciar, să-și însușească punctul de vedere al Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pronunțând soluția, Tribunalul Călărași nu și-a depășit atribuțiile, câtă vreme Decizia nr.XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a stabilit că asemenea drepturi nu intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești, ci dimpotrivă a statuat, cu putere de lege, că acest spor este datorat magistraților și personalului auxiliar, decizia nr.XXI/2008 nefiind în mod expres declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională.
În privința motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.3045 pct.9 Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat la data de 10.03.2008, prin decizia în interesul legii nr.XXI, că sporul de 50% este datorat magistraților și personalului auxiliar. Este de observat că această Decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată în anul 2008, la peste 1 an după aprobarea de către Guvern a OG nr.8/2007. Prin urmare, este logic a se presupune că la data la care Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului în interesul legii (10.03.2008) instanța supremă a avut în vedere toată legislația în vigoare, inclusiv OG nr.8/2007, dar a apreciat, în mod implicit, că dispozițiile acesteia nu sunt relevante în ceea ce privește problema de drept ce a format obiectul recursului în interesul legii.
Întrucât Decizia nr.XXI/2008 nu limitează în timp obligația acordării contravalorii sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate, neexistând referiri în acest sens la dispozițiile OG nr.8/2007, Curtea nu poate decât să constate că, în aplicarea Deciziei nr.XXI/2008, obligatorie conform dispozițiilor art.329 alin.3 Cod pr.civilă în ceea ce privește problema de drept dezlegată, personalul auxiliar de specialitate are dreptul de a primi și ulterior datei de 01.02.2007 contravaloarea sporului, atât timp cât își păstrează calitatea de personal auxiliar de specialitate și nu intervin modificări legislative, ulterioare datei de 10.03.2008 care să schimbe fundamental modalitatea de retribuire a acestei categorii de personal.
Curtea cunoaște că la data soluționării prezentului recurs au intrat în vigoare dispozițiile Legii nr.330/2009 în ceea ce privește categoria de personal salarizat de Ministerul Justiției. Prin această reglementare se schimbă fundamental cadrul legal de retribuire a personalului bugetar, dar în ceea ce privește sporurile pentru personalul auxiliar de specialitate ce urmează a fi plătite începând cu data de 12.11.2009, se constată că salariul plătit începând cu data mai sus amintită este mai mic decât cel care trebuia să se afle în plată la data de 12.11.2009. C puțin începând cu 1 iunie 2009, ca efect al titlului executoriu reprezentat de sentința pronunțată de instanța de fond salariul plătit reclamanților de către pârâtul-recurent trebuia să includă contravaloarea sporului de 50% pentru a se respecta principiul autorității de lucru judecat și a se da eficiență executării unei hotărâri judecătorești ce constituie, potrivit dispozițiilor art.278 pct.1 Cod pr.civilă, titlu executoriu.
Cele două sporuri prevăzute de Legea nr.330/2009, respectiv de 25% pentru suprasolicitare neuropsihică și 5% pentru confidențialitate, conduc la un procent sub cel care trebuia plătit reclamanților cel puțin începând cu 01.06.2009, procent care aplicat salariului de bază brut are ca rezultat un nivel al salariului mai mic decât cel care trebuia să se afle în plată începând cu 01.06.2009 (ca efect al titlului executoriu reprezentat de sentința pronunțată de Tribunalul Călărași ). În consecință, salariul ce ar trebui plătit personalului auxiliar de specialitate, ca efect al aplicării Legii nr.330/2009 este mai mic decât cel datorat începând cu 01.06.2009.
Dispozițiile Legii nr.330/2009 care reglementează acordarea celor două sporuri de 25%, respectiv 5% personalului auxiliar de specialitate contravin dispozițiilor aceleeași legi înscrise în art.3 lit.
Aceste dispoziții înscrise în art.3 lit.c au o valoare de principiu și stabilesc că sistemul de salarizare trebuie să ia în calcul sporurile recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009 prin hotărâre judecătorească. Or, prin stabilirea în textul aceleeași legi, a unui spor de 25% pentru suprasolicitare neuropsihică, legiuitorul își încalcă propriile principii expuse în Legea nr.330/2009 față de împrejurarea că același spor, dar în cuantum de 50% din salariul de bază brut, fusese deja recunoscut reclamanților la data de 01.06.2009, trebuia plătit începând cu această dată și avut în vedere la intrarea în vigoare a Legii nr.330/2009.
Constatând contradicția mai sus explicată, Curtea, urmând o logică ce înțelege să dea întâietate de aplicare unui text cu valoare de principiu, chiar dacă dintr-o inconsecvență legislativă sau o eroare de tehnică legislativă, acest principiu este încălcat în capitolul ce reglementează drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate salarizat de Ministerul Justiției, va menține pe viitor, până la eliminarea încălcării principiul înscris chiar de legiuitor în textul art.3 lit.c din Legea nr.330/2009, obligația plății în continuare a contravalorii sporului de 50% pentru a nu crea premisele scăderii salariilor personalului auxiliar.
În măsura în care după 1 ianuarie 2010, salariul efectiv plătit personalului auxiliar va avea valoarea nominală a salariului ce trebuia plătit acestora la data de 01.06.2009, dată la care există un titlu executoriu pentru sporul de 50%, hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu va fi respectată, chiar dacă pentru diferența de spor de 25%, în conformitate cu prevederile Legii nr.330/2009, salariații vor primi un adaos cu aceeași valoare.
Având în vedere ansamblul argumentelor mai sus expuse, Curtea, în temeiul art.312 Cod pr.civilă, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.549 din 01.06.2009, pronunțată de către Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr- (format vechi nr.1574/C/2009), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, Ratca, și și cu intimații-pârâți Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Călărași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.
Dact.LG/2 ex./17.12.2009
Jud.fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia