Pretentii civile. Speta. Decizia 6624/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 6624
Ședința publică de la 23 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorina Lucia Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Lucian Bunea
Judecător - -
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.2307 din 28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală " Marcea ", Grup Școlar Tehnologic Materiale de Construcții, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației, Cercetării și T, Consiliul Local Tg J, Inspectoratul Școlar Județean G, având ca obiect drepturi bănești
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că recursul nu a fost formulat în termenul legal.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată ia recursul în examinare sub aspectul excepției de tardivitate.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 2307 din 28 aprilie 2009, respins acțiunea formulată de petenta în contradictoriu pârâții Școala Generală " Marcea ", Grup Școlar Tehnologic Materiale de Construcții, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației, Cercetării și T, Consiliul Local Tg J, Inspectoratul Școlar Județean
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007 primele de concediu pe perioada 2001-2004 căror plată a fost suspendată prin legile bugetului de stat trebuiau acordate pe lângă categoriile de personal nominalizat expres,și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale".
Potrivit dispozițiilor art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic se prevede că " personalul didacticbeneficiază de premii și dealte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă".
S- observat că legea specială face referire la premii și alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, iar prevederile nr.OUG146/2007 se aplică funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special, personalului auxiliar din sistemul justiției, membrilor corpului diplomatic și consular al României, precum și altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.
Coroborând dispozițiile legale invocate mai sus, instanța a reținut că, pentru categoria profesională a cadrelor didactice, nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a primei de vacanță întrucât legea specială la care face trimitere nr.OUG146/2007 în situația altor categorii de personal care beneficiază de prima de concediu, în speță statutul cadrelor didactice, nu prevede expres sintagma "primă de vacanță", ci face vorbire de premii și alte drepturi, fără a enumera aceste drepturi.
În plus, conform dispozițiilor art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997, premiile și alte drepturi cuvenite personalului didactic trebuie prevăzute concomitent în lege și în contractul colectiv de muncă al respectivei categorii profesionale, condiție care nu este îndeplinită în situația cadrelor didactice.
Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
In motivele de recurs susține că potrivit art. 146/2007 este îndreptățită de a i se calcula și acorda prima de vacanță pe perioada 2001-2006.
Precizează că instanța făcut interpretare greșită textului de lege al art. 50 alin. 12 din Legea nr.128/1997, fiind greșită motivarea acesteia și în consecință soluția de respingere a acțiunii.
Recursul este tardiv.
Instanța, din oficiu,a pus în discuție tardivitatea recursului declarat de reclamant.
Potrivit prevederilor art.80 din Legea 168/1999, în materia litigiilor de muncă, termenul de recurs este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
Articolul 103 cod pr.civilă precizează că, neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, în afara de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.
În speță, se constată că recurentul reclamant a primit sentința la data de 16 mai 2009, conform dovezii de comunicare aflată la fila 51 dosar fond, astfel încât, potrivit prevederilor legale menționate mai sus, termenul de recurs împotriva acestei sentințe a expirat la 27 mai 2009.
Întrucât recursul a fost înregistrat la Tribunalul Gorj la 09 iunie 2009, iar recurentul nu a făcut dovada că depășirea termenului legal de recurs s-a datorat unei împrejurări mai presus de voința ei, instanța urmează să respingă ca tardiv recursul.
Cauza fiind soluționată pe cale de excepție, instanța nu va mai analiza motivele de casare care vizează fondul litigiului, întrucât, potrivit prevederilor art.137 cod pr.civilă soluționarea cauzei pe cale de excepție face de prisos cercetarea în fond a pricinii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DE C I DE:
Respinge ca tardiv, recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.2307 din 28.04.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Școala Generală " Marcea ", Grup Școlar Tehnologic Materiale de Construcții, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Educației, Cercetării și T, Consiliul Local Tg J, Inspectoratul Școlar Județean G, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/02.12.2008
Președinte:Sorina Lucia Petria MitranJudecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Lucian Bunea