Pretentii civile. Speta. Decizia 6635/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4893/2009
O MNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.6635/
Ședința publică de la 18 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Rotaru Florentina Gabriela
JUDECĂTOR 2: Uță Lucia
JUDECĂTOR 3: Cristescu
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererilor de recurs formulate de recurențiiMinisterul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Tîmpotriva sentinței civile nr.1193 din data de 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării, având ca obiect:"drepturi bănești - spor de 15%."
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns: recurențiiMinisterul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Tși intimații, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,în calitate de expert parte în domeniul discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere împrejurarea că recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, prin cererea de recurs dedusă judecății, a solicitat judecarea pricinii în lipsă, conform art.242 pct.2 cod proc. civilă și constatând cauza în stare de judecată, o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor deduse judecății, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1193 din data de 17.06.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Teleorman - Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei pentru perioada 2004 - 26 martie 2006, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice; a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București, Tribunalul Teleorman și expertul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman să restabilească situația anterioară și să plătească reclamanteisporul de confidențialitate de 15% din indemnizația cuvenită, începând cu data de 26.03. 2006, la ziși actualizată cu indicele de inflație calculat până la data plății efective; a dispus includerea sporului de confidențialitate de 15% în calculul drepturilor salariale cuvenite reclamantei; a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în bugetul de stat sumele datorate cu titlu de despăgubiri reclamantei; a respins ca fiind prescris dreptul la acțiune al reclamantei în ce privește drepturile salariale cuvenite în perioada 2004 - 26 martie 2006; a luat act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost considerată neîntemeiată, în raport de dispozițiile Legii nr. 500/2002, ale nr.HG 208/2008 și ale nr.HG 386/2007.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, au fost avute în vedere dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.
A mai reținut prima instanță că, prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a decis, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.99 alin.1 lit. d) din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Susținerile pârâților Ministerul Justiției și Libertăților și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au fost înlăturate în condițiile pronunțării deciziei nr.46/15.06.2008 care este obligatorie în dezlegarea problemei de drept supuse judecății.
De altfel, a reținut prima instanță, susținerile pârâților în sensul că acțiunea reclamantei ar fi neîntemeiată, motivat de faptul că nu ar exista o discriminare în cauză, care să justifice acordarea sporului solicitat, neprevăzut de lege, sunt lipsite de temei.
Reclamantei, a stabilit Tribunalul, i-a fost impusă prin lege, prin dispoziții imperative, obligația profesională de confidențialitate.
O distincție, în situații analoage sau comparabile, între reclamantă care face parte din unitățile de justiție, ca judecător, și ceilalți salariați bugetari nu-și găsește nici o justificare obiectivă sau personală.
A mai reținut prima instanță că reclamanta își întemeiază cererea pe discriminarea existentă între ea și ceilalți colegi judecători din aceeași instanță - Judecătoria Roșiori d e Vede.
Dispozițiile art. 4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminărilor.
Atât aceste dispoziții cât și dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii care prevăd că pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare sunt în concordanță cu declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte. În acest sens sunt este și legislația comunitară și dispozițiile art. 14 din convenție.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală a Finanțelor Publice T, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin recursul formulatMinisterul Justiției și Libertățilorarată că reclamanta a solicitat prin acțiunea formulată să se constate că a beneficiat de un tratament discriminatoriu fată de ceilalți colegi judecători din cadrul aceleiași instanțe cărora, prin hotărâri judecătorești le-a fost recunoscut beneficiul dreptului la sporul de confidențialitate, în timp ce acțiunea sa prin care a solicitat plata sporului de confidențialitate a fost respinsă prin decizia civilă nr. 1424/R/8 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.
Ca atare, pe temeiul unei practici judiciare diferit, reclamanta a solicită despăgubiri reprezentând spor de confidențialitate.
Practica judiciară neunitară a instanțelor nu constituie temei pentru a provoca reanalizarea unor pretenții deja analizate de către o instanță de judecată care s-a pronunțat irevocabil printr-o hotărâre judecătorească care se bucură de puterea lucrului judecat. De altfel, inclusiv art. 329 din Codul d e procedură civilă consacră autoritatea unei hotărâri judecătorești atunci când arată că, inclusiv cu ocazia soluționării recursurilor în interesul legii, hotărârile date într-un astfel de recurs pentru a asigura aplicarea și interpretarea unitară a legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate.
Tribunalul Teleorman, a arătat recurentul, tocmai autoritatea de care se bucură o hotărâre judecătorească irevocabilă, admițând că un astfel de act poate să fie cenzurat în afara regulilor de procedură și altfel decât prin intermediul căilor ordinare și extraordinare de atac.
Singura deosebire formală intervine între despăgubiri și drepturi bănești, căci finalitatea este aceeași: obținerea sporului de confidențialitate.
Recurentul a mai susținut că pronunțarea unei hotărâri prin care să se acorde drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca depășire a puterii judecătorești.
Astfel, Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte reținând că, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin.(3) din Constituție, Înalta Curte de Casație și Justiție are competența de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, cu respectarea principiului fundamental al separației și echilibrului puterilor, consacrat de art.1 alin.(4) din Constituția României. Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
Față de cele reținute de instanța de control constituțional, rezultă că Decizia 46/15.12.2008 a nu poate constitui temei pentru pronunțarea unei hotărâri prin care în realitate se procedează la modificarea si completarea unor acte normative. Decizia nr. 46/15.12.2008 nu mai produce niciun efect din momentul publicării deciziei Curții Constituționale nr. 838/27.05.2009.
În aceeași ordine de idei, recurentul a învederat instanței că în ședința din data de 3 iulie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin mai multe decizii (nr. 818/819/820/03.07.2008 fost publicate în Monitorul Oficial al României, partea din 16.07.2008) asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Justiției referitor la unele dispoziții din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată.
Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, prin decizia nr.1325/4 decembrie 2008 Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În aceste condiții, acțiunea prin care se solicită alte drepturi decât cele prevăzute de lege sau acțiunea prin care se cere în realitate completarea actelor normative este inadmisibilă.
Prin recursul formulatMinisterul Finanțelor Publice-Direcția Finanțelor Publicea invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că dreptul solicitat este un drept de natură salarială, și, potrivit art. 282 din Codul muncii, într-o asemenea acțiune părți în proces sunt numai intimata reclamantă si intimații pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acesteia.
Așa cum recurenta a arătat, într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept, situație în care nu se regăsește Ministerul Finanțelor Publice.
Au fost invocate dispozițiile Legii nr. 500/2002 și ale OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007.
A mai susținut recurentul că, în mod greșit instanța de fond a obligat intimatul pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în bugetul de stat sumele datorate cu titlu de despăgubiri.
Potrivit art. 74 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "pentru activitatea desfășurata, judecătorii si procurorii au dreptul la o remunerație stabilita in raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținuta, cu vechimea in magistratura si cu alte criterii prevăzute de lege.
Drepturile salariale ale judecătorilor si procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât in cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea judecătorilor și procurorilor se stabilește prin lege specială."
Actul normativ care reglementează salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției este nr.OUG 27/2006, cu modificările și completările ulterioare, act normativ care se aplică începând cu luna aprilie 2006 și care nu prevede acordarea unui astfel de spor.
OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, intrată în vigoare, potrivit art. 31 din ordonanță, la trei zile de la publicarea în Of. nr. 72 din 31.01.2007, a abrogat Legea nr. 50/1996, cu modificările și completările ulterioare.
Conform Deciziei nr. 108/2006 a Curții Constituționale; "sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și apărate de Constituție."
Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.
În cazul neacordării sporului de confidențialitate, a mai arătat recurentul, nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG 137/2000 și a dispozițiilor Constituției pentru că nu ne aflăm în fața unui drept la sporul de confidențialitate, ca drept recunoscut și ocrotit de lege.
În cazul intimatei reclamante nu există discriminare în raport cu prevederile art. 1 alin 3 din nr.OG 137/2000, republicată, potrivit căruia "Exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile".
Informațiile clasificate au un regim special reglementat de Legea nr. 182/2002, cu modificările și completările ulterioare și sunt definite la art. 15 lit. b) din acest act normativ ca "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate".
Recurenta a făcut referire și la dispozițiile nr.OG 6/2007.
În plus, s-a arătat că și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sesizat cu o speță având același obiect, a statuat prin hotărârile nr. 232 din 29.08.2007 și nr. 318 din 08.10.2007, că "nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art. 2 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și combaterea tuturor formelor de discriminare".
Au fost invocate de către recurentă și deciziile nr. 818, 819 și 820 din 3 iulie 2008 (publicate în Of. nr. 537/16.07.2008), prin care Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv Parlamentul sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
De altfel, chiar actele adoptate de puterea executivă - ordinele, ordonanțele și hotărârile de guvern - trebuie să fie adoptate, în cele din urmă, printr-o lege de către Parlament.
În recurs, nu au fost administrate probe.
Intimații nu au depus întâmpinare.
Cu privire la recursul declarat de recurentulMinisterul Justiției și Libertăților, analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, conform dispozițiilor art. 304/1 din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că recursul este fondat și urmează a fi admis ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Este întemeiată critica recurentului privind existența autorității de lucru judecat, în raport de decizia nr. 1424/R din 8 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.
Astfel, prin menționata decizie, a fost admis recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2247 din 20 decembrie 2007 Tribunalului Teleorman, a fost modificată în parte sentința atacată, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acțiunii formulate de reclamanta (prin care s-a solicitat obligarea pârâților Judecătoria de Vede, Curtea de Apel București, Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Teleorman la plata unor drepturi bănești reprezentând pierderea de salarii ca urmare a neacordării sporului de confidențialitate de 15%, începând cu 1.10.2004, până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și în continuare, actualizate cu indicele de inflație, efectuarea mențiunilor în carnetul de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plăților) în integralitatea ei și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii recurate (prin care a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, cu consecința respingerii acțiunii față de acești pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă și a fost respinsă, ca nefondată, cererea privind plata pe viitor a drepturilor bănești pretinse cu titlu de spor de confidențialitate, cu motivarea că, pentru viitor, creanța reclamantei nu este certă, lichidă și exigibilă.)
Principiul puterii lucrului judecat, rezultând din art. 1201 Cod civil, împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces privind un litigiu cu același obiect, aceeași cauză și purtat între aceleași părți, chiar împreună cu alte părți, finalizat prin pronunțarea unei hotărâri irevocabile, ci și pronunțarea unor hotărâri contrare, în sensul că drepturile recunoscute unei părți printr-o hotărâre definitivă nu trebuie să fie contrazise printr-o altă hotărâre pronunțată într-un alt proces și invers.
Se reține că, pentru a exista identitate de obiect, nu este necesar ca acesta să fost formulat în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca, din cuprinsul celor două cereri să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este același, cum este situația în speță.
Cum, pentru perioada 2004 - 20.12.2007, se constată că pretențiile reclamantei au fost respinse irevocabil prin decizia nr. 1424/R din 8 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, intrată în puterea lucrului judecat, urmează a fi admisă excepția autorității de lucru judecat invocată de recurent, cu consecința respingerii acțiunii, ca inadmisibilă, pentru perioada 23.06.2006 - 20.12.2007. Pentru perioada 2004 - 26 martie 206, se reține că instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.
Sub un alt aspect, este corectă concluzia instanței de fond în sensul că sporul pretins de intimata reclamantă trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea, atâta timp cât aceștia lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege, având obligații cărora le corespunde dreptul la plata sporului de confidențialitate, de care beneficiază inclusiv o parte judecătorii care își desfășoară activitatea în cadrul Judecătoriei de Vede, nu însă și reclamanta.
Ca atare, magistrații care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri.
Or, despăgubirile nu pot fi stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul/indemnizația de bază prevăzute de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal.
Prin urmare, instanța de fond nu a extins, în cazul reclamantei, în mod nepermis efectele vreunui act normativ aplicabil altor categorii de salariați și nici nu a refuzat aplicarea actelor normative speciale, cu putere de lege, incidente în cazul categoriei profesionale din care intimata reclamantă face parte, ci doar a indicat criteriile de determinare a cuantumului despăgubirilor avute în vedere, câtă vreme aceste despăgubiri nu pot fi stabilite în mod arbitrar.
De asemenea, se reține că, în mod corect Tribunalul s-a raportat la interpretarea dată dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, cu referire la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților, prin Decizia nr. 46/2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, decizie obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Prin menționata decizie, Instanța Supremă a statuat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Curtea constată că, prin interpretarea dată dispozițiilor legale mai sus evocate, așa cum s-a arătat în cele ce preced, prima instanță nici nu a refuzat aplicarea vreunui act normativ, nici nu a adăugat la lege și nici nu a creat norme pe cale judiciară, substituindu-se puterii legiuitoare.
Așa fiind, se reține că soluția instanței de fond nu este pronunțată cu nesocotirea deciziilor Curții Constituționale nr. 818-820/2008 și nr. 1325/2008, astfel cum susține recurentul, neputând fi primite nici criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 din Codul d e procedură civilă.
În ce privește referirile recurentului la Decizia Curții Constituționale nr. 838/2009, Curtea constată că instanța de contencios constituțional a stabilit existența unui conflict juridic de natură constituțională, cu referire la Decizia nr. XXXVI/2007 și la Decizia nr. XXI/2008, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursurile în interesul legii cu care a fost învestită în exercitarea atribuției constituționale exclusive de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, iar nu cu referire la Decizia nr. 46/2008.
În plus, astfel cum se menționează în chiar considerentele deciziei nr. 838/2009 a Curții Constituționale, aceasta produce efecte numai pentru viitor, fără a aduce atingere caracterului obligatoriu al deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Prin urmare, nu poate fi primită susținerea recurentului în sensul că, în raport de cele reținute de Curtea Constituțională, decizia nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
În ce privește recursul declarat de recurentulMinisterul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului, Curtea constată că este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a reținut că rolul pârâtului este acela de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, astfel încât Ministerul Finanțelor Publice poate sta în judecată, având calitate procesuală pasivă în litigiul de față, rolul său fiind acela de a prevedea în proiectele de buget elaborate fondurile necesare ordonatorului principal de credite pentru salarizarea personalului.
Astfel, nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare.
De asemenea, în raport de dispozițiile art. 3 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, în procesul executării sumelor datorate de către instituțiile publice în baza titlurilor executorii, trezoreria statului poate efectua numai operațiuni privind plăți dispuse de către ordonatorii de credite, în limita creditelor bugetare și a destinațiilor aprobate potrivit legii.
În plus, dispozițiile art.131 din Legea nr.304/2004, republicată privind organizarea judiciară sunt în sensul că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Însă, potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, ministerul recurent are doar atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prinpregătirea proiectelorlegilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Așa fiind, în mod eronat instanța de fond a admis cererea reclamantei în sensul obligării pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în bugetul de stat sumele datorate cu titlu de despăgubiri reclamantei, câtă vreme o atare obligație excede competențelor conferite de lege menționatului minister.
Prin urmare, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a include în bugetul de stat sumele datorate.
Restul criticilor recurentului urmează a fi respinse pentru motivele pe larg expuse în cadrul analizei recursului formulat de recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, argumente ce nu vor mai fi reluate.
În consecință, celelalte dispoziții ale sentinței urmează a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de recurențiiMinisterul Justiției și Libertăților,cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului T, cu sediul în A,-, județul T, împotriva sentinței civile nr.1193 din data de 17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și Contencios Administrativ Fiscal - Complet Specializat pentru Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații,cu domiciliul ales la Judecătoria de Vede,-, județul T,Curtea de Apel București,cu sediul în B, - nr. 5, sector 4,Tribunalul Teleorman,cu sediul în A,-, județul T,Statul Român prin Ministerul Finanțelor Public,cu sediul în B,-, sector 5și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării,cu sediul în B, nr. 1-3, sector 1.
Modifică în parte sentința civilă recurată în sensul că:
Admite excepția autorității de lucru judecat și respinge acțiunea pentru perioada 26.03.2006-20.12.2007, ca inadmisibilă.
Respinge cererea de obligare a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice de a include în bugetul de stat sumele datorate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
Red. /tehnored.
9 ex./17.12.2009
Jud.fond:
Președinte:Rotaru Florentina GabrielaJudecători:Rotaru Florentina Gabriela, Uță Lucia, Cristescu
