Pretentii civile. Speta. Decizia 68/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.68/CM
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2008
Completul specializat pentru cauze privind
Conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTOR 2: Mariana Bădulescu
JUDECĂTOR 3: Jelena Zalman
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurentul - pârâtMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.2003/7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:,, toți cu domiciliul procesual ales în T,- și intimații - pârâți:MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-,TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,cu sediul în B, sector 1,--3, având ca obiect litigiu muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este declarat în termen, motivat, scutit de taxă de timbru, recurentul - pârât Ministerul Justiției solicitând judecata cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2.pr.civ.
Instanța ia act că la acest termen de judecată părțile au lipsit, dar având în vedere că recurentul - pârât Ministerul Justiției a solicitat judecata cauzei în lipsă, conform art. 242 pct. 2.pr.civ. constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată la Tribunalul Tulcea reclamanții, și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Tulcea, Curtea de APEL CONSTANȚA și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, obligarea acestora la plata de despăgubiri în cuantum de 1700 lei pentru fiecare reclamant, actualizate cu rata inflației la data plății efective și separat, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plăților.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin Ordinul MJ nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor care au o vechime de 3 ani, împrejurare cu privire la care Colegiul Consiliului național pentru combaterea discriminării a constatat prin hotărârea nr.15/23.01.2006 existența unei discriminări generate de acordarea acestui stimulent numai unei anumite categorii de judecători.
S-a mai arătat că această hotărâre a CNCD nu a fost supusă controlului judiciar pe calea contenciosului administrativ și că în acest mod rezultă existența unei discriminări care dă dreptul la despăgubire în temeiul disp.art.21 alin.1 din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În drept, reclamanții au invocat disp. Legii 168/1999 și disp. art.1, 21, și 191 - 194 din OG nr.137/2000, iar în dovedire au depus la dosarul cauzei în copie hotărârea nr.15/23.01.2006 a Colegiului director al CNCD.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare pârâtul a arătat că stimulentul financiar nu este un drept conferit de lege cu caracter absolut, nu se confundă cu salariul și depinde de o multitudine de factori: existența însăși a unei sume (amenzi judiciare și cheltuieli avansate de stat și recuperate de la participanții la procesul penal), obiectivele urmărite de Ministerul Justiției la un moment dat în politica sa de reformă a justiției,numărul personalului, calitatea activității desfășurate de acesta și criterii de performanță apreciate ca prioritare.
S-a mai arătat că prin natura lor stimulentele sunt drepturi suplimentare menite să recompenseze, dar nimic nu împiedică angajatorul să le plaseze alături de alți factori care deopotrivă să concureze la realizarea unor obiective stabilite ca prioritare la un moment dat.
Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii ca nefondată.
În motivare a arătat că rolul său este acela de a răspunde de elaborarea proiectului de buget de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Prin sentința civilă nr. 2003/7.11.2007 pronunțată la data de 7.11.2007 Tribunalul Tulceaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanți.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL CONSTANȚA și Tribunalul Tulcea, în solidar la plata în favoarea reclamanților a despăgubirilor reprezentând echivalentul stimulentelor neacordate în mod discriminatoriu în luna decembrie 2005, în cuantum de 1.700 lei, către fiecare reclamant, sume ce se vor actualiza cu rata inflației până la data plății efective.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile bugetare aferente plăților cuvenite reclamanților și să le pună la dispoziție pârâților obligați la plată prin prezenta hotărâre.
În motivare a arătat că reclamanții îndeplinesc funcția de judecător în cadrul Tribunalului Tulcea, iar stimulentele salariale solicitate de către aceștia constituie drepturi de natură salarială în sensul art.155 din Codul Muncii, fiind cheltuieli de personal.
Pârâții au operat o selecție arbitrară între criteriile de acordare a stimulentelor salariale din decembrie 2005, în sensul că au considerat prioritar criteriul vechimii în funcție de până la 3 ani a beneficiarilor, în detrimentul criteriilor de performanță profesională. Aceste criteriu exclusivist și discriminatoriu a fost aplicat însă numai judecătorilor nu și celorlalte categorii de personal cum ar fi personalul din aparatul propriu al Ministerul Justiției, indiferent de funcție sau vechime, consilierii de reintegrare, funcționarii publici și personalul contractual.
Rezultă astfel că în cadrul personalului din justiție s-a aplicat tratamente diferențiate arbitrare și discriminatorii, în funcție de locul de muncă (categorie socio-profesională).
Ca atare, așa cum s-a stabilit prin Hot.nr.15/23.01.2006 a, reclamanții au fost discriminați în mod indirect, în sensul art.2 alin.2 din OG nr.137/2000, în funcție de categoria socio-profesională (criteriul aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani, criteriu care nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea scopului legitim al acordării de stimulente salariale).
Potrivit disp.art.35 din Legea 500/2004 Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite și a bugetului propriu, întocmește proiectele legilor bugetare și proiectul bugetelor pe care le depune la Guvern până la data de 30sept. A fiecărui an.
În același timp, potrivit art.15 din HG nr.93/2000, toate instituțiile publice din sistemul jurisdicțional românesc sunt finanțate de la bugetul de stat, aceeași condiție și posibilitate de finanțare fiind cuprinsă și în art.118 din Legea nr.304/2004, având în vedere și normele cuprinse în HG nr.208/2005, dar și art.30 al.2 lit.a, art.31 al.1 și art.78 din legea nr.72/1996.
Împoriva acestei sentințe a formulat recurs Ministerul Justiției.
În motivarea recursului a invocat în esență următoarele:
Conform alineatului (3) al art. 25 din legea 146/1997, repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției, la momentul respectiv fiind în vigoare Ordinul ministrului justiției nr.2404/C/2004 prin care se aprobă Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin.(2) din Legea nr.146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în Norme rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, iar nu limitativ, ceea ce înseamnă că ordonatorul de credite este îndreptățit să evalueze și să stabilească la un moment dat necesitatea stimulării financiare pe baza unor criterii ce corespund obiectivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar și/sau a obiectivelor generale ale Ministerului Justiției(art.4 alin.3).
Ordinul nr.1921/C/2005 a fost urmat, de altfel, de o circulară a Direcției pentru resurse umane prin care se preciza că la acordarea stimulentelor se recomandă a se avea în vedere criteriile prevăzute la art. 4 din Norme, alături de criteriul vechimii în activitate.
Acesta este de altfel și motivul pentru care nu toți judecătorii cu vechime cuprinsă între 0 și 3 ani au beneficiat de aceste stimulente, la acordarea lor fiind avute în vedere criteriile la care s-au referit.
sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot să fie sau nu acordate salariaților în funcție de o serie de criterii pe care angajatorul le poate stabili ca prioritare.
Astfel, potrivit art. 4 din Normele aprobate prin nr.2404/C/2004 " În acordarea stimulentelor prevăzute la alin.(2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective în termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative.
Precizează recurentul Ministerul Justiției că nu se poate vorbi de un drept care urmează a fi plătit întregului personal din sistemul autorității judecătorești în același timp.
Recurentul solicită instanței să constate că la anumite intervale de timp, ordonatorii pot aprecia ca în funcție de ordinea realizării obiectivelor propuse să repartizeze fondurile colectate potrivit art.25 din Legea taxelor de timbru, fără însă ca tot personalul din sistem să fie recompensat în același timp.
Totodată arată că nu poate fi vorba de practici discriminatorii câtă vreme ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr.146/1997 au vizat în continuare și personalul din sistemul autorității judecătorești care nu s-a încadrat în criteriul avut în vedere de nr.1921/C/15 decembrie 2005.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct.9 coroborat cu art. 312 din Codul d e procedură civilă.
Analizând sentința recurată din prisma criticilor formulate Curtea a respins recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:
Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare judecătorilor din cadrul judecătoriilor care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 RON.
Fundamentarea măsurii de acordare a stimulentelor financiare a fost bazată pe prevederile art. 4 din Normele interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 din legea 146/1997 aprobate prin Ordinul nr.2404/C/2004.
Potrivit art. 4 al.1 din Normele interne, enunțate mai sus, principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor sunt rezultatele meritorii obținute în activitate, respectarea îndatoririlor prevăzute de lege, calificativele anuale "foarte bine" sau bine, complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora, lipsa sancțiunilor disciplinare.
Conform alin.(2), Ministrul Justiției poate acorda prin ordin stimulente nominale pentru personalul care participă la activități științifice, organizarea unor evenimente speciale, participarea la elaborarea codurilor sau a altor acte normative complexe, ori pentru participarea la alte activități cu caracter deosebit.
(3)În acordarea stimulentelor prevăzute la alin.(2) se au în vedere obiectivele propuse, importanța acestora pentru promovarea obiectivelor generale ale ministrului justiției, gradul de realizare a acestor obiective la termenele stabilite, precum și sărbătorile legale aprobate prin acte normative.
Este de observat că vechimea în magistratură nu constituie un criteriu prevăzut de art. 4 din Normele mai sus menționate.
În mod similar, prin art. 25 al.2 și al.3 din legea 146/1997 s-a prevăzut că fondul pentru acordarea stimulentelor are drept destinație fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozițiilor legale, iar repartizarea veniturilor pe beneficiari se face în baza normelor interne aprobate prin Ordin al Ministrului Justiției.
Deși Ministrul Justiției are rolul de a repartiza stimulentele, această repartizare trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor legale.
Prin alegea arbitrară a criteriului vechimii între 0-3 ani, ca și criteriu de repartizare a stimulentelor, s-a produs o discriminare a celorlalți judecători cu o vechime mai mare de 3 ani care îndeplineau criteriile prevăzute de norme pentru a beneficia de stimulentele financiare.
Prin Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea discriminării s-a reținut că acordarea stimulentelor salariale pentru judecători potrivit criteriului de vechime(0-3 ani) reprezintă o discriminare indirectă potrivit art. 2 al.2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Criteriul vechimii de 0-3 ani reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează judecătorii cu o vechime mai mare de 3 ani ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale.
Totodată, Colegiul Director a reținut că acordarea de stimulente salariale magistraților reprezintă un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime de 0-3 ani, nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
Prin art. 2 al.(1) din OG137/2000 discriminarea este definită ca fiind orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, ori apartenență la o categorie defavorizată - care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.
(2) Sunt discriminatorii potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.(1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Raportând efectele Ordinului de acordare a stimulentelor financiare la definiția discriminării se constată o preferință a unei categorii socio - profesionale, cea a judecătorilor cu o vechime între 0 și 3 ani) în acordarea stimulentelor, ceea ce a condus la excluderea altei categorii(cea cu o vechime de peste 3 ani) de la primirea stimulentelor financiare.
În cauză, discriminarea este evidentă, și ea s-a produs cu încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și fără discriminări, art. 5 din Codul Muncii care instituie principiul egalității de tratament față de toți salariații și art. 2 al.1 și 2 coroborat cu art.6 lit.c) și art.8 din OG 137/2000 prin care se interzice discriminarea în acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul, precum și în raport cu prestațiile sociale acordate angajaților de către angajator.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312.pr.civ. Curtea a respins recursul ca nefondat și a menținut sentința recurată ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil formulat de recurentul - pârâtMINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr.2003/7 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți:,, toți cu domiciliul procesual ales în T,- și intimații - pârâți:MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B, sector 5,-,TRIBUNALUL TULCEA, cu sediul în T,-, județul T,CURTEA DE APEL CONSTANȚA, cu sediul în C,-, județul C,CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII,cu sediul în B, sector 1,--3, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință, azi, 29.01.2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud.fond:; Șt.
Red.dec.jud.--/27.02.2008
-gref.-
2 ex./06.03.2008
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu, Jelena Zalman