Pretentii civile. Speta. Decizia 7194/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
- ROMÂNIA -
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
DOSAR NR-
Format vechi nr.5876/2009
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia Civilă Nr.7194/
Ședința Publică din data de 08 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Zeca Dorina
JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 3: Farmathy Amelia
GREFIER: - -
*********************
Pe rol fiind, soluționarea recursurilor declarate de recurenții-pârâți: Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împotriva sentinței civile nr. 1004 din data de 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice - având ca obiect "drepturi bănești - spor 50 %".
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns: recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, intimata-reclamantă și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că pentru termenul de azi s-a depus la dosar prin serviciul "Registratură" al secției, la data de 12.11.2009, de către intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în cinci exemplare, cu precizarea că pe această cale s-a solicitat soluționarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă.
De asemenea, se mai arată faptul că, prin motivele de recurs formulate în cauză recurenții-pârâți au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă.
Curtea, constatând că în cauză recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv intimatul-pârât Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T au solicitat judecarea pricinii în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în vederea soluționării.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1004/18.05.2009, pronunțată în dosarul -, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul finanțelor Publice și
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice T pentru pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și în consecință a respins acțiunea față de acesta.
A obligat pe pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, să plătească reclamantei sporul de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu luna iunie 2007 la zi și pe viitor.
A respins ca nefondată cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice Formulată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice deoarece presupune existența unei identități între persoana pârâtului și cel care este obligat în raportul juridic dedus judecății, reclamantul trebuie să justifice atât calitatea procesuală pasivă cât și pe cea activă.
Cum drepturile solicitate de către reclamantă sunt drepturi de natură salarială, potrivit prevederilor art. 282 din Codul muncii, într-o asemenea acțiune părțile în proces sunt numai reclamanta și pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora.
Totodată, art. 4 din OG nr. 22/2002, privind executarea obligaților de plată ale instituțiilor publice prin legea nr. 110/2007 prevede "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virării de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine, a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Instanța a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulată de pârâtul Ministerul Public, ca nefondată, motivat de faptul că Ministerul Finanțelor Publice are în cauză și calitatea de pârât și astfel nu mai poate fi chemat în garanței.
Prin legea nr. 40/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești s-a stabilit în art. 47 că 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Este adevărat că art. 47 din Legea nr. 50/1996a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000.
Dar, prin această ordonanță s-a încălcat principiul ierarhiei actelor juridice, consacrat de art. 51, art. 72, art. 74 și art. 114din Constituție în vigoare la data respectivă, deoarece OG nr. 83/2000, ordonanță ordinară, a modificat legi organice și ordonanțe de urgență, respectiv Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea formelor de corupție: OUG nr. 24/2000și Legea nr. 50/1996 privind salarizarea magistraților.
Prin OG nr. 83/2000 s-au încălcat și dispozițiile imperative ale art. 115 pct. 1 și 6 din Constituție, deoarece a afectat regimul drepturilor fundamentale, respectiv dreptul la salariu, aceasta deoarece ordonanța de urgență nu poate afecta drepturile fundamentale cu atât mai mult OG nr. 83/2000, care este ordonanță ordinară, nu o poate face.
Nici nr.OG 177/06.12.2006, privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, în calculul indemnizației lunare primite de către magistrați și a Salariului primit de personalul auxiliar nu s-a mai avut în vedere sporul de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În toată această perioadă care a urmat datei de 01.01.2003 (intrarea în vigoare a OUG nr. 177/2002) și până în prezent personalul din organele
autorității judecătorești nu au primit sporul lunar de 505 prevăzut de art. 47
din Legea nr. 50/1996.
Ulterior prin OUG nr. 27/29.03.2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 45/06.03.2007, în art. 41 s-a menționat abrogarea integrală a OUG nr. 177 /2002, precum și prevederile "referitoare la salarizarea și alte
drepturi ale procurorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale magistraților asistenții cuprinse în Legea nr. 50/1996, fără a se face nici o referire despre sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art.47 din Legea nr. 50/1996.
Analizând această succesiune de legi se observă că, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost acordat prin lege în concordanță cu dispozițiile Constituției României.
Mai mult decât atât, drepturile salariale odată câștigate nu pot fi anulate decât în mod expres și printr-un textul de lege cu o valoare de cel puțin egală cu cea a textului de lege prin care au fost acordate.
Împotriva acestei sentințe, au declarat fiecare recurs, motivat în termenul legal, atât recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și recurenta Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justițieînvederează instanței că, față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art. 329 alin.1 din Codul d e procedură civilă - a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a făcut obiectul dosarului nr. 5/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite și a, fost soluționat conform Deciziei nr. 21/10 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 13 iunie 2008.
Astfel, potrivit deciziei menționate Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr.-, aprobată prin Legea nr.334/2001, obligatorie potrivit art.329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
În acest sens, față de dispozițiile Deciziei anterior menționate și în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, recurentul solicită instanței ca la soluționarea prezentului recurs să facă aplicarea Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Recurentul a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata și pe viitor a drepturilor salariale solicitate, adăugând la legea specială de salarizare a personalului auxiliar de specialitate, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Procedând astfel, instanța de fond a cenzurat soluția aleasă de legiuitor și a acordat drepturi salariale prevăzute exclusiv în beneficiul altor categorii de salariați decât reclamanta, creându-se astfel pe cale judiciară sisteme de salarizare paralele celor instituite prin acte normative.
Recurentul a apreciat că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2009 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 18 din 27 februarie 2009, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata despăgubirilor acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Imposibilitatea aplicării indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art.14 alin.(2) din Legea nr.500/2002 - privind finanțele publice, "nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială".Ministerul Public nu are alte surse de finanțare în afara celor alocate prin lege, plata sumelor reprezentând indicele de inflație putându-se face numai prin intervenția legiuitorului.
În consecință, față de dispoziția instanței privind plata către reclamantă a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, recurentul a apreciat că această obligație nu este întemeiată și nu se justifică.
Recurentul a apreciat că instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în situația în care a admis acțiunea reclamantei.
Instanța de fond a reținut în mod greșit că dispozițiile art.60-63 din Codul d e procedură civilă nu au aplicabilitate în raporturile de muncă.
Or, dispozițiile legale care reglementează drepturile izvorâte din raporturile de muncă, atât din Codul muncii cât și din legile speciale, se completează cu cele ale Codului d e procedură civilă.
Potrivit art. 60 din Codul d e procedură civilă, partea poate chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar cădea în pretenții. Obligația de garanție poate izvorî fie din convenție, fie dintr-o dispoziție legală.
În cazul de față, obligația de garanție între instituția pârâtă și cea chemată în garanție de către aceasta există în temeiul art.131 pct.(1) din Legea nr.304/2004, republicată - privind organizarea judiciară, potrivit căruia activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
În concluzie, cererea de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă.
Astfel, interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct. 8 și pct. 9 Cod proc. civilă.
La rândul său, în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta arată căeste nelegală și netemeinică hotărârea judecătorească atacată și solicită admiterea recursului pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, modificarea sentinței civile nr. 1004 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalului Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr-, în sensul:
- respingerii ca lipsită de obiect a cererii privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.03.2009- 01.06.2009;
- respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind plata și în continuare a drepturilor salariale pretinse de reclamanți pentru următoarele:
Recurenta consideră că în mod greșit prima instanță a dispus plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare. Aceasta implică a adăuga la legea specială de salarizare a magistraților și a personalului auxiliar de specialitate. Numai legiuitorul deci - puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 nu s-a recunoscut existența dreptului la sporul de 50% și pentru viitor.
În consecință, capătul de cerere privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare este inadmisibil.
Recurenta a apreciat că instanța nu poate dispune plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică aferentă perioadei 01.03.2009 -01.06.2009 având în vedere următoarele:
Conform Ordinelor nr. 525, respectiv nr. 526 din 3 martie 2009 ale Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu data de 1 martie 2009 sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% s-a acordat atât procurorilor cât și personalului de specialitate juridică asimilat procurorilor și judecătorilor din Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și parchetele de pe lângă curțile de apel.
Potrivit Deciziei nr. 45 din 5 martie 2009 Procurorului al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 1 martie 2009 sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50%, calculat la salariul de bază, se acordă personalului auxiliar de specialitate și conex din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Prin adresa nr. 293.378/2009 Ministerul Finanțelor Publice a transmis Ministerului Public faptul că solicitarea acestuia de plată în continuare a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% este suspendată.
În aceste condiții, considerăm că cererea de acordare a acestui spor pentru perioada 1 martie 2009 -1 iunie 2009 este lipsită de obiect
Asupra fondului cauzei recurenta a învederat instanței de control
judiciar următoarele:
Față de practica neunitară a instanțelor judecătorești în materia litigiilor având ca obiect plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - în temeiul art.329 alin.1 din Codul d e procedură civilă a formulat recurs în interesul legii pentru a se asigura interpretarea si aplicarea unitară a legii asupra tuturor cauzelor având acest obiect.
Prin întâmpinarea formulată Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Tai nvocat excepția lipsei calității procesuale de chemat în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în această cauză, iar pe fond solicita respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție, pentru următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale de chemat în garanție a Ministerului Finanțelor Publice în această cauză:
Potrivit art. 60 - 63 Cod proc. civilă, instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciară care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul. Prin urmare, această instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire care nu există în sarcina Ministerului Finanțelor Publice.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidență pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane, pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului, pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor solicitate.
Temeiul unei astfel de cereri trebuie să îl constituie obligația de garanție ce îi revine chematului în garanție în baza legii sau a contractului ori a unei obligații de restituire, condiții care nu se regăsesc în cauza de față.
Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive de chemare în garanție.
În acest sens a invocat dispozițiile art. 4 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, modificata și completata prin Legea nr. 110/2007 prevede: "Ordonatorii principali de credite bugetare au obligația să dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
de credite bugetare prevăzute la alin. (1) se pot efectua pe parcursul întregului an bugetar, prin derogare de la prevederile art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, și ale art. 49 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale.".
În motivarea, în drept, a cererii de recurs, se invocă dispozițiile art.304 pct. 9 Cod proc. civilă.
Prin întâmpinarea formulată (filele 20 - 22 dosar recurs), intimatul Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice T, susținând că nu are calitate procesuală pasivă de chemat în garanție, a solicitat menținerea soluției dată de instanța de fond cererii de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.
Nu s-au administrat probe noi în recurs.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate prin cererile de recurs, prin prisma apărărilor invocate prin întâmpinare, precum și, din oficiu, sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. XXI/2008, obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiile art. 329 pct. 3 din Codul d e procedură civilă, instanța supremă a statuat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți,precum și personalul auxiliar de specialitateau dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin menționata decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în condițiile precizate mai sus, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
A mai reținut instanța supremă că inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000.
Sub acest aspect, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Așadar, a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție, nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României.
Concluzia instanței supreme a fost în sensul că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipoteza la care se referă textul de lege.
Prin urmare, Curtea reține că, pe de o parte, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - prin care se constată că nici în prezent dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu și-au încetat aplicabilitatea - este ulterioară datei intrării în vigoare a nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, iar pe de altă parte, în ce privește abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 8/2007, își păstrează valabilitatea același raționament dezvoltat de instanța supremă cu privire la abrogarea menționatului text legal prin nr.OG 83/2000.
Astfel, prin Legea nr. 502/2006 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, act normativ evocat în preambulul nr.OG 8/2007, Guvernul nu a fost abilitat să abroge Legea nr. 50/1996.
Așa fiind, apar ca nefondate criticile recurenților în sensul că drepturile pretinse de reclamantă nu mai pot fi recunoscute și plătite după data intrării în vigoare a nr.OG 8/2007.
De asemenea, în privința acordării pe viitor a acestui spor, Curtea are în vedere și dispozițiile art. 155 din Codul muncii adoptat prin Legea nr. 53/2003, potrivit cărora sporul este partea variabilă a salariului reprezentând prin urmare un drept salarial care este datorat de angajator cât timp persoana sau, după caz, persoanele își păstrează calitatea de salariați iar împrejurările care au determinat legiferarea sporului se mențin neschimbate.
Acesta este motivul pentru care se impunea acordarea și pentru viitor a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, cât timp reclamanta își păstrează calitatea de personal auxiliar (grefier) în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman.
Procedând în această manieră, instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, ci doar a statuat, aplicând dispozițiile legale care garantează pentru salariați plata salariilor, acest drept și pentru viitor, adică pentru perioada ulterioară judecății în care se mențin raporturile de muncă între reclamantă, pe de o parte și angajator, pe de altă parte.
Ar fi în egală măsură inechitabil și excesiv de împovărător să se pretindă salariatului sau persoanelor plătite din bugetul unor instituții publice să formuleze periodic acțiuni având același obiect, câtă vreme izvorul juridic al situațiilor analizate rămâne același, respectiv raportul juridic între angajator și angajat se menține neschimbat, iar plata salariului reprezintă o certitudine și o obligație legală prioritară în conformitate cu dispozițiile art.154 și art.155 din Legea nr.53/2003.
Curtea reține că Statul Român are obligația de a executa hotărârile judecătorești definitive și menținute prin hotărâri irevocabile, în caz contrar fiind încălcate dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care cuprinde obligația de a executa cu bună-credință toate îndatoririle stabilite prin hotărâri judecătorești. Această obligație revine tuturor instituțiilor statului, ministere, administrației publice centrale și locale, fără a fi necesară o dispoziție legală prin care să le oblige în mod expres.
Astfel simplul fapt că pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și Parchetul de pe lângă Tribunalul București și recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care reprezintă instituții ale statului, au fost obligate la plata unei despăgubiri reprezentând contravaloarea sporului de 50% este suficient pentru ca Statul Român și toate instituțiile acestuia să fie obligate să aloce fondurile necesare și să își execute obligațiile prevăzute în titlurile judecătorești. În acest sens, este și jurisprudența Curții Europene în cauzele împotriva României
Astfel, în cauza Matache și alții împotriva României, s-a reținut că obligația de plată a unei sume de bani stabilită printr-o sentință executorie trebuie executată de către stat și de către administrație, care constituie un element al statului de drept. Dacă administrația refuză, omite să execute sau întârzie să o facă, garanțiile de la art. 6 din, de care a beneficiat justițiabilul în timpul etapei judiciare, își pierd orice rațiune de a fi.
De asemenea, în majoritatea cauzelor împotriva României, Curtea Europeană a reținut că neexecutarea unei hotărâri definitive, care se bucură de autoritate de lucru judecat reprezintă o încălcare a art.1 din Protocolul nr.1, de natură a atrage răspunderea statului pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil.
În acest sens, în temeiul hotărârilor judecătorești menținute sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% este datorat și după data de 12 noiembrie 2009, când au intrat în vigoarea dispozițiile art.4 din Anexa 6 din Legea nr.330/2009, deoarece Statul Român avea obligația de a reglementa un spor de 50 % de risc și suprasolicitare neuropsihică în favoarea personalului din justiție. Împrejurarea că acest spor a fost reglementat în favoarea magistraților și a personalului auxiliar în mod etapizat nu reprezintă îndeplinirea obligației pozitivă pe care o are Statul Român de a achita sporul de 50%, obținut în baza unei hotărâri judecătorești definitive și executorii. Tocmai această reglementare etapizată reprezintă o recunoaștere expresă din partea autorităților că acest spor este datorat și pentru viitor.
Iar dacă ne raportăm la celelalte dispoziții ale Legii nr.330/2009, respectiv art.3 și art.30 pct.5, care vor intra în vigoarea începând cu data de 1 ianuarie 2010, se constată că intenția legiuitorului a fost de a păstra salariile aflate în plată pentru personalul bugetar, inclusiv pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, respectiv salariile care cuprind atât sporul de 50%, cât și sporul de 15% de confidențialitate.
Pentru toate considerentele mai sus expuse,Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ().
În ceea ce privește apărările formulate de intimatul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea constată că acestea vizează calitatea procesuală pasivă, de chemat în garanție, a acestei instituții și, implicit, inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție.
Cu privire la soluția dată cererii de chemare în garanție a Ministerul Finanțelor Publice, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constatată ca în mod corect prima instanță a respins-o, ca nefondată.
Această soluție este corectă, întrucât între reclamanta - grefier în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman și Ministerul Finanțelor Publice nu există nici un fel de raporturi juridice.
Curtea retine că trebuie avut în vedere specificul raporturilor juridice de munca si calitatea părților în aceste raporturi. În acest sens, potrivit dispozițiilor art. 282 din Codul muncii, pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului d e procedură civilă.
Ministerul Finanțelor Publice nu se poate încadra în niciuna din aceste categorii, între reclamanti si acest pârât neexistând raporturi juridice de munca, astfel încât Curtea constata ca nu exista identitate intre acest parat si debitorul obligatiei in raportul juridic dedus judecatii.
Astfel, cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat chemarea în garanție a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, Curtea reține că ne aflăm în prezența unui litigiu de dreptul muncii, unde nu există nicio obligație de garanție a unui terț fata de partile raportului juridic de munca în legătură cu obligațiile reciproce dintre acestea. Intre persoana încadrata in munca, parte in litigiu si tertul chemat in garantie nu exista raporturi juridice de munca.
Pe de alta parte, instituția chemării în garanție reprezintă acea formă de participare a terților la activitatea judiciara care conferă uneia dintre părți posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligația de garanție sau de despăgubire, în ipoteza în care partea respectiva ar pierde procesul, deci aceasta instituție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire. Instituția chemării în garanție se întemeiază pe existenta unei obligații de garanție sau despăgubire. Prin chemarea în garanție se urmărește tocmai realizarea unei asemenea obligații cadrul procesului în care cel garantat este amenințat în dreptul său de către o altă persona. În principiu, obligația de garanție revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv.
Pentru promovarea chemării în garanție, partea interesată trebuie să afirme existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori a unei obligații de despăgubire, situație în care Ministerul Economiei și Finanțelor nu se găsește în cauză de față.
Cererea de chemare în garanție este o acțiune incidentă pe care reclamantul sau pârâtul o poate introduce în procesul civil împotriva unei alte persoane, pentru ca aceasta să participe la apărarea sa, iar în cazul pierderii procesului, pentru a obține, prin aceeași hotărâre, obligarea chematului în garanție la plata sumelor reținute cu titlul de salarii.
Împrejurarea că între părți nu există raporturi de natură a determina activarea obligației de garanție a Ministerul Finanțelor Publice, în cazul în care pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ar cădea în pretenții, este de natură a determina respingerea, ca neîntemeiată a cererii de chemare în garanție, ci nu inadmisibilitatea acesteia.
Cererea de chemare în garanție nu este inadmisibilă de principiu în litigiile de dreptul muncii, deoarece inadmisibilitățile sunt excepții de la regula potrivit căreia orice cerere este admisibilă atâta timp cât nu este interzisă în mod expres de lege.
Examinarea condițiilor nașterii obligației de garanție sau de despăgubire reprezintă un aspect care ține de analizei temeiniciei cererii de chemare în garanție, și nu de inadmisibilitate.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge, ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, si, va respinge, ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel,pe fondul cauzei, Curtea constată că în mod justificat prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, cerere formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, împotriva sentinței civile nr. 1004 din data de 18.05.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal - Complet Specializat pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă și cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
red: M: / tehnored:
2 EX. / 08.01.2010
Jud. fond:;
Președinte:Zeca DorinaJudecători:Zeca Dorina, Petre Magdalena, Farmathy Amelia
