Pretentii civile. Speta. Decizia 7317/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 7317
Ședința publică de la 10 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin Președinte Secție
- - - - Vicepreședinte Instanță
- - -- - Judecător
Grefier -
XXX
Pe rol judecarea recursurilor declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2433/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimații reclamanți, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal.
S-a arătat că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 pct. 2 cod procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față
Prin acțiunea înregistrată la data de 13.07.2007 pe rolul Tribunalului Dolj sub numărul -, reclamanții și alții, au chemat în judecată pârâții Tribunalul Dolj, Tribunalul Mehedinți, Tribunalul Gorj, Tribunalul Hunedoara, Curtea de Apel București, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Craiova și Ministerul Finanțelor Publice, pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța, tribunalul să oblige pârâții în favoarea reclamanților la drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de 15% începând cu iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, să plătească drepturile solicitate actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești (plata efectivă).
Au solicitat, să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plătii sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii reclaman ții au arătat că, în fapt, sunt judecători și asistenți judiciari in cadrul Tribunalul Dolj.
În scopul asigurării mai eficace a confidențialității informațiilor clasificate au fost concretizate o serie de acte normative menite să confere categoriilor de persoane - salariați (militari, civili) ce gestionează astfel de informații, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Astfel, prin art 3 din Lg 44/2006, pentru aprobarea OG - privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din unitățile publice de apărare naționale, ordine publică și siguranță națională, s-a prevăzut că " pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul - avizul de securitate deținut,cadrele militare in activitate, funcționarii publici cu statut special,militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională,ordine publică și siguranță națională, beneficiază de un spor de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază".
De asemenea, prin dispozițiile art 15 alin 1 din OG nr 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici s-a prevăzut ca sporul de confidențialitate în cuantum de până la 15% se acordă nu numai categoriilor de funcționari publici prevăzute de Legea nr 44/2006 ci și altor categorii de funcționari publici, respectiv celor din aparatul de lucru al guvernului, din cadrul Administrației Președințiale,Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului Consiliului Legislativ.
În aceeași ordine de idei, prin art 20 alin 3 din Legea nr 656/2002 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, astfel cum a fost modificată prin Lg nr 405 / 2002 s-a acordat acest spor de confidențialitate de până la 15% și membrilor plenului, precum și altor categorii de personal din cadrul Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor.
Este evident că, cel puțin în raport de dispozițiile nr 19/2006 rezultă în mod clar voința de a se acorda acest spor de confidențialitate tuturor categoriilor de personal din cadrul instituțiilor publice care gestionează și manipulează informații clasificate și altor informații confidențiale și nu doar celor prevăzute de Legea nr 444 / 2006, adică celor din sistemul Apărării Naționale, Ordine Publică și Siguranța Națională.
Însăși OG nr 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prevede in art 30 alin 3 acordarea sporului de confidențialitate de până la 15% personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării tocmai in ideea unui tratament echitabil și similar a tuturor categoriilor de persoane din cadrul instituțiilor publice ce gestionează informații clasificate sau confidențiale.
În conformitate cu prevederile art 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului purtând titlul " interzicerea discriminării", " exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație", acesta fiind principiul egalității tuturor in fața legii, "lista cuprinsă în art 14 nefiind limitativă", dreptul la nediscriminare" protejând persoanele fizice și persoanele juridice aflate in situații asemănătoare,împotriva aplicării unui tratament diferit" (CEDO 23 iulie 1968 citat de -" Convenția europeană a drepturilor omului " - "Convenția europeană a drepturilor omului " - Comentariul pe articole - vol.I - Drepturi și libertăți ).
Convenția Europeană a Drepturilor Omului la care România a aderat,trebuie respectată cu prioritate față de dreptul intern (în caz contrar instituindu-se răspunderea pentru neexecutarea obligațiilor ce și-a asumat Statul Român ).
Conform art 21 alin 1 din OG 137/2000 consideră că au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit potrivit dreptului comun și procedurii prevăzute de OG 137/2000 modificată și completată de Lg 324 / 2006.
Având în vedere, au aratat reclamanții, că fapta de discriminare directă la care sunt supuși, este săvârșită de instituții la care sunt încadrați in muncă despăgubirile trebuie să le solicite potrivit dreptului comun.
La data de 28.08.2007 pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care invocat excepția lipsei calității procesual pasive grevată pe ideea că între pârât și reclamanți nu există raporturi juridice de muncă, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Se reiterează dispozițiile art 3 din OG 19/2006 și dispozițiile OG 137/2000.
La data de 26.09.2007 pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor ca neîntemeiată.
Pârâtul Ministerul Justitiei a aratat că în speță nu există niciun act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primit acest spor de confidențialitate.
Prin încheierea din data de 03.02.2009, instanța având în vedere că prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale a româniei s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2008, ce privește competența de soluționare a instanțelor judecătorești a litigiilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personall salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2006, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și înaintarea acesteia spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj.
Prin încheierea din 01.07.2008, în baza art. I alin.1 din OUG 75/2008 a fost scoasă cauza de pe rol și a fost înaintată spre competentă soluționare Curții de Apel Craiova, dosarul păstrându-și numărul de înregistarre.
Prin încheierea din 03.02.2009, Curtea de Apel Craiova - Secția a II-a Civilă și pentru Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a scos cauza de pe rol și a dispus înaintarea ei către Tribunalul Dolj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale având în vedere că prin Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale a României s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr. 75/2008 privind competența de soluționare a instanțelor judecătorești a litigiilor privind acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, Secția conflicte de Muncă și Asigurări, sub nr-.
La data de 04.03.2009, instanța a dispus disjungerea ccererilor reclamanților, mai puțin cererile reclamanților, acestea din urmă continuând să facă obiectul dosarului -.
La 11.05.2009 Augusta asistent judiciar a formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând și ea acordarea sporului de confidențialitate de 15% de la angajare până în prezent și pe viitor pentru aceleași onsiderente ca și reclamanții.
Reclamanții au precizat temeiul juridic al cererii invocând dispozițiile art 99 alin.1 lit. D din legea 303/2004 raportat la art. 15 alin.1 și 2 din codul deontological magistraților.
Tribunalul Dolj prin sentința nr.2433 de la 16 iunie 2009 respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei Și Finanțelor.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții Și și intervenientul în interes propriu Augusta.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Economiei Și Finanțelor, Curtea de Apel Craiova Și Tribunalul Dolj la plata sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația lunară brută începând cu data de 1 octombrie 2004 la zi și în continuare pe timpul derulării raporturilor de muncă, actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale, de la data nașterii dreptului la data plății efective.
A respins cererea pentru perioada 1 iulie 2004 - 1 octombrie 2004.
A obligat pârâtul Tribunalul Dolj să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă ale reclamanților.
A obligat Ministerul Economiei Și Finanțelor să aloce fondurile necesare.
S-a luat act că reclamanta a renunțat la judecată.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că reclamanții au calitatea de judecători și de asistenți judiciari în cadrul Tribunalului Dolj.
Atât în temeiul Legii nr.92/1992, cu modificările și completările ulterioare, cât și al Legii nr.304/2004, republicată, asistenții judiciari sunt asimilați magistraților ca vechime în magistratură și mod de salarizare.
Este fără putință de tăgadă faptul că reclamanții, ca asistenți judiciari, fac parte din categoria personalului judiciar. De asemenea, s- apreciat că reclamanții îndeplinesc funcție similară celei de magistrat deoarece trebuie să îndeplinească obligațiile profesionale prevăzute pentru magistrați; să dispună de pregătirea profesională, vechimea, profilul moral și aptitudinile stabilite pentru judecători; să respecte incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute pentru magistrați; să depună jurământul acestora să poarte ținuta vestimentară în modelul prevăzut pentru judecători și să respecte obligațiile profesionale prevăzute de Codul d eontologic al magistraților, aplicându-li-se aceleași dispoziții legale privind răspunderea lor disciplinară. Mai mult, s- reținut că, asistenți judiciari se supun numai legii, prerogativă judiciară recunoscută numai judecătorilor, se bucură de stabilitate ca și magistrații stagiari și magistrații - asistenți; deliberează ca și judecătorii, cu vot consultativ, la fel ca magistrații - asistenți, cu drept la opinie separată, drept recunoscut numai judecătorilor, au un domeniu specializat de activitate, la fel ca și magistrații militari sau judecătorii de la tribunalele specializate și nu pot face parte din partide politice sau din sindicate ( art.110 -113 din Legea nr.304/2004).
Esențial și decisiv este faptul că, reclamanții, în calitate de asistent judiciar, sunt asimilați judecătorului și din punct de vedere al salarizării (OUG nr.177/2002, OUG nr.27/2006 și Legea nr.45/2007), fiindu-le impuse aceleași condiții stricte și severe, definitorii și specifice ca și magistraților.
Astfel, s- reținut că, asistenții judiciari participă la înfăptuirea actului de justiție, intrând în compunerea completelor pentru soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale și beneficiază, conform legii, de salarizare echivalentă cu cea judecătorilor de la judecătorii, indemnizația de încadrare brută lunară calculându-se pe baza aceleași valori de referință sectorială și aceluiași indice de multiplicare. Asistenții judiciari beneficiază și de celelalte drepturi acordate magistraților în ceea ce privește transportul, asistența medicală gratuită și concediul de odihnă.
Mai mult decât atât, perioada în care asistenții judiciari exercită această funcție constituie atât vechime în muncă cât și vechime în magistratură.
Ca atare, având în vedere principiul nondiscriminării persoanelor care au aceleași obligații și interdicții profesionale, s-a apreciat că reclamanții nu pot fi tratați diferit, având dreptul să le fie recunoscute toate drepturile salariale aferente profesiei.
Magistrații în exercitarea atribuțiilor profesionale ei sunt obligați, potrivit art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, "ca, prin întreaga lor activitatesă respecte Codul d eontologic al judecătorilor și procurorilor", iar potrivit art. 15 din acest Cod "au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le-au obținut în această calitate". Potrivit aceleiași dispoziții, "În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter confidențial, judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadrul prevăzut de lege și de regulament".Tot astfel, potrivit art. l0 din Legea nr. 303/2004 magistraților le este interzis să își exprime în mod public opinia cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare, nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor constituind abatere disciplinară potrivit art. 99 lit. d din aceeași lege.
Instanța a reținut că principiul confidențialității profesionale a magistraților este reglementat, cu același conținut, și pe plan internațional, fiind unul din principiile fundamentale adoptate de Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și tratamentul infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluțiile nr. 40/32/29.11.1985 și nr. 40/146/13.12.1985, prin care s-a stabilit că judecătorii au obligația de a păstra secretul profesional în ceea ce privește deliberările și informațiile confidențiale dobândite în timpul exercitării altor atribuții profesionale decât ședințele de judecată publice, și că nu pot fi obligați să depună mărturie în astfel de cauze.
Dispozițiile menționate sunt în concordantă cu prevederile art. 12 pct. (b), (d) și (f) din Legea nr. 544/ 2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, care exceptează de la dreptul general de acces al cetățenilor, prevăzut de art. l, între altele:." informațiile privind deliberările autorităților", "informațiile cu privire la datele personale, potrivit legii", precum și "informațiile privind procedurile judiciare, dacă publicitatea acestora aduce atingere asigurării unui proces achitabil, interesului legitim al oricăreia din părțile implicate în proces".
Instanța a reținut că obligația de confidențialitate profesională este stabilită în sarcina mai multor categorii de salariați, cum este cazul personalului contractual din aparatul de lucru al Guvernului și al personalului contractual din instituțiile și autoritățile publice (art. 13 din nr.OUG 123/2003), al personalului CNSAS (art. 13 din OG nr. 9/2001) al Oficiului R pentru Adopții (potrivit art. 10 din Legea nr. 274/2004), al celui din Administrația Prezidențială, Oficiul Național al Informațiilor Secrete de Stat, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, Departamentul de Comerț, Consiliul Legislativ, Instituția Avocatului Poporului și Curții Constituționale (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 228/2003), al personalului din administrația publică ( art. 10 din Legea nr. 274/2004), din aparatul Consiliului pentru Combaterea Discriminării (art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000), al militarilor și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională (art. 3 din nr.OG 19/2006, aprobată prin Legea nr. 444/2006), al muzeografilor (art. 25 alin. 4 din Legea nr. 311/2003). n favoarea acestora s-a prevăzut, prin acte normative speciale sau în baza altor proceduri, un drept salarial reprezentând sporul de confidențialitate însă, în ceea ce îi privește pe reclamanți, pentru aceeași obligație nu a fost instituită nici o compensație financiară.
Prin urmare, deși reclamanții au aceeași obligație de confidențialitate ca și categoriile socio - profesionale menționate mai sus, nereglementarea prin lege a dreptului corelativ de a beneficia de compensații bănești contravine prevederilor art. 73 din Legea nr. 303/2004 în conformitate cu care tabilirea drepturilor magistraților se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea, interdicțiile și incompatibilitățile specifice funcției, încălcându-se totodată principiul tratamentului egal și al nediscriminării consacrat de art. 16 alin. l din Constituția României. Ori, în condițiile în care obligația de confidențialitate le limitează libertatea de exprimare, acordarea unei compensații bănești în aceleași condiții ca și categoriile socio - profesionale de mai sus trebuie apreciată ca legitimă, rezonabilă și echitabilă, excluderea lor fiind bazată pe criteriul categoriei sociale, având ca efect înlăturarea recunoașterii, folosinței și exercitării în condiții de egalitate a unui drept recunoscut de lege. S-au încălcat astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între persoane aflate în situații analoge, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.
Instanța a mai reținut că, dacă pentru categoriile profesionale la care se referă strict nr.OG 19/2006 plata sporului arătat mai sus este condiționată de obținerea unui certificat/aviz de securitate conform nr.HG 585/2002, această cerință nu poate fi extinsă prin analogie și în cazul reclamanților întrucât solicitarea de eliberare a certificatului/avizului de securitate implică asumarea unui angajament de colaborare cu în vederea furnizării de informații, ce contravine prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 conform căruia magistrații nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.
Instanța a reținut că sistemul de salarizare, ca instituție de dreptul muncii, este guvernat, printre altele, de principiul egalității de tratament și de cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă. Principiul egalității de tratament implică recunoașterea acelorași drepturi salariale tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
Doctrina și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant că există discriminare ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale - indiferent de funcție - care întruneau elementul generator al respectivului drept.
Din acest motiv instanța a apreciat că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OUG 137/2000 completată și modificată, întrucât nu li s-a acordat dreptul salarial reprezentând sporul de confidențialitate deși întruneau condițiile pentru acordarea lui, dar care a fost recunoscut tuturor celorlalte categoriilor profesionale obligate la confidențialitatea lucrărilor. În considerentele Deciziei nr. 20/02.02.2000 a Curții Constituționale s-a reținut jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Marks contra Belgiei (1979) că "în aplicarea prevederilor art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, reprezintă o încălcare a acestor prevederi, orice diferență de tratament săvârșită de stat între indivizi aflați în situații analoge, fără o justificare obiectivă și rezonabilă".
Având în vedere cele reținute mai sus, apărările pârâtului Ministerul Justiției în sensul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor anumite categorii de persoane ar excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000, vor fi înlăturate întrucât Curtea Constituțională a dispus, prin Deciziile nr. 1/08.02.1994 și nr. 135/05.11.1996, că "un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,"și că "principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite."
Faptul că în cauză nu a fost sesizată instanța de contencios constituțional cu o excepție de neconstituționalitate este irelevant întrucât, potrivit art. 2 alin. 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională nu poate modifica sau completa prevederile legale supuse controlului de neconstituționalitate. Aceasta nu este legislator pozitiv și nici nu are dreptul de a impune legiuitorului introducerea în textul legii în vigoare a unei alte dispoziții decât cea existentă în cuprinsul său, aspect reținut deja în jurisprudența Curții (deciziile nr. 1/2004 și nr. 171/2006).
În cauză, discriminarea s-a raportat nu numai la dispozițiile art. 16 din Constituție, ci și la Declarația Universală a Drepturilor Omului și la prevederile art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Nu poate fi reținută susținerea pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că nu ar exista un text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune, întrucât acest drept - de a nu fi discriminat - este deja consacrat atât de legislația internă cât și de cea europeană. Ori, discriminarea poate rezulta nu numai din aplicarea defectuoasă a legislației existente, ci și din adoptarea unor acte normative injuste pentru anumite categorii de persoane. A considera că numai primei categorii de cauze îi sunt aplicabile prevederile nr.OG 137/2000 republicată ar însemna o restrângere nepermisă a domeniului de aplicare a normelor legale privind discriminarea și, implicit, a dreptului constituțional de liber acces la justiție.
Pronunțându-se asupraîmpotriva Românieia statuat că, pe baza art. 14 din Convenție, o distincție este discriminatorie dacă"nu are o justificare obiectivă și rezonabilă",ori dacă nu "există un raport de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat." Pârâtul Ministerul Justiției nu a prezentat nici o dovadă pentru diferența de tratament, argumentele sale vizând, pe excepție, inadmisibilitatea acțiunii motivată pe considerentul absenței unei reglementări legale, iar pe fond inexistența criteriilor pe baza cărora să poată fi demonstrată discriminarea reclamanților în raport de alte categorii socio - profesionale.
Instanța a considerat că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane nu excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 republicată, cum greșit s-a susținut, deoarece dreptul de legiferare, înțeles într-un sens larg, nu este unul absolut. Dacă s-ar accepta acest punct de vedere s-ar ajunge la negarea drepturilor altor titulari cărora autoritatea statală le datorează în egală măsură ocrotire, situație de neconceput într-un stat de drept, pe care însă pârâtul Ministerul Justiției, tributar al unei viziunipro cauza,determinată de interesul său exclusiv, înțelege să o ignore.
Astfel, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești pentru judecătorii ce funcționează în instanțele românești, rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile interdicțiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate, fiind privați astfel de un bun în înțelesul art. 1 din Protocolul adițional nr.12, prin discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Curtea Constituțională a constatat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că prezenta hotărâre este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul d eontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. CSM nr. 328/2005.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispozițiilor art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Ca urmare instanța admis în parte acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj să le plătească reclamanților și intervenientei în interes propriu la plata sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația lunară brută începând cu data de 1 octombrie 2004 la zi și în continuare pe timpul derulării raporturilor de muncă, actualizate cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale, de la data nașterii dreptului la data plății efective.
Plata despăgubirilor se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084. civ. și nu potrivit art. 1088. civ. care reglementează dobânda legală. Acest aspect trebuie interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.
A respins cererea pentru perioada iulie 2004 - 01.10.2004 având în vedere că decizia în recurs în interesul legii se raportează la dispozițiile legii 303/2004 care a intrat în vigoare la 01.10.2004, dată de la care trebuie acordat și sporul de confidențialitate.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive Ministerul Finanțelor Publice cu simpla motivare că reclamanții nu au raporturi juridice de muncă stabilite cu acesta, este neîntemeiată întrucât acest pârât nu a fost chemat în judecată pentru plata drepturilor salariale, a sporului, ci pentru a fi obligat să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre sens în care are atribuții în raport de prevederile din legea bugetului de stat și din actele normative ce reglementează atribuțiile ministerului în cauză.
Astfel, potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002, MEF coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual al contului de execuție.
În consecință, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și proiectele de rectificare a acestor bugete, ceea ce înseamnă că Ministrul Justiției, în calitatea sa de ordonator principal de credite, în situația scoaterii din cauză a,ar fi pus în imposibilitatea de dispune de fonduri bugetare pentru plata drepturilor bănești solicitate, deși acestea sunt statuate prin hotărâri judecătorești.
Ca urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a bligat acest pârât să aloce sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
De asemenea, a obligat pârâtul Tribunalul Dolj să efectueze mențiunile privind acordarea acestui spor în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, întrucât se întemeiază pe prevederile art. 11 alin.2 din Decretul nr.92/1976, Decretul 738/1969 și. nr. 136/1986 privind metodologia întocmirii, completării, păstrării și evidenței carnetului de muncă ( Anexa la Ordin, pct.4 lit. "b", final și pct. 5) și carnetul de muncă constituie încă principalul document prin care se face dovada vechimii în muncă, a veniturilor realizate și în consecință stă la baza stabilirii drepturilor de asigurări sociale.
În baza art. 246 din Codul d e procedură civilă s-a luat act că reclamanta renunță la judecată
Împotriva sentinței au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Direcția Generală Finanțelor Publice D pentru Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Justiției și Libertăților critică sentința prin primul motiv de recurs în temeiul art.304 pct.4 Cod procedură civilă și solicită casarea sentinței pentru că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești,iar sporul de confidențialitate acordat de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești prin lege, fiind o problemă de legiferare.
Instanța a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică categoriei profesionale a personalului auxiliar din sistemul justiției, astfel că invocat decizia nr.818/03.07.2008 și nr.1325/04.12.2008 ale Curții Constituționale, prin aceasta a statuat că dispozițiile nr.OG137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative.
În al doilea motiv de recurs se critică sentința pentru că este lipsită de temei legal, potrivit art.304 pct.9 Cod procedură civilă, în condițiile în care nu există niciun act normativ care să prevadă și să garanteze acest drept magistraților și asistenților judiciari și în mod greșit s- reținut starea de discriminare a reclamanților, iar legiuitorul nu a avut în vedere modul de reglementare a unor relații sociale prin lege ori prin acte normative.
În afara legii, nu se poate vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000 și când există în lege sau ordonanță o dispoziție în contradicție cu art.16 din Constituția României părțile pot invoca excepția de neconstituționalitate a acelor prevederi legale.
Dreptul la spor de confidențialitate nu le este recunoscut de lege întrucât nu este reglementat prin nici un act normativ și nu face obiectul art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și nu poate fi aplicat pentru că nu există nici un text legal care să recunoască dreptul la acest spor.
Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în lipsa raporturilor de muncă cu acest personal, astfel că nu poate plăti drepturi salariale pentru alt personal și potrivit legii are alte atribuții, astfel că solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu în conformitate cu dispozițiile art. 3041Cod pr.civilă, Curtea a reținut următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul d eontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3.pr.civilă.
Or, având în vedere atribuțiile prevăzute în lege, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru asistenții judiciari ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere,sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a asistenților judiciari rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate-personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se susține de către recurentul Ministerul Justiției.
În aceste condiții nu se poate reține, nici că instanța a făcut o interpretare sau aplicare greșită a legii pentru că aceasta a făcut aplicarea în cauză a deciziei pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secțiile Unite în interesul legii și care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
Recursul Ministerului Justiției și Libertăților este fondat sub aspectul că pârâții sunt obligați la plata acestui spor doar până la data de 12 noiembrie 2009, dată la care a intrat în vigoare legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 330/2009 în care sunt prevăzute drepturi salariale ale judecătorilor și modalitatea de plată a acestora.
Cât privește recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, acesta este fondat și se va admite pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 2 din OG nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, stabilite prin titluri executorii, instituie o obligație în sarcina ordonatorilor principali de credite în sensul că au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
În speță, calitatea de ordonator principal de credite o are pârâtul Ministerul Justiției, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are atribuții în elaborarea bugetului de stat și în rectificarea acestuia dar pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite, în conformitate cu art. 34 din Legea nr. 500/2002, care prevede că, ordonatorii principali de credite au obligația ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Finanțelor Publice propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, și estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoțite de documentații și fundamentări detaliate.
În consecință,Ministerul Finanțelor Publice nu are prerogativa de a stabili bugetele altor ordonatori de credite,și nici de a administra aceste bugete,rolul său în elaborarea proiectului bugetului fiind,pe lângă altele,de a cuprinde și centraliza proiectele de bugete ale celorlalți ordonatori de credite.
Mai mult, potrivit dispozițiilor art. 25 din OUG. 37 din 26 martie 2008 rivind p. reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial Nr. 276 din 8 aprilie 2008, ordonatorii principali de credite sunt abilitați să introducă în structura bugetelor proprii și ale instituțiilor din subordine subdiviziuni bugetare de la care urmează să fie puse în plată sentințele judecătorești, asigurând fondurile necesare prin redistribuiri de sume, pe tot parcursul anului, și comunicând Ministerului Economiei și Finanțelor în termen de 5 zile operarea acestor modificări.
Într-adevăr, art. 19 alin. 1, li. A din Legea 500/2002 prevede că, în domeniul finanțelor publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar respectiv pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție dar în lipsa unei propuneri de introducere în buget din partea ordonatorului principal de credite, nu se poate prezuma culpa viitoare a Ministerului Finanțelor Publice cu privire la virarea acestor sume.
Așa fiind Curtea va admite recursurile, va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea față de MFP și va obliga pârâții la plata sporului de 15 % - confidențialitate până la data de 12 noiembrie 2009. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de recurenții pârâți MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI PENTRU MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2433/16.06.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și intimații reclamanți,.
Modifică sentința nr. 2433/16.06.2009, în sensul că respinge acțiunea față de MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și obligă pârâții la plata sporului de 15% - confidențialitate până la data de 12.11.2009.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 2009.
PREȘEDINTE: Dorina Stoichin - - | JUDECĂTOR 2: Mihaela Cotora Manuela Preda - - | Judecător, - -- |
Grefier, |
06.01.2010
Red.jud.-
3 ex/AS
Președinte:Dorina StoichinJudecători:Dorina Stoichin, Mihaela Cotora Manuela Preda
