Pretentii civile. Speta. Decizia 767/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.767
Ședința publică din data de 14 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Dan Andrei Enescu
JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
: - -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.106 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, sat, nr.75, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru recurenta-pârâtă SC "" SA avocat din Baroul Prahova, în substituirea domnului avocat, pentru intimata-reclamantă, avocat din Baroul Prahova, potrivit contractului de asistență juridică nr.177/2008.
Procedura legal îndeplinită.
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SC "" SA declară că alte cereri nu mai are de formulat.
Avocat pentru intimata-reclamantă declară că nu mai are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere declarația părților că alte cereri nu mai au de formulat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat pentru recurenta-pârâtă, având cuvântul în fond, solicită în principal admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării primelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe SC SA astfel cum a fost comunicat prin adresa aflată la dosar, cu mențiunea că sumele sunt brute. Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.
Având cuvântul în fond pentru intimata-reclamantă, avocat solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a soluției primei instanței, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului formulat de de pârâta SC "" SA, împotriva sentinței civile nr.106 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, constată următoarele:
Prin cererea inregistrata sub nr- pe rolul Tribunalul Prahova reclamanta a chemat in judecata pe parata SC SA B solicitand instantei ca prin sentinta ce o va pronunta sa fie obligata parata la plata sumei de 3134 lei, reprezentând prima de C pe anii 2005-2006 și prima de Paști pe anul 2006, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constand in suplimentari salariale cu ocazia sarbatorilor de Paste si de C, drepturi ce nu le-au fost acordate in perioada sus-mentionata.
Pârata a depus întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune si, pe fond, a solicitat respingerea actiunii, ca neîntemeiata.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința sus-menționată a respins exceptia prescriptiei dreptului material la actiune invocata de parata prin intampinare, a admis acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale cuvenite și neacordate în sumă de 3134 lei reprezentând prima de C pe anii 2005-2006 si prima de Paști pe anul 2006, suma ce va fi reactualizata cu indicele de inflatie de la data scadentei pana la data platii efective.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din codul muncii - evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1, lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse în salariul reclamantei, însă ulterior aceste suplimentări salariale nu i-au mai fost efectiv plătite, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.
Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea, reținând în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei de 3134 lei reprezentând prime de C 2005-2006 și de Paște pentru anii 2006, actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 4-6).
Recurenta a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamanta avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum s-a argumentat de instanța de fond.
Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamanta primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.
S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut, iar nu la echivalentul salariului de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste motive, s-a cerut admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal respingerea acțiunii ca prescrise, iar în subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamantă a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SN iar nu la cel al unui salariu mediu brut.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din codul muncii, iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamantă îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Referitor la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu, ci a efectivității plății lor.
În acești termeni, în mod corect prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că - incluse ori nu în salariul reclamantei-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din codul muncii.
În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamantei, ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Tot lipsită de fundament este și susținerea recurentei că instanța de fond ar fi calculat drepturile reclamantei raportându-se la salariul mediu brut pe unitate, deoarece tribunalul a avut în vedere disp. art. 168 CCM calculând drepturile bănești în raport cu salariul de bază mediu pe unitate ce rezultă din înscrisul depus de pârâta-intimată la fila 59, suma totală de 3134 lei fiind echivalentul suplimentărilor salariale reprezentând prime de C pe anii 2005-2006 si prima de Paști pe anul 2006.
Așa fiind Curtea, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. constată că recursul este nefondat și urmează să îl respingă ca atare, menținând în totalitate sentința primei instanțe care este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.106 din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în comuna, sat, nr.75, județul P ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu
--- - --- - - -
GREFIER,
-
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored
2 ex/ 14.05.2009
dosar fond - al Trib.
R -
Președinte:Dan Andrei EnescuJudecători:Dan Andrei Enescu, Vera Andrea Popescu