Pretentii civile. Speta. Decizia 78/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
Secția litigii de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 78
Ședința publică din 23 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 3: Ioan
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2258/1.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta Compania Națională de Ferate CFR SA - Sucursala Regională CF T, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru reclamanta intimată consilier juridic, lipsă fiind pârâtul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, nemaifiind alte cereri de formulat se trece la dezbaterea recursului.
Reprezentanta reclamantei intimate solicită respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinarea depusă la dosar.
CU RTEA,
Asupra recursului civil de față.
Prin sentința civilă nr. 2258 din 1.11.2007 Tribunalul Timișa admis acțiunea intentată de reclamanta Compania Națională de Ferate CFR SA - Sucursala Regională CF T și a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 1056 lei reprezentând contravaloarea sporurilor pentru muncă prestată în condiții periculoase reținând că angajatul a încasat o sumă nedatorată.
Recursul declarat de pârât a fost generic motivat în drept cu prevederile art. 299 și următoarele proc. civ. iar în fapt s-a susținut că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină, tribunalul prezentând numai argumentele expuse de reclamantă, exempli gratia fiind respingerea cererii de intervenție formulată de Uniunea Sindicatelor - Comercial Arad în temeiul art. 49 alin. 3 proc.civ.
Totodată s-a susținut că tribunalul a nesocotit prevederile art. 28 din Legea nr. 54/2003 care îndrituiesc organizațiile sindicale să apere în fața instanțelor judecătorești, a organelor de jurisdicție și a altor instituții sau autorități ale statului drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, iar în exercitarea acestor atribuții au posibilitatea de a formula inclusiv o acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a fi necesară o mandatare expresă în acest sens.
Recursul nu este fondat.
Prin acțiunea introductivă motivată în drept cu prev. art. 272 alin1 din Codul muncii reclamanta a acționat în instanță pe pârâtul pentru a fi obligat să restituie valoarea sporului pentru activitatea prestată în condiții deosebite, în cuantum de 1052 lei, sumă plătită în plus față de cea datorată.
În cauză reclamanta s-a conformat cerințelor art. 287 din Codul muncii și a depus la dosar dovezi în sprijinul susținerilor formulate, respectiv copia procesului-verbal încheiat la 19 decembrie 2005 din care rezultă că într-un număr de 129 cazuri a fost acordat greșit sporul pentru muncă prestată în condiții periculoase, eroarea fiind posibilă numai ca urmare a unei interpretări necorespunzătoare a prevederilor inserate în Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2005.
Printre angajații care au încasat sume nedatorate se află și pârâtul, calculul acestor sume fiind efectuat în raport de numărul zilelor lucrate lunar și de numărul de trenuri circulate în de serviciu.
, s-ar fi impus ca pârâtul să administreze la rândul său probe din care să rezulte încasarea cu titlu a sumei pretinse prin acțiunea introductivă, cu atât mai mult cu cât prin scriptul intitulat note de ședință (f 63 dos. Trib.) a susținut că reclamanta a ignorat prevederile Contractului Colectiv de Muncă anexa 5, eliminând sporul pentru condiții periculoase și modificând astfel unilateral contractul individual de muncă.
În drept pârâtul a invocat în sprijinul susținerilor sale prev. art.154,155, 243 și 244 din Codul muncii, apreciind că în cauză nu devin incidente disp. art. 272 din același act normativ suma încasată de la angajator fiind cuvenită în raport de dispozițiile legale menționate.
Întrucât pârâtul nu a administrat dovezi din care să rezulte netemeinicia acțiunii principale, în mod just tribunalul a considerat că angajatorul nu a modificat unilateral contractul individual de muncă încheiat angajatului întrucât sporul de 15% acordat pentru activitatea prestată în condiții periculoase a fost menținut, solicitându-se numai restituirea unei sume nedatorate în raport de numărul orelor acordate eronat.
În privința cererii formulate de intervenienta Uniunea Sindicatelor - Comercial Arad se cuvine menționat că din punct de vedere al naturii juridice intervenția voluntară accesorie reprezintă o simplă apărare făcută cu un scop limitat, întrucât terțul ce a justificat un interes și a solicitat introducerea sa într-un litigiu în curs de desfășurare nu a invocat o pretenție proprie și nu a urmărit decât ca instanța să pronunțe o soluție în favoarea părții pentru care a intervenit.
soluția dată de instanță cu privire al cererea de intervenție voluntară accesorie depinde de soluția pronunțată asupra cererii de chemare în judecată.
Cum în speță tribunalul a admis acțiunea introductivă în mod corect s-a pronunțat și asupra cererii de intervenție accesorie, cu mențiunea că în cauză nu a fost contestată legitimarea procesuală pasivă a intervenientului accesoriu.
În fine este de observat că instanța a arătat în considerentele hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format intima convingere, astfel că nu pot fi primite susținerile formulate în calea extraordinară de atac cu privire la incidența în cauză a prevederilor art. 308 alin. 1 pct.7 proc. civ.
Pentru considerentele expuse s-a apreciat ca nefondat recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 2258 din 1.11.2007, dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
, 23 ianuarie 2008, în ședință publică.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
Pt. GREFIER,
în concediu post natal
GREFIER SECȚIE
Red. /22.05.2008
Tehnored. 2 ex./22.05.2008
Primă instanță: și
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Florin Dogaru, Ioan