Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 77

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea

JUDECĂTOR 2: Florin Ndogaru

JUDECĂTOR 3: Ioan

GREFIER:

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta SC " România" SRL T împotriva sentinței civile nr. 2156/25.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat pentru pârâta recurentă avocat, lipsă fiind reclamanta intimată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA,

Asupra recursului civil de față.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC " Romania" SRL T, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata sporului de vechime în cuantum de 20% pe perioada 1.04.2004 - 31.03.2007 și până la pronunțarea hotărârii, indexat și actualizat precum și în continuare lunar pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta.

În motivarea cererii de chemare în judecată se arată că reclamanta este angajata pârâtei din anul 16.09.1999 în baza contractului individual de muncă, având o vechime în muncă care-l îndreptățește la acordarea unui spor de vechime în cuantum de 20%.

În drept, se invocă dispozițiile art. 16 pct. 3, art. 155, art. 296 alin. 1, art. 238, art. 241, art. 247, art. 283 lit. c din Codul muncii, Legea nr. 130/1996 republicată, contractul colectiv de muncă la nivel național pe anii 2003-2004, 2005-2006, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare pe anii 2003-2004, 2005-2006, precum și art. 51 alin. 1 și art. 51 lit. d din Codul muncii.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, întrucât sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază, așa cum prevede art. 50 alin. 6 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură. Potrivit art. 27 pct. 2. din contractul colectiv de muncă pe anii 2001-2003, încheiat la nivel de unitate, sporul de vechime al salariaților pârâtei este inclus în salariul de bază negociat.

Prin sentința civilă nr.2156/25.10.2007, Tribunalul Timișa admis acțiunea, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 8478 lei, reprezentând sporul de vechime actualizat cu rata inflației aferent perioadei 1.04.2004 - 31.03.2007 și în continuare lunar pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta; a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă reprezentând suma de 1400 lei (respectiv 500 lei onorariu de expert contabil și 900 lei onorariu de avocat).

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere clauzele cuprinse în contractele colective de muncă la nivel național și la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, aplicabile în perioada 2003-2006, precum și vechimea în muncă, de peste 20 de ani a reclamantulei, atât la data angajării la societatea pârâtă, cât și în prezent, și a stabilit că sporul de vechime lunar cuvenit este de 20 %, procent ce trebuie aplicat la salariul de bază și timpul efectiv lucrat, astfel încât cuantumul total al sporului de vechime, calculat pentru perioada de referință, este, după reactualizarea cu rata inflației, de 8478 lei, astfel cum a fost stabilit prin raportul de expertiză judiciară și răspunsul la obiecțiuni, întocmite de expert contabil, ec..

În contractul individual de muncă al reclamantului sau în actele adiționale la acesta nu este stipulat sporul de vechime separat, salariul fiind negociat fără spor de vechime, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.

Împotriva hotărârii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.

În motivarea cererii de recurs se arată că, în speță, sunt incidente motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 9 și, după caz art. 3041din Codul d e procedură civilă, întrucât instanța de fond a acordat greșit reclamantului sporul de vechime de 20% din salariu, atâta timp cât prevederile art. 40 alin.3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat.

Instanța de fond a făcut o interpretare restrânsă a prevederilor art.40 alin.3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, ignorând dispozițiile alineatului doi al acestui articol, care prevăd că "sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază"; precum și pe cele ale alineatului 1, potrivit căruia numai în măsura în care sporurile nu sunt astfel absorbite în salariu, ele se pot acorda în mod aparte și suplimentar. Prin urmare, conform art.40 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și art.51 alin.6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, regula, în domeniu, este reprezentată de absorbția sporului de vechime în salariu, excepția fiind reprezentată de situația în care sporul de vechime se acordă separat.

Un alt motiv de recurs privește eronata interpretare dată de instanța de fond punctului IV din contractul individual de muncă al reclamantei, ca urmare a confundării salariului lunar cu salariul de bază.

Recurenta a mai arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă, și anume: procesul-verbal de control al M T nr. 15359/12.12.2005, conform căruia "sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie", și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003, care la art. 27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.

În drept, se invocă dispozițiile art. 304 pct.9, art.304 pct.4 și art.3041din Codul d e procedură civilă.

Analizând motivele de recurs prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct.4 și pct.9 coroborate cu cele ale art.3041din Codul procedură civilă, instanța constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit. c din Codul muncii și ale art.11 alin.1 lit. c din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.

Art. 238 alin. 2 din Codul muncii prevede că: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă". Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art.247 din Codul muncii, "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Prin urmare, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.

Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.

Recurenta susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, și anume: contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003, care la art. 27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.

Conform art. 25 alin.3 din Legea nr.130/1996, "contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării". Pe cale de consecință, un contract colectiv de muncă neînregistrat în condițiile prevăzute de lege este inaplicabil părților semnatare, fiind inexistent din punct de vedere juridic, astfel încât nu poate fi privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă,

Întrucât, în speță, nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantei îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, aflate în vigoare în perioada 2003-2006.

Deși art.40 alin.3 lit. d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat, prima instanță nu a depășit prerogativele puterii judecătorești și nu a intrat într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii, așa cum susține recurenta, deoarece art.51 alin.1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare prevede sporurile minime de vechime ce se acordă în condițiile acestui contract după cum urmează: spor de 5% pentru o vechime în muncă de 3-5 ani; spor de 10% pentru o vechime în muncă de 5-10 ani; spor de 15% pentru o vechime în muncă de 10-15 ani; spor de 20% pentru o vechime în muncă de 15-20 ani și un spor de 25% pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani. Ori, în cauză este aplicabil acest contract, conform art.247 din Codul muncii. Față de prevederile art.238 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură poate conține dispoziții mai favorabile salariaților decât cel încheiat la nivel național.

Din cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantei nu rezultă că sporul de vechime cuvenit reclamantei, potrivit art. 51 alin.1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare și vechimii în muncă a acesteia, este conținut în salariul negociat de părți.

Procesul-verbal de control al ITM T nr.15359/12.12.2005, depus la dosar după prima zi de înfățișare și care reține că "sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie", nu indică temeiul pe baza căruia s-a ajuns la o asemenea concluzie, astfel încât nu poate justifica apărarea pârâtei, cu atât mai mult cu cât art. 287 din Codul muncii prevede că sarcina probei, în conflictele de muncă, revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Având în vedere probele administrate în cauză, și anume: înscrisurile, reprezentând contractul individual de muncă al reclamantului, contractele colective de muncă la nivel național și de ramură, precum și raportul de expertiză judiciară, Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptățită la aplicarea sporului de vechime pe perioada 2003-2006, acest drept fiind prevăzut de dispozițiile art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel național coroborate cu dispozițiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art.236 și următoarele din Codul muncii.

Din cele expuse anterior rezultă că hotărârea recurată este temeinică și legală, nefiind incident nici unul din motivele de recurs invocate de către pârâta-recurentă, respectiv cele reglementate de art. 304 pct. 9 și art. 304 pct. 4 coroborate cu cele ale art. 3041din Codul d e procedură civilă.

În considerarea celor de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul declarat pârâta SC " Romania" SRL T împotriva sentinței civile nr.2156/25.10.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta, ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta SC " România" SRL T împotriva sentinței civile nr. 2156 din 25.10.2007, dată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

Irevocabilă.

, 23 ianuarie 2008, în ședință publică.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - -

GREFIER,

Red. /5.02.2008

Tehnored.

2 ex./13.02.2008

Trib. T -,

Președinte:Maria Ana Biberea
Judecători:Maria Ana Biberea, Florin Ndogaru, Ioan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 77/2008. Curtea de Apel Timisoara