Pretentii civile. Speta. Decizia 789/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr.789

Ședința publică din data de 21 mai 2008

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Marilena

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.107 din 11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.12 I,.A,.5, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimata-reclamantă reprezentată de avocat din același barou.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat având cuvântul depune la dosar, în copie, adresele nr.48/2008 și nr.47/2008, filele 9-10. În continuare arată că nu mai are cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul arată la rândul său că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că numărul corect al blocului în care locuiește reclamanta este 12 I și nu 121, așa cum din eroare a fost citată pentru acest termen și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată și respingerea acesteia ca prescrisă. Într-un prin subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată, iar într-un al doilea subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței instanței de fond în sensul acordării suplimentărilor salariale solicitate de reclamanți în raport de salariul de bază mediu pe, cu mențiunea că aceste sume sunt brute.

Avocat având cuvântul pentru intimatele-reclamante solicită respingerea recursului, arătând în esență că în mod corect instanța de fond respins excepția prescripției dreptului la acțiune și că adresele depuse la acest termen de judecată la dosar de către apărătorul recurentei nu sunt acte noi și ar fi putut fi depuse de la instanța de fond. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea

Deliberând asupra recursului civil de față, constată:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând prime corespunzătoare sărbătorilor de Paște și de C, sumele urmând a fi reactualizate conform indicelui de inflație.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate.

Astfel contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul societății prevedea la art.168 alin.1 o suplimentare a drepturilor salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C în cuantum de un salariu mediu de bază pe societate, suplimentări salariale care nu s-au acordat și ca atare pârâta datorează reclamantei și daune constând în reactualizarea sumelor potrivit indicelui de inflație.

Pârâta SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că pentru anul 2002 suplimentările au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă.

Ulterior, pârâta a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune susținând că sunt aplicabile dsip.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr.107 din 11 ianuarie 2008 admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suplimentările salariale aferente sărbătorii de Paște pe anul 2004, respins ca prescrisă acțiunea în ce privește această suplimentare salarială pentru Paște 2004, admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5630 lei reprezentând suplimentările salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paște pentru anii 2005-2006 și C pentru anii 2004,2005, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective, a obligat pârâta la 500 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune numai cu privire la suplimentările aferente sărbătorii de Paște 2004, tribunalul a constatat că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii care precizează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3ani de la data nașterii dreptului la acțiune, nefiind incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e invocate de pârâtă, conform cărora termenul este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune întrucât prin cererea formulată nu se susține neexecutarea contractului colectiv de muncă.

Față de aceste considerente, instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru suplimentările salariale aferente sărbătorii de Paște pe anul 2004.

Pe fond, acțiunea s- constatat a fi întemeiată pentru următoarele considerente:

Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește la art.168 că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, iar la alineatul 2 al acestui articol se stipulează că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Pentru anii următori, contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005,2006, 2007 au menținut numai alin.1 al art.168, iar alineatul 2 făcea referire tot la faptul că aceste drepturi pe anul 2003 au fost incluse în salariu.

În aceste condiții instanța a apreciat că nu se impunea efectuarea în cauză a unei expertize de specialitate pentru a verifica dacă drepturile solicitate au fost incluse în salariu față de exprimarea fără echivoc din contractele colective aferente anilor 2004-2007 din care rezultă că numai pentru anul 2003 suplimentările salariale au fost incluse în salariu.

De asemenea, instanța a apreciat că nu se impunea efectuarea expertizei pentru a se stabili salariul mediu la nivel de societate întrucât nu intră în atribuțiile expertului să precizeze acest salariu mediu, care a fost stabilit în urma negocierilor dintre conducerea societății și sindicat, fiind cel menționat în adresele nr.1225/16.05.2006, nr.1666/25.03.2003, nr.655/25.01.2005, neputând fi luat în considerare un alt salariu mediu stabilit ulterior de către pârâtă, după declanșarea litigiilor privind plata acestor suplimentări salariale.

S- apreciat astfel, că părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă la nivelul SNP SA pentru anii 2004, 2005, 2006,2007 au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 art.168 din contractul colectiv de muncă și în cursul anilor 2004, 2005, 2006, 2007 respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta "" SA solicitând în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca urmare a prescrierii dreptului la acțiune sau, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii sau modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării sale la plata primelor solicitate în raport de salariul de bază mediu pe societate.

A susținut recurenta-pârâtă că dreptul la acțiune cu privire la sumele solicitate s-a prescris întrucât primele de C și de Paște nu reprezintă drepturi salariale, în cauză fiind incidente disp.art.283 alin.1 lit.e Codul muncii conform cărora termenul de prescripție pentru aceste sume este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune; în consecință în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare.

A mai învederat recurenta-pârâtă că primele pretinse de intimata-reclamantă nu sunt datorate, acestea fiind incluse în salariul achitat lunar, dovadă în acest sens fiind disp.art.168 (2) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 și 2005 care prevăd că pentru anul 2003 aceste prime au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, dar și notele emise ulterior de Comisia paritară.

Totodată, chiar în ipoteza în care prima instanță ar fi concluzionat că aceste sume nu au fost plătite, a reținut în mod greșit cuantumul acestora prin raportare la salariul mediu brut pe unitate în condițiile în care potrivit art.168 (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005 suplimentările drepturilor salariale cu ocazia și Cului au fost stabilite la un salariu de bază mediu pe "" SA.

Recurenta-pârâtă a invocat în susținerea acestui motiv de recurs adresa nr.2919/12.11.2007 emisă de SC "" SA.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâtă.

Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform disp.art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2004,2005și 2006 cu prilejul sărbătorilor de Paști și C angajații SNP SA beneficiau de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.

Conform dispozițiilor art.257 din Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Ori, pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturașilor emiși reclamantei pentru lunile în care s-au stabilit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu efectuat-

În consecință în mod corect prima instanță a reținut că intimata-reclamantă nu a primit sumele solicitate.

În ceea ce privește însă cuantumul acestora instanța a făcut o greșită apreciere a înscrisurilor depuse la dosar, acordând sume în cuantum mai mare decât acelea rezultând din aplicarea disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 și 2005.

Astfel, potrivit dispozițiilor sus menționate nivelul suplimentărilor salariale acordate cu ocazia Cului și în anii 2004-2006 reprezentau un salariu de bază mediu la nivelul "" SA, din adresa nr.2919/12.11.2007 emisă de SNP "" SA reieșind că pe anul 2004 salariul de bază mediu pe în luna noiembrie 2004 fost de 799 RON, în luna aprilie 2005 de 850 RON, înainte de Cul 2005-de 927 RON, înainte de Paștele 2006 de 1047 RON.

În consecință, acesta este cuantumul corect al sumelor datorate de recurenta-pârâtă intimatei-reclamante cu titlu de prime de de C și Paște pe anii 2004 -2006, aceste sume urmând a fi actualizate conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecăreia până la plata efectivă a acesteia.

Susținerea recurentei-pârâte în sensul că aceste sume au fost incluse în salariul lunar al reclamantei, astfel cum s-a întâmplat și în anul 2003, motiv pentru care în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 s-a făcut mențiune în acest sens, urmează a fi apreciată ca neîntemeiată. O asemenea concluzie rezultă din modul de formulare al ambelor variante ale art.168 (2) din contractele colective de muncă la nivel de societate pe anii 2004-2005 din care rezultă că drepturile prevăzute în art.168 (1) au fost incluse în salariile angajaților recurentei-pârâte doar pentru anul 2003, astfel încât dacă părțile contractante nu ar fi intenționat acordarea lor în anii 2004-2005pe lângăsalariile cuvenite salariaților nu le-ar mai fi prevăzut în art.168 (1).

În plus, principiul interpretării clauzelor contractuale în sensul în care acestea își produc efecte justifică înlăturarea susținerii recurentei-pârâte în sensul că voința părților contractului colectiv de muncă a fost aceea exprimată în notele emise de Comisia Paritară.

În ceea ce privește excepția prescrierii extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâta SA, în mod corect instanța de fond a respins-o, constatând că temeiul de drept al acțiunii îl reprezintă art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii care precizează că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3ani de la data nașterii dreptului la acțiune, nefiind incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit.e invocate de pârâtă, conform cărora termenul este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune întrucât prin cererea formulată nu se susține neexecutarea contractului colectiv de muncă.

Din considerentele expuse în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de pârâta "" SA și va modifica în parte sentința nr.107/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul că va reduce suma datorată de pârâtă reclamantei la 3623 lei brut reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005, 1047 lei primă Paște 2006, reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.

Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea lor, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.107 din 11 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, domiciliată în P,-,.121..A,.5, județul

Modifică în parte sentința nr.107/11.01.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în sensul că reduce suma datorată de pârâtă reclamantei la 3623 lei brut reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, 927 lei primă C 2005, 1047 lei primă Paște 2006, reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 21 mai 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Marilena

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored.

3 ex./26.05.2008

dosar fond - - Tribunalul Prahova

judecători fond -

-

Operator de date cu caracter personal

Număr notificare 3120

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Cristina Pigui Marilena

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 789/2008. Curtea de Apel Ploiesti