Pretentii civile. Speta. Decizia 819/2010. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1604/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ Șl PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE
MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 819R
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Georgeta Enache
JUDECĂTOR 2: Nadia Raluca Ilie
JUDECĂTOR - - A
GREFIER -
Pe rol, judecarea recursurilor formulate de recurenții și împotriva sentinței civile nr.2125/17.12.2008 pronunțate de Tribunalul Călărași, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta - SA prin avocat, cu împuternicire avocațială nr.8666/04.02.2010, aflată la fila 17 dosar, lipsind recurenta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dosarul a fost restituit la data de 15.12.2009 de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Avocatul recurentei - SA depune la dosar, o cerere prin care aduce la cunoștința instanței schimbarea denumirii societății din - SA în SA, la care atașează în copie: certificatul de înregistrare mențiuni, încheierea nr.89793/16.12.2009 a Tribunalului București și certificatul de înregistrare.
Curtea ia act de schimbarea denumirii societății din - în
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă avocatului recurentei cuvântul în susținerea recursului.
Recurenta SA, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.2125/17.12.2008 pronunțată în dosarul - Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind prima de Paști pentru anul 2005, invocată din oficiu.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei B; a obligat pârâta către reclamantă la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anii 2006, 2007 și 2008, precum și a celor de C pentru anii 2005, 2006 și 2007, în cuantum de câte un salariu de bază mediu la nivelul, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins capătul de cerere privind plata primei de Paști pentru anul 2005, ca fiind prescrisă.
În considerente a reținut că potrivit art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul SA pe anul 2004: "Cu ocazia sărbătorilor de Paști și C, salariații SNP - vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP Cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment pentru care se acordă suplimentările, vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete, modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor".
Prin alineatul 2 s-a menționat că "Pentru anul 2003, suplimentările prevăzute la alineatul 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate de ".
Actul adițional nr.3 la nr.9002/31.10.2003 menține textul alin. 1 al art. 168 aducând o modificare de conținut alin. 2 în sensul consemnării că "în anul 2003 suplimentările salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Același text se regăsește, în ultima formă menționată, în Contractul
colectiv de muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și
gaze pe anul 2006.
Actul Adițional la Contractul colectiv de muncă al - nr.9002/31.10.2003 înregistrat la FBs ub nr. 3087/04.05.2006, a conferit art. 168 al. 2 forma menționată în Contractul colectiv de muncă la nivelul anului 2003.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arată că părțile semnatare confirmă faptul că, în redactarea art. 168 alin. 1 și 2, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea că, începând cu anul 2003, primele de Paști și C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
În fine, prin " Nota asupra precizării situației primelor de Paști și de C prevăzute în art. 168 din Contractul colectiv de muncă al SA", datată 31.08.2007 și semnată de reprezentanți ai patronatului și federației sindicale, se dă o interpretare textului în discuție, "potrivit voinței părților la semnarea contractului".
Conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Art. 31 din Legea nr.130/1996 dispune că poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării lui, în condițiile legii, ori de câte ori părțile convin acest lucru.
Modificările aduse contractului colectiv de muncă se comunică, în scris, organului la care se păstreazăși devin aplicabile de la data înregistrării sau la de o dată ulterioară,potrivit convenției părților.
Conform art. 236 alin. 4 Codul muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților.
Normele enunțate subscriu, așadar, contractele colective de muncă (în egală măsură ca și contractele individuale de muncă) voinței părților semnatare, raportând aceste acte juridice cadrului general de regimentare a contractului ca act juridic bilateral.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art.31 din Legea nr.130/1996 cuprinde o normă permisiva, care dă posibilitatea modificării clauzelor contractului colectiv de muncă ori de câte ori părțile convin acest lucru, dar cu precizarea formalităților care trebuie îndeplinite pentru a da efect unor astfel de modificări.
Textul reia un principiu de bază aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale, în sensul că ele pot fi modificate potrivit acordului de voință al părților, dar numai până la momentul încetării efectelor acestuia.
În același sens, și contractul colectiv de muncă poate fi modificat de părți doar pe parcursul executării lui, interpretarea și reformarea conținutului unei clauze urmând să își mențină efectele până la momentul încetării efectelor contractului.
În speță, astfel cum rezultă din situația de fapt, înscrisurile depuse de pârâtă au vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 și 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, realizat după momentul încetării efectelor fiecărui contract colectiv anual și în totală contradicție cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 alin. 2 prevăzut în fiecare din aceste contracte că suplimentările de la alin. 1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul că aceleași drepturi nu au
fost incluse în salariul de bază al salariaților și pe anul în curs, câtă vreme s-a menținut în același timp și textul alin. 1.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006faptul că aceleași suplimentări salariale au fost introduse în salariile de bază pe anii precedenți, o asemenea interpretare fiind făcută abia în anul 2007.
S-a reținut astfel că,interpretarea clauzei peste termenul pentru care a fost încheiat contractul cu încălcarea dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 nu poate produce efecte care să înlăture conținutul explicit al prevederii invocate.
Lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări; pe cale de consecință, această apărare a fost respinsă ca nefondată.
Sub aspectul modalității de stabilire a cuantumului drepturilor reprezentând suplimentări salariate, instanța a reținut că prin clauza art. 168 alin. 1 aceasta se raportează la salariul de bază mediu pe SNP Petron SA, iar nu la salariul brut pe unitate, în baza căruia au fost calculate sumele solicitate prin acțiune.
Potrivit art. 129 (5) proc. civ. instanța a pus în vedere pârâtei să depună la dosar înscrisurile prin care să facă dovada că drepturile bănești solicitate de reclamantă au fost incluse în salariu și dacă înțelege să administreze în cauză proba cu expertiză contabilă, întrucât conform art.287 Codul muncii, în conflictele de muncă sarcina probei revine angajatorului.
Pârâta prin înscrisurile depuse la solicitarea instanței, nu a făcut dovada că drepturile solicitate de reclamată au fost incluse în salariu și nu a virat onorariul provizoriu în contul expertului contabil, așa cum a dispus instanța, împrejurare în care acesta nu a putut efectua expertiza contabilă, iar pârâta a fost decăzută din probă.
Instanța a apreciat că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele individuale sau din contractele colective de muncă), sunt incidente dispozițiile art.283 alin.1 lit. c ) din Codul muncii, astfel că acțiunea este supusa prescripției extinctive de trei ani, considerent pentru care, din oficiu, instanța a invocat prescripția dreptului la acțiune pentru pretențiile reprezentând suplimentări salariale aferente sărbătorilor de Paști pentru anul 2005, excepție pe care a admis-o în consecință.
Pentru considerentele de fapt și de drept din precedent, tribunalul a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind prima de Paști pentru anul 2005, invocată din oficiu.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta împotriva pârâtei B; a obligat pârâta către reclamantă la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști pentru anii 2006, 2007 și 2008, precum și a celor de C pentru anii, 2005, 2006 și 2007, în cuantum de câte un salariu de bază mediu la nivelul, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat pârâta către reclamantă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins capătul de cerere privind plata primei de Paști pentru anul 2005, ca fiind prescrisă.
Împotriva sus-menționatei hotărâri, în termen legal au declarat recurs recurenta și pârâta, înregistrate pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr-.
Prin recursul formulat, recurenta a arătat că prin hotărârea atacată s-a admis acțiunea pe care a formulat-o împotriva intimatei-pârâte -. SA. Recurenta a solicitat prin în sumă de 10770 lei cuvenite și neacordate aferente perioadei 2005 - 2008 cu titlu de prime pentru sărbători de Paște și C, cu corecția aplicată la suma de mai sus cu indicele de inflație pentru acești ani.
Admițând acțiunea, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cuantumul acestor drepturi cerute în petitul cererii, menționându-se doar la nivelul unui salariu de bază mediu la nivelul -. SA. motiv ce a determinat-o pe recurentă să formuleze prezentul recurs pentru următoarele motive de nelegalitate:
Art.304 pct. 8. pr. civ. este aplicabil când indtanța de fond, interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Obiectul acțiunii formulate de recurentă a fost obligarea la plata unor drepturi bănești cuantificate în sumele indicate,respectiv 10770 lei.
În hotărârea atacată, in stanța de fond a obligat pârâta la plata acestor drepturi în cuantum de un salariu de bază mediu, la nivel de, fără să indice în concret sumele cu corecția aplicată prin indicele de inflație.
Acțiunea formulată a fost nu de constatare a existenței unor drepturi salariale ce își au temeiul în Contractele colective de muncă încheiate pentru perioada 2005 - 2008 (art. 168 alin.1), ci și de obligare a pârâtei la plata acestor/drepturi în sumele solicitate.
Ca atare, nu este prevăzută în hotărârea atacată întinderea obligației
pe care o are față de recurentă.
Indicarea doar a dreptului de a primi suplimentările salariale solicitate la nivelul unui salariu mediu, dar fără precizarea în concret, ci doar abstract a drepturilor, a dus recurenta la imposibilitatea practică de a executa hotărârea care este definitivă și executorie de drept.
Art. 304 pct.9 pr. civ.: chiar dacă în Contractele colective de muncă încheiate pentru perioadele 2005, 2006, 2007, 2008, se regăsește dreptul pe care îl au toți salariații - SA de a primi cu ocazia sărbătorilor de Paște și Cos umă la nivelul unui salariu mediu brut pe societate, existau elemente suficiente cu privire la întinderea acestor drepturi, respectiv cuantificarea lor în concret.
Instanța de fond, în baza art. 129 alin. 4 pr. civ. era în drept să ceară să prezinte explicații orale sau scrise cu privire la susținerea pretențiilor și a apărărilor pe care le-a făcut recurenta.
Dacă instanța de fond și-ar fi exercitat rolul activ,atunci s-ar fi pus în discuție întinderea efectiva a drepturilor solicitate așa cum rezultau din înscrisurile depuse și aflate la dosarul cauzei. Este vorba de stabilirea sumelor ce reprezentau nivelul salariului mediu brut în cadrul - SA pentru perioadele 2005,2006,2007,2008, cu indicarea în concret a sumelor și calculului acestora.
Această precizare era necesară cu atât mai mult cu cât pârâta nu a înțeles să se apere, iar înscrisurile depuse de recurentă erau suficiente pentru precizarea exactă a sumelor.
Recurenta a arătat că practica instanțelor de fond cu privire la întinderea acestor drepturi salariate suplimentare este neuniformă.
Astfel, unele instanțe s-au pronunțat prin obligarea pârâtei la plata
acestor drepturi în cuantum de un salariu mediu brut pe - SA,
în timp ce altele au admis cererile formulate indicând exact cuantumul
acestor drepturi.
În concluzie,recurenta solicită admiterea recursului în sensul modificării în parte a hotărârii atacate cu privire la precizarea în concret a sumelor pe care pârâta trebuie să le plătească recurentei, actualizate cu corecția dată de indicele de inflație pentru 2005-2008, respectiv suma de 10770 lei.
În susținerea recursului, recurenta - SA a reiterat considerațiile privitoare la includerea drepturilor salariale suplimentare de C și Paști în salariul de bază începând cu 2003, conform interpretării oferite de comisia paritară prin decizia nr.3793/18.06.2007, cu consecința opozabilității față de salariați a prevederilor contractului colectiv de muncă, precum și a sus-menționatei interpretări.
Urmare a acestei circumstanțieri a litigiului, a susținut că aspectele reținute de instanța de fond sunt eronate.
Astfel, promovarea prezentei acțiuni este prematură, dreptul de aof ormula nefiind născut atât timp cât nu au avut loc negocierile în baza cărora cuantumul exact al sumelor să se fi stabilit, potrivit art. 168 alin. 1 teza finală, drepturile salariale suplimentare neacordându-se automat, ci doar subsecvent negocierilor anuale ce ar avea loc cu 15 zile înaintea fiecăruia cele două evenimente.
Pe de altă parte, a susținut că dreptul la acțiune era prescris în momentul promovării acțiunii, având în vedere că drepturile a căror valoare se urmărește prin promovarea prezentei acțiuni nu au natură salarială, nu au caracter continuu și nu reprezintă contraprestația oferită salariatului corespunzător activității desfășurate în cadrul, ci exclusiv drepturi acordate salariaților prin contract colectiv de muncă în scopul de a le oferi protecție socială, or, art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii prevede expres termenul de prescripție aplicabil acțiunilor rezultate din neexecutarea obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă, ca fiind de 6 luni.
Pe fondul cauzei a reiterat că pretențiile sunt total nejustificate, întrucât societatea a achitat toate drepturile salariale în conformitate cu prevederile Contractului colectiv de muncă, orice susținere contrară fiind lipsită de fundament în condițiile în care începând cu anul 2003 părțile au prevăzut în mod expres includerea sumelor suplimentare în salariul de bază, reglementând menținerea acestei măsuri și după anul 2003, astfel, atât reprezentanții salariaților cât și instanțele învestite cu soluționarea unor astfel de litigii au confirmat includerea în salariul de bază a sumelor suplimentare, precum și acordarea acestora salariaților și oricum, modalitatea de calcul invocată în susținerea acțiunii este greșită atât timp cât se raportează la nivelul salariului mediu brut la nivel de societate.
Astfel, analizând comparativ versiunile în timp ale art. 168 alin. 2 din contractul colectiv de muncă, rezultă că s-a intenționat tocmai menținerea măsurii privind includerea sumelor în salariul de bază, în măsura în care acest text ar fi avut o aplicabilitate temporară, nu s-ar mai justificat păstrarea sa pentru anii ulteriori lui 2003.
De asemenea, prin art. 9 și 10 din Contractul colectiv de muncă, părțile au stabilit o procedură ce trebuie parcursă prealabil declanșării unui litigiu în fața instanței, prin constituirea unei comisii paritare, compuse atât din reprezentanții salariaților, cât și ai societății, a cărei decizie adoptată în speță are caracter obligatoriu pentru părți, conform Anexei 2 la Contractul colectiv de muncă, precum și valoarea unei interpretări autentice provenind de la înșiși semnatarii actului juridic în cauză.
În fine, sumele pretinse au fost greșit calculate, având în vedere că s-a pornit de la salariul mediu brut pe, deși art. 168 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă stipulează că baza de calcul o reprezintă salariul de bază mediu la nivel de ale cărui valori, pentru perioada 2004-2007 au fost diferite de valorile prezentate de reclamant.
În consecință, a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Cercetând recursurile declarate prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, cât privește recursul reclamantei, se reține că în mod legal și temeinic, urmarea respectării formelor de procedură incidente, a acordat instanța suplimentările salariale solicitate, în mod generic, fără determinarea întinderii acestora, având în vedere că proba cu expertiza încuviințată în acest scop și pusă în sarcina pârâtei nu a putut fi administrată din cauza atitudinii procesuale a acestei părți, care a refuzat să achite onorariul dispus, iar reclamanta, care avea posibilitatea să ceară și să obțină administrarea acestei probe pentru dovedirea cuantumului pretențiilor, nu și-a exercitat acest drept.
Într-o atare situație, reclamanta nu se poate prevala de propria culpă de a nu-și fi exercitat la timp drepturile procesuale, pentru a obține eventual, casarea sentinței pronunțate fără diminuarea în concret a cuantumului drepturilor pretinse, în scopul expertizării sumelor cuvenite, probă ce nu poate fi administrată de instanța de recurs și pe care partea o putea cere, dacă o considera utilă dovedirii acțiunii, încă din primul ciclu procesual.
Nu se poate susține cu temei nici că determinarea întinderii sumelor cuvenite era la latitudinea instanței, pe de parte pentru că aceasta nu poate fi ținută să efectueze calculele matematice ori aprecieri de orice altă natură tehnică, ce țin de alte specialități decât cea juridică, pe de altă parte pentru că în speță, nu era vorba despre o simplă operațiune matematică, ci de determinarea, pe baza evidențelor contabile, a salariului de bază mediu la nivelul societății, pe fiecare an din perioada de referință, ceea ce implica o "osebită socoteală", pentru care instanța nu avea suficiente elemente la dosar.
În consecință, astfel cum s-a argumentat în precedent, recurenta nu se poate prevala de netemeinicia sentinței câtă vreme nu a solicitat și nu și-a asumat sarcina unei probe utile pentru determinarea pretențiilor, angajatorul neavând obligația, în temeiul art.287 Codul muncii să dovedească și pretențiile salariatului reclamant, ci numai pe aceea de a produce toate probele în apărarea sa până la prima zi de înfățișare, supunându-se, în caz contrar, riscului ca procesul să se judece numai pe baza probelor produse de cealaltă parte, iar nu în absența și a acestora.
Rezultă așadar că recursul declarat de recurentă este nefundat și va fi respins ca atare.
Cât privește recursul declarat de pârâta SA, Curtea reține următoarele:
Motivul referitor la prematuritatea cererii de chemare în judecată nu poate fi primit, întrucât dreptul pretins este prevăzut în mod imperativ de art. 168 alin. 1 Contractul colectiv de muncă pentru 2004-2007, existența lui nefiind afectată de vreun termen suspensiv, termenul de 15 zile anterior fiecărui eveniment religios fiind prevăzut numai pentru stabilirea în concret a valorii și condițiilor de acordare (exercitare) a acestui drept, iar în măsura în care negocierile în acest sens nu s-au desfășurat, nefiind inițiate de patronat, situația îi este imputabilă acestuia, dar nu afectează existența și posibilitatea de valorificare în instanță a dreptului.
De altfel, o atare excepție o face contradictorie, de neînțeles, pe următoarea, a prescripției dreptului material la acțiune, neputându-se susține în același timp, pe de o parte, că dreptul nu poate fi încă pretins în instanță, pe de altă parte că, de fapt, dreptul la acțiune pentru aceleași pretenții este prescris.
Referitor la această a doua excepție de ordine publică, Curtea reține că este vădit nejustificată aprecierea potrivit căreia pretențiile ce fac obiectul prezentei judecăți nu reprezintă drepturi salariale, ci drepturi de protecție socială, contrazisă de chiar formularea expresă a textului art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă incident, în condițiile în care drepturile suplimentare sub forma unor adaosuri la salariu păstrează această natură, chiar dacă nu au caracter continuu, ci ocazional, legat de sărbătorile religioase specificate.
Din acest punct de vedere, este evident că termenul de prescripție a dreptului material la acțiune este cel de 3 ani prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, nicidecum cel de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 lit. e) din Codul muncii.
Referitor la criticile formulate pe fondul cauzei, Curtea reține că interpretarea literală a art. 168 alin. 2 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2003-2007, nu autorizează concluzia potrivit căreia în toată această perioadă suplimentările salariale au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, dispoziția referindu-se exclusiv la anul 2003, iar cât privește hotărârea comisiei paritare nr. 3793/18.06.2007, prin care s-a convenit asupra voinței comune a părților, în sensul că aceasta a fost ca primele să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat începând cu anul 2003, numai aceasta nu face dovada acordării drepturilor salariale în discuție, potrivit celor pretinse.
Mai mult, față de conținutul clar și neechivoc al textului art. 168, acesta nu are nevoie de o explicitare a voinței părților, utilă doar în situația clauzelor neclare ori îndoielnice, astfel că interpretarea dată prin notele comisiei paritare apare ca o modificare a clauzelor contractului.
În același sens, teza potrivit căreia pentru anii ulteriori lui 2003 art. 168 alin. 1 ar fi devenit caduc, părțile convenind să nici nu mai fie acordate prime, întrucât au fost încorporate în salariul de bază, nu poate fi valabil susținută, de vreme ce dispoziția expresă a art. 168 alin. 1 fost menținută în toate contractele colective de muncă la nivel de unitate ce au urmat, până în anul 2007 inclusiv, aplicabile cu prioritate, dacă conțin clauze mai favorabile față de contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Sub aceste aspecte, în mod legal și temeinic a statuat prima instanță că măsura includerii sumelor reprezentând prime de Paști și C în salariul de bază al reclamantului a constituit modalitatea în care s-a realizat reașezarea salariilor în anul 2003, însă aceasta nu a afectat în niciun fel valabilitatea clauzei cuprinse în art. 168 alin. 1 pentru viitor, independentă de nivelul salariului de bază, astfel cum a rezultat în urma reașezărilor succesive; de altfel, o atare susținere a recurentei nu rezistă nici față de modalitatea de stabilire a valorii acestor sume, prevăzută imperativ de art. 168 alin. 1 din respectiv prin negociere, începând cu minimum 15 zile înainte de fiecare eveniment cu privire la modalitatea de acordare, condiții, criterii, beneficiari, valoarea concretă, etc, în absența cărora societatea nu se poate prevala de culpa de a nu fi inițiat negocieri, iar salariații având acțiunea directă întemeiată pe contract, pentru realizarea dreptului stipulat neechivoc de acesta și în contra căruia angajatorul nu se poate apăra invocând formularea "defectuoasă" (pentru că în acest caz s-ar ajunge la schimbarea înțelesului clar și lămurit al clauzei).
Prin urmare, numai faptul că salariul de bază nu a scăzut este irelevant sub aspectul existenței dreptului pretins, întemeiat pe o dispoziție autonomă care a fost menținută.
Curtea mai reține și că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a dovedit faptul pretins, al plății drepturilor suplimentare solicitate, situație în care, în mod legal a procedat instanța, dând eficiență clauzei imperative a art. 168 alin. 1 din, de care reclamanții s-au prevalat în mod legitim pentru a-și justifica acțiunea și a dovedi existența dreptului reclamat.
În fine, nefondată este și critica referitoare la calcularea eronată a drepturilor salariate pretinse, având în vedere că acestea s-au acordat generic, raportat la salariul de bază mediu pe.
În consecință, potrivit celor expuse, se constată legală și temeinică sentința primei instanțe, prin raportare la care recursul declarat este nefondat și va fi respins ca atare,în aplicarea art. 312 alin. 1. pr. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Cu majoritate:
Respinge, ca nefondate, ambele recursuri declarate de recurenta-pârâtă SA (fosta - SA) și recurenta-reclamantă împotriva sentinței civile nr.2125/17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr.-.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 februarie 2010.
JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.:
Dact.:
2 ex.
10.03.2010
Jud.fond:
.
Cu opinia parțial separată a Președintelui Completului de judecată,
d-a Judecător, în sensul admiterii recursului - SA, modificarea în parte a sentinței atacate și respingerii acțiunii pe fond.
Consider ca recursul declarat de - SA este fondat si trebuia admis cu consecinta modificarii in parte a sentintei recurate in sensul respingerii actiunii pe fond.
In acest sens, avem in vedere ca otrivit p. art.168 din Contractul Colectiv de Muncă incheiat la nivelul angajatorului, cu ocazia sarbatorilor de Pasti si C salariatii aveau dreptul de a beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minimum 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu, in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor.
Cu ocazia negocierilor contractului de munca aplicabil la nivelul societatii parate in anul 2003, partile contractante au hotarat incheierea unui act aditional la contractul colectiv de munca, prin care s-a prelungit cu un an aplicarea vechiului contract, pe care au convenit sa-l modifice si sa-l completeze.
In acest context, la art.168 s-a adaugat un nou alineat potrivit căruia, pentru anul 2003, suplimentarile de la aliniatul 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu.
Astfel, prin art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003, Patronatul și Sindicatul au stabilit că pentru anul 2003 suplimentările salariale privind primele de Paști și de C vor fi fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Din cuprinsul inscrisurilor depuse la dosar rezultă ca prevederile art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil pe anul 2003 au fost menținute, textul fiind inserat identic și in contractul colectiv de muncă aplicabil în anul 2004.
In anii 2005, 2006 si 2007 au fost reluate in aceeasi formulare dispozițiile art.168 alin.2.
Din înscrisurile administrate in cauza rezulta ca vointa reala a părților la data încheierii contractelor colective de munca ulterioare anului 2003, când au preluat aliniatul 2 al articolului 168, articol care se referea la drepturile aferente anului 2003, fost aceea de a sublinia că suplimentările salariale de Pasti si de C, pentru anii 2004, 2005, respectiv 2006 și 2007 sunt drepturi ce încă din anul 2003 au fost incluse in salariul de bază si urmează să fie executate în acest mod si in acești ani, deci prin includere in salariul de baza.
In sprijinul acestei interpretari vine si hotararea Comisiei Paritare, careia i-a fost supus spre interpretare aliniatul 2 al articolului 168, in iunie 2007. La data hotararii respective, aliniatul 2 era inserat in aceeasi forma in cuprinsul contractului colectiv de munca aplicabil pe anul 2007.
Comisia Paritară SA a interpretat clauza din art.168 alin.2 din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil, asa cum a fost modificat prin actele aditionale incheiate in anii 2004 - 2006, în sensul că, incepand cu anul 2003, părțile au înțeles să includă în salariul de bază al angajatilor suplimentarile salariale prevazute la alin.1, care urmau a fi acordate angajatilor sub aceasta forma. In nota ce consemneaza rezultatul interpretarii se arata ca, incepand cu anul 2003, avand in vedere ca primele au fost incluse in salariile de baza ale angajatilor, partile contractului au inteles ca art.168 alin.1 a ramas fara obiect, luand in considerare faptul ca primele nu mai erau individualizate in mod distinct, ci erau parte a salariului de baza, ca întreg. ulterioare au privit majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după includerea primelor.
In concluzie, voința reală a partilor pentru perioada la care se refera pretentiile reclamantului a fost de a stabili că si in anii 2005, 2006 si 2007 suplimentările salariale rămân incluse in salariul de bază, includere care a avut loc in anul 2003.
Asa cum rezulta din carnetul de munca al recurentei reclamante, in anul 2003 avut loc o reasezare a salariului de baza, prin includerea acestor suplimentari, iar in perioada 2004-2007 se observa o tendinta permanent crescatoare a salariului de baza. de acestea si de interpretarile date de partile contractante, este cert ca, odata incluse in salariul de baza in anul 2003, si pentru perioada 2004-2007 drepturile salariale suplimentare s-au regasit incluse in salariul de baza al recurentei reclamante.
Pentru acestea, consider ca prima instanta a facut o interpretare gresita a situatiei de fapt si de drept, prin admiterea pretentiilor deduse judecatii, motiv pentru care, in baza art. 304ind1 Cpc, art. 304 pct 9 Cpc. si art. 312 Cpc. recursul trebuia admis.
Judecator
-
Președinte:Daniela Georgeta EnacheJudecători:Daniela Georgeta Enache, Nadia Raluca Ilie