Pretentii civile. Speta. Decizia 820/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.820/
Ședința publică din 24 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 3: Marioara
GREFIER
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, cu sediul în B,--3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1221/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați,în contradictoriu cu intimata - pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G, cu sediul în G,- și intimata - reclamantă, domiciliată în G,-, - 4,.47.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimata - pârâtă AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G consilier juridic în baza delegației pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurentului - pârât MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE și intimata - reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurentul - pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă; intimata - reclamantă a depus la dosarul cauzei întâmpinare într-un singur exemplar.
Reprezentantul intimatei - pârâte precizează că a luat cunoștință de întâmpinarea reclamantei și nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul intimatei - pârâte referitor la excepția lipsei calității procesuale, consideră că recurenta are calitate procesuală pasivă în cauză având în vedere prevederile 880/2006 și faptul că este ordonator principal de credite. Solicită respingerea acestei excepții. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, arată că personalului din direcțiile de sănătate publică îi este aplicabil Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară. Solicită respingerea excepției de inadmisibilitate. Precizează că în calitate de ordonator secundar de credite a aplicat corect legile bugetului. Prin legile bugetului de stat acordarea primelor de vacanță a fost suspendată. În aceea ce privește fondul cauzei solicită respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1221/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr- au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice.
A fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru dreptul la prima de vacanță pentru anii 2003-2004.
A fost respinsă acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescris dreptul la acțiune.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții AUTORITATEA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ G și MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE B și obligați pârâții să plătească reclamantei primele de vacanță pentru anii 2005-2006, proporțional cu perioada lucrată, actualizate cu rata inflației la data plății.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 3869/121/06.06.2008 pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Autoritatea de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății Publice plata primei de concediu de odihnă pe anii 2003 - 2007, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Motivându-și în fapt acțiunea, a învederat că drepturile solicitate își au temeiul în conținutul art. 49 alin.2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară și de asistență socială pentru perioada 2001 - 2002.
Ulterior, în conținutul fiecărui contract colectiv la nivel de ramură sanitară, cât și în conținutul celui încheiat la nivel de unitate, s-a regăsit acordarea acestui drept, respectiv prima de vacanță, însă niciodată acesta nu a fost acordat pe motiv că nu au fost alocate fonduri.
De asemenea, a mai precizat că salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege și prin contractul colectiv de muncă, orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea sau limitarea acestor drepturi ale salariaților este lovită de nulitate, sens în care au considerat că sunt îndreptățiți la acordarea acestor drepturi.
În susținerea acțiunii, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Ulterior, la termenul de judecata din data de 25.06.2008 și-a precizat obiectul acțiunii, solicitând acordarea primelor de vacanta pentru perioada 2003-2006.
Pârâtul Ministerul Sănătății Publice, în termen legal a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că răspunderea în ceea ce privește împărțirea pe capitole bugetare a bugetului alocat, aparține Autorității de Sănătate Publică Directorul executiv al acesteia fiind ordonator secundar de credite.
De asemenea, pârâtul a susținut că reclamanta face parte din categoria personalul contractual, angajatorul fiind Autoritatea de Sănătate Publică G, așa încât nu poate fi chemat în instanța pentru a răspunde în locul acestuia.
A mai invocat pârâtul și excepția inadmisibilității cererii reclamanților, având în vedere că drepturile solicitate prin acțiune, au fost stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, iar autoritățile de sănătate publică județene sunt unități descentralizate ale ministerului în teritoriu și nu unități sanitare în cadrul cărora se asigură asistență medicală, sens în care nu li se aplică dispozițiile actelor normative invocate de aceștia.
Pârâtul, față de disp. DL nr. 167/1958 și disp. art. 166 din Codul muncii, a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat că atât contractul Colectiv la nivel național cât și Codul muncii, nu prevăd acordarea primei de vacanță, salariaților din instituțiile publice.
Mai mult, a susținut pârâtul că prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, se aplică și produce efecte, numai în unitățile sanitare și de asistență socială, nu și unităților descentralizate ale ministerului, așa cum sunt autoritățile de sănătate publică județene.
De altfel, potrivit art. 49 alin.2 lit.c din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru 2001 - 2002, sumele aferente cheltuielilor de personal vor fi negociate de administrație și de sindicate, înaintea negocierii contractelor de prestări servicii, semnate cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, pentru a acoperi integral și la timp cheltuielile cu personalul angajat în unitate.
A mai precizat, că autoritățile de sănătate publică, nu încheie contracte de prestări servicii cu casele de asigurări de sănătate, iar în cadrul acestor instituții publice, nu își desfășoară activitatea personal sanitar. Contractul colectiv de muncă, face trimitere la o negociere anterioară a drepturilor solicitate de reclamanți, negociere care în cazul autorităților de sănătate publică, nu era necesară a avea loc în condițiile în care contractul colectiv, nu se aplică și personalului contractual propriu.
Pârâtul a învederat că prevederile art. 53 din Constituție, nu poate fi incident în cauză, întrucât prime de vacanță este un drept salarial suplimentar, care nu este un drept constituțional funcțional.
În combaterea susținerilor reclamanților, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Pârâta Autoritate de Sănătate Publică a Județului G, prin întâmpinare a solicitat, respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele considerente:
Drepturile salariale solicitate de reclamanți, nu sunt reglementate prin actul normativ de salarizare a personalului contractual, respectiv prin OG 115/2004, OG 24/2000 și OG 10/2007, așa încât acordarea acestora, ar fi lipsită de temei legal.
În combaterea susținerilor reclamanților, s-a folosit de proba cu înscrisuri.
Potrivit disp. art. 137.pr.civ. instanța a analizat mai întâi excepțiile invocate.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice, urmează a fi respinsă, motivat de faptul că acesta este ordonator principal de credite și potrivit 880/2006, aprobă bugetul de venituri și cheltuieli, Autorităților de sănătate publică județene.
Cu privire la excepția prescrierii dreptului material la acțiune, instanța a reținut următoarele:
Potrivit disp. Art. 283 al.1 lit."c" din Lg. 53/2003, "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat"
În cauză, față de data promovării acțiunii, respectiv 06.06.2008, și data nașterii dreptului la acțiune a reclamantei de a solicita plata drepturilor salariale 2003- s-a reținut că drepturile salariale aferente perioadei 2003 - 2004 sunt prescrise.
Astfel fiind, a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune și va respinge ca fiind prescrise aceste drepturi.
Excepția inadmisibilității a fost respinsă de către instanța de judecată, motivat de faptul că acțiunea civilă prin care un reclamant solicită plata unor drepturi salariale nu este inadmisibilă în principiu.
Instanța nu este ținută de temeiul de drept arătat în acțiune, potrivit art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii dedusă judecății, astfel că fundamentarea corectă a stării de fapt prin motivele de drept este o chestiune de fond, neputând fi tranșată pe calea excepției de inadmisibilitate.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe perioada 2005 - 2007 fost încheiat între Ministerul Sănătății în calitate de autoritate națională în domeniul sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate în calitate de coordonator de servicii medicale și patronat.
Astfel, acesta stipulează la art. 1 alin. 4 că, în sensul prezentului contract, termenul de patron desemnează pe cel care angajează, denumit în continuare angajator:
Ministerul Sănătății - autoritate centrală și organ de specialitate al administrației publice în domeniul asistenței de sănătate publică.
Direcțiile de sănătate publică reprezentate prin directorul executiv și unitățile sanitare reprezentate prin directorul general.
De asemenea, la alin. 5 din contract se stipulează că termenul de unitate desemnează: direcțiile de sănătate publică, instituțiile și centrele medicale, spitale și alte instituții care angajează personal medico-sanitar.
Conform art. 2 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007 stipulează: prevederile prezentului contract de muncă se aplică și produc efecte în toate unitățile sanitare indiferent de forma de organizare, de proveniența capitalului, de modul de finanțare și de caracterul activității și prin urmare rezultă în mod indubitabil că acesta se aplică și autorităților de sănătate publică care sunt de fapt succesoarele de drepturi și obligații ale direcțiilor de sănătate publică.
Așadar, prevederile acestui contract colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară se aplică și salariaților din autoritățile de sănătate publică care sunt de fapt fostele direcții de sănătate publică.
Din aceste considerente, nu împărtășim opinia pârâtelor in sensul că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură pentru perioada 2005 - 2007 ar fi aplicabile numai unităților sanitare și de asistență socială, în condițiile în care chiar acest minister a semnat contractul susmenționat.
Conform art. 49 al. 2 lit.c din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe perioada 2001 - 2005, salariul personalului sanitar se compune și din prima de vacanță.
Aplicarea acestui contract colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară s-a prelungit prin actul adițional nr-.
În baza prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară, la nivelul unității sanitare a fost încheiat contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru perioada 2002 - 2003 care la art. 45 al. 2 se prevede că, salariul personalului angajat în unitate se compune și din prima de vacanță.
Ulterior, în conținutul contractului colectiv de muncă la nivel de ramură cât și în conținutul contractului de muncă la nivel de unitate pe perioada 2005 - 2007, s-a regăsit acordarea acestui drept, respectiv prima de vacanță.
Din dispozițiile codului muncii și cele ale Legii nr. 130/1996 și ale Contractului colectiv de muncă unic la nivel național rezultă că orice contract colectiv constituie izvor de drept și că produce efecte față de angajatorii și salariații la care se referă.
Totodată s-a decis că rațiunea încheierii contractelor colective de muncă nu numai la nivel de unitate ci și la nivel de ramură și la nivel național constă tocmai în asigurarea în mod unitar a drepturilor salariale a tuturor salariaților din întreaga țară sau din unitățile care aparțin unei anumite ramuri a economiei.
Că orice contract colectiv de muncă reprezintă izvor de drept, rezultă expres din dispozitiile legale. Astfel, se prezumă că aceste contracte încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Este adevărat că în contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pe perioada 2005 - 2007 se stipulează în conținutul art. 94 lit.f că prima de vacanță se acordă o dată cu modificarea legislației, dar această prevedere nu se regăsește și în conținutul art. 89 lit.h din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe perioada 2005 - 2007.
În ipoteza în care pârâta Autoritatea de Sănătate Publică apreciază că la încheierea contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe perioada 2005 - 2007 nu au fost respectate clauzele referitoare la drepturile minimale, aceasta avea posibilitatea să solicite instanței nulitatea absolută a clauzei.
Cum intimata nu a făcut dovada că art. 89 lit. H din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe perioada 2005 - 2007 fost modificat sau abrogat, se prezumă că respectivul contract a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale și prin urmare are putere de lege între părțile contractuale.
Ne raliem opiniei potrivit căreia dreptul la prima de vacanță face parte din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns în mod discriminatoriu.
Suspendarea succesivă a dreptului afectează însăși substanța dreptului respectiv, de altfel, un drept câștigat prin intrarea în vigoare a actului normativ.
Art. 53 din Constituția României arată clar, situațiile în care exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns într-o societate democratică.
Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății.
Prin suspendarea succesivă a aplicării normei de drept, s-a ajuns la situația unei adevărate îngrădiri a dreptului câștigat și, practic, la anularea obligației corelative, fără nici o justificare legală a acestei îngrădiri.
Pe de altă parte actele normative la care s-a făcut referire mai sus nu prevăd desființarea dreptului la prima de concediu ci doar suspendarea exercițiului acestuia ceea ce nu echivalează însă cu înlăturarea existenței dreptului respectiv.
Suspendarea exercițiului dreptului nu poate suprima un drept recunoscut de lege deoarece ar contraveni dispozițiilor constituționale menționate precum și prevederilor Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale conf. cărora nu se pot aduce atingeri sau îngrădiri unui drept deja câștigat.
În aceste condiții, ținând seama de faptul că normele legale prin care s-a dispus suspendarea acordării primelor de concediu pretinse de reclamanta contravin prevederilor constituționale la care s-a făcut referire mai sus, dreptul la acordarea primei de concediu poate fi valorificat din moment ce existența lui nu a fost înlăturată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Ministerul Sănătății Publice B considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele considerente:
În primul rând a arătat că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, ca nefondată.
În conf.cu prev.art.4 pct.49 din HG nr.862/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății Publice,ministerul are numai atribuția de a aviza bugetele de venituri și cheltuieli ale instituțiilor publice aflate în subordine, sub autoritate sau în coordonarea sa. Răspunderea în ceea ce privește împărțirea pe capitole bugetare a bugetului alocat aparține fiecărei unități în parte,cu atât mai mult cu cât Autoritățile de Sănătate Publică sunt unități cu personalitate juridică iar directorii au calitate de ordonatori de credite.
În conf.cu prev.Legii 500/2002 privind finanțele publice,cu modificările șu completările ulterioare,art.21 al.2 ordonatorii secundari de credite repartizează creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu,în condițiile legii. În ceea ce privește răspunderea ordonatorilor de credite,incidente sunt disp.art.22 al.2 din același act normativ.
Așadar, Autoritatea de Sănătate Publică are obligația ca pentru munca depusă de către salariat să-l remunereze conform dispozițiilor legale în vigoare și nu Ministerul Sănătății Publice trebuie să răspundă în locul angajatorului, în condițiile în care între salariați și instituții să nu existe raporturi de muncă.
În mod greșit prima instanță a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată.
Astfel, drepturile solicitate prin acțiune au fost stabilite prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară iar autoritățile de sănătate publică județene sunt unități descentralizate ale ministerului în teritoriu și nu unități sanitare în cadrul cărora se asigură asistență medicală, sens în care nu li se aplică actele normative invocate de acesta.
În condițiile în care prin nici un act normativ legiuitorul nu a recunoscut acest drept al reclamanților, acțiunea acestora apare ca inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, a arătat că atât contractul colectiv de muncă la nivel național cât și Codul muncii nu prevăd acordarea primei de vacanță,salariaților din instituțiile publice.
Mai mult, contractele colective de muncă la nivel de ramură sanitară,prin voința părților semnatare se aplică și produce efecte numai în unitățile sanitare și de asistență socială nu și unităților descentralizate ale ministerului și cum sunt unitățile din sănătate publică județeană.
Prin urmare instanța a apreciat în mod greșit aplicabilitatea contractului și personalului autorității de sănătate publică.
Instanța a făcut confuzie între unitățile sanitare și autorități de sănătate publică, autorități definite în art.12 al Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, autoritățile de sănătate publică județene și a Municipiului B sunt servicii publice descentralizate ale cu personalitate juridică, reprezentând activitate de sănătate publică la nivel local.
În drept a invocat disp.art.304 pct.8, 9, art.312 al.3 și 3041Cod procedură civilă.
În concluzie, a solicitat admiterea excepțiilor invocate iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca fiind neîntemeiată față de
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata - reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății Publice apreciem că, în mod corect a fost respinsă de prima instanță.
Calitatea procesuală reprezintă îndreptățirea unei persoane de a figura ca parte în proces și presupune existența unei identități între titularii raportului juridic dedus judecății, din punct de vedere al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și a obligației corelative (calitate procesuală pasivă).
Calitatea procesuală se stabilește în funcție de dreptul ce face obiectul judecății, a cărui existență sau inexistență urmează a se constata prin hotărâre judecătorească.
În speță, reclamanta a solicitat plata primei de concediu de odihnă pe anii 2003 - 2007.
Recurentei Ministerul Sănătății Publice îi revin atribuții în acest sens strâns legate de modalitatea finanțării de la bugetul de stat a activității financiare a autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului
Potrivit art.4 al.1 din nr.880/2006 privind aprobarea regulamentului de organizare și funcționare al autorităților de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B, activitatea financiară a autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B, se desfășoară pe baza bugetului de venituri și cheltuieli aprobat de Ministerul Sănătății Publice, în condițiile legii, iar potrivit al.2, directorul executiv al autorității de sănătate publică județene, respectiv a municipiului B, esteordonatorsecundar de credite în condițiile legii și în această calitate repartizează creditele bugetare aprobate de ordonatorul principal de credite pentru bugetul propriu și pentru bugetele instituțiilor publice subordonate.
Din interpretarea textului de lege rezultă în mod indubitabil că bugetul de venituri și cheltuieli al Autorității de Sănătate Publică a Județului G este aprobat de Ministerul Sănătății Publice în calitate de ordonator principal de credite.
Mai mult, din Protocolul semnat între Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și sindicate, recurenta și-a asumat obligația de a garanta acordarea integrală a drepturilor salariale (inclusiv a primelor) personalului din sistemul sanitar prevăzute de legislația în domeniu precum și de contractele colective de muncă la nivel de ramură sanitară.
Rezultă astfel cu prisosință atribuțiile ce revin Ministerului Sănătății Publice în legătură cu obiectul prezentei judecăți, situație care justifică întrunirea condiției calității procesuale pasive, excepția privind lipsa acesteia urmează a fi respinsă ca nefondată.
În ceea ce privește critica adusă hotărârii instanței de fond referitor la faptul că a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca nefondată, apreciem corect punctul de vedere exprimat de prima instanță.
Motivarea dată excepției de către recurentă reprezintă astfel expresia unor apărări de fond ce privesc fundamentul pretențiilor formulate de către intimata - reclamantă iar nu caracterul unor chestiuni prealabile în legătură cu caracterul admisibil sau inadmisibil.
De altfel, a accepta o asemenea excepție după modul cum a fost invocată și argumentată, ar însemna să nu mai poată fi analizat fondul raportului juridic litigios, aducându-se atingere principiului liberului acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil în accepțiunea dată de Curtea Europeană de Drepturilor Omului.
Pe fondul cauzei apreciem că în mod just s-a prima instanță în sensul admiterii acțiunii și acordării primelor de vacanță pentru anii 2005 - 2006.
Este adevărat că Autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului B sunt servicii publice deconcentrate ale Ministerului Sănătății Publice, cu personalitate juridică, reprezentând autoritatea de sănătate publică la nivel local (art.12 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății).
Însă, potrivit art. 17 din același act normativ, autoritățile de sănătate publică județene și a municipiului B sunt servicii publice deconcentrate, subordonate Ministerului Sănătății Publice care pun în aplicare politica și programele naționale de sănătate publică pe plan local, identifică problemele locale prioritare de sănătate publică, elaborează și implementează acțiuni locale de sănătate publică.
Din interpretarea textului de lege rezultă fără echivoc că Autoritatea de Sănătate publică reprezintă Ministerul Sănătății Publice în teritoriu.
Din aceste considerente, nu împărtășim apărarea recurentei că prevederile contractului colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pentru perioada 2005 - 2007 ar fi aplicabilă numai unităților sanitare și de asistență socială, în condițiile în care chiar acest minister a semnat contractul menționat.
Din conținutul art. 1 alin.4 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007 rezultă în mod indubitabil că acesta se aplică și salariaților din autoritățile de sănătate publică care sunt de fapt fostele direcții de sănătate publică, prin termenul de patron înțelegându-se cel ce angajează fiind precizat în mod expres direcțiile de sănătate publică reprezentate prin directorul executiv.
De asemenea, art.1 al.5 explică ce se înțelege prin termenul de unitate, acesta desemnând și direcțiile de sănătate publică.
În acest context hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a prev. art. 94 lit. f din contractul colectiv care prevede acordarea primei de vacanță.
De asemenea, apreciem că dreptul la prima de vacanță face parte din conținutul dreptului la muncă iar acest drept nu poate fi restrâns sau îngrădit în mod discriminatoriu cum corect a reținut și prima instanță.
În atare condiții, criticile formulate de recurentă nu se încadrează în motivele de recurs prev. de art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă și prin urmare, în temeiul disp. art. 312 al.1 Cod procedură civilă se va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Sănătății Publice împotriva sentinței civile nr.1221/8.10.2008 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr-, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul MINISTERUL SĂNĂTĂȚII PUBLICE, cu sediul în B,--3, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1221/8.10.2008 a Tribunalului Galați.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 24 2008.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /14.01.2009
:DC/ 2 ex/15.01.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:C-tin /
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Viorica Mihai Secuianu, Marioara
