Pretentii civile. Speta. Decizia 9146/2008. Curtea de Apel Craiova

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 9146

Ședința publică de la 22 Octombrie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Florica Diaconescu

JUDECĂTOR 2: Marian Lungu

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1127/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Direcția de Muncă și Protecție Socială O și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, părțile nu au răspuns.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură intimata pârâtă Direcția de Muncă și Protecție Socială Oad epus în termen procedural întâmpinare și că, în conformitate cu prevederile art.242 alin.2 pr.civ. s-a solicitat și judecata în lipsă, după care, instanța constatând cauza în stare de soluționare a trecut la deliberări.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.1127/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-

Prin decizia civilă nr 439/13.02.2008 Curtea de APEL CRAIOVA a admis recursul declarat de recurentul reclamant,împotriva sentinței civile nr 1069/08.11.2007,pronunțată de Tribunalul Olt ,în dosarul nr - în contradictoriu cu intimata pârâta Direcția și Protecției Sociale Oac asat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a pronunța această soluție instanța de recurs a reținut că recurentul -reclamant a invocat încă de la prima instanță principiul egalității tuturor în fața legii și faptul că se consideră discriminat în raport cu alte categorii sociale, făcând trimitere la CEDO, la prevederile constituționale și la dispozițiile Legii 142/1998 și ca urmare instanța de fond era datoare să răspundă punctual și argumentat acestor susțineri și era obligată să introducă în cauză în calitate de stat Consiliul Național de Combatere a Discriminării autoritate care trebuia citată și căreia trebuia să-i solicitate un punct de vedere scris cu privire la cauza aflată pe rol,conform dispozițiilor OG 137/2000.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Olt la nr -.

La termenul de 06.05.2008 instanța a dispus citarea în cauză a Consiliul Național de Combatere a Discriminării pentru a-și exprima punctul de vedere.

CNCD, legal citat a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că față de dispoz. art.16-20 din OG 137/2000 este abilitat să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de același act normativ și nu poate fi obligat să facă ceva în favoarea petenților în temeiul art.27 din OG 137/2000.

Prin sentința nr. 1127/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr- s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

S-a dispusrRespingerea acțiunii formulată de reclamantul, împotriva pârâtei Direcția de Muncă și Protecție Socială O, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998 salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice și fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite angajatori, pot primi o alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajatori, iar tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale pentru unitățile din sectorul bugetar, în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate conform legii pentru celelalte categorii de angajatori.

In speță reclamantul are calitatea de salariat în cadrul O, instituție bugetară, ce face parte din sectorul bugetar datorită alocării veniturilor de către stat, prin organele sale abilitate. Potrivit susținerilor reclamantului recunoscute și de pârât, la nivelul acestuia salariații nu au beneficiat de sume de bani pentru plata tichetelor de masă, iar pârâta nu a primit venituri bugetare pentru plata tichetelor de masă pentru a putea pune la dispoziția reclamantei c/val tichetelor de masă.

Astfel, s- apreciat că acordarea tichetelor de masă reprezintă o măsură de protecție socială, privind securitatea la locul de muncă al reclamantei, constând în desfășurarea activității în condiții optime, întrucât vizează asigurarea hranei zilnice a fiecărui reclamant sub forma unei alocații în condițiile în care angajatorul nu poate oferi la locul de muncă condiții pentru ca aceștia să-și procure hrana direct, măsură de care beneficiază doar salariații acelor unități care pot să acorde aceste drepturi din sume extrabugetare. De altfel din legile bugetelor de stat pe anii 2001-2007 reieșit faptul că statul nu a alocat credite pentru acordarea tichetelor de masă.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, criticile fiind următoarele:

Faptul că legiuitorul a lăsat la latitudinea angajatorului acordarea dreptului condiționat de existența sumelor de bani reprezentând valoarea tichetelor de masă în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat nu este de natură să înlăture dreptul său și că, la nivel național, sindicatele i-au cerut Guvernului să respecte prevederile Legii nr.142/1998 și să aloce fondurile necesare pentru acordarea tichetelor de masă din sectorul bugetar.

Prin întâmpinarea formulată la data de 15.10.2008 s-a solicitat respingerea recursului cu motivarea că pârâta nu realizează venituri extrabugetare pentru a acorda tichete de masă, iar în bugetul său, ca și la alte instituții bugetare nu s-au prevăzut fonduri cu această destinație.

Recursul este nefondat, din următoarele considerente:

Recurentul-reclamant este angajat în baza unui Contract individual de muncă la O, instituție bugetară.

Dispozițiile Legii nr.142/1998 prevede acordarea tichetelor de masă de către instituțiile bugetare, în limita sumelor din bugete, prevăzute cu această destinație, însă potrivit Legilor bugetului aprobate succesiv pe anii 2001-2007, perioada pentru care se solicită valoarea tichetelor de masă, statul nu a alocat sumele necesare acordării tichetelor de masă.

În aceste condiții, pârâta neavând venituri bugetare în acest sens și nici venituri extrabugetare care să permită acordarea tichetelor de masă, în mod corect instanța de fond respins acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1127/20.05.2008 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Direcția de Muncă și Protecție Socială O și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 Octombrie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.Fl.

Tehn./Ex.2/21.11.2008

/ și

Președinte:Florica Diaconescu
Judecători:Florica Diaconescu, Marian Lungu, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Pretentii civile. Speta. Decizia 9146/2008. Curtea de Apel Craiova