Pretentii civile. Speta. Decizia 9347/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 9347
Ședința publică de la 28 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioana Moțățăianu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Marin Panduru
Grefier - -
***************
Pe rol, judecarea recursului declarat de contestatorul G, împotriva sentinței civile nr. 2677 din 11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-,în contradictoriu cu intimat SC SERV SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile: recurent contestator G și intimat SC SERV SA prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință,după care,
Nemaifiind cererii de formulat excepții de ridicat și constatându-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părților prezente pentru a pune concluzii asupra recursului.
Recurentul contestator G solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și schimbarea locului de muncă.
Consilier juridic M pentru intimat solicită respingerea reursului ca nefundat și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Gorj ca fiind legală și temeinică și față de celelalte capete de cerere de asemenea solicită respingerea.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, sub nr-, petentul Gas olicitat în contradictoriu cu intimata SERV să se constate nulitatea deciziei nr. 677/07.12.2007 prin care a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de o lună cu 5%, obligarea intimatei să-i repartizeze postul de maistru (), la punctul de lucru Cariera - - Secția Berbești și obligarea la schimbarea locului de muncă de la Centrala, la - - punct de lucru, pe motive de sănătate.
În motivarea contestației petentul a susținut în esență că aspectele reținute prin decizia de sancționare nu sunt conforme cu realitatea, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind repartizarea postului de maistru () la punctul de lucru, s-a invocat că unitatea intimată nu a respectat procedura de scoatere la concurs a postului.
Prin precizarea adusă acțiunii la data de 28.02.2008, petentul a solicitat obligarea intimatei să-i restituie suma de bani reprezentând 5% penalizare și bonurile valorice pe luna decembrie 2007.
Intimata SERV a formulat întâmpinare, solicitând sub acest aspect respingerea contestației formulată de petent.
În dovedirea cererii s-au depus la dosarul cauzei decizia nr. 677/07.12.2007, raport privind cercetarea disciplinară prealabilă a salariatului G, decizia nr. 348/7206.02.08.2007 prin care petentul a mai fost sancționat disciplinar și procesul-verbal nr. 6878/25.07.2007 încheiat cu ocazia concursului pentru ocuparea postului de conducător formație lucru la Secția Berbești - Punctul de lucru Cariera -.
Prin sentința civilă nr.2677 din 11 martie 2008, Tribunalul Gorja respins contestația formulată de petent.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
În fapt petentul G contestată decizia nr. 677/07.12.2007 prin care a fost sancționat cu reducerea salariului de bază pe o durată de o lună cu 5%.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că petentul a fost sancționat disciplinar având în vedere că a fost găsit vinovat de nerespectarea în timpul serviciului a duratei și regimului de lucru stabilit, precum și de încălcarea regulilor de comportament civic și etic în cadrul relațiilor de muncă în incinta și în afara subunităților (insultă, lovire) conform art. 198 alin.3 lit. s din Contractul colectiv de muncă pe 2007.
Verificând înscrisurile existente la dosarul cauzei, instanța reține că intimata a luat măsura sancționării după efectuarea cercetării disciplinare prealabile prevăzute de art. 267 Codul Muncii, aspect ce rezultă din raportul privind cercetarea disciplinară prealabilă a numitului G, referatul întocmit de conducătorul formației de lucru Gh., înregistrat sub nr. 11033/28.11.2007, convocarea petentului în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile înregistrată sub nr. 11078/29.11.2007, declarația numitului angajat la SERV, Secția Berbești - punct de lucru și declarația numitei Genunchi, angajată la Secția Berbești - punct de lucru - Stație.
De asemenea, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei a rezultat faptul că petentul a mai fost sancționat anterior cu avertisment scris prin decizia nr. 348/7206/02.08.2007.
Astfel, în mod corect intimata SERV, în calitate de angajator a stabilit sancțiunea disciplinară în sarcina petentului în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșită de salariat, cu respectarea prevederilor art. 266 Codul Muncii.
Cu privire la capătul de cerere prin care petentul solicită repartizarea postului de maistru () la punctul de lucru Cariera -, Secția Berbești, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că postul a fost scos la concurs în data de 25.07.2007 la care petentul G s-a înscris, dar nu s-a prezentat, aspect ce rezultă din procesul-verbal - anexa nr.4, înregistrat sub nr. 6878/25.07.2007, cu ocazia susținerii concursului pentru ocuparea postului de conducător formație de lucru, la Secția Berbești.
Referitor la capătul de cerere prin care petentul solicită obligarea intimatei la schimbarea locului de muncă pe motive de sănătate, instanța reține că referitor la acest aspect petentul nu a făcut dovada înregistrării solicitării sale către intimata SERV.
Se va respinge precizarea adusă acțiunii cu privire la restituirea sumei de bani reprezentând reducerea salariului pe durata de o lună cu 5%, cu motivarea mai sus expusă, precum și capătul de cerere privind contravaloarea bonurilor valorice pe luna decembrie 2007.
Raportat la considerentele mai sus expuse, instanța a reținut și constatat ca neîntemeiată contestația formulată de petentul G și pe cale de consecință urmează a respins-
Împotriva acestei sentințe a declarat și motivat în termen legal recurs contestatorul
În motivarea recursului s-a arătat că nu au fost avute în vedere actele depuse la dosar, respectiv copia certificatului medical eliberat de Medicina Legală Rm.
S-a mai arătat că la Secția G au fost avansate 5 persoane, fără ca acestea să participe la examenul de ocupare a postului de maistru, și că deși a depus la pârâtă recomandarea făcută de Medicina pentru schimbarea locului de muncă, aceasta nu a luat nici o măsură în acest sens.
Legal citată, intimata SC SERV SA a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, în conformitate cu dispoz.art.3041pr.civ. Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Petentul a fost sancționat disciplinar având în vedere în primul rând faptul că a fost găsit vinovat de încălcarea regulilor de comportament civic și etic, în cadrul relațiilor de muncă în incinta și în afara subunităților.
În urma cercetărilor efectuate de Comisia de disciplină constituită de directorul societății, s-a ajuns la concluzia că în data de 27.11.2007, în jurul orelor 6,40, recurentul a provocat un conflict în care a implicat o colegă de serviciu pe care a lovit-o și i-a adresat cuvinte injurioase.
Certificatul medico legal nr.C/1743/2007 eliberat de SJ Medicină Legală V prezentat de recurent va fi înlăturat, necoroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză de către instanța de fond.
Recurentul a săvârșit abateri disciplinare și în trecut, fiind sancționat cu avertisment scris prin decizia nr.348/02.08.2007 (fila 10 dosar fond).
În ceea ce privește cea de-a doua critică invocată în recurs, Curtea reține că este nefondată întrucât repartizarea postului de maistru - la punctul de lucru Cariera - Secția Berbești s-a făcut ca urmare a scoaterii la concurs a acestuia la data de 25.07.2007, la care petentul deși s-a înscris, nu s-a prezentat.
Nefondat este și cel de-al treilea motiv de recurs cu privire la faptul că instanța de fond în mod netemeinic a respins capătul de cerere cu privire la obligarea intimatei la schimbarea locului de muncă pe motive de sănătate, întrucât deși la unitatea intimată a fost depusă cererea nr.55/2007 (fila 7, 8 dosar fond), motivele invocate au fost altele decât cele bazate pe sănătate.
Întrucât recurentul a fost în mod legal sancționat prin decizia nr.677 din 7.12.2007, emisă de intimată, se reține că instanța de fond în mod corect a respins și capetele de cerere privind restituirea sumei de bani reprezentând reducerea salariului pe durata de o lună cu 5 %, precum și capătul de cerere privind valoarea bonurilor valorice pe luna decembrie 2007.
Față de considerentele de fapt și de drept arătate mai sus, Curtea în baza art.312 pr.civ. va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de declarat de contestatorul G, împotriva sentinței civile nr. 2677 din 11.03.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-,în contradictoriu cu intimat SC SERV SA, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Octombrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
28 nov.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Ioana MoțățăianuJudecători:Ioana Moțățăianu, Doina Vișan, Marin Panduru