Pretentii civile. Speta. Decizia 954/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 954/
Ședința publică de la 14 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții, pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL GALAȚI împotriva sentinței civile nr. 446/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu reclamanții, pârâții B, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect "drepturi bănești".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.10.2009, fiind consemnate în încheierea din aceeași dată care face parte integrantă din prezenta când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 14.10.2009, dată la care a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 446/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. 1475/-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantele, și - prin reprezentant, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei - drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.02.2007 până la data de 26.02.2009, iar pentru reclamantele, și să plătească același spor începând cu data de 01.02.2007 până la data pronunțării și în viitor, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății.
A fost espinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pentru a pronunța hotărârea judecătorească, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. 1457/113/17.04.2009 reclamanții, și, reprezentați de, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata actualizată a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.02.2007 până la zi și în viitor, în raport de perioada lucrată de fiecare reclamant.
În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că își desfășoară activitatea ca personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Însurăței, cu precizarea că - a încetat activitatea la data de 26.02.2009 prin demisie.
În această calitate consideră că sunt îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, deoarece deși acest text de lege a fost abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, abrogarea s-a făcut printr-o normă legală ordinară care, potrivit Legii nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, nu poate modifica dispozițiile unui act normativ superior, respectiv legea.
Ca argument au invocat și faptul că prin decizia nr. 21/10.03.2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii stabilind că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În dovedirea celor susținute au precizat că prin sentința civilă nr. 262/11.04.2008, definitivă si executorie, pronunțată de Tribunalul Brăila, au obținut dreptul pretins până la data de 01.02.2007 și au depus practică judiciară în același sens.
Pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Curtea de Apel Galați au formulat întâmpinare, dar la deliberare instanța nu a putut ține seama de apărările invocate de aceștia, întrucât întâmpinările au fost depuse la dosar după pronunțarea sentinței.
Instanța a pus însă în discuție din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, excepție care a fost invocată și de acest pârât prin întâmpinare.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a constatat în fapt următoarele:
Așa cum reiese din relațiile comunicate de Tribunalul Brăila, reclamantele, și au calitatea de grefieri în cadrul Judecătoriei Însurăței și otrivit p. dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 fac parte din personalul auxiliar de specialitate al instanței.
Din același personal mai fac parte și reclamantele și care au funcția de grefier-arhivar în cadrul aceleiași judecătorii, cu precizarea că reclamantei - i-a încetat această calitate la data de 26.02.2009 prin demisie.
La rândul lor, reclamanții, și sunt angajați la Judecătoria Însurăței în funcția de aprod, respectiv agent procedural și șofer, făcând parte din personalul conex personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, conform art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004.
În această calitate au pretins plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Întrucât acest spor reprezintă drepturi salariale ce se acordă de către angajator, iar între reclamanți și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi directe de muncă, instanța a constatat că acțiunea îndreptată împotriva acestui pârât este formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, motiv pentru care a respins acțiunea în ceea ce îl privește.
Referitor la fondul cauzei s-a reținut că prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești s-a prevăzut că,pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși acest spor era un drept câștigat, fiind de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul de lege a fost abrogat prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 aprobată prin Legea nr. 334/2001 și nu a mai fost prevăzut de Legea nr. 567/2004 și nici de nr.OG 8/2007, care reglementează în prezent drepturile de natură salarială ale personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea.
Aceste dispoziții, făcând parte dintr-o lege organică, au rămas în continuare aplicabile, deoarece nu puteau fi abrogate prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, câtă vreme pe calea unei ordonanțe simple a guvernului - act normativ de inferior unei legi - nu poate fi infirmată o prevedere reglementată într-o lege organică adoptată de Parlamentul României.
Ca urmare, abrogarea legii menționate nu poate să își producă efectele întrucât contravine normelor constituționale și Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
dispozițiilor de abrogare menționate este determinată și de prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece o atare măsură adoptată prin ordonanță nu este proporțională cu situația care a determinat reglementarea dreptului solicitat, ea aducând atingere însăși existenței acelui drept, fără ca aceasta să fie justificată de o cauză de utilitate publică.
Menținerea dreptului la sporul pretins este impusă de condițiile concrete în care personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea,condiții caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
În același sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 21/10.03.2008 a Secțiilor Unite dată într-un recurs în interesul legii, a constatat că și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar.
Instanța supremă a decis că norma de nivel inferior, în speță art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 23/1 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, contravine art. 81 din Legea nr. 92/1992, modificată și completată, lege organică. A mai statuat de asemenea că instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și aplicabilității în continuare a normei abrogate, în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție.
Având în vedere că, potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată prin deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe, tribunalul constată că reclamanții ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate avut în vedere prin decizia menționată sunt îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ținând seama de cele expuse și de faptul că prin sentința civilă nr. 262/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila au fost obligați la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar pentru începând cu data de 03.10.2004 până la 01.02.2007, s-a constatat că cererea dedusă judecății de către reclamantele, și - este fondată, ele având dreptul la plata sporului pretins și pe perioada ulterioară, începând cu data de data de 01.02.2007, până la data pronunțării și în viitor, în raport de perioada lucrată.
În consecință, instanța a admis cererea și a obligat pe pârâți să plătească reclamantei - drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.02.2007 până la data de 26.02.2009, iar pentru reclamantele, și să plătească același spor începând cu data de 01.02.2007 până la data pronunțării și în viitor.
Fiind vorba despre drepturi salariale, în temeiul art. 161 alin. 4 Codul muncii instanța a dispus actualizarea acestora cu indicele de inflație la data plății, în vederea acoperirii prejudiciului cauzat de devalorizarea generată de creșterea inflației.
În ce îi privește pe reclamanții, și, față de calitatea acestora de personal conex, instanța a constatat că acțiunea este nefondată și a respins-o, deoarece nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate avut în vedere prin decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și deci nu le sunt aplicabile dispozițiile privind sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Aceeași opinie a fost exprimată și de asistenții judiciari care, conform art. 55 din Legea nr. 304/2004, au făcut parte din completul de judecată cu vot consultativ.
Împotriva sentinței civile au declarat recurs reclamanții, și precum și pârâții Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului reclamanții, și au criticat hotărârea primei instanțe, invocând următoarele:
parte din categoria personalului conex conform art. 3 al. 3 din Legea nr. 567/2004, funcțiile de agent procedural și aprod fiind prevăzute ca aparținând personalului auxiliar de specialitate conform Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Au invocat Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată în materia recursului în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție precum și sentința civilă nr. 262/11.04.2008 a Tribunalului Brăila prin care s-a admis acțiunea, fiind obligați pârâții să plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 03.10.2004 până la 01.02.2007.
A mai menționat faptul că nu le-a fost schimbată încadrarea pe funcții, iar în ceea ce privește funcția de șofer acesta face parte din categoria personalului conex și ca urmare, beneficiază de drepturile cuvenite personalului auxiliar de specialitate, potrivit art. 1 pct. 3 și art. 7 din Legea nr. 17/2006 de modificare a Legii nr. 567/2004 și nr.OG 8/2007.
Au solicitat admiterea recursului, obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 1 februarie 2007 până la data pronunțării și în viitor drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, cu efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă.
Au depus la dosarul cauzei practică judiciară, adresa nr. 94956/01.04.2009 a Ministerului Justiției și Libertăților.
Pârâta Curtea de Apel Galația criticat hotărârea primei instanțe ca fiind dată cu încălcarea legii, pentru următoarele motive:
În ședința din 27.05.2009 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat existența unui conflict de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, a fost abrogat prin dispozițiile nr.OG 83/2000 și ale art. 30 din nr.OG 8/2007 din luna februarie 2007.
A lăsat la aprecierea instanței de recurs legalitatea și temeinicia hotărârii judecătorești atacate.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat hotărârea primei instanțe ca fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii invocând abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 care prevedea sporul de 50% din salariul de bază brut lunar pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru personalul auxiliar de specialitate prevăzut de art. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
De asemenea, din luna februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, prin dispozițiile art. 30 din nr.OG 8/2007 fiind prevăzută abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
În consecință, sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007 pentru personalul auxiliar de specialitate, în condițiile în care dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar au fost abrogate în întregime.
În ceea ce privește acordarea drepturilor salariale pentru viitor, a considerat dreptul reclamanților ca fiind unul incert fiecare prestație lunară trebuind verificată periodic, funcție dacă raporturile de serviciu vor continua și în viitor sau dacă sistemul de salarizare va fi identic cu cel actual.
A invocat drept temei al recursului dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 Cod procedură civilă, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanți ca nefondat, față de apartenența acestora la categoria personalului conex, prin admiterea cererii de recurs s-ar legifera un drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să-l abroge expres.
A invocat în acest sens Decizia Curții Constituționale privind conflictul juridic constituțional dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de altă parte și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
Examinând recursurile astfel declarate potrivit motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 3041Cod procedură civilă, curtea reține următoarele:
În ceea ce privește pe recurenții-reclamanți, și, aceștia fac parte din categoria personalului conex personalului auxiliar de specialitate potrivit art. 3 alin. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, îndeplinind funcțiile de agent procedural, aprod și respectiv șofer în cadrul Judecătoriei Însurăței.
În rezolvarea problemei de drept vizând acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar către personalul conex personalului auxiliar din cadrul instanței judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu majoritate de opinii curtea apreciază că trebuie să se raporteze la modul de formulare a dispozitivului Deciziei nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în materia recursului în interesul legii.
Prin acest dispozitiv s-a constatat că inclusiv personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar șidupă intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001. Deci, interpretarea dată este în sensul că subzistă efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996 și în continuare.
În consecință, instanța trebuie să aibă în vedere, atunci când stabilește ce categorii de personal au dreptul la sporul de stres de 50%, la prevederile Legii nr. 50/1996, în referire la salariații care beneficiau de sporul respectiv.
Astfel, în Anexa nr. 2 la Legea nr. 50/1996, la punctele 24 și 25 din cadrul capitolului A (Coeficienți de multiplicare pentrupersonalul de specialitate auxiliar), sunt inserați inclusiv aprozii și agenții procedurali care beneficiau de dispozițiile art. 47 din lege.
Și din considerentele deciziei pronunțată cu ocazia soluționării recursului în interesul legii, rezultă că efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuarepersoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege (), în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Concluzia logică este în sensul că Decizia nr. 21/2008 se aplică și acestor categorii de personal, care beneficiaseră de sporul de 50% ca aparținând categoriei personalului auxiliar de specialitate, întrucât în acest sens se poate interpreta dispozitivul deciziei amintite (sintagma "personal auxiliar de specialitate" se raportează la Legea nr. 50/1996 și nu la alte acte normative ulterioare).
A interpreta astfel înseamnă a nega în prezent un drept care, la un moment dat a fost recunoscut chiar de către legiuitor, încălcându-se astfel, prevederile articolului 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, și acțiunea promovată de reclamantele, și apare ca fiind fondată, în sensul obligării pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, corespunzător perioadei - lucrate, pe perioada 01.02.2007 și în continuare, până la modificarea cadrului legal.
În ceea ce-l privește pe recurentul-pârât, funcția de șofer exercitată de către acesta nu a fost prevăzută în ipoteza la care se referea textul de lege, respectiv dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și Anexa nr. 2 la lege, nefiind beneficiarul vreodată al sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică instituit doar pentru magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
De asemenea, nu i se aplică Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, dată în materia recursului în interesul legii, întrucât face trimitere la dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și categoriile de personal pentru care fost stabilit sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, funcția de șofer fiind distinctă de aceste categorii (magistrați și personal auxiliar de specialitate).
În ceea ce privește recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Galați și Ministerul Justiției și Libertăților, criticile privind încălcarea sau aplicarea greșită a legii nu pot fi reținute, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul interpretării și aplicării prevederilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție dată materia recursului în interesul legii, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Prin considerentele deciziei se reține faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și producîn continuareefecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 23 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
De altfel, așa cum rezultă chiar din motivarea prezentului recurs în interesul legii, în prezent, în baza unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, unui număr însemnat de persoane - magistrați și personal auxiliar de specialitate - le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Or, în ipoteza adoptării unei soluții contrare, în sensul prezentului recurs în interesul legii, care, potrivit dispozițiilor art. 329 din Codul d e procedură civilă, ar produce efecte numai pentru viitor, s-ar ajunge la crearea unei situații de discriminare în cadrul acelorași categorii socioprofesionale, respectiv ale persoanelor care se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, în condițiile în care sporul în discuție a fost acordat de legiuitor, la momentul respectiv, în considerarea specificului profesiei, cu atât mai mult cu cât nu au intervenit modificări pozitive în ceea ce privește condițiile și specificul activității desfășurate.
Cât privește noțiunea de "discriminare", avem în vedere practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut în mod constant că există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Decizia din 26 septembrie 2002, "Duchez contra Franței", Decizia din 6 decembrie 2007, "Beian contra României", 59).
Or, este evident că interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socioprofesionale, cu atât mai mult cu cât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile, ar fi de natură să reprezinte o discriminare în sensul dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție, republicată, ale Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția europeană a drepturilor omului".
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea (cauza Beian contra României, 2007).
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării și aplicării unitare a legii, curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară Deciziei nr. 24/12.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești iar, potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995), în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997 a Curții Constituționale s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că:,principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art.123 alin.(2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință".
De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că o asemenea soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un proces echitabil, conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (cauza Brincart contra Italiei, 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să exclusă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Apărările formulate în cauză de către recurentele-pârâte nu pot fi primite avându-se în vedere caracterul obligatoriu al dezlegării dată problemei de drept pentru instanțele judecătorești și dispozițiile imperative ale art. 29 al. 3 Cod procedură civilă.
Chiar prin decizia invocată de recurente cu nr. 838/27.05.2009, Curtea Constituțională arată clar că,- apare evident faptul că decizia pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art. 329 Cod procedură civilă - nefiind competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice".
Mai arată Curtea Constituțională că,- efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor de către autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională".
În consecință, motivele de recurs sunt nefondate văzând chiar decizia Curții Constituționale invocată de recurente.
În consecință, pentru toate considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, cu opinie majoritară curtea apreciază în sensul admiterii recursului declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 446/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Modificării în parte a sentinței civile nr. 446/21.05.2009 a Tribunalului Brăila și în rejudecare, admiterii acțiunii formulată de reclamantele și și obligării pârâților la plata drepturilor bănești către acestea reprezentând spor de risc și suprasolicitare în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.02.2007 până la modificarea cadrului legal, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, raportat la perioada lucrată.
Menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Respingerii ca nefondate a recursurilor declarate de reclamantul și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL GALAȚI.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
CU MAJORITTATE DE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantele și împotriva sentinței civile nr. 446/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
Modifică în parte sentința civilă nr.446/21.05.2009 a Tribunalului Brăila și în rejudecare:
Admite acțiunea formulată de reclamantele și și obligă pe pârâți la plata drepturilor bănești către acestea reprezentând spor de risc și suprasolicitare în procent de 50% din salariul de bază brut lunar începând cu data de 1.02.2007 până la modificarea cadrului legal, drepturi actualizate cu indicele de inflație la data plății, raportat la perioada lucrată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul și pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL GALAȚI împotriva sentinței civile nr. 446/21.05.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14 Octombrie 2009.
Pt. Judecător, JUDECĂTOR 1: Alina Savin
,
aflat în, cf. art. 252.pr.civ.
PREȘEDINTE: Alina Savin
Grefier,
CU OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
În sensul respingerii recursurilor declarate ca nefondate.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Apreciez că în cauză se impune respingerea și a recursurilor declarate de reclamantele și având în vedere ca aceste reclamante fac parte din categoria personalului conex și nu fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate la care se referă decizia dată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 21/10.03.2008 și, deci, nu le sunt aplicabile disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Înalta Curte de Casație și Justiție explică, în cuprinsul hotărârii, și cum anume este lămurită problema de drept cu care a fost dezlegată, respectiv sunt îndreptățiți să primească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% magistrații și personalul auxiliar de specialitate având în vedere că art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu a fost abrogat legal, ci cu depășirea competențelor date de legiuitor. Ca urmare acest art. 47 supraviețuit abrogării nr.OG 83/2000 și a continuat să existe în toată aceasta perioadă 2000-2008, și continuă să existe. Prin urmare, dacă aplicăm teza stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție rezultă că sporul de 50% a fost datorat acestor categorii de personal în această perioadă. Dispozitivul deciziei nr. 21/2008 este explicat și sunt indicate exact criteriile de determinare a acordării acestui spor în cuprinsul considerentelor hotărârii. Prin urmare, nu se poate extinde acordarea acestui spor și la categoria personalului conex așa cum sunt reclamanții din prezenta cauză. Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea nr. 567/2004(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.
Funcțiile de agent procedural, aprod și șofer sunt conexe funcției de personal auxiliar de specialitate, dar nu se includ în aceasta, ca urmare sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu i se cuvine și personalului conex.
Faptul că în anul 1996 funcțiile de agent procedural și aprod erau incluse în personalul auxiliar de specialitate,este irelevant. Obiectul acțiunii este plata acestui spor pentru perioada ulterioară datei de 01.02.2007, dată la care, prin voința legiuitorului, își pierduseră calitatea de personal auxiliar de specialitate, fiind incluși în categoria personalului conex.
De asemenea, după decizia nr. 838/27.05.2009 pronunțată de Curtea Constituțională nu mai pot fi acordate drepturi ca urmare a constatării unui regim discriminatoriu în materie de salarizare, de altfel, nu mai pot nici a fi analizate de către instanța de judecată discriminări izvorâte din lege.
În considerentele deciziei Curtea Constituțională a arătat că atribuțiile instanței de judecată sunt identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecătorului învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Activitatea sa este de interpretare a legii, iar judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autorității competente în acest domeniu.
În prezenta cauză nu se invocă aplicarea unui drept și prin urmare nu se poate analiza situația discriminatorie reclamată în cauză. De asemenea, nu are aplicabilitate decizia nr. 21/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu |
opinie majoritară: - -/11.11.2009
opinie separată: - -/12.11.2009
: 7 ex.//29.01.2010
Fond:/
Asistenți judiciari: /
Comunicat 5 ex.//01.02.2010
1 ex. comunicat reprezentanților recurenților-reclamanți:
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
