Pretentii civile. Speta. Decizia 955/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 955/R-CM
Ședința publică din 18 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Paula Andrada Coțovanu
JUDECĂTOR 2: Ion Rebeca
JUDECĂTOR 3: Georgiana
Grefier:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI A, cu sediul în P,-, județul A și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.30/F-CM din 23 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL, în numele membrilor săi de sindicat, VÂRSTEA, cu sediul la Tribunalul Argeș, în P,--5, județul A și pârâții TRIBUNALUL ARGEȘ, cu sediul în P,--5, județul A și CURTEA DE APEL PITEȘTI, cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit recurenții-pârâți, intimatul-reclamant Sindicatul A, în numele membrilor săi de sindicat, Vârstea, și intimații-pârâți Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea recursului în lipsă, în baza dispozițiilor art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra lui.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul Sindicatul A, în numele și pentru membrii de sindicat, Vârstea, și, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Argeș, Curtea de APEL PITEȘTI, Ministerul Justiției și Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, să îi oblige pe pârâți în solidar la plata actualizată a sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu luna februarie 2007 și în continuare, să oblige pe aceiași pârâți la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților și să oblige pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății acestor drepturi bănești.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sporul prevăzut pentru risc și solicitare neuropsihică prin art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat cu încălcarea dispozițiilor art.41 alin.2 și art.53 din Constituția României și a art.1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Pe de altă parte, prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul aceleiași instanțe, aceiași membri de sindicat, în nume propriu, au formulat o acțiune identică împotriva acelorași pârți, având același obiect.
În susținerea acestei acțiunii reclamanții au invocat în plus decizia pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că dispozițiile art.47 se aplică și după apariția nr.OG83/2000, ceea ce înseamnă că acest spor poate fi acordat și pentru viitor.
Prin întâmpinarea formulată (filele 8-9), pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția inadmisibilității acțiunii.
În motivarea acestor excepții, pârâtul a arătat că rolul său este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, iar guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și de repartizarea sumelor de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite.
Ministerul Justiției, care este ordonator principal de credite, are atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate face plata drepturilor salariale ale reclamanților, întrucât în Legea bugetului de stat nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare plății acestora.
Pe de altă parte, obligarea acestui pârât la majorarea creditelor bugetare aprobate Ministerului Justiției este inadmisibilă, deoarece acest lucru nu se poate face decât în baza unei legi, fiind așadar o problemă de legiferare.
Prin întâmpinarea formulată (filele 36-37), pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii, arătând că art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin nr.OG83/2000, iar această abrogare reprezintă o problemă de legiferare.
A mai susținut pârâtul că s-a statuat de către Curtea Constituțională că legiutorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Prin încheierile din 25.06.2008 și respectiv din 11.07.2008, în temeiul art.1 alin.1 coroborat cu art.2 alin.2 din nr.OUG75/2008, Tribunalul Argeșa scos cauzele de pe rol și le-a înaintat spre competentă soluționare Curții de APEL PITEȘTI, instanță în fața căreia cauzele au fost reunite la termenul de judecată din data de 23.09.2008.
Prin sentința nr.30/F-CM/23 septembrie 2008, Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie, a admis acțiunea formulată de reclamant în numele și pentru membrii de sindicat și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 1.02.2007 și până în prezent, precum și pentru viitor, sume actualizate la data plății efective.
Au fost obligați pârâta Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea analizând cu prioritate excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității, invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare, a reținut următoarele:
Este un lucru evident și necontestat că reclamanții nu sunt salariați ai acestui minister, atribuții privind angajarea și salarizarea având ceilalți pârâți, așa cum corect susține pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor. Totuși, Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat .
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți și intervenient.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea a reținut că reclamanții au calitatea de persoanl auxiliar de specialitate la Judecătoria Curtea d Argeș. Sporul de 50% solicitat prin prezenta acțiune a fost reglementat de art.47 din Legea nr.50/1996, text în conformitate cu care "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin Decizia nr.XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr.5/2008 a fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare psihică și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, în conformitate cu dispozițiile art.329 alin.3 Cod procedură civilă.
Prin decizia nr.XXI/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că prin art.I pct.42 din nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 a fost abrogat expres art.47 din Legea nr.50/1996, însă abrogarea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă.
Astfel, pe de o parte, potrivit art.107 alin.3 din Constituția în vigoare la acea dată, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în condițiile prevăzute de aceasta. În baza acestei dispoziții constituționale, prin art.1 lit.Q pct.1 din Legea nr.125/13.07.2000 (publicată în nr.331/17.07.2000) Guvernul a fost abilitat ca până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2000, să emită ordonanțe în diverse domenii, inclusiv cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Cu toate acestea, prin nr.OG83/2000 s-a procedat nu numai la completarea și modificarea Legii nr.50/1996, ci și la abrogarea unor dispoziții ale acestui act normativ. În acest fel au fost încălcate prevederile art.56-62 ale Legii nr.24/2000 (modificată și completată prin Legea nr.189/2004) privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispoziții care reglementează modificarea, completarea și abrogarea ca pe evenimente legislative distincte.
Rezultă așadar că, în absența unei abilitări privind emiterea unei ordonanțe cu privire la abrogarea vreunei dispoziții din Legea nr.50/1996, Guvernul nu putea să procedeze la abrogarea vreunei prevederi legale din acest act normativ. Abilitarea de a abroga anumite texte de lege trebuie prevăzută expres în cuprinsul legii de abilitare.
S-a mai reținut în decizia pronunțată în recurs în interesul legii că norma de nivel inferior, în speță art.I pct.42 din nr.OG83/2000, lege ordinară, prin care a fost abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000 prin care a fost abrogat art. 231din Legea nr.56/1996, modificată și completată, contravine art.81 din Legea nr.92/1992, modificată și completată, lege organică.
unei legi sau ordonanțe poate fi invocată numai pe calea excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești, însă Curtea Constituțională are în competență numai controlul de constituționalitate al dispozițiilor din legile și ordonanțele în vigoare, iar verificarea constituționalității și soluționarea excepției de neconstituționalitate având ca obiect norme abrogate în prezent revin, prin interpretarea per a contrario a art.147 alin.1, cu referire la art.126 alin.1 din Constituție, instanțelor judecătorești.
Ca atare Înalta Curtea concluzionat că art.I pct.42 și art.IX alin.2 paragraful 1 din nr.OG83/2000, adoptate cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art.147 alin.1 din Constituția României, și își încetează efectele.
În ceea ce privește cererea reclamanților privind acordarea sporului de 50% și pentru viitor, Curtea a apreciat-o ca fiind întemeiată.
În primul rând abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor constituționale și de tehnică legislativă, ceea ce înseamnă că acest articol este și în prezent în vigoare.
Acest aspect rezultă de altfel și din dispozitivul deciziei nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Secții Unite, în recurs în interesul legii. Astfel, în decizia sa Înalta Curtea stabilit că acest spor se cuvine și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.324/2001, fără a stabili și o eventuală dată de la care acest spor nu s-ar mai cuveni.
Pe de altă parte, salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
Rezultă deci că reclamanții sunt îndreptăți să solicite acest spor și pe perioada februarie 2007 și până la pronunțarea prezentei hotărâri, precum și pentru viitor, situație față de care a fost admisă acțiunea și obligați pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI să plătească reclamanților drepturile reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% începând cu data de 1.02.2007 și până în prezent, precum și pe viitor.
Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 Codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamanților prin neplata acestor sporuri, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției a fost criticată sentința instanței de fond ca nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se arată, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, că perioada pentru care a fost obligată recurenta la plata acestor drepturi salariale a fost calculată în urma interpretării eronate a legii.
Astfel, este greșită acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică personalului auxiliar de specialitate după data de 1.02.2007, când prin intrarea în vigoare a Ordonanței nr.8/2007 a fost abrogată Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești.
Față de acest motiv se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței instanței de fond în sensul respingerii acțiunii privind obligarea recurentei la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică după data de 1 februarie 2009.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința instanței de fond ca fiind nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, instanța de fond nu a avut în vedere și nu a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții.
Nu s-a avut în vedere că Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite ca și Ministerul Justiției, iar creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite.
Atribuții privind angajarea și salarizarea reclamanților au celelalte instituții pârâte cu care aceștia au raporturi de muncă.
În realitate, Guvernul răspunde de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor principali de credite sume de la bugetul de stat.
Față de Ministerul Economiei și Finanțelor, care nu are calitatea de angajator al reclamanților, nu există un raport de drept material care să poată fi valorificat prin prezenta acțiune în justiție.
Analizând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și având în vedere actele și lucrările dosarului de fond, Curtea constată că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate.
Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției vizează aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Astfel, reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Curtea d Argeș.
Potrivit art.3 alin.1 al Legii nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT salarizați.
Pentru activitatea desfășurată, potrivit art.60 din același act normativ, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Salarizarea personalului auxiliar de specialitate, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul instanțelor judecătorești, parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul Ministerului Justiției, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri se stabilește prin lege specială.
Referitor la susținerea pârâtului-recurent că reclamantului-personal auxiliar de specialitate nu trebuia să i se acorde sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, Curtea reține că prin decizia nr.21 din 10 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr.5/2008, pronunțată după intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007, fost admis recursul în interesul legii și s-a constatat că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoarea a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001.
Or deciziile pronunțate în recurs în interesul legii, prin care instanța supremă este chemată să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești, dezlegând în drept, sunt obligatorii pentru instanțele de judecată, conform art.329 alin.3 Cod procedură civilă, pentru viitor, nemaiputând fi interpretată legea în mod contrar.
În ceea ce privește recursul Ministerului Finanțelor Publice, critica potrivit cu care acest pârât nu ar avea calitate procesuală pasivă în cauză, este nefondată.
rin sentința civilă atacată s-a admis acțiunea formulată de reclamanți, fiind obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce celorlalți pârâți fondurile necesare plății drepturilor salariale solicitate de aceștia prin acțiune, reținându-se astfel calitatea procesuală în cauză a acestui pârât.
În conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice elaborează proiectul bugetului de stat, al Legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat precum și proiectul rectificării bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare astfel că, față de cererea având ca obiect alocarea și virarea fondurilor necesare ce urmează a fi plătite reclamanților, în mod corect curtea a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.
Soluția se impune chiar dacă în cauză este vorba de solicitarea reclamanților de a fi obligat angajatorul să-i plătească sume de bani în directă legătură cu executarea contractului individual de muncă încheiat cu părțile în litigiu și mai ales cu referire la unul din elementele esențiale ale acestui contract, salariul/indemnizație datorată de angajator, premisa acțiunii reclamanților fiind încălcarea de către angajator a unui principiu fundamental al dreptului muncii care conferă tuturor salariaților ce prestează o muncă, dreptul la plată egală pentru muncă egală.
În acest context, Ministerul Finanțelor Publice, având calitatea de ordonator principal de credite, are obligația de a dispune toate măsurile ce se impun, inclusiv virarea de credite bugetare pentru asigurarea în bugetele proprii sau ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Așa fiind, cererea de chemare în judecată a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost în mod corect admisă.
Față de această situație, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă se vor respinge, ca nefondate, recursurile pârâților Ministerul Justiției și Libertăților și al Ministerului Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr.30/F-CM/23 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, pe care o va menține ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI A și MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, împotriva sentinței civile nr.30/F-CM/23 septembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL, în numele membrilor săi de sindicat, Vârstea, și pârâții TRIBUNALUL ARGEȘ și CURTEA DE APEL PITEȘTI.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./27.05.2009
GM/2 ex.
Jud.fond:
Președinte:Paula Andrada CoțovanuJudecători:Paula Andrada Coțovanu, Ion Rebeca, Georgiana
