Pretentii civile. Speta. Decizia 996/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 996
Ședința publică din data de 10 iunie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Vera Andrea Popescu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanții: G, cu domiciliul ales în B, la Judecătoria Buzău, cu sediul în B,-, jud. B, G, G, I, -, -, G, toți prin reprezentant legal G, cu domiciliul ales în B, la Judecătoria Buzău, cu sediul în B,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr.1049 din 31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți:Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud.P, Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, jud.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit recurenții-reclamanți: G, G, G, I, -, -, G, intimații-pârâți Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Buzău.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este declarat în termen și motivat, iar pentru termenul de astăzi, prin intermediul serviciului registratură s-a depus întâmpinare formulată de intimatul-pârât Ministerul Justiției.
Curtea, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanții magistrați din cadrul Tribunalului, Judecătoriilor B, Rm. S, P și P, menționați în tabelele anexe, reprezentați de judecător G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Buzău, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata sporului de vechime în muncă pe perioada 01.01.2001- 01.10.2003 și efectuarea plății după aplicarea indexărilor intervenite și a indicelui de inflație ca urmare a devalorizării monedei naționale până la data plății efective.
In motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că sporul de vechime a fost acordat prin Legea nr. 50/1996 iar prin OG nr. 83/2000 acest spor nu a mai fost prevăzut dar nici nu a fost abrogat art. 33 din lege care prevedea sporul de vechime atât pentru magistrați cât și pentru personalul auxiliar mai mult în baza aceluiași text de lege personalul auxiliar de specialitate continua să primească sporul de vechime în muncă.
S- mai arătat în motivarea acțiunii de către reclamanți, că în perioada 01.01.2001- 01.10.2003 care face obiectul acțiunii, dreptul la acțiune nu s-a prescris deoarece prin dispozițiile Legii nr.45/2007 s-a aprobat OUG nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor și procurorilor care recunosc acest spor din 11.03.2007, cât și dispozițiile deciziei nr.XXXVI a ICCJ pronunțată în recursul în interesul legii care stabilit că disp. art.33 din Legea nr. 50/1996 art. 32 din OG 83/2000, art.50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 din OUG nr. 2000 se interpretează în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați precum și celelalte persoane care au îndeplinit funcții de judecători, beneficiau și de sporul de vechime în muncă.
Totodată, reclamanții au susținut că, întrucât dreptul la acțiune nu s-a prescris, fiind incidente disp. art.16 din 167/1958 potrivit cărora cursul prescripției se întrerupere prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcuta de cel în folosul căruia curge prescripția, se impune admiterea acțiunii.
Pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea acțiunii ca lipsită de interes, susținând că prin art.7 din OUG nr. 27/2006 s-a prevăzut ca pentru condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, judecătorilor și procurorilor și personalului asimilat acestora li se acordă un spor de 15 % din indemnizația de încadrare brută lunară proporționala cu timpul efectiv lucrat în aceste condiții și nu există nicio discriminare, iar prin OG nr. 137/2000 se prevede că discriminarea presupune orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de categorie socială precum și orice alt criterii care
au ca scop restrângerea, înlăturarea, recunoașterea folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că în raport de data introducerii acțiunii -09.11.2007, precum și în considerarea art. 12 din Decretului 167/1958 dreptul material la acțiune al reclamanților este prescris, pretențiile putând fi examinate numai pentru perioada de 3 ani, durata termenului de prescripție anterioară momentului introducerii acțiunii.
Prin încheierea din 14.01.2008 Tribunalul Buzăua dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea dosarului la Curtea de APEL PLOIEȘTI în vederea soluționării cererii de abținere formulată de judecătorii tribunalului conform art. 26 rap. la art. 30 din Codul d e procedură civilă.
Curtea de APEL PLOIEȘTIa dispus prin încheierea din camera de consiliu din 30.01.2008 trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului nr- al Tribunalului Buzău spre competentă soluționare Tribunalului Prahova, admițând cererea de abținere și a reținut că sunt incidente disp. art.27 pct.1 Cod pr. civilă.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la nr-.
Prin sentința civilă nr.1049 din 31 martie 2008 Tribunalul Prahovaa admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției prin întâmpinare și în consecință a respins acțiunea formulata de reclamanții, G, G, I, -, -, -, Reclamant, - -, -, -, G, în contradictori cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea De APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Buzău, ca fiind prescrisă extinctiv.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform art. 1 din Decretul nr.167/1958 privind prescripția extinctivă dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, prin art.7 din același act normativ stabilindu-se că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită.
Dispozițiile art. 3 din Decretul nr.167/1958 prevăd că termenul de prescripție este de 3 ani dacă nu există alte dispoziții derogatorii, iar prin art.283 alin. 1 lit.c din Legea nr.53/2003 se prevede că cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi introduse în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în cazurile în care obiectul conflictului individual de muncă îl reprezintă plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
A mai reținut instanța de find că, potrivit rezoluției de primire, cererea formulată de reclamanți a fost introdusă la data de 09.11.2007, cu depășirea termenului imperativ de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prev. de art. 283 alin. din Codul muncii și art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
A apreciat instanța de fond că, susținerea reclamanților în sensul că s-a întrerupt cursul prescripției extinctive, nu poate fi reținută deoarece prin decizia nr.XXXV/ 2007 nu s-a stabilit un termen de la care începe să curgă prescripția, iar aceasta nu echivalează cu o recunoaștere a pretențiilor reclamanților.
Ca urmare, în baza art. 137 Cod. pr. civilă, tribunalul a admis excepția prescripției la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și respins acțiunea ca prescrisă extinctiv.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții,apreciind-o ca netemeinică și nelegală și solicitând admiterea căii de atac,casarea ei și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru soluționarea pe fond a cauzei.
În motivarea cererii de recurs aceștia au arătat că prima instanță,respingând acțiunea formulată ca fiind prescrisă extinctiv,nu a analizat din oficiu incidența în cauză a disp. art. 19 din Decretul nr. 167/1958 conform cărora se poate dispune chiar din oficiu judecarea acțiunii,prin repunerea în termenul de prescripție extinctivă,în cazul în care se constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de prescripție a fost depășit.
Astfel, în condițiile în care cauzele de repunere în termenul de prescripție nu sunt limitativ enumerate, fiind stabilite generic prin expresiacauze temeinic justificate, e prerogativa instanței de judecată să aprecieze în concret împrejurările ce pot fi calificate astfel.
Au susținut că, în speță, dreptul la acțiune pentru acordarea sporului de vechime după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, care nu mai prevedea, dar nici nu a abrogat disp. art.33 din Legea nr. 50/1996 ce-l reglementa, s-a născut la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei nr. XXXVI/07.05.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, respectiv la data de 23.10.2007 întrucât decizia invocată, cu caracter obligatoriu, statua că disp. art.33 din Legea nr.50/1996, art.32 din OG nr.83/2000, art.50 din OUG nr.177/2002 și art.6 din OUG nr.160/2000 trebuie interpretate în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul asimilat acestora beneficiau de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege din momentul acordării lui prinart.33 din Legea nr.50/1996, chiar și după intrarea în vigoare a OG nr.83/2000 și până la momentul recunoașterii acestuia prin OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.45/2007.
Totodată, au învederat că inexistența deciziei invocate până la data de 23.10.2007 constituie un motiv temeinic justificat pentru care nu au putut introduce acțiunea pentru sporul de vechime aferent perioadei 01.01.2001 -01.10.2003 în interiorul termenului de prescripție reglementat de lege.
Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
A susținut intimatul-pârât că prima instanță a reținut în mod corect că dreptul la acțiune al reclamanților pentru prestațiile aferente perioadei menționate de aceștia prin acțiune s-a prescris dat fiind că, fiind vorba de drepturi salariale constând în prestații periodice, în cauză sunt incidente disp. art. 3 alin.1,8 și 12 din Decretul nr.167/1958 și art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii,termenul de prescripție al dreptului la acțiune de 3 ani ce a început a curge de la data la care s-a datorat și nu s-a achitat sporul lunar solicitat fiind împlinit la data introducerii acțiunii. În plus, nu se poate considera că prin pronunțarea deciziei nr.XXXVI /2007 a Înaltei Curți de Csație și Justiție în Secții Unite a operat o întrerupere a termenului de prescripție,această împrejurare neputând fi interpretată ca o recunoaștere a pretențiilor reclamanților,nici un argument pentru admiterea recursului reclamanților câtă vreme prin aceasta nu s-a stabilit un termen de la care începe să curgă prescripția.
Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului,de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform art. 3041proc. civ. constată că recursul e nefondat din considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prima instanță a reținut în mod corect că, raportat la obiectul acțiunii-plata sporului de vechime în muncă pentru perioada 01.1.201-1.10.2003, dispozițiile legale aplicabile în materie de prescripție extinctivă sunt prevederile art.3 alin.1,8 și 12 din Legea nr.167/1958, precum și ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii,dispoziții cu caracter imperativ și a căror respectare instanța are obligația de aov erifica și invoca din oficiu.Astfel,având în vedere că prestațiile pretinse sub forma sporului de vechime datorat lunar reclamanților sunt succesive,prescripția dreptului la acțiune de 3 ani(conform art. 3 alin.1 din Legea nr.167/1958 și art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii ) începând a curge pentru fiecare prestație datorată de la data faptei ilicite a neplății acesteia(potrivit art.8 din Decretul nr.167/1958),în mod just prima instanță a constatat că termenul de prescripție a dreptului la acțiune pentru sporul de vechime aferent perioadei 01.01.2001-01.10.2003 era împlinit la data introducerii acțiunii - 09.11.2007.
De asemenea, față de împrejurarea că Decretul nr.167/1958 reglementează în mod limitativ cauzele de întrerupere a prescripției extinctive, în mod corect instanța de fond a constatat că pronunțarea deciziei nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în recurs în interesul legii, nu poate fi apreciată ca o recunoaștere a pretențiilor reclamanților pentru a se reține că a intervenit o cauză de întrerupere a prescripției extinctive conform art.16 lit.a din Decretul nr. 167/1958.
Totodată, raportat la faptul că incidența disp. art. 19 din actul normativ ce constituie sediul materiei în privința prescripției extinctive și care reglementează instituția repunerii în termenul de prescripție prevede untermen imperativ de o lunăîn care să se formuleze cererea de repunere în termenul de prescripție extinctivă sausă se invoce din oficiurepunerea în termen,dar și să se constate în interiorul aceluiași termen (de o lună ) îndeplinirea condițiilor pentru a se dispune în acest sens, raportat la împrejurarea că reclamanții nu au formulat o asemenea cerere și că primul termen de judecată a fost stabilit la mai mult de o lună de la data la care aceștia pretind că a intervenit motivul justificat pentru repunerea în termen-publicarea în Monitorul Oficial a deciziei ICCJ -în mod corect nu s-a făcut aplicarea din oficiu în cauză a disp.art.19 din Decretul nr.167/1958, evident, după verificarea îndeplinirii celeilalte condiții referitoare la aprecierea existenței deciziei invocate ca fiind un motiv justificat,independent de culpa reclamanților,dar care nu poate fi constitui o cauză de forță majoră, ce a avut drept consecință nerespectarea termenului.
Din acest considerent și cu atât mai mult cu cât eroarea de drept nu poate fi reținută ca un motiv de repunere în termenul de prescripție a dreptului la acțiune iar prin decizia invocată nu s-a prevăzut vreun termen pentru exercitarea acestuia,sentința recurată apare ca temeinică și legală, astfel încât în baza art. 312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr.1049/31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, constatând totodată că împrejurarea că în cauză Curtea de APEL PLOIEȘTI are calitatea de intimat-pârât nu constituie o cauză de incompatibilitate a membrilor completului de judecată în sensul art.27 proc.civ.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții: G, cu domiciliul ales în B, la Judecătoria Buzău, cu sediul în B,-, jud. B, G, G, I, -, -, G, toți prin reprezentant legal G, cu domiciliul ales în B, la Judecătoria Buzău, cu sediul în B,-, jud. B, împotriva sentinței civile nr.1049 din 31 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-pârâți:Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, jud.P, Tribunalul Buzău, cu sediul în B,-, jud.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 iunie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Vera Andrea Popescu
- - - - - - -
Fiind în concediu de odihnă
se semnează de către
președintele instanței
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored MP/MD
2 ex/08 iulie2008
. fond - al Trib
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Vera Andrea Popescu
