Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.100

Ședința publică din 05 MAI 2009

PREȘEDINTE: Florin Șuiu

JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu

GREFIER: - -

S-au luat în examinare apelurile declarate de pârâții și și Consiliul Local al Municipiului T, împotriva sentinței civile nr. 3804 din 03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- în contradictoriu cu reclamanta intimată, cu pârâții intimați, HG, Stratul, Stratul, -, -, -, -, având ca obiect rectificare CF.

La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.

PROCEDURA COMPLETĂ.

dezbaterilor și concluziile părților cu ocazia judecării în fond a apelurilor au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 29 aprilie 2009, care face parte integrantă din prezenta și potrivit căreia, pronunțarea a fost amânată la 05 mai 2009.

Se constată depusă la dosar o cerere din partea reclamantei intimate, prin care indică noul său domiciliu procedural și solicită să-i fie comunicate actele de procedură la acest domiciliu.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor, constată:

Prin sentința civilă nr.3804/3.12.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins excepția autorității de lucru judecat și a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanta - în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Consiliul Local al Municipiului T, -, Stratul, Stratul, -, -, și HG.

A dispus rectificarea CF nr.8400 T, nr. cadastral 17182, CF nr.28409 T, nr. cadastral 17183 și CF nr.- T, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la terenul înscris în aceste cărți funciare și restabilirii situației anterioare prin înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în favoarea antecesorului reclamantei,.

A respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din sentința civilă nr.3376/7.03.2001 a Judecătoriei Timișoara rezultă că reclamanta a solicitat și rectificarea cărților funciare, ca urmare a constatării nevalabilității titlului de preluare a imobilelor de către stat, petit respins de Judecătoria Timișoara, cu motivarea că, nefiind anulate contractele de vânzare-cumpărare, nu se poate dispune rectificarea cărților funciare.

Prin decizia civilă nr.131/14.02.2006, Tribunalul Timișa menținut dispozițiile privind nevalabilitatea titlului statului, schimbând sentința cu privire la rectificarea cărților funciare pentru apartamentele cu nr.9, 15, 16 din imobil, prin reînscrierea dreptului de proprietate asupra acestor apartamente în favoarea lui. Nu s-au făcut referiri pe fond la terenul aferent construcțiilor.

Prin decizia civilă nr.2153/8.11.2006, Curtea de Apel Timișoaraa constatat nul recursul reclamantei - și a respins recursul pârâtului Consiliul Local al Municipiului

Deși din decizia civilă nr.131/2006 a Tribunalului Timiș rezultă că terenul nu a fost restituit pentru existența autorității lucrului judecat, sentința nu a fost schimbată sub acest aspect, iar hotărârea în raport de care s-a reținut excepția - decizia civilă nr.186/27.01.1999 a Curții de Apel Timișoara - a statuat că autorul reclamantei realiza venituri din exploatarea locativă, astfel că rectificarea cărții funciare nr.8400 T cu privire la terenul în suprafață de 3.490. a fost respinsă.

In speță, era vorba eventual de putere de lucru judecat, întrucât însuși tribunalul, prin decizia menționată, menține soluția de respingere a autorității de lucru judecat pentru lipsa identității de părți.

Față de dispozitivul hotărârilor pronunțate, prima instanță a reținut că în mod irevocabil s-a constatat că și terenul ce a aparținut autorului reclamantei a fost preluat în mod nelegal, fără ca să se dispună motivat și cu privire la rectificarea cărții funciare, petit accesoriu celui principal, deși a fost formulat în mod expres.

Prin urmare, nu operează excepția autorității lucrului judecat în raport de sentința civilă nr.3376/2001 a Judecătoriei Timișoara așa cum a fost modificată în căile de atac, pe lângă tripla identitate prevăzută de art.166 pr.civ. fiind necesar ca instanța să se fi pronunțat asupra petitului.

Tribunalul a constatat că se impune admiterea acțiunii precizate de reclamantă, în sensul rectificării CF nr.8400 T, nr.cadastral 17182, CF nr.28409 T, nr.cadastral 17183 și CF nr.- T, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la terenul înscris în aceste cărți funciare și a restabilirii situației anterioare.

Impotriva sentinței civile nr.3804/3.12.2008 a Tribunalului Timiș au declarat apel în termenul legal pârâții Consiliul Local T (pentru Statul Român) și - și.

In motivarea apelului pârâtului Consiliul Local T s-a susținut excepția autorității de lucru judecat în raport cu hotărârile judecătorești pronunțate în dosarul nr.4360/2000, care a avut ca obiect acțiunea aceleiași reclamante pentru rectificarea acelorași cărți funciare; acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, făcându-se și rectificările corespunzătoare în cartea funciară, fără însă ca reclamanta să atace încheierea T cu plângere.

Și pârâtele - și și au susținut în motivarea apelului excepția autorității de lucru judecat în raport cu aceleași hotărâri judecătorești.

Au mai susținut că prima instanță se bazează pe prezumții relative, rezultate din respingerea excepției autorității de lucru judecat, întrucât în procesul anterior instanța nu s-a pronunțat prin dispozitiv cu privire la nevalabilitatea titlului statului asupra terenului.

Au susținut că din acest punct de vedere hotărârea primei instanțe este nemotivată, conform art.6 paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pârâtul a formulat cerere de aderare la apelul pârâților, solicitând admiterea apelurilor și arătând că reclamanta nu este îndreptățită decât la terenul aferent celor trei apartamente ce i-au fost restituite, restul terenului fiind proprietatea indiviză a proprietarilor celorlalte apartamente vândute.

Reclamanta - a formulat întâmpinare la apelurile pârâților și a solicitat respingerea apelurilor ca neîntemeiate, cu motivarea că în cauză nu operează excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr.3376/2001 a Judecătoriei Timișoara, întrucât nu a fost îndeplinită tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Pe fond, a arătat că prin aceeași hotărâre judecătorească s-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilelor în litigiu și s-a dispus rectificarea cărților funciare, dar numai cu privire la construcțiile (apartamente) care nu au fost înstrăinate, fără a se dispune nimic în privința terenului aferent.

Pe de altă parte, reclamanta, prin mandatarul său, a solicitat instanței, prin cerere scrisă (fila 41), să analizeze și să dezbată succesiunea după.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, cu dispozițiile art.295 alin.1 pr.civ. și cu probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că atât apelurile, cât și cererea de aderare la apel sunt întemeiate în parte.

In cauză nu operează excepția autorității de lucru judecat, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Curtea consideră nu numai că în cauză nu operează această excepție, dar nici nu se poate reține că s-ar fi pronunțat instanțele anterioare cu putere de lucru judecat asupra terenului în litigiu.

Reclamanta - a promovat o primă acțiune împotriva pârâtului Consiliul Local T, care a făcut obiectul dosarului nr.11227/1994 al Judecătoriei Timișoara și prin care a solicitat rectificarea CF nr.8400 T, nr.top.17182, grădina în suprafață de 3490. nu și a nr.top.17183 cu casa și curtea în suprafață de 784.; în cauză a intervenit și Asociația de locatari a imobilului.

Prin sentința civilă nr.5634/11.04.1997, Judecătoria Timișoaraa respins atât acțiunea civilă a reclamantei, cât și cererea de intervenție, cu motivarea că imobilul a fost naționalizat ca un tot unitar, ca un corp funciar alcătuit din construcții și teren, acestea neputând fi analizate decât împreună.

Această soluție a fost menținută atât de Tribunalul Timiș prin respingerea apelului reclamantei (decizia civilă nr.2285/29.09.1998), cât și de Curtea de Apel Timișoara, prin respingerea recursului reclamantei (decizia civilă nr.186/27.01.1999). Prin urmare, prin hotărârile menționate anterior instanțele nu s-au pronunțat asupra fondului cauzei, respectiv asupra temeiniciei și legalității cererii reclamantei de rectificare a CF nr.8400 T, nr.top.17182, reținându-se că "procesul nu putea fi soluționat în raport cu faptul că obiectul se limita numai la discutarea situației terenului" (fila 86 verso din dosarul de fond - decizia civilă nr.186/R/27.01.1999).

In anul 2000, reclamanta - promovează o nouă acțiune la udecătoria Timișoara, care a făcut obiectul dosarului nr.4370/2000, prin care a chemat în judecată Statul Român, prin Consiliul Local T, și cumpărătorii apartamentelor din același imobil, solicitând instanței să constate nevalabilitatea titlului statului, precum și nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, să dispună rectificarea cărților funciare și să dezbată succesiunea după antecesorul său.

Prin sentința civilă nr.3376/7.03.2001, Judecătoria Timișoaraa admis în parte acțiunea reclamantei și a constatat că imobilele evidențiate în CF nr.8400 T, nr.top.17182 și în CF nr.28409 T, nr.top.17183, în componența existentă la data de 20.08.1956, au fost naționalizate cu nerespectarea dispozițiilor Decretului nr.92/1950.

S-a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și, pe cale de consecință, s-au respins și capetele de cerere privind rectificarea cărților funciare și succesiunea.

Trebuie făcută precizarea că, înainte de a analiza fondul cauzei, instanța ( Judecătoria Timișoara ) a analizat și a respins excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr.5634/11.04.1997 a Judecătoriei Timișoara, cu motivarea că între cele două litigii nu se regăsește tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Prin decizia civilă nr.131/14.02.2006, Tribunalul Timișa respins apelurile pârâților și intervenientei Asociația de Proprietari.

A admis însă apelul reclamantei - și a schimbat în parte sentința civilă nr.3376/7.03.2001 a Judecătoriei Timișoara, dispunând rectificarea CF nr.8400 T, nr.top 17182 și a CF nr.28409 T, nr.top.17183, în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului Român cu privire la apartamentele nr.9, 15 și 16 din imobil și restabilirii situației anterioare, prin înscrierea dreptului de proprietate asupra acestor apartamente în favoarea lui.

A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate de părți.

Soluția instanței de apel a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr.2153/8.11.2006 a Curții de Apel Timișoara, care a constatat nul ca nemotivat recursul reclamantei - și a respins ca nefondat recursul pârâtului Consiliul Local

Discuția că în cauza de față ar opera excepția autorității de lucru judecat a pornit de la motivarea deciziei civile nr.131/A/14.02.2006 a Tribunalului Timiș.

Astfel, în considerentele deciziei, deși se constată că într-adevăr nu operează excepția autorității de lucru judecat în raport cu sentința civilă nr.5634/1997 a Judecătoriei Timișoara pentru că nu există identitate totală de părți și obiect, se reține însă că instanța a statuat în mod irevocabil cu privire la terenul înscris în CF nr.8400 T, nr.top.17182, în suprafață de 3490. urmând ca cererea reclamantei pentru restituirea acestui imobil să fie respinsă.

In dispozitivul deciziei civile nr.131/2006 a Tribunalului Timiș nu se regăsește însă o asemenea dispoziție, sentința fiind schimbată doar în privința rectificării celor două cărți funciare - nr.8400 T, nr.top.17182 și nr.28409, nr.top.17183, rectificându-se doar cu privire la apartamentele nr. 9, 15 și 16.

S-au menținut însă celelalte dispoziții ale sentinței apelate, inclusiv cu privire la nevalabilitatea titlului statului, care a fost constatată cu privire la întregul imobil, fără a distinge între construcții și teren.

Prin urmare, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra rectificării cărților funciare cu privire la teren.

In consecință, pe lângă faptul că între acțiunea din dosarul de față și cea din dosarul nr.4370/2000 nu există identitate de obiect, instanța de apel, care a schimbat în parte sentința, nu s-a pronunțat prin dispozitiv asupra rectificării cărților funciare cu privire la teren, motiv pentru care nu operează excepția autorității de lucru judecat.

Soluția primei instanțe în dosarul de față este însă netemeinică și nelegală în privința rectificării cărților funciare cu privire la întregul teren înscris în acestea.

Acțiunea reclamantei este o acțiune în rectificare de carte funciară, temeiul juridic invocat fiind art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996.

Este adevărat că titlul statului asupra imobilelor în litigiu, în componența existentă la 20.08.1956, a fost constatat ca nevalabil prin hotărâre judecătorească, antecesorul reclamantei fiind exceptat de la naționalizare.

Prin aceeași hotărâre judecătorească însă, sentința civilă nr.3376/7.03.2001 a Judecătoriei Timișoara, definitivă și irevocabilă, s-a respins cererea reclamantei pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare cu privire la apartamentele din imobil, consolidându-se astfel titlurile pârâților persoane fizice, considerate valabile.

S-au rectificat cărțile funciare numai în privința a trei apartamente - nr.9, 15 și 16 - care se mai aflau în proprietatea statului.

Deși pârâții persoane fizice nu sunt proprietari și asupra terenului aferent apartamentelor cumpărate, acestora li se recunoaște un drept de folosință asupra terenului, drept notat în cartea funciară.

In consecință, cererea reclamantei de rectificare a cărților funciare este întemeiată numai în privința terenului aferent apartamentelor nr.9, 15 și 16, urmând a fi respinsă pentru restul terenului.

De asemenea, va fi respinsă cererea reclamantei pentru dezbaterea succesiunii după defunctul.

Reclamanta a formulat această cerere în fața primei instanțe printr-o precizare de acțiune, care însă i-a fost respinsă ca tardivă prin încheierea din 5.11.2008.

Reclamanta nu a declarat apel, iar cererea pentru dezbaterea succesiunii formulată în fața instanței de apel apare ca o cerere nouă, inadmisibilă în raport cu disp.art.294 alin.1 pr.civ.

Față de aceste considerente, în baza art.296 pr.civ. Curtea va admite apelurile declarate de pârâții Consiliul Local T (pentru Statul Român), - și împotriva sentinței civile nr.3804/3.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Va admite și cererea de aderare la apel formulată de pârâtul.

In consecință, va schimba în parte hotărârea atacată, în sensul că va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta - și va dispune rectificarea CF nr.8400 T, nr.top.17182, a CF nr.28409 T, nr.top.17183/IX, și a CF nr.- T, nr.top.17182/II și nr.top. 17182/III, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului aferent apartamentelor nr.9, 15 și 16 din imobil și restabilirea situației anterioare prin înscrierea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantei,.

Va menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate, respectiv respingerea excepției autorității de lucru judecat și respingerea cererii pentru cheltuieli de judecată.

In baza art.294 alin.1 pr.civ. va respinge cererea formulată de reclamantă pentru dezbaterea succesiunii după.

Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL T (pentru Statul Român), cu sediul în T, b-dul -, nr. 1, jud. T, - și, cu domiciliul procedural ales în T,-,. 45,. A,. 1,. 4, jud. T, împotriva sentinței civile nr. 3804/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Admite cererea de aderare la apel formulată de pârâtul, domiciliat în T, str. -, nr. 5,. 4, județul

Schimbă în parte hotărârea atacată, în sensul că admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta -, cu domiciliul procedural ales în T,-,. 90,. B,. 3, jud. T, și dispune rectificarea CF nr. 8400 T, nr. top 17182, CF nr. 28409 T, nr. top 17183/IX, și a CF nr. - T, nr. top 17182/II și nr. top 17182/III, prin radierea dreptului de proprietate al Statului Român asupra terenului aferent apartamentelor nr. 9, 15 și 16 din imobil și restabilirea situației anterioare prin înscrierea dreptului de proprietate al antecesorului reclamantei,.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Respinge cererea formulată de reclamantă pentru dezbaterea succesiunii după.

DEFINITIVĂ.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică azi, 05 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

- - - -

GREFIER,

- -

Red. - 15.05.2009

Tehnored., 31 ex./20.05.2009

Tribunalul Timiș, Judecător:

Judecătoria Timișoara, Judecător:

Se comunică un exemplar părților:

Reclamantei intimate

, T,-, bloc 90,. B,. 3, județul

apelante

-... NR. 2 BL. 45, SC. A, -.4

Și... NR. 2 BL. 45, SC. A, -. 5 - LA AV.

-... NR. 2 BL. 45 SC. A -.4

Și... NR. 2 BL. 45 SC. A -.5, LA AV.

intimați:

STATUL ROMÂN PRIN CONSILIUL LOCAL AL MUN.T, bv. -, nr. 1

, T, str. -, nr. 5,. 17, județul

- T, STR. -, nr. 5,. 5, Județ T

- LOC., nr. 99, Județ T

- LOC., nr. 99, Județ

- T, STR. -, nr. 5,. 1, Județ

- T, STR. -, nr. 5,. 1, Județ

-- - T, nr. 2,. 12, Județ

- T, nr. 2,. 12, Județ

- T, nr. 2,. 12, Județ

- T, STR. -, nr. 5,. 3, Județ

- T, STR. -, nr. 5,. 2, Județ T

- T, STR. -, nr. 5,. 2, Județ

- T, STR. -, nr. 5,. 10, Județ

- T, STR. -, nr. 5,. 4, Județ

- T, STR. -, nr. 5,. 4, Județ

- T, STR.-, nr. 5,. 12, Județ

- T, B- 3 -, nr. 11,. 7, Județ

T, B- 3 -, nr. 11,. 7, Județ

- T, B- 3 -, nr. 11,. 7, Județ

- T, B- 3 -, nr. 11,. 7, Județ

- - T, -, nr. 5,. 7, Județ

- - T, -, nr. 5,. 8, Județ

- - R, Bv. 24,. A,. I,. 3, jud.CS

Președinte:Florin Șuiu
Judecători:Florin Șuiu, Rujița Rambu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 100/2009. Curtea de Apel Timisoara