Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1216/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1216/
Ședința publică din 27 noiembrie 2009
PRESEDINTE: Prof.-.dr.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Carmina Orza
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de reclamanta - - SRL și de pârâta - SRL T împotriva deciziei civile nr.306/A/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții - SA prin lichidator judiciar IT Management SRL T, - și A T, - SRL T, și, având ca obiect rectificare CF.
La apelul nominal, au lipsit părțile.
Procedura completă.
Dezbaterea în fond a recursurilor și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 23 noiembrie 2009, cele declarate fiind consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar pronunțarea s-a amânat pentru data de 27 noiembrie 2009.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 12027/02.10.2008 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea formulata de reclamanta - - SRL, impotriva paratilor - SA prin lichidator IT Management SRL T, - SRL T - și A T, - SRL T și .
A fost respinsă cererea reconvenționala formulata de reclamanta reconvenționala - SRL T, luându-se act de renunțarea reclamantei - - SRL T la judecată fată de pârâtul.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la data de 24.09.2002 intre - SA in lichidare si reclamanta, aceasta din urma a dobândit dreptul de proprietate asupra parcului de rezervoare compus din instalație stins incendii, incinta depozit ulei, rezervoare ulei 12, rampa ulei și spălat cisterne, casa pompe, utilaje, teren construit in suprafață de 2435 mp, parc de rezervoare situat pe terenul înscris in Cf nr.3485, teren nedezmembrat.
In temeiul acestui contract si al raportului de expertiza tehnica topografica întocmit de expert reclamanta si-a intabulat dreptul de proprietate in Cf nr.4846 nr. top 315/a-317/2; 1148/a/2/1/2; 1148/a/2/4; 1148/a/2/5/1/1; 1148/a/2/6/2/2 compus din teren in suprafață de 6130 mp si construcții: depozit ulei, rampa ulei și spălare cisterne, instalații stins incendiu, linia IV cale ferata de la AC macaz până la capătul liniei IV, spatii verzi, împrejmuire aferenta si rețele de apa care deservesc si rețeaua, canal, instalații termice si electrice si 10,28% din si 12 rezervoare si casa pompe.
Cât privește intabularea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 72 mp ce reprezintă 8% din corpul complex si a terenului aferent acestei construcții, instanța de fond a considerat ca aceasta cerere este neîntemeiata.
Analizând contractul de vânzare cumpărare încheiat cu - SA si încheierea nr.1566/CC/2004 pronunțată in dosarul nr.4456/2004 prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantei in cartea funciara, s-a constatat că nu se face nici o referire cu privire la suprafața de 72 mp ori la cota de 8% din corpul complex si la terenul aferent acestei construcții.
Potrivit contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 24.02.2003 intre - SA si - SRL T aceasta din urma a dobândit imobilul constând in Corp Complex-poziția 31 la care face referire reclamanta in acțiune. Conform raportului de expertiza întocmit de acest corp de clădire face parte din imobilul cu nr. top 315/a-317/2;1148/a/2/1/2; 1148/a/2/4; 1148/a/5/1/1; 1148/a/2/6/2/3 aflat in proprietatea pârâtei - SRL. Mai mult, clădirea Corp Complex cu terenul aferent a făcut obiectul unui act de apartamentare si ieșire din indiviziune autentificat sub nr.733/07.04.2005 la BNP, cota de 8% ce a aparținut - SA reprezentând in prezent II compus din o încăpere cu 8% părți comune indivize si 83/1040 din terenul aferent.
Așadar, nu se poate dispune rectificarea CF nr.4846 prin intabularea corpului complex in aceasta carte funciara câtă vreme nu se rectifica si Cf 3485 in care este înscris acest corp de clădire, precum si cartea funciara nou formata ca urmare a dezmembrării acestuia.
cărții funciare se poate face in condițiile art.34 din Legea 7/1996 "dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; 2. dreptul înscris a fost greșit calificat; 3. nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; 4. înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
Verificând aceste situații s-a constatat ca in cauza nu sânt incidente nici una din cele 4 situații prezentate mai sus.
In ceea ce privește intabularea dreptului de proprietate asupra instalației de stins incendiu si a terenului aferent se constata ca in Cf nr.4846 este înscrisă aceasta instalație si suprafața de teren de 6130 mp aferenta tuturor construcțiilor dobândite in baza contractului de vânzare cumpărare.
Cât privește cererea reconvenționala formulata de reclamanta reconvenționala - SRL T instanța de fond a reținut autoritatea de lucru judecat invocata de pârâta - prin întâmpinare.
Prin decizia civila nr.3985/30.11.2005 pronunțata in dosar nr.10060/C/2005 instanța a dispus înscrierea in Cf 3485 a dreptului de servitute in favoarea petentei la foaia de sarcini, conform raportului de expertiza întocmit de expert.
Prin decizia civila nr.1060/R/2007 pronunțata in dosar nr.3396/C/2006 al Curții de Apel Timișoaraa rămas irevocabila sentința civila nr.6596/2006 a Judecătoriei T prin care a fost respinsa plângerea formulata de reclamanta reconvenționala împotriva încheierii CF nr.3223/2006 de înscriere a dreptului de servitute a pârâtei reconvenționale - - SRL.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr.5133/2006 reclamanta reconvenționala a solicitat in contradictoriu cu intimații - - SRL, - SRL si - si A SRL radierea dreptului de servitute motivat de faptul ca hotărârea judecătoreasca nu s-a pronunțat in contradictoriu cu aceasta, iar in subsidiar, constatarea caracterului convențional si temporar al acestei servituți si înscrierea unui drept de servitute temporara pe o durata de 6 luni.
Prin decizia nr.281/A/2007 instanța de apel s-a pronunțat si asupra nerespectării dispozițiilor art.24 din Legea 7/1996 la înscrierea dreptului de servitute, motiv invocat si in prezenta cauza, si cu privire la caracterul temporar al acestui drept.
Potrivit art.1201 cod civil este lucru judecat atunci când a doua cerere in judecata are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauza si este intre aceleași părți, făcuta de ele si in contra lor in aceeași calitate .
Instanța de fond considerat ca in cauza de fata sânt îndeplinite cele trei condiții cu privire la părți, obiect si cauza, astfel ca judecătoria a admis excepția invocata de pârâtă si a respins cererea reconvenționala reținând autoritatea de lucru judecat.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta - - SRL și pârâta - SRL T au declarat apel, înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12.12.2008.
Apelanta - - SRL T a solicitat schimbarea hotărârii și admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, arătând că instanța de fond nu a precizat că după efectuarea raportului de expertiză întocmit de expert G și în baza concluziilor exprimate de expert reclamanta a depus o precizare de acțiune prin care a solicitat să se dispună rectificarea tuturor cărților funciare, adică a cărții funciare colective a - SA - CF 3485, precum și a cărților funciare ale celorlalte părți.
Rezultă că în mod greșit instanța nu s-a pronunțat asupra acestei precizări, deși a invocat dispozițiile art. 138 alin. 2.pr.civ, fiind evident că ea era necesară și a rezultat din dezbateri.
Și concluziile instanței privind lipsa oricărei referiri în contractul de vânzare cumpărare încheiat cu - SA și în încheierea nr. 1566/CC/2004 prin care s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al apelantei în cartea funciară cu privire la suprafața de 72 mp ori la cota de 8 % din corpul complex și terenul aferent acestei construcții sunt eronate, întrucât din raportul de expertiză efectuat în cauză se precizează:" în PV de predare primire la pct. C este precizat în mod expres faptul că aferenta imobilului cumpărat de reclamantă se va stabili prin lucrare de dezmembrare ce urmează a fi realizată reclamanta cumpără obiectivele industriale enumerate în contract dar și terenul neconstruit aferent acestor construcții, teren ce reprezintă o porțiune din top 315/a-317/2, 1148/a/2/4 înscris în CF 3485, porțiune denumită în acte parc de rezervoare care la data încheierii contractului nu era dezmembrată din topul amintit. De asemenea, în contract nu se precizează întinderea exactă a suprafeței de teren neconstruit aferentă parcului de rezervoare"
La aceste concluzii ale expertului, printr-o simplă lecturare a actelor depuse la dosar instanța trebuia să țină cont de lucrarea de dezmembrare la care se referă expertul G și în baza căruia s-a efectuat intabularea tuturor societăților cumpărătoare de la - SA. Lucrarea efectuată de expertul precizează în mod expres la punctul situație după dezmembrare și lichidare clădire corp complex - - SRL 8 % parte cumpărare.
Având în vedere raportul de expertiză întocmit de expert G, apelanta reclamantă a apreciat că stabilirea exactă a suprafeței de teren cuvenită societății nu poate fi făcută decât prin anularea documentației de dezmembrare, revenirea la situația anterioară de carte funciară, urmând a se propune o modalitate de dezmembrare a numerelor top. 3145 /a, 317/2,1148/a/2/4 ținând cont de imobilele cumpărate de părți și de părțile comune indivize menționate în contractele de vânzare cumpărare încheiate de către părți.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedire, a solicitat efectuarea unui supliment la raportul de expertiză, cu obiectivele depuse la fila 219 dosar de fond, cerere respinsă de instanță la termenul din 24.03.2009.
Apelanta pârâtă - SRL Tas olicitat desființarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecarea cererii reconvenționale la aceeași instanță, arătând că în speță nu sunt întrunite condițiile incidenței excepției autorității lucrului judecat.
Astfel, deși este adevărat că prin plângerea împotriva încheierii CF 3223/31.01.2006 a sesizat instanța să se pronunțe asupra aceleiași stări de fapt ( înscrierea nelegală în cartea funciară a unui drept de servitute în favoarea - - SRL T ca și cea dedusă judecății în prezentul dosar, instanțele nu s-au pronunțat pe fondul pretențiilor prevalându-se tocmai de faptul că plângerea împotriva unei încheieri de carte funciară este o procedură necontencioasă.
Pe de altă parte, în soluționarea recursului în cauza menționată Curtea de Apel Timișoaraa reținut că deoarece intabularea în cartea funciară s-a efectuat în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, petenta - SRL T putea solicita rectificarea înscrierilor în cartea funciară potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996 dacă printr-o altă hotărâre irevocabilă s-ar fi constatat că înscrierile efectuate în cartea funciară nu mai sunt valabile - hotărâre pe care tinde să o obțină în procesul de față -, sau dacă a fost greșit înscris dreptul calificat, dacă nu sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau dacă înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului. De asemenea, s-a mai constatat că petenta recurentă nu a obținut o astfel de hotărâre judecătorească care să conducă la rectificarea înscrierilor în cartea funciară dispuse prin decizia civilă nr. 3985/2006 Curții de Apel Timișoara, astfel că în mod corect prima instanță, precum și instanța de apel au aplicat prev. art. 34 din Legea nr. 7/1996.
În drept, apelanta pârâtă a invocat disp. art. 282 și următoarele proc.civ.
Prin întâmpinare intimata pârâtă - SRL a solicitat respingerea apelurilor arătând că precizarea de acțiune nu avea nicio legătură cu capetele de cerere inițiale, iar aspectele de fapt și de drept cuprinse în acțiunea reconvențională s-au judecat într-un dosar separat.
În drept, a invocat disp. art. 115 - 118.pr.civ. 1201.civ.
Prin întâmpinare reclamanta - - SRL a solicitat respingerea apelului declarat de pârâta - SRL T, arătând că în mod corect obiectul acțiunii reconvenționale a fost tranșat pe fond prin sentința civilă nr.6597/23.06.2006 a Judecătoriei Timișoara, având ca obiect plângere împotriva încheierii CF nr. 3223/31.01.2006, rămasă definitivă prin decizia civilă nr.281/A/10.04.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș și irevocabilă prin decizia civilă nr.1060/R/22.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
Intimată reclamantă apelantă nu a indicat temeiul de drept al apărărilor formulate.
Prin întâmpinare intimata pârâtă apelantă - SRL Tas olicitat respingerea apelului declarat de reclamanta - - SRL T, arătând că în mod corect s-a reținut că nu se poate dispune rectificarea Cf 4846 prin intabularea corpului complex în această carte funciară, cătă vreme nu se rectifică și CF 3485 în care este înscris acest corp de clădire, precum și cartea funciară nou formată ca urmare a dezmembrării acestuia. Pe de altă parte, în cauză nu este incidentă nici una dintre situațiile prevăzute de disp. art. 34 din Legea nr. 7/1996, iar precizarea de acțiune nu s-a realizat în conformitate cu dispozițiile procedurale, respectiv până la prima zi de înfățișare.
Intimata pârâtă apelantă nu a indicat temeiul de drept al apărărilor formulate.
Prin întâmpinare intimatul pârât a solicitat respingerea apelului formulat de reclamantă invocând lipsa calității procesual pasive, motivat de faptul că nu este vecin cu reclamanta astfel că nu poate răspunde față de pretențiile acesteia. A mai arătat că în cauză nu sunt incidente nici una din cele patru situații de rectificare a cărții funciare enumerate de art. 34 din Legea nr. 7/1996, existând autoritate de lucru judecat atât cu privire la dezmembrarea CF 3485, cât și cu privire la servitutea de trecere.
Intimatul pârât nu a indicat temeiul de drept al apărărilor formulate.
În apărare a depus decizia civilă nr. 95/07.02.2005, sentința civilă nr. 568/26.05.2005, decizia civilă nr. 3985/30.11.2005, plan parcelar după dezmembrare.
Deși legal citată intimata pârâtă - și SRL nu a depus întâmpinare.
Prin decizia civilă nr.306/A/24.03.2009 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Timișa respins apelurile declarate de reclamanta apelantă - - SRL și de pârâta apelantă - SRL, împotriva sentinței civile nr. 12027/02.10.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați - SA prin lichidator IT MANAGEMENT T, - și A, - SRL, și, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare din 24.09.2002 depus la filele 7 - 9 dosar fond, reclamanta apelantă - - SRL a dobândit dreptul de proprietate asupra construcțiilor enumerate în cuprinsul actului, situate pe terenul înscris în CF 3485 "teren nedezmembrat, conform situației anexate".
Cumpărătorul are acces la utilități: curent electric, apă canal, drum acces.
Societatea vânzătoare - SA era în stare de lichidare la acel moment.
Prin încheierea nr. 222/20.01.2003 dată de judecătorul sindic al Tribunalului Timiș - fila 11 dosar fond, s-a ordonat Biroului de Carte Funciară de pe lângă Judecătoria Timișoara intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului denumit generic "Parc Rezervoare" constând în construcțiile enumerate în hotărâre, plus teren construit în suprafață de 2435 mp nedezmembrat, cu acces la curent electric, apă canal și drum de acces, înscris în CF 3485, nedezmembrat, conform raportului de expertiză privind dezmembrarea pe numele cumpărătorului - - SRL T, pentru prețul de 2.500.000.000 lei fără TVA, achitat integral.
Expertiza a fost efectuată ulterior la 01.06.2004, așa cum rezultă din raportul depus la fila 13 și următoarele dosar de fond.
Apelanta reclamantă - - SRL T și-a înscris dreptul de proprietate în CF nr. 4846 în anul 2004 ( fila 12).
Prin același raport de expertiză întocmit de expert s-au stabilit și imobilele construcție și terenuri achiziționate de la aceeași societate în lichidare, în aceeași perioadă de timp, de către societățile pârâte și intimata pârâtă. Pârâta apelantă - SRL Taî ncheiat cu lichidatorul - SA și un act de apartamentare în formă autentică - filele 53 - 55.
Prin încheierea nr. 1566/CC/04.06.2004 Tribunalul Timiș prin judecătorul sindic validat raportul de expertiză tehnică judiciară, dispunând și intabularea dreptului de proprietate pe numele cumpărătorilor pentru terenurile cu construcțiile aferente, așa cum au rezultat acestea în urma propunerilor expertului ( filele 83 - 86).
Prin decizia civilă nr. 95/R/07.02.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara încheierea a fost casată și în rejudecare cererea a fost respinsă, întrucât lichidatorul judiciar nu avea mandat pentru a solicita dezmembrarea unor imobile care nu se mai aflau în patrimoniul societății vânzătoare ( fila 202 și următoarele).
Prin decizia civilă nr. 3985/30.11.2005 Curtea de Apel Timișoaraa dispus intabularea în CF 3485 a dreptului de servitute în favoarea pârâtei - - SRL T la foaia de sarcini, conform raportului de expertiză întocmit de expert. Hotărârea a fost înscrisă în cartea funciară prin încheierea nr. 3223/2006.
Prin decizia civilă nr. 1060/R/22.10.2007 Curtea de Apel Timișoara a reținut că - SRL T nu mai poate cere anularea încheierii nr. 3223/2006, întrucât se încalcă disp. art. 24 și 34 din Legea nr. 7/1996, intabularea efectuându-se pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.
Instanța de control judiciar a îndrumat petenta să solicite rectificarea înscrierilor din cartea funciară potrivit art. 34 din Legea nr. 7/1996, dacă sunt incidente cazurile prevăzute de acest text.
Din actele dosarului a mai rezultat că petenta recurentă nu a obținut o astfel de hotărâre judecătorească care să conducă la rectificarea înscrierilor din cartea funciară dispuse prin decizia civilă nr. 3985/2006 Curții de Apel Timișoara, astfel că în mod corect prima instanță și instanța de apel au aplicat prevederile art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Procedând în continuare la analizarea motivelor de apel, tribunalul constată că apelanta reclamantă nu a dovedit că se impune rectificarea CF 4846, respectiv să fie adăugată construcția și teren în partea întâi a cărții, întrucât nici contractul de vânzare - cumpărare din anul 2002, nici încheierea judecătorului sindic, dar nici expertul G nu fac referiri în acest sens.
De asemenea, prin proba propusă în prima instanță și reiterată în apel, reclamanta - - SRL T nu are cum să dovedească aceste aspecte, pentru că de fapt urmărește reîmpărțirea imobilului din CF 3485, care a avut loc o dată, a fost validată de instanță, bunurile rezultate intrând în circuitul civil. Astfel, hotărârea civilă nr. 3985/30.11.2005 a validat dezmembrarea efectuată de expert în anul 2004, iar reluarea măsurătorilor și o nouă dezmembrare ar încălca flagrant problema securității raporturilor juridice civile, care apără drepturile de proprietate validate tot pe cale juridică ale pârâților cumpărători din prezenta cauză.
Expertul G se referă la faptul că drumul de acces nu ar fi trebuit inclus în proprietatea pârâtei - SRL T, întrucât are caracterul unui bun comun, conform contractelor de vânzare cumpărare, dar aceste susțineri, chiar reale de sunt, nu pot conduce la destabilizarea raporturilor create până în prezent. Numai dacă părțile sunt de acord să modifice unele aspecte privind un teren sau construcție, se poate ajunge la rectificarea cărții funciare.
Precizarea de acțiune depusă de reclamantă mult după prima zi de înfățișate este tardivă pentru că aspectele relevate de expert și menținute în paragraful anterior puteau fi sesizate și de reclamanta - apelantă, dacă ar fi studiat cu atenție contractul de vânzare - cumpărare ce constituie titlul său de proprietate, astfel că nu se poate reține că necesitatea modificării a rezultat din dezbateri. De altfel, art. 132.proc.civ. nu se referă la posibilitatea modificării acțiunii după prima zi de înfățișare, dacă nevoia ar reieși din dezbateri.
În orice caz, orice nemulțumire ale reclamantei - apelante cu privire la intabularea dreptului său de proprietate în cartea funciară ar fi trebuit invocate în litigiile care au soluționat dezmembrarea, înscrierea dreptului în cartea funciară.
În ce privește soluționarea cererii reconvenționale, tribunalul apreciază că apelanta pârâtă - SRL T invocă în mod eronat considerentele deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara prin care se menționează că poate solicita rectificarea cărții funciare.
Trebuie observat că decizia care a fost prezentată câteva paragrafe mai sus constată în primul rând, că înscrierea unui drept în baza unei hotărâri judecătorești nu poate fi modificată decât dacă o hotărâre judecătorească constată că s-au schimbat împrejurările reținute în cuprinsul celei dintâi.
Apoi, se arată ce ar trebui să dovedească societatea petentă, respectiv premisele aplicării oricăruia dintre cele 4 cazuri de rectificare prev. la art. 34 din Legea nr. 7/1996, pentru ca în paragraful următor Curtea să rețină că nu s-a dovedit că există o hotărâre judecătorească care să conducă la rectificarea înscrierilor din cartea funciară dispuse prin decizia civilă nr. 3985/2006.
Deci, primul litigiu a avut ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară prin care s-a reținut că petenta nu a dovedit incidența vreunui caz de rectificare.
În cauza de față, se tinde la același rezultat, înscrierea dreptului de servitute pentru 6 luni în favoarea - - SRL T, temeiul de drept este altul, art. 34 din Legea nr. 7/1996, dar, nici în acest litigiu, nu s-a dovedit incidența vreunui caz de rectificare. El nu a fost de altfel nici motivat în fapt, pentru a se stabili la care punct trebuie să se raporteze instanța.
Prin urmare, dacă nu s-au schimbat împrejurările reținute cu autoritate de lucru judecat de Curtea de Apel Timișoara, cererea a fost corect respinsă.
Față de considerentele expuse, tribunalul a respins apelurile declarate în cauză ca nefondate.
Impotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanta - - SRL, la data de 20.05.2009, cât și pârâta - SRL, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la aceeași dată, respectiv 20 mai 2009.
Reclamanta recurentă a solicitat în temeiul disp.art.304 pct.8 și 9.pr.civ. admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii civile astfel cum a fost formulată și completată ulterior, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată aferente tuturor fazelor procesuale.
In motivarea recursului, reclamanta a susținut că prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24.09.2002, a dobândit dreptul de proprietate asupra parcului de rezervoare cu teren construit în suprafață de 2435. înscris în CF 3485, teren nedezmembrat, iar la data de 12.02.2003 s-a încheiat procesul verbal de predare-primire a bunurilor imobile și mobile potrivit căruia a intrat în posesia: instalație stins incendii, incintă depozit ulei, rezervoare ulei - 12 bucăți, rampă ulei și spălat cisterne, casa pompe, precum și utilajele aparținând casei pompelor. Prin acest proces-verbal se face vorbire despre faptul că suprafața de teren aferentă imobilelor cumpărate se va stabili după efectuarea lucrării de dezmembrare, dată la care va fi efectuată predarea-primirea și a terenului respectiv.
Prin încheierea nr.222/20.01.2003 pronunțată de Tribunalul Timiș in dosar nr.11275/COM/S/2002, s-a dispus intabularea în CF a dreptului de proprietate al reclamantei asupra imobilului determinat generic "parc rezervoare" făcându-se mențiunea că se intabulează dreptul de proprietate asupra imobilului "cu acces la curent electric, apă, canal și drum de acces conform raportului de expertiză privind dezmembrarea". Acest raport de expertiză s-a efectuat în anul 2004 și a stabilit că - - SRL are 8/100 parte, cumpărare, asupra imobilului "Clădire Corp Complex".
Reclamanta susține că dreptul de proprietate dobândit de ea trebuie analizat prin raportare la toate înscrisurile sus-menționate, din cuprinsul cărora rezultă că reclamanta este îndreptățită la intabularea dreptului de proprietate asupra 8/100 parte din imobilul Clădire Complex (ce reprezintă 72.) și a terenului aferent acestei construcții.
Reclamanta critică argumentul instanței de apel potrivit cu care rectificarea cărții funciare nr.4846, conform celor de mai sus, se poate face numai prin acordul părților, întrucât nu a solicitat prin cererea introductivă reglementarea situației juridice a unor imobile ce constituie proprietate comună, ci intabularea dreptului de proprietate individuală asupra 8/100 părți din imobilul Clădire Corp Complex, ce reprezintă 72. și a terenului aferent acesteia.
S-a mai susținut totodată că hotărârile sunt rezultatul aplicării greșite a legii întrucât, potrivit art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996, reclamanta este îndreptățită la înscrierea dreptului de proprietate dobândit în mod valabil, atâta vreme cât contractul de vânzare-cumpărare a îndeplinit toate condițiile de validitate, încheierea nr.222/2003 este definitivă, irevocabilă și executorie, iar raportul de dezmembrare efectuat în anul 2004 nu a fost invalidat de vreo instanță de judecată.
Pârâta recurentă - SRL a solicitat în temeiul disp.art.304 pct.7, 8 și 9.pr.civ. admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond - Judecătoria Timișoara, care a respins în mod greșit cererea reconvențională a pârâtei în baza excepției autorității lucrului judecat, omițând astfel să soluționeze fondul acțiunii.
Pârâta recurentă a subliniat că, deși prin plângerea împotriva încheierii de CF 3223 din 21.01.2006 a sesizat instanța să se pronunțe asupra aceleiași stări de fapt (înscrierea nelegală în CF a unui drept de servitute în favoarea reclamantei - - SRL) ca și cea dedusă judecății în prezentul dosar, instanțele nu s-au pronunțat pe fondul pretențiilor prevalându-se tocmai de faptul că plângerea împotriva unei încheieri de carte funciară este o procedură necontencioasă. In susținerea acestei concluzii, pârâta arată că însăși Curtea de Apel Timișoara în dosarul având ca obiect plângere împotriva încheierii de CF a reținut că, deoarece intabularea în CF s-a efectuat în baza unei hotărâri judecătorești irevocabilă, pârâta - SRL poate solicita rectificarea înscrierilor în cartea funciară potrivit art.34 din Legea nr.7/1996, dacă printr-o altă hotărâre irevocabilă s-ar fi constatat că înscrisurile efectuate în CF nu mai sunt valabile. Această hotărâre tinde pârâta să o obțină în procesul de față.
Pârâta a criticat reținerea excepției autorității de lucru judecat întrucât, plângerea împotriva încheierii de carte funciară a fost respinsă tocmai pe considerentul că pretențiile petentei (înscrierea nelegală în CF a unui drept de servitute în favoarea - - SRL) nu se pot soluționa pe calea procedurii necontencioase, în cuprinsul sent.civ.6596/23.06.2006 - în raport cu care s-a reținut excepția autorității de lucru judecat făcându-se mențiunea expresă că "limitarea și cenzurarea dreptului de servitute pe calea plângerii împotriva încheierii de CF este inadmisibilă". In raport de această motivare, se susține că nu poate fi invocată și reținută ca incidentă excepția autorității lucrului judecat și se impune admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru soluționarea pe fond a pretențiilor invocate prin cererea reconvențională.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la termenul de judecată din 14 septembrie 2009, intimata - SRL a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă întrucât, în mod corect ambele instanțe de judecată au reținut că, potrivit raportului de expertiză Clădire Corp Complex face parte din imobilul cu nr.top.315/a-317/2; 1148/a/2/1/2; 1148/a/2/4; 1148/a/5/1/1; 1148/a/2/6/2/3, aflat în proprietatea pârâtei - SRL. Clădirea Corp Complex cu terenul aferent a făcut obiectul unui act de dezmembrare și ieșire din indiviziune autentificat sub nr.733/7.04.2005 la BNP u, cota de 8% ce a aparținut - - reprezentând în prezent II, compus din o încăpere cu 8% părți comune indivize și 83/1040 din teren aferent.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate de cele două părți, în raport de actele depuse la dosar, obiectul acțiunii principale, cât și cel al cererii reconvenționale, și disp.art.299, 304 pct.7, 8 și 9 invocate ca și temei de drept în susținerea recursurilor, Curtea reține că sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr.8103/30.05.2007, reclamanta - - SRL Tas olicitat instanței să dispună rectificarea CF nr.4846 și intabularea dreptului ei de proprietate asupra suprafeței de 72. ce reprezintă 8% din Clădire Corp Complex (poziția 31), precum și a terenului aferent acestei construcții, drept de proprietate dobândit prin cumpărare conform contractului nr.9770/2004, a încheierii nr.222/2003 din dosar nr.11275/COM/S/2002 a Tribunalului Timiș, precum și intabularea dreptului său de proprietate asupra instalației de stins incendiu (poziția 14) precum și a terenului aferent acestei remize.
Potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24.02.2002 (fila 7 dosar fond), reclamanta - - SRL a cumpărat de la vânzătoarea - SA (aflată în lichidare), Parcul de rezervoare compus din: instalație de stins incendii, incinta depozit ulei, rezervoare ulei -12 bucăți, rampă ulei și spălat cisterne, casa pompe, utilaje, teren construit în suprafață de 2435. parc de rezervoare situat pe terenul înscris în CF nr.3485, teren nedezmembrat, conform situației anexate.
De asemenea, cumpărătorul are acces la următoarele utilități: curent electric, apă, canal, drum de acces.
Așa cum rezultă din art.2 al acestui contract, la momentul încheierii lui vânzătoarea - SA T era în stare de lichidare.
In baza acestui contract de vânzare-cumpărare și a obiectului contractului astfel cum a fost identificat în mod concret în art.1, prin încheierea nr.222/2003 dată de judecătorul sindic al Tribunalului Timiș, s-a dispus Biroului de CF de pe lângă Judecătoria Timișoara intabularea dreptului de proprietate asupra imobilului denumit generic - Parc Rezervoare, constând în construcții + teren construit în suprafață de 2435. nedezmembrat, cu acces la curent electric, apă, canal și drum de acces înscris în CF 3485 nedezmembrat, conform raportului de expertiză privind dezmembrarea. Această expertiză s-a efectuat ulterior, la data de 01 iunie 2004, reclamanta - - SRL înscriindu-și dreptul de proprietate in CF 4648 în anul 2004, astfel cum rezultă din extrasul de CF depus la fila 12 dosar fond.
Expertiza tehnică judiciară de dezmembrare efectuată în cauză de expert ing. în anul 2004, fost validată prin hotărârea civilă nr.3985/30.11.2005, situație în care cererea formulată de reclamantă în sensul anulării documentației de dezmembrare și revenirea la situația anterioară de CF, urmând a se propune o modalitate de dezmembrare a nr.top.3145/a, 317/2; 1148/a/2/4 ținând cont de imobilele cumpărate de părți și de părțile comune indivize menționate în contractele de vânzare-cumpărare încheiate între părți (în acest sens solicitând efectuarea unui nou raport de expertiză) este nefondată întrucât, prin același raport de expertiză întocmit în cauză de expert ing., s-au stabilit și imobilele construcție și terenuri achiziționate de la aceeași societate în lichidare, - SA, în aceeași perioadă de timp, de către societățile pârâte și intimatul.
Prin încheierea nr.1566/CC/4.06.2004 Tribunalul Timiș - prin judecătorul sindic, a validat raportul de expertiză tehnică judiciară, dispunând și intabularea dreptului de proprietate pe numele cumpărătorilor pentru terenurile cu construcții aferente, așa cum au rezultat acestea în urma propunerilor expertului.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosar ce fac dovada dreptului de proprietate dobândit de reclamantă (contractul de vânzare-cumpărare incheiat în anul 2002, încheierea emisă de judecătorul sindic și expertiza tehnică de specialitate intocmită de expert G) și a imobilelor asupra căruia poartă acest drept, în mod corect cele două instanțe de judecată au respins cererea reclamantei de rectificare a CF 4846 în sensul adăugării construcției și a terenului în partea I- a cărții funciare.
In ceea ce privește recursul pârâtei reconvenționale, Curtea reține că cele două instanțe de judecată au făcut o corectă interpretare și aplicare a disp.art.1020 - 1021.civ. raportat la art.166 pr.civ. prin reținerea excepției autorității lucrului judecat în raport de dispozițiile deciziei civile nr.3985/30.11.2005 prin care s-a dispus înscrierea în CF 3485 a dreptului de servitute în favoarea petentei, conform raportului de expertiză întocmit de expert, dispozițiile deciziei civile nr.1060/R/2007 a Curții de Apel Timișoara prin care a rămas irevocabilă sentința civilă nr.6596/2006 a Judecătoriei Timișoara prin care a fost respinsă plângerea pârâtei - SRL împotriva încheierii CF 3223/2006 de înscriere a dreptului de servitute în favoarea reclamantei - - SRL.
Pentru toate aceste considerente, Curtea reține că recursurile declarate în cauză atât de reclamanta - - SRL, cât și de pârâta - SRL sunt nefondate și in baza disp.art.299, 312 alin.1 pr.civ. vor fi respinse ca atare.
Văzând și disp.art.274 pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta - - SRL și de pârâta - SRL T împotriva deciziei civile nr.306/A/24.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECĂTOR 3: Marinela
Prof.-.dr.- - - - -
GREFIER,
Red.:/13.01.2009
Tehnored./M/ 2 ex./15.01.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Carmina Orza, Marinela