Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1289/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale,
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1289/R/2009
Ședința publică din 22 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Alina Rodina JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș
JUDECĂTOR 3: Anca
JUDECĂTOR: -- -
GREFIER:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către reclamantul MUNICIPIUL D împotriva deciziei civile nr. 152/ din 13 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr-, privind și pe intimații, și, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pârâtul intimat u, asistat de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar-fila 15, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal și a fost comunicat intimaților.
Se constată că la data de 8 mai 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea pârâtului intimat, întâmpinare prin care se solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
La data de 12 mai 2009, s-a depus la dosar, prin registratura instanței, din partea reclamantului recurent Municipiul D, un înscris la care a anexat chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 4 lei și 0,15 lei timbru judiciar, aferentă recursului. Totodată, la data de 15 mai 2009, s-a depus la dosar, în copie, contractul de vânzare-cumpărare și autorizația pentru înstrăinare privind pe numitul.
Reprezentantul pârâtului intimat arată că nu are cereri de formulat în probațiune.
Nemaifiind alte cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea în tot a deciziei recurate, pentru motivele invocate prin întâmpinarea depusă la dosar, pe care le susține și oral; soliciță cheltuieli de judecată conform chitanței depuse la dosar.
CURTEA
Reține că prin sentința civilă nr. 841/01.07.2008, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei D e j, a fost respinsă acțiunea civilă modificată și extinsă formulată de către reclamantul Municipiul D prin Primar, împotriva pârâților u, u, având ca obiect rectificare și a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenientul.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele:
Prin sentința civilă nr.1962/1992 dată de Judecătoria Dej în dosarul nr.2494/1992, a fost admisă acțiunea reclamanților și, împotriva pârâtului Statul Român prin Primăria municipiului D pentru ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în nr.1332 D, nr.top.1120, casă cu 2 apartamente și teren în suprafață de 751 stj.p., imobil servant în favoarea imobilului dominant înscris sub nr.top.1119 prin apartamentare și atribuire astfel: apartamentul nr.1, compus din 4 camere, bucătărie, de alimente, baie, pivniță, antreu sub nr.top. nou 1120/1, s-a atribuit pârâtului în cotă de 1/1 parte, iar apartamentul nr.2, compus din 2 camere, bucătărie și pivniță sub nr.top. nou 1120/1/2 și grădină în suprafață de 1080 mp. de sub nr.top. nou 1120/3, s-a atribuit reclamanților, ca bun comun.
Apoi, prin sentința civilă nr.320/2006, pronunțată de Judecătoria Dej în dosarul nr.2886/2005 au fost admise excepțiile ridicate de către pârâții u, u și s-a respins pe formă și fond acțiunea civilă pentru anularea încheierii de întabulare și rectificarea suprafeței imobilului înscris în nr.1332 D cu nr.top.1120/2 și 1120/3 introdusă de reclamantul Statul Român prin Primăria municipiului D împotriva pârâților, ca inadmisibilă, prescrisă, în cauză existând și autoritate de lucru judecat și a fost respinsă cererea de intervenție formulată de intervenientul.
În această sentință s-a arătat că în condițiile în care prin sentința civilă nr.1962/1992 dată de Judecătoria Dejs -a dispus sistarea stării de indiviziune prin formarea unor loturi în natură și atribuirea apartamentului nr.2, compus din 2 camere, bucătărie și pivniță de sub nr.top. nou 1120/1/2 și grădină în suprafață de 1080 mp. aferent nr.top.1120/3, în favoarea reclamanților u, lot asupra căruia s-a dispus înscrierea în a dreptului de proprietate al pârâților, nu este admisibil ca printr-o nouă hotărâre să se contrazică constatările și dispozițiile sentinței anterioare, mai mult, a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
S-a mai arătat că numiții și au dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare și sistarea stării de indiviziune, astfel în anul 1968 soții au cumpărat imobilul printr-un contract de vânzare-cumpărare sub semnătură privată, ocazie cu care au plătit atât apartamentul, cât și cota de 50% din teren ca ramură de folosință grădină, respectiv suprafața de 1080 mp. iar de la data cumpărării și până în prezent au folosit continuu, neîntrerupt, netulburați de nimeni și cu titlu de proprietari terenul în suprafață de 1080 mp. cu nr.top.1120/3, iar apoi și-au înscris dreptul de proprietate asupra acestui teren în baza sentinței civile nr.1962/1992. Prin urmare, înscrierea în a dreptului de proprietate s-a făcut în baza sentinței civile nr.1962/1992 dată de Judecătoria D e j, rămasă definitivă, în cauză neexistând nici una din situațiile prevăzute de art.34 din Legea nr.7/1996 lege pentru rectificarea înscrierilor efectuate în în condițiile în care aceste înscrieri s-au efectuat în baza unei hotărâri judecătorești care nu și-a încetat efectele, nu a fost modificată și nu a fost casată. În consecință, s-a reținut că înscrierea în este în concordanță cu situația actuală a imobilului, iar ulterior pronunțării sentinței civile nr.1962/1992 și sentinței civile nr.320/2006 nu au intervenit modificări asupra dreptului de proprietate al pârâților.
Prin modificarea de acțiune, reclamantul a solicitat modificarea suprafeței înscrise în nr.10013 D cu privire la nr.top.1120/3 proprietatea pârâților, prin urmare cererea reclamantului viza modificarea datelor tehnice cu privire la imobilul înscris în ca proprietate a pârâților, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art.33 alin.3 din Legea nr.7/1996 potrivit cărora prin modificare se înțelege orice schimbare privitoare la aspectele tehnice ale imobilului, schimbare care nu afectează esența dreptului care poartă asupra acelui imobil; modificarea nu se poate face decât la cererea titularului dreptului de proprietate.
În nr.10013 D sunt înscriși ca titulari ai dreptului de proprietate pârâții, astfel că numai aceștia pot solicita modificarea înscrierilor în Sentința civilă nr.1962/1992 dată de Judecătoria Dej nu a fost desființată ca urmare a exercitării unei căi extraordinare de atac, ca urmare își menține valabilitatea, iar actul de partaj realizat în baza acestei hotărâri este valabil.
S-a reținut că pârâții, prin contract de vânzare-cumpărare, au cumpărat imobilul și au plătit prețul apartamentului și cota de 50% din teren cu ramura de folosință grădină, respectiv suprafața de 1080 mp. iar de la data cumpărării și până în prezent au folosit continuu, neîntrerupt și netulburați terenul în suprafață de 1080 mp. așa cum rezultă din sentința civilă nr.320/2006. Așa fiind, s-a reținut lipsa de interes a intervenientului în promovarea cererii de intervenție, în condițiile în care nu este titularul dreptului înscris în nr.10013 D, astfel că nu justifică un interes legitim cu privire la modificarea suprafeței înscrise în pe numele pârâților.
La data de 17.10.2008 pârâtul a formulat o cerere de completare a sentinței civile nr.941/2008, pronunțată de Judecătoria Dej (143 dosar fond), solicitând admiterea cererii și a se dispune completarea dispozitivului hotărârii cu dispoziții privitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei, constând în onorariu de avocațial, arătând că cererea privitoare la obligarea la plata cheltuielilor de judecată a fost cuprinsă în întâmpinările depuse la dosar, iar pentru dovedirea acestora s-a depus cu adresă chitanța în care era consemnată suma de 600 lei, reprezentând onorariu de avocat. Urmare respingerii acțiunii, se impunea obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, conform cererii formulate, precum și a dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.2811și art.2813Cod procedură civilă.
Prin sentința civilă, pronunțată la data de 28.10.2008 de către Judecătoria Dej în dosarul civil nr-, s-a admis cererea formulată de petiționarul, în sensul completării dispozitivului hotărârii cu dispoziții privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei, constând în onorariu avocațial, reținându-se că prin sentința civilă nr.941/2008, pronunțată în dosarul nr- de Judecătoria D e j, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamant și cererea de intervenție, însă s-a omis pronunțarea cu privire la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată dovedite.
Împotriva sentinței civile nr.841/2008, precum și împotriva sentinței civile, pronunțate în dosarul nr- al Judecătoriei D e j, a declarat apel în termen legal, reclamantul Municipiul
Prin decizia civilă nr.152/A din 13 martie 2009, Tribunalul Cluja respins excepția puterii de lucru judecat. Totodată, respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul Municipiul D, împotriva sentinței Judecătoriei D e j, care a fost menținută în totul, apelantul fiind obligat să plătească intimatului suma de 1.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
S-a dispus darea în debit a apelantului pentru taxa judiciară de timbru în sumă de 9,5 lei, datorată pentru fond.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: În ce privește excepția puterii de lucru judecat, raportat la sentința civilă nr.320/2006, a Judecătoriei D e j, referitor la petitele de rectificare și anulare F, excepția a fost respinsă avându-se în vedere precizarea și extinderea de acțiune formulată de către reclamant, care are ca obiect constatarea nulității absolute a actului de partaj încheiat în baza sentinței civile nr.1962/1992 a Judecătoriei Dej sub aspectul înlăturării modalității de împărțeală a imobilului situat în D, înscris în nr.1332 D, pârâților, în sensul înlăturării atribuirii în favoarea acestora, a unei cote indivize de 50% din imobil, fără plata unei sulte și atribuirii unei cote indivize corespunzătoare cotei de 28% din imobil și rectificarea suprafeței înscrisă în mod eronat în nr.10.013 D nr.top.1120/3, în favoarea pârâților, de la suprafața de 1080 mp. la suprafața reală a imobilului, în sensul înlăturării întabulării conform celor menționate; tribunalul a reținut că petitul de rectificare al are ca și cauză constatarea nulității absolute a actului de partaj realizat prin sentința civilă nr.1962/1992 a Judecătoriei D e j, situație în care tripla identitate de părți, cauză și obiect nu este îndeplinită, conform art.1201 cod civil sub aspectul cauzei, situația de fapt calificată juridic.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul a constatat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, având în vedere faptul că prin sentința civilă nr.1962/07.09.1992, pronunțată de Judecătoria D e j, dosar nr.2494/1992 s-a admis acțiunea reclamanților și, împotriva pârâtului Statul Român prin Primăria municipiului D pentru ieșirea din indiviziune asupra imobilului înscris în nr.1332 D cu nr.top.1120 "casă cu două apartamente și teren" în suprafață de 751 stj.p. - imobil servant în favoarea imobilului dominant înscris sub nr.top.1119, prin apartamentare și atribuire după cum urmează: apartamentul nr.1 compus din 4 camere, bucătărie, de alimente, baie, pivniță și antreu sub nr.top nou 1120/1/1 s-a atribuit pârâtului în cotă de 1/1 parte, apartamentul nr.2, compus din 2 camere, bucătărie și pivniță sub nr.top. nou 1120/1/2 și grădină în suprafață de 1.000 mp. de sub nr.top. nou 1120/3 s-a atribuit reclamanților ca bun comun, părțile indivize comune poartă și portița acces în curte, curtea împrejmuire, branșamentele și racordurile în suprafață de 544 mp. fiind atribuite în cotă de 72/100 parte Statului Român și 28/100 parte reclamanților, iar grădina în suprafață de 1080 mp de sub nr.top. nou 1120/27 s-a atribuit pârâtului Statul Român.
Totodată, s-a încuviințat înscrierea în a dreptului de proprietate al reclamanților la rămânerea definitivă a sentinței.
Sentința rămânând irevocabilă, au fost întabulate drepturile de proprietate decurgând din sistarea proprietății.
Față de aceste împrejurări, tribunalul a apreciat că nu se poate pune problema vreunei cauze de nulitate a unui asemenea partaj judiciar, eventualele nemulțumiri legate de modalitatea de partajare raportat la cotele deținute de coproprietari și suprafața efectiv atribuită în urma sistării indiviziunii putând face obiectul criticilor în căile de atac și nicidecum obiectul unei acțiuni ulterioare, sentința în discuție impunându-se cu puterea lucrului judecat.
Totodată, s-a reținut că parte împrocesuată în acel moment a fost Statul Român prin Primăria municipiului
Tribunalul a reținut, de asemenea, că în condițiile în care nu se poate stabili cauza de nulitate invocată, nu sunt incidente prevederile art.34 pct.1 din Legea nr.7/1996 privind rectificarea pe considerentul că înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil.
În sfârșit, menținând hotărârea instanței de fond și stabilind astfel culpa procesuală a reclamantului, s-a apreciat că acesta în mod corect a fost obligat la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de către pârâți în primă instanță, motiv pentru care și apelul împotriva încheierii de completare a dispozitivului a fost respins.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Municipiul D prin primar, solicitând desființarea în totalitate a deciziei tribunalului ca fiind netemeinică și nefondată.
Prin motivele de recurs s-a solicitat constatarea nulității absolute a actului de partaj, încheiat în baza sentinței civile nr. 1962/1992 a Judecătoriei D e j, sub aspectul înlăturării modalității de împărțeală a imobilului situate în D, înscris în CF 1332 D, pârâților în sensul înlăturării atribuirii în favoarea acestora a unei cote indivize de 50 % din imobil fără plata unei sulte și atribuirii în favoarea pârâților a unei cote indivize corespunzătoare cotei de 28 % din imobil; rectificarea suprafeței înscrisă în mod eronat în CF nr. 10013 D, nr. top. 1120/3, în favoarea pârâților de rândul 1-2, în temeiul art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, de la suprafața de 1080 mp, cât este înscrisă în prezent, la suprafața reală a imobilului înscris în cartea funciară în proprietatea pârâților în sensul înlăturării întabulării în favoarea acestora a unei cote indivize de 50 % din imobil fără plata unei sulte, susținând că anterior sistării stării de indiviziune, au cumpărat suprafata de 28 % din imobil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 17 si 18 din Decretul-Lege nr. 115/1938, care, prin consacrarea principiului publicității absolute a înscrierii de carte funciară, consacră efectul constitutiv de drepturi al înscrierii de carte funciară și sancționează cu nulitate absolută, întemeiată pe o cauză ilicită și imorală-îmbogățirea fără justă cauză a pârâților, neconcordanța între înscrierea de carte funciară și situația actuală de carte funciară a imobilului rezultă din aceea că, urmare rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1962/1992 a Judecătoriei D e j, pronunțată în dosar nr. 2494/1992, s-a dispus în mod eronat asupra intabulării suprafeței terenului în cauză, în sensul intabulării în favoarea reclamanților a unei suprafețe de teren de 1.080 mp, în condițiile în care aceștia au obținut dreptul de proprietate asupra cotei de 50 % din imobil fără plata unei sulte, desi, anterior sistării stării de indiviziune, au cumpărat suprafața de 28 % din imobil.
Mai mult, deși întreaga casă a fost atribuită în favoarea pârâților prin partajul aprobat urmare a sentinței civile nr. 1962/1992 a Judecătoriei D e j, pronunțată în dosar nr. 2494/1992, pârâților le-a fost atribuită și J din suprafața de teren, cu încălcarea art. 5 Cod civil, în scopul îmbogățirii fără justă cauză prin fraudarea intereselor statului.
Mai arată că art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 prevede că rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii se va cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile, în completare legea prevăzând că rectificarea se va putea săvârși numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive.
Totodată, arată că în noua legislație, art. 36 din Legea nr. 7/1996 se prevăd limitativ cazurile de exercitare a acțiunii în rectificare (patru cazuri) prevăzându-se că orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor de carte funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se constată unul din cele patru cazuri prevăzute de aceste legi.
Consideră că, raportat la Decizia nr. XXI din 12 decembrie 2005, acțiunile de carte funciară care au ca obiect înscrierea unor drepturi reale imobiliare prevăzute în acte încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 7 vor fi guvernate de vechea lege, respectiv, de prevederile Decretului-lege nr. 115/1938.
Mai arată că, potrivit art 19 din Legea nr. 115/1938, nici o rectificare a situației de carte funciară, nu este posibil a fi soluționată ori dispusă, decât în contradictoriu cu titularul dreptului contestat. Chiar și prevederile Legii nr. 7/1996 fie că se referă la radiere, fie la rectificare, nu permit a fi efectuate nici una din aceste operațiuni decât în contradictoriu cu același titular al dreptului.
În subsidiar, apreciază că sunt aplicabile dispozițiile art. 34 pct.4 din Legea nr. 7/1996, în sensul că înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului. Neconcordanța între înscrierea de carte funciară și situația actuală a imobilului rezultă din aceea că, urmare rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. 1962/1992 a Judecătoriei D e j, pronunțată în dosar nr. 2494/1992, s-a dispus în mod eronat asupra întabulării suprafeței terenului în cauză, în sensul întabulării în favoarea reclamanților a unei suprafețe de teren de 1.080 mp, în condițiile în care aceștia au obținut dreptul de proprietate asupra cotei de 50 % din imobil fără plata unei sulte, deși, anterior sistării stării de indiviziune, au cumpărat suprafața de 28 % din imobil.
Susține că un alt aspect este acela că pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafețe reale de 604,8 mp, care reiese din două împrejurări distincte de fapt, și anume din cumpărarea unei cote de 28 % din imobil, care a precedat sistarea de indiviziune și din întabularea în favoarea Statului Român în CF nr. 1332 D, nr. top. 1120/2, a unei suprafețe de 1080 mp, suprafață care este mai mare decât suprafața reală a terenului, de 825 mp.
În sfârșit, cu privire la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei pentru judecarea fondului și 1000 lei pentru judecarea apelului, arată că în conformitate cu prevederile art.l din Ordonanța Guvernului nr.22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002 cu modificările și completările ulterioare, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituțiilor publice se achită din sumele aprobate prin bugetele acestora de la titlurile de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă, iar în conformitate cu prevederile art.3 din același act normativ, în cazul în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art.2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului d e procedură civilă și / sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie. "
De asemenea, art. 4 alin 1 din același act normativ, astfel cum a fost modificat prin Legea nr.110/2007, prevede obligația ordonatorilor principali de credite bugetare de a dispune măsurile necesare, inclusiv virarea de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii, personale care efectuează operațiuni cu încălcarea prevederilor ordonanței, fiind pedepsite potrivit legii.
Având în vedere că în bugetul reclamantului aprobat în condițiile legii nu sunt prevederi bugetare având destinația de cheltuieli de judecată dispuse de către instanța de fond, solicită exonerarea de la plata acestora; totodată solicită anularea dării în debit.
Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 8 mai 2009, prin registratura instanței, pârâtul intimat a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Examinând recursul prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește starea de fapt, respectiv evoluția litigiilor purtate de părțile din prezenta cauză, cu privire la terenul în litigiu, aceasta a fost corect evidențiată de primele instanțe, instanța de recurs urmând să se raporteze la aceasta, având în vedere că, urmare abrogării pct. 10 și 11 ale art. 304.pr.civ. în recurs nu se mai pot invoca motive de netemeinicie, respectiv de greșită stabilire a stării de fapt, cum solicită recurentul.
În ce privesc motivele de nelegalitate invocate de recurent, trebuie observat că în conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 7/1996, republicată și actualizată, a Cadastrului și publicității imobiliare, n cazul în care cuprinsul cărții funciare nu corespunde, în privința înscrierii, cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea sau, după caz, modificarea acesteia, prin rectificare înțelegându-se radierea, îndreptarea sau menționarea înscrierii oricărei operațiuni, susceptibilă a face obiectul unei înscrieri în cartea funciară, rectificarea înscrierilor în cartea funciară putându-se face fie pe cale amiabilă, prin declarație autentică, fie în caz de litigiu, prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Art. 34 din același act normativ, prevede că orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil; dreptul înscris a fost greșit calificat; nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea; înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
În speță, este evident că reclamantul tinde la rectificarea suprafeței înscrisă în CF nr. 10013 D, nr. top. 1120/3, în favoarea pârâților, în temeiul art. 34 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, de la suprafața de 1080 mp, cât este înscrisă în prezent, la suprafața reală a imobilului înscris în cartea funciară în proprietatea pârâților, în sensul înlăturării întabulării în favoarea acestora a unei cote indivize de 50 % din imobil fără plata unei sulte, susținând că anterior sistării stării de indiviziune, pârâții au cumpărat suprafața de 28 % din imobil.
Or, prin sentința civilă nr.1962/07.09.1992, pronunțată de Judecătoria D e j, dosar nr.2494/1992 s-a admis acțiunea reclamanților și, împotriva pârâtului Statul Român prin Primăria municipiului D pentru ieșire din indiviziune asupra imobilului înscris în nr.1332 D cu nr.top.1120 "casă cu două apartamente și teren" în suprafață de 751 stj.p. - imobil servant în favoarea imobilului dominant înscris sub nr.top.1119, prin apartamentare și atribuire. Apartamentul nr.1 compus din 4 camere, bucătărie, de alimente, baie, pivniță și antreu sub nr.top nou 1120/1/1 s-a atribuit pârâtului în cotă de 1/1 parte, iarapartamentul nr.2,compus din 2 camere, bucătărie și pivniță sub nr.top. nou 1120/1/2 și grădină în suprafață de 1.000 mp. de sub nr.top. nou 1120/3 s-a atribuit reclamanților și, ca bun comun, părțile indivize comune, poartă și portița acces în curte, curtea împrejmuire, branșamentele și racordurile în suprafață de 544 mp. fiind atribuite în cotă de 72/100 parte Statului Român și 28/100 parte reclamanților, iar grădina în suprafață de 1080 mp de sub nr.top. nou 1120/27 s-a atribuit pârâtului Statul Român.
Totodată, s-a încuviințat înscrierea în a dreptului de proprietate al reclamanților la rămânerea definitivă a sentinței.
În lipsa vreunei cauze de nulitate a partajului judiciar, nemulțumirile reclamantului recurent legate de modalitatea de partajare, raportat la cotele deținute de coproprietari și suprafața efectiv atribuită în urma sistării indiviziunii, puteau face obiectul criticilor în căile de atac și nicidecum obiectul unei acțiuni ulterioare, sentința în discuție impunându-se cu puterea lucrului judecat, fiindu- opozabilă reclamantului.
dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în dosarul nr.2494/1992 al Judecătoriei D e j, prin care s-a admis acțiunea reclamanților și, împotriva pârâtului Statul Român prin Primăria municipiului D, iar întabularea dreptului lor în cartea funciară asupra terenului s-a dispus în baza acestei sentințe, fiind una valabilă, intimații au dobândit valabil dreptul de proprietate asupra acestui teren.
Așadar, prin prisma dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 7/1996 nu se impune rectificarea cărții funciare, având în vedere că pârâții au dobândit în mod valabil dreptul de proprietate asupra terenului.
Prin urmare, criticile aduse hotărârii sub acest aspect sunt nefondate.
În sfârșit, nu este întemeiată nici critica referitoare la obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 600 lei pentru judecarea fondului, prin sentința pronunțată la 28.10.2008 și, respectiv 1000 lei pentru judecarea apelului, art. 274.proc.civ. stabilind principiul că partea care cade în pretenții, în sens procesual, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, ca urmare a culpei procesuale, constând în aceea că a pornit greșit procesul sau s-a opus acțiunii fără temei.
Mai mult, în apel reclamantul nu a motivat cererea de exonerare a sa de plata cheltuielilor de judecată, astfel încât criticile aduse hotărârii sub acest aspect, fiind formulateomisso medio, sunt inadmisibile.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.312 alin.1 proc.civ. Curtea va respinge recursul ca nefondat, nefiind prezent nici unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304.proc.civ.
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 274.proc.civ recurentul va fi obligat să plătească intimatului suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial justificat cu împuternicirea avocațială și chitanța privind plata onorariului avocațial, depuse la dosar, ( 14-15).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL D împotriva deciziei civile nr. 152/A/ din 13.03.2009 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă pe numitul recurent să plătească intimatului suma de 1190 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - --- - -- -
GREFIER
Red.
Dact.Sz./2ex/02.06.2009
Președinte:Alina RodinaJudecători:Alina Rodina, Ioan Daniel Chiș, Anca
