Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1563/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul - II/

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.1563/2008-

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 2: Aurora Popa

- -

- JUDECĂTOR 3: Maria Galeș

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatoarea ORTODOXĂ, cu sediul în localitatea, nr. 77, județul S M, ORTODOXĂ și prin reprezentant G, domiciliat în localitatea, nr.118, județul S M, în contradictoriu cu intimata CU, cu sediul în, nr. 260, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 1072/R din 19 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, prin care a fost modificată decizia civilă nr. 222/A din 19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 1262 din 5 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, având ca obiect: rectificare de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta contestatoarei ORTODOXĂ, avocat, în baza împuternicirii avocațiale emise de Baroul Satu Mare -Cabinet Individual, precum și reprezentantul intimatei CU, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 6716/2008 emisă de Baroul Satu Mare -Cabinete Asociate-"-".

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezenta contestație în anulare este legal timbrată cu suma de 10 lei și timbre judiciare în valoare de 0,3 lei, precum și faptul că la dosarul cauzei a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 30.09.2008 întâmpinare din partea intimatei, după care:

Se comunică cu reprezentanta contestatoarei un exemplar al întâmpinării comunicate pentru azi la dosar de partea intimată.

De asemenea, reprezentanta contestatoarei depune la dosar copia deciziei nr. 23/1993 privind obiectul dosarului nr. 7967/1992 al Judecătoriei Cluj -N, precum și decizia nr. 49/1995 privind excepțiile de neconstituționalitate ale Decretului-lege nr. 126/1990 invocate de unele Episcopii și Parohii ale Bisericii Unite cu.

Întrebați fiind, reprezentanții părților arată că nu mai au alte probe și solicită cuvântul asupra contestației în anulare de față.

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra prezentei căi extraordinare de atac.

Reprezentanta contestatoarei solicită admiterea contestației în anulare declarate de partea pe care o reprezintă, ca temeinică și legală, anularea hotărârii atacate, iar în urma rejudecării recursului respingerea acestuia ca nelegal și nefondat, menținerea hotărârii pronunțate de Tribunalul Satu Mare, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Reprezentanta contestatoarei în susținerea căii de atac, în esență, arată că prezenta contestație în anulare a fost întemeiată pe eroarea materială căreia i-a fost tributară soluționarea recursului, în sensul că reclamanta recurentă a solicitat radierea unei încheieri din cartea funciară, de transcriere a imobilelor teren și clădiri aferente, în altă coală de carte funciară, bazat pe faptul că această transcriere, admisă prin încheierea atacată, a fost solicitată de Ortodoxă Română, însă reclamanta recurentă nu a fost în măsură să facă dovada că Ortodoxă Română și-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea sa în noua coală de carte funciară, contestatoarea depunând dovada faptului că în acest nou corp de carte funciară s-au realizat dezmembrări și întabulări ulterioare, ori față de acest dovezi, apreciază că se poate reține faptul că reclamanta nu a reușit să probeze interesul în promovarea cererii sale de rectificare de carte funciară.

De asemenea, reprezentanta contestatoarei mai arată că un alt temei al contestației în anulare îl constituie aspectul competenței în soluționarea litigiilor între cele două culte, deoarece în baza nr.OG 64/2004 precum și a Legii nr. 182/2005, soluționarea neînțelegerilor între cultul ortodox și cel greco-catolic aparține, în primă etapă, unei comisii interE.le convocate de reclamantă, ori, în cazul de față, apreciază că se poate reține necompetența generală a instanțelor judecătorești, considerând că și acest motiv al prezentei contestații în anulare este la fel de întemeiat ca și primul, mai sus reliefat.

Reprezentantul intimatei solicită respingerea prezentei căi extraordinare de atac ca nefondată, menținerea hotărârii pronunțate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

Reprezentantul intimatei, în susținerea cererii de respingere a prezentei contestații în anulare, arată în esență că, soluția dată în recurs este temeinică și legală, conformă cu legea, doctrina și practica judecătorească în materie, întabularea prin mijloace nelegale este supusă restabilirii situației anterioare.

Se mai arată că, în cazul de față nu se pune problema unei greșeli materiale pe care să se întemeieze prezenta cale de atac, aceasta fiind inadmisibilă.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra prezentei contestații în anulare, instanța constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1072/R din 19 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA în dosar nr-, s-a admis ca fondat recursul civil introdus de recurenta reclamant ROMÂNĂ CU județul S M, în contradictoriu cu intimata pârât ORTODOXĂ ROMÂNĂ, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 222/A din 19 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, care a fost o modificată în sensul respingerii apelului introdus de ORTODOXĂ ROMÂNĂ și păstrată în totalitate sentința civilă nr. 1262/2007 din 05 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare.

Intimata a fost obligată la plata sumei de 4.449,5 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel și recurs.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut următoarele aspecte:

Înscrierea de cartea funciară contestată a fost săvârșită sub 8 din cartea funciară nr. 391, prin încheierea nr. 2797 din 5 octombrie 1971 în baza cererii Parohiei Ortodoxe din, intimata pârâtă în cauză. În temeiul acestei cereri, imobilele de sub AI IV 1-3, VI 1, VII 1-3 situate pe nr. topografice 785, 786, 787, 784, 366, 461 și 462 au fost dezlipite și transcrise în coala funciară nou deschisă având nr. 1763. În coala de carte funciară nou deschisă sub 1 fost înscris dreptul de proprietate în favoarea Parohiei Ortodoxe din comuna, în cartea funciară fiind înscrisă mențiunea că operațiunea a fost efectuată în baza cererii acestei parohii și a Decretului nr. 177/1948.

Potrivit art. 34 din Legea nr. 115/1938, rectificarea unei întabulări se poate cere de orice persoană interesată, alături de alte cazuri și în situația în care înscrierea sau titlul în baza căruia s-a făcut nu au fost valabile. În speță, întabularea dreptului de proprietate în favoarea intimatei s-a realizat în baza unei cereri, în absența unui act juridic ori a unui alt titlu prin care intimata să fi dobândit dreptul real în favoarea ei.

Or, întabualrea la care s-a făcut referire în articolul 5 din actul normativ precitat se face pe baza actului juridic în temeiul căruia se cere înscrierea, a unei hotărâri judecătorești definitive sau a unui act administrativ original, mai mult, conform articolului 45 pentru încuviințarea întabulării este necesară declarația expresă prin care cel al cărui drept urmează să fie transmis își dă consimțământul la întabulare, declarație inexistență în speță.

Instanța de recurs a reținut că apărările intimatei în sensul că ea nu ar avea calitate procesuală în prezentul litigiu, nu pot fi primite câtă vreme înscrierea efectuată în baza încheierii de carte funciară nr. 2797 din 5 octombrie 1971 fost realizată în favoarea Parohiei Ortodoxe Române din comuna, astfel cum rezultă din înscrierea de sub 1 din CF nr. 1763, or, tocmai înscrierea efectuată în baza sus-menționatei încheieri a fost contestată în instanță, iar faptul că nu s-a solicitat și radierea de sub 1 din coala funciară nou deschisă nu înseamnă nicidecum că intimatei i-ar lipsi calitatea procesuală pasivă.

Nu au fost acceptate nici afirmațiile acesteia în sensul că reclamanta din cauză nu ar avea nici calitate și nici interes în promovarea acțiunii în rectificare de carte funciară, în situația în care dreptul tabular i-a aparținut acesteia înainte ca, prin înscrierea contestată în instanță, să fie întabulat dreptul de proprietate în favoarea intimatei.

Față de considerentele ce preced, instanța de recurs, în baza dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, a admis ca fondat recursul, a modificat în tot decizia recurată în sensul că a respins apelul pârâtei, sentința judecătoriei fiind menținută în totul.

În conformitate cu prevederile art. 274 Cod procedură civilă, intimata, a fost obligată la plata sumei de 4.449,5 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, reprezentând cheltuielile suportate de aceasta și ocazionate de judecarea cauzei în apel, respectiv recurs.

Împotriva deciziei a formulat contestație în anulare Ortodoxă, solicitând anularea hotărârii instanței de recurs și, în rejudecare, respingerea recursului formulat de Unită cu -.

În motivarea cererii sale, contestatoarea arată că la pronunțarea hotărârii s-a strecurat o evidentă eroare materială, deoarece acțiunea în rectificare de carte funciară trebuia soluționată doar în urma cercetării validității titlurilor în baza cărora s-au făcut înscrierile puse în discuție, ori o astfel de verificare nu s-a efectuat.

În al doilea rând, contestatoarea ridică și problema necompetenței completului civil în soluționarea problemei dedusă judecății, în materia retrocedării imobilelor ce au aparținut Bisericii -, singura instanța de contencios administrativ având competența de a soluționa litigii într-o anumită etapă a procedurii.

Prin întâmpinarea depusă, intimatul a solicitat respingerii contestației în anulare, apreciind că hotărârea instanței de recurs este legală și temeinică.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, instanța reține următoarele:

Obiectul cererii cu care intimata a investit instanța l-a constituit o rectificare de carte funciară întemeiat pe prevederile art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938, nefiind în fața unei faze procesuale de genul celei reglementate de nr.OG 64/2004, respectiv de Legea nr. 182/2005.

În temeiul verificărilor care se impun într-o astfel de acțiune instanța nu face altceva decât să constate legalitatea înscrierii, ori în CF nr. 391 sub 1 a fost înscris dreptul de proprietate al Bisericii, iar sub 8 se face mențiunea că în baza cererii Parohiei Ortodoxe, o parte din imobile se dezlipesc și se transcriu în coală nou deschisă 1763.

Soluția instanței de fond și a celei de recurs sunt legale și temeinice, deoarece o astfel de dezlipire nu poate fi făcută decât la cererea proprietarului funciar, în cauza de față mențiunea de la 8 bazându-se pe o cerere formulată de un terț.

Înscrierea dreptului de proprietate a unui subiect de drept privat nu poate fi făcută decât, sau în temeiul unui act translativ de proprietate emanând de la proprietarul tabular, fie în baza unei hotărâri judecătorești, sau în mod direct ca urmare a aplicării unor dispoziții legale, dar în mod cert nu în urma formulării unei simple cereri.

Chiar dacă în CF nr. 1763 sub 1 se face trimitere la dispozițiile Decretului nr. 177/1948, dezlipirea și transcrierea operate în CF nr. 391 nu puteau fi efectuate înainte de înscriere într-un anume mod a dreptului de proprietate al contestatoarei, operațiune care ar fi permis cercetarea validității acesteia. -se o astfel de înscriere, încheierea este lovită de nulitate, cum în mod corect a reținut instanța.

Față de cele reținute, contestația în anulare va fi respinsă, iar în baza art. 274 Cod procedură civilă, contestatoarea va fi obligată în favoarea intimatei la 1.000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea ORTODOXĂ, cu sediul în localitatea, nr. 77, județul S M,ORTODOXĂ și prin reprezentant G,domiciliat în localitatea, nr.118, județul S M, în contradictoriu cu intimata CU, cu sediul în, nr. 260, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 1072/R din 19 iunie 2008 pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, pe care o păstrează în întregime.

Obligă partea recurentă să plătească în favoarea intimatei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 5 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecător fond -

- judecători apel -

-

- judecători recurs -

- redactat decizie - judecător - 13.11.2008

- dactilografiat grefier - 13.11.2008-2 ex.

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Aurora Popa, Maria Galeș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1563/2008. Curtea de Apel Oradea