Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 184/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția Civilă, de Muncă și Asigurări Sociale
pentru Minori și Familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 184/A/2009
Ședința publică din 4 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Maria Conț JUDECĂTOR 2: Silvia Nicorici
GREFIER: - -
S-au luat spre examinare apelurile declarate de reclamanta - și, respectiv, de pârâta ORTODOXĂ, împotriva sentinței civile nr. 2517 din 24.10.2008, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr-, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Apelul este scutit de taxă judiciară de timbru și de timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la prima strigare a cauzei, instanța constată lipsa reprezentanților părților și lasă cauza la a doua strigare, pentru a da reprezentanților părților posibilitatea să se prezinte la dezbateri.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei apelante, avocat, din Baroul Sălaj, lipsă fiind reprezentantul reclamantei apelante.
Curtea constată că, prin registratura instanței, la data de 20 mai 2009, Episcopia Română Unită cu, - O și Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară S au depus la dosar răspunsurile la adresele înaintate de către instanță.
Reprezentanta pârâtei apelante, avocat solicită lăsarea cauzei la o strigare ulterioară, pentru a lectura înscrisurile depuse la dosar de la termenul de judecată anterior și până în prezent.
Instanța lasă cauza la a treia strigare, pentru a da reprezentantei pârâtei apelante posibilitatea să lectureze înscrisurile depuse la dosar de la termenul de judecată anterior și până în prezent.
La a treia strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei apelante, avocat, din Baroul Sălaj, lipsă fiind reprezentantul reclamantei apelante.
Reprezentanta pârâtei apelante arată că nu are de formulat alte cereri sau excepții de invocat.
Nefiind de formulat alte cereri sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra apelurilor declarate în cauză.
Reprezentanta pârâtei apelante invocă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei -, arătând că această excepție poate fi ridicată oricând, potrivit dispozițiilor legale. Solicită admiterea apelului declarat de Ortodoxă așa cum a fost formulat în scris, pentru motivele dezvoltate pe larg în memoriul de apel, pe care le susține și oral. Arată că transmiterea lăcașurilor de cult, precum și situația bunurilor parohiilor sunt reglementate de Decretul nr. 177/1948 și nu de Decretul nr. 358/1948, iar hotărârea instanței de fond a fost motivată greșit. De asemenea, arată că Ortodoxă a demolat construcția veche în baza unei autorizații de demolare și a edificat o construcție nouă în baza unei autorizații de reconstruire a lăcașului de cult, însă s-a pus problema terenului de sub construcție.
Instanța pune în discuția reprezentantei pârâtei dispoziția din prima decizie de desființare, prin care s-a statuat de către Curtea de Apel Cluj că în mod legal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, reprezentanta pârâtei arătând că, în pofida acestei statuări a Curții de Apel Cluj, poate să reitereze oricând această excepție, care este una de fond, absolută și de ordine publică.
Instanța pune în vedere reprezentantei pârâtei apelante să precizeze dacă nouă edificată de Ortodoxă a fost întabulată în cartea funciară sau nu.
Reprezentanta pârâtei apelante arată că edificată de Ortodoxă nu a fost înscrisă în cartea funciară, însă prin autorizația de construire eliberată Parohiei Ortodoxe s-a răsturnat prezumția întăbulării vechii construcții. Solicită respingerea apelului declarat de reclamanta - și obligarea reclamantei apelante la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocațial în cuantum de 800 lei, conform chitanței pe care o depune la dosar.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1532/18.06.2007, pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr-, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta -, în contradictoriu cu pârâta ORTODOXĂ și, în consecință, s-a dispus rectificarea CF nr. 97, de sub B 3, în sensul anulării înscrierii efectuate cu încheierea de CF nr. 119/1967, ca fiind fără titlu valabil; s-a dispus revenirea în CF, foaia B, la situația anterioară înscrierii operată cu încheierea de CF nr. 119/1967.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în considerentele sentinței faptul că acțiunea reclamantei este întemeiată, prin prisma art. 3 alin. ultim din Decretul-lege nr. 126/1990, și a art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, întrucât, Decretul nr. 358/1948, în baza căruia pârâta s-a întabulat în CF, a fost abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989, astfel încât, încetând efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, rectificarea cărții funciare este pe deplin admisibilă și întemeiată.
Apelul declarat de pârâta Ortodoxă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 388/A/02.11.2007, pronunțată în dosar nr-, cu consecința desființării sentinței și a trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanță la același tribunal, reținându-se în considerentele deciziei următoarele:
"În motivarea cererii de chemare în judecată formulată în prezentul proces reclamanta a învederat că înțelege a-și situa acțiunea sub incidența nr.OG 64/2004.
Or, acest act normativ a completat Decretul-Lege nr. 126/1990, privind unele măsuri referitoare la Română Unită cu (greco-catolică), ca act normativ în raport de care apare ca posibilă, în condițiile legii, restituirea inclusiv a lăcașelor de cult care au aparținut Bisericii -catolice, dar au fost preluate de Ortodoxă Română (art. 3 alin. 1).
Astfel fiind, pornindu-se de la dispozițiile acestui act normativ se impune soluționarea acțiunii, fiind fără incidență în cauză nr.OUG 94/2000 invocată de către pârâta apelantă, căci aceasta își propune a reglementa la nivel general situația juridică a bunurilor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, în vreme ce Decretul-Lege nr. 126/1990 vizează exclusiv bunurile care au aparținut Bisericii Române Unite cu (greco-catolice).
În consecință, acest din urmă act normativ apare ca unul special și derogatoriu în raport cu cel general reprezentat de nr.OG 94/2000, raportul dintre ele trebuind tranșat după principiul potrivit căruia legea specială derogă de la cea generală, ea beneficiind de prioritate de aplicare.
Rezultă, deci, că susținerile apelantei privitoare la incidența altor acte normative și, implicit, la verificarea admisibilității prezentei acțiuni în raport cu acestea, nu pot fi primite.
Legal a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, adresa nr. 989/17.10.2006 a Episcopiei Române Unite cu (greco-catolică) - O atestând neînființarea Parohiei, fiind de văzut și că dacă pârâta afirmă că nu s-au respectat cerințele legale privitoare la înființarea reclamantei era necesar să arate care sunt în mod riguros acestea.
Mai mult, adresa ce atestă înființarea Parohiei - este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 489 din 28 decembrie 2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 11/08.01.2007), astfel că nu acest act normativ putea guverna înființarea reclamantei, căci s-ar ajunge, contrar Constituției, la retroactivitatea lui.
Legal a fost respinsă și excepția numită a lipsei obiectului procesului, căci împrejurarea potrivit căreia vechea biserică - și care a făcut obiectul preluării - ar fi fost demolată, în locul ei, pârâta edificând un nou lăcaș de cult, nu îngăduie respingerea pe cale de excepție a acțiunii, ci verificarea prin administrare de probe a afirmației pârâtei, urmată, în cazul conformării ei, de stabilirea implicațiilor de drept substanțial pe care ei le-ar angaja.
Nu pot fi primite nici susținerile pârâtei apelante privitoare la neefectuarea procedurii prealabile de conciliere instituită prin art. 3 alin. 1, 2 din Decretul-Lege nr. 126/1990, căci doar reclamanta însăși avea interesul de a invoca existența unor neregularități privitoare la proprii reprezentanți, doar ea putând fi vătămată într-o asemenea împrejurare. Mai mult, evocatele prevederi legale fac referire, generic, la reprezentanții clericali ai celor două culte, fără a impune ca aceștia să fie membri ai parohiei în a cărei circumscripție se află situat imobilul revendicat.
Cu privire la fondul cauzei observă însă Curtea, că prima instanță nu a pășit la o veritabilă cercetare a acestuia.
că cererea în rectificare de carte funciară poate fi admisă în considerarea împrejurării că întrucât cele două acte normative care au întemeiat preluarea (anume Decretele nr. 177/1948 și nr. 358/1948) au fost abrogate prin Decretul-Lege nr. 9/1989, respectiv prin Legea nr. 489/2006, prima instanță a făcut o greșită interpretare a legii.
Dispozițiile art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938 instituie, într-adevăr, un caz de rectificare a cărții funciare rezultat din împrejurarea că "înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile".
Această ipoteză legală nu poate include însă, și situațiile în care întabularea s-a făcut în baza unui act normativ care, ulterior efectuării de pe temeiul lui a unei înscrieri tabulare, a fost abrogat, căci s-ar ajunge ca legea nouă prin care s-a dispus abrogarea să retroactiveze, înlăturând și efecte trecute produse anterior abrogării, ale actelor normative abrogate.
Or, o asemenea concluzie nu poate fi îngăduită, fiind de văzut că numai eventuale înscrieri viitoare, făcute după momentul abrogării respectivelor acte normative, ar justifica aplicarea prevederilor art. 34 pct. 1 din Decretul-Lege nr. 115/1938.
În fine, era necesar ca prima instanță să verifice apărarea pârâtei potrivit căreia vechiul lăcaș de cult a fost demolat, în locul său pârâta edificând altul nou, rămânând ca în cazul în care această susținere se confirmă să se verifice dacă, de lege, mai este posibilă rectificarea cărții funciare.
Era util a se depune și o copie integrală a CF nr. 97, pentru a se cunoaște proprietarul tabular înscris anterior pârâtei.
Astfel fiind, devin incidente prevederile art. 297 alin. 1.pr.civ. impunându-se desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în primă instanță la același Tribunal".
În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Sălaj sub nr-, fiind soluționat prin sentința civilă nr. 2517/24.10.2008, în sensul admiterii în parte a acțiunii reclamantei, cu consecința anulării încheierii de întabulare nr. 119/06.03.1967 din CF nr. 97; a fost respins capătul de cerere privind întabularea Parohiei -; pârâta a fost obligată la 885,5 lei cheltuieli de judecată parțiale către reclamantă.
La pronunțarea acestei soluții s-a reținut faptul că imobilul înscris în CF nr. 97 nr. top 123 constă din biserică și 626 mp. teren, proprietar tabular asupra acestui imobil fiind pârâta, în temeiul Decretului nr. 177/1948 și a Decretului nr. 358/1948, dreptul de proprietate al pârâtei fiind înscris în CF prin încheierea de CF nr. 119/1967. În prezent, veche nu mai există, fiind demolată, iar în locul acesteia fiind edificată o nouă biserică, neîntabulată în cartea funciară.
Decretul nr. 358/1948, în baza căruia a fost desființat cultul greco-catolic, a fost neconstituțional, chiar raportat la Constituția din 1948, întrucât contravenea dispozițiilor art. 8 și art. 10 din aceasta, iar în prezent este abrogat prin Decretul-lege nr. 9/1989, astfel încât acțiunea apare ca întemeiată raportat la art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996.
Petitul în restabilirea situației anterioare de CF nu poate fi admis, întrucât în această carte funciară s-a întabulat titlul de proprietate nr-, eliberat în favoarea pârâtei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, pe de o parte reclamanta -, iar pe de altă parte, pârâta Ortodoxă.
Prin propriul apel, reclamanta a solicitat modificarea hotărârii apelate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul admiterii și a petitului privitor la rectificarea cărții funciare și a revenirii la situația anterioară de CF, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acestui apel s-a arătat faptul că temeiul juridic al admiterii acțiunii reclamantei este art. 34 pct. 3 din Decretul-lege nr. 115/1938, raportat la care, în urma anulării încheierii de întabulare și a rectificării cărții funciare, neurmată de revenirea la situația anterioară de carte funciară, instanța a lăsat parțial nerezolvat fondul problemei, practic, în acest moment, imobilul nefiind întabulat de nici una dintre părți.
Prin propriul apel, pârâta a solicitat, ca urmare a admiterii apelului, schimbarea hotărârii primei instanțe în sensul de a se dispune anularea încheierii de CF nr. 119, doar cu privire la ceea ce s-a solicitat de către reclamantă, arătând că, în mod greșit, instanța de fond a dispus anularea acestei încheieri de CF cu privire la mai multe imobile, acordând mai mult decât s-a cerut. Instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii atunci când a arătat că actul normativ, în baza căruia s-a dispus notarea în CF a dreptului de proprietate al pârâtei, a fost abrogat, astfel încât titlul nu mai este valabil, întrucât o astfel de interpretare ar permite ca legea nouă să retroactiveze. Instanța de fond a aplicat greșit legea atunci când a statuat că bunurile ce au aparținut cultului greco-catolic nu puteau să fie atribuite unei biserici în ființă, întrucât averea cultelor dispărute, în conformitate cu Decretul nr. 177/1948, aparținea de drept statului, întrucât în speță dreptul de proprietate nu a fost al cultului greco-catolic, ci a Parohiei -, iar potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din acest decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român. Prin urmare, averea parohiilor, cum este cazul lăcașului de cult, au trecut la stat. Această mențiune din Decretul nr. 358/1948 se corelează cu dispozițiile art. 37 din Decretul nr. 177/1948, care prevedea ce se întâmplă cu bunurile parohiei, atunci când credincioșii trec la un cult la altul, lăcașul de cult netrecând la stat, ci urmând alegerea credincioșilor, pentru că bunurile parohiei au servit întotdeauna activității religioase locale.
Nelegală este și trimiterea făcută de prima instanță la constituționalitatea Decretului nr. 358/1948, câtă vreme titularul dreptului de proprietate era comunitatea de credincioși, iar nu.
Vechiul lăcaș de cult nu mai există, fiind construită o nouă biserică, întabulată în favoarea pârâtei, astfel că anularea încheierii de întabulare rămâne fără eficiență.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a solicitat respingerea apelului pârâtei ca fiind nefondat.
Apelul reclamantei este fondat, iar apelul pârâtei este fondat, în parte.
Prin cererea introductivă de instanță, întemeiată pe prevederile art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, modificat prin nr.OG 64/2004, aprobată prin Legea nr. 182/2005, reclamanta -, în contradictoriu cu pârâta Ortodoxă a solicitat instanței să dispună anularea întabulării imobilului cu nr. top 123 din CF nr. 197 de pe numele Parohiei Ortodoxe, cu consecința restabilirii situației anterioare de carte funciară, prin reîntabularea reclamantei.
Prin prisma art. 129 alin. final proc. civ. instanța este ținută să se pronunțe strict asupra petitelor cu care a fost învestită, prin analizarea fiecăreia dintre acestea raportat la pretenția concretă formulară, la actele dosarului și la dispozițiile legale aplicabile în materie.
Deși defectuos formulată acțiunea reclamantei, invocarea de către aceasta a prevederilor art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990, modificat prin nr.OG 64/2004, aprobată prin Legea nr. 182/2005, conduc indubitabil la concluzia că este vorba despre o acțiune în revendicare de drept comun a acestui imobil, având în vedere că textul legal invocat de reclamantă prevede că în situația în care Comisia Mixtă prevăzută de acest act normativ nu se întrunește, sau nu ajunge la nici un rezultat, ori decizia Comisiei nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun, soluționarea acestei acțiuni, scutită de plata taxei de timbru, fiind de competența tribunalului în primă instanță.
Fără îndoială, așadar, că este o acțiune în revendicare de drept comun, pentru a cărei soluționare este necesară în prealabil, așa cum corect a solicitat și reclamanta din prezenta cauză, ca instanța să verifice temeinicia petitului referitor la valabilitatea ori nevalabilitatea, existența ori inexistența titlului în baza căruia pârâta s-a întabulat în cartea funciară și, respectiv, anularea încheierii de CF prin care s-a întabulat pârâta, cu consecința rectificării cărții funciare, în sensul revenirii la situația anterioară de carte funciară.
Așadar, prioritar este a se stabili dacă titlul în baza căruia pârâta s-a întabulat în CF a fost unul legal, valabil și dacă, într-adevăr, a existat un titlu, susceptibil de a transfera proprietatea în favoarea pârâtei, și care să servească drept temei al întabulării pârâtei în CF.
Din xerocopia cărții funciare nr. 97, depusăin extensola dosarul cauzei ( 78 al doilea dosar fond, finele dosarului de apel din al doilea ciclu procesual), rezultă faptul că asupra imobilului cu nr. topografic 123, nr. ser., constând din biserică și 174 stj.p. teren = 626 mp. (în realitate, 626,4 mp. teren), precum și asupra imobilelor cu nr. ser. -, a fost întabulată inițial sub B 1, prin încheierea de CF nr. 1727/17.09.1925, -, imobilul fiind transcris în această carte funciară din CF nr. 112, ca urmare a comasării aprobată de către Tribunalul Zalău, iar sub B 2 s-a întabulat dreptul de proprietate în favoarea aceleiași Biserici - din, cu titlul de donațiune, asupra imobilelor cu nr. ser. 0 - 2, transcrise din CF nr. 547, prin încheierea de CF nr. 1365/21.10.1921.
Sub B 3, prin încheierea de CF nr. 119/06.03.1967, în baza art. 13 din Decretul nr. 177/1948 și a Decretului nr. 358/1948, se rectifică numele Parohiei - de sub B 1, din -, în Ortodoxă Română.
Prin urmare, pârâta s-a întabulat asupra imobilului litigios cu titlu de așa-zisă "rectificare a numelui", întabulare operată în temeiul art. 13 din Decretul nr. 177/1948 și a Decretului nr. 358/1948.
Se impune, așadar, a se analiza, prin raportare la aceste acte normative, dacă titlul cu care pârâta s-a întabulat în cartea funciară reprezenta un veritabil titlu valabil și legal susceptibil de a conferi pârâtei un drept de proprietate valabil asupra acestui imobil.
Pentru analizarea valabilității acestui titlu este necesar ca instanța să se raporteze la perioada intrării în vigoare a Decretelor nr. 177/1948 și nr. 358/1948, dat fiind că, afirmativ, în temeiul acestor acte normative - a fost desființată, iar credincioșii greco-catolici au fost obligați, de conjunctura politică a acelor vremuri, să treacă la cultul ortodox.
Dat fiind realitatea politică a perioadei de aplicare a celor două decrete, fiind de notorietate că urmare a desființării cultului greco-catolic, credincioșii aparținând acestui cult au fost obligați să treacă la cultul ortodox, Curtea urmează să înlăture susținerile pârâtei conform cărora credincioșii au trecut de bună-voie la noul cult, trecerea nefiind una benevolă, ci una forțată, impusă de conjunctura politică a acelor vremuri.
Prin urmare, se impune a se verifica dacă, raportat la realitatea anului 1948, când au intrat în vigoare cele două decrete, respectiv, în anul 1967, când încă cele două decrete erau în vigoare și continuau să își producă efectele, preluarea imobilului lăcaș de cult de către Ortodoxă a fost sau nu una abuzivă, respectiv, dacă cu ocazia acestei preluări au fost respectate întru-totul cerințele art. 37 din Decretul nr. 177/1948 și ale Decretului nr. 358/1948.
Se impune astfel a se analiza, mai ales că reclamanta a invocat inexistența oricărui titlu al pârâtei, care să fi servit întabulării acesteia în CF, de ce manieră au fost aplicate la acel moment cele două acte normative menționate, mai ales că Decretul nr. 177/1948 prevedea o anume procedură ce trebuia urmată pentru strămutarea de drept a unei părți din patrimoniul cultului greco-catolic, în patrimoniul cultului ortodox, mai precis procedura prevăzută de art. 37 din acest act normativ, respectiv, dacă s-a pronunțat o hotărâre a Judecătoriei Populare a locului, așa cum pretindea art. 37 alin. 5 din acest decret, prin care să se constate întrunirea condițiilor impuse de alin. 1, 2 și 3 din același articol, și dacă aceste acte normative, Decretul nr. 177/1948, referitor la regimul general al cultelor religioase, și Decretul nr. 358/1948 - prin care practic cultul greco-catolic a fost desființat -, erau în concordanță cu Constituția din 1948, care în art. 27 consacra libertatea de religie, prevăzând că "Libertatea conștiinței și libertatea religioasă sunt garantate de stat. religioase sunt libere să se organizeze și pot funcționa liber dacă ritualul și practica lor nu sunt contrarii Constituției, securității publice sau bunelor moravuri.
Nici o confesiune, congregație sau comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține instituții de învățământ general, ci numai școli speciale pentru pregătirea personalului cultului sub controlul statului.
ortodoxă-română este autocefala și unitară în organizarea sa.
Modul de organizare și funcționare a cultelor religioase va fi reglementat prin lege".
Nu excede obiectului cauzei, așa cum nefondat susține pârâta, analizarea de către prima instanță a constituționalității Decretului nr. 358/1948, câtă vreme pentru a aprecia legalitatea unui act normativ, este necesar să se facă o raportare și la legea fundamentală în vigoare la acel moment, știut fiind că o lege trebuie să fie în acord cu Constituția în vigoare la momentul respectiv.
Este adevărat că prin art. 51 din Legea nr. 489/2006 a fost abrogat Decretul nr. 177/1948, dar această abrogare nu poate să constituie un obstacol în a aprecia dacă Decretul nr. 177/1948 a fost sau nu unul abuziv și neconstituțional în raport de Constituția din 1948, câtă vreme modul concret în care a fost aplicat acest decret, în privința imobilului din litigiu, trebuie analizat prin raportare la situația anului 1948, tot astfel impunându-se a se analiza și legalitatea Decretului nr. 358/1948.
Curtea constată, astfel, că pretinsul titlu, în baza căruia pârâta s-a întabulat în cartea funciară, așa-zisa "rectificare", trebuia să se întemeieze pe art. 37 alin. 5 din Decretul nr. 177/1948, respectiv, această rectificare trebuia să aibă la bază hotărârea judecătorească pronunțată în condițiile pretinse de acest articol, hotărâre a cărei existență nu a fost dovedită în cauză de către pârâtă pentru a se apăra astfel față de susținerile reclamantei.
Este irelevant faptul că credincioșii greco-catolici au trecut la cultul ortodox, având în vedere că această trecere, așa cum s-a arătat și anterior, nu a fost una benevolă, ci una impusă, forțată, după cum irelevant este faptul că în prezent numărul credincioșilor ortodocși din localitatea este mai mare decât numărul credincioșilor greco-catolici, având în vedere că lăcașul de cult aparține Parohiei ca entitate juridică, aceasta fiind persoana juridică întabulată în cartea funciară, iar în nici un caz acesta nu aparține comunității locale de credincioși, aparținând unei anumite etnii religioase.
Invocarea caracterului abuziv al preluării imobilului este justificată, așadar, doar în privința Parohiei, ca entitate juridică, iar nu și în privința comunității locale, formată dintr-un anumit număr de credincioși, proprietatea asupra imobilului lăcaș de cult aparținând Bisericii ca entitate juridică, iar nu unui anumit număr, mai mic sau mai mare de credincioși.
Din această perspectivă, probațiunea administrată în fața primei instanțe, în sensul că credincioșii ortodocși, chiar dacă au aparținut cândva cultului greco-catolic, nu doresc în prezent să părăsească cultul ortodox, pentru a reveni la cultul greco-catolic, pe care au fost forțați cândva să-l părăsească, nu impietează cu nimic asupra îndreptățirii reclamantei de a revendica imobilul în litigiu, având în vedere că proprietatea tabulară asupra respectivului imobil aparținea Parohiei -, ca entitate juridică, cu personalitate juridică proprie, iar nu unui anumit număr de credincioși, de un anumit cult, ori unei anumite comunități religioase dintr-o anume localitate, înțelegând prin aceasta, pe credincioșii aparținând respectivei comunități ( 22, 43, 45 dosar fond).
Art. 13 din Decretul nr. 177/1948 prevedea că " religioase, pentru a putea să se organizeze și să funcționeze, vor trebui să fie recunoscute prin decret al Marii Adunări Naționale, dat la propunerea Guvernului, în urma recomandării ministrului cultelor.
În cazuri bine motivate se va putea retrage recunoașterea în același mod".
Acest text, invocat ca titlu în baza căruia s-a întabulat pârâta în CF în nici un caz nu poate fi asimilat noțiunii juridice de titlu valabil și legal susceptibil de a strămuta proprietatea în favoarea pârâtei și de a servi ca temei al întabulării acesteia în CF, câtă vreme acest articol nu conține altceva decât cerința ca un cult religios să fie recunoscut prin decret al Marii Adunări Naționale, pentru a putea să se organizeze și să funcționeze, adică doar condiția necesară organizării și funcționării.
Nici Decretul nr. 358/1948 nu poate constitui un titlu susceptibil de a servi întabulării pârâtei în CF, având în vedere că acesta este actul normativ prin care a fost desființat efectiv cultul greco-catolic și care nu conținea nici un fel de prevedere conform căreia, bunurile aparținând cultului greco-catolic desființat, urmau să treacă în proprietatea cultului ortodox.
Decretul nr. 358/1948 - și care, în opinia Curții, era neconstituțional raportat la art. 8 și art. 10 din Constituția din 1948, dispoziții constituționale care ocroteau proprietatea privată -, și care prevedeau posibilitatea exproprierii doar pentru cauze de utilitate publică și numai cu o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și raportat la art. 27, care consacra libertatea de religie - conținea doar două articole, prin care stipula următoarele:
" Art. (1) În urma revenirii comunităților locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox R și în conformitate cu <LLNK 11948 177 301402 13 37>art. 13 din decretul Nr. 177 din 1948, organizațiile centrale și statutare ale acestui cult, ca:, Episcopiile, capitalurile, organele, congregațiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundațiunile, asociațiunile, cum și orice alte instituții și organizațiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.
Art. (2) Averea mobilă și imobilă aparținând organizațiilor și instituțiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepția expresă a averii fostelor parohii,revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.
O comisiune interdepartamentala compusă din delegați ai: Cultelor, Finanțelor, Afacerilor Interne, Agriculturii și Domeniilor și Învățământului Public, va hotărî destinația acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Romane, sau diferitelor ei părți componente".
Sintagma folosită de legiuitorul din 1948 "averea fostelor parohii", în nici un caz nu poate fi asimilată noțiunii de exceptare a lăcașurilor de cult de la trecerea lor în proprietatea Statului Român în baza acestui act normativ, având în vedere, pe de o parte, că noțiunea de avere are un sens larg, putând să cuprindă orice fel de alte bunuri mobile și imobile, clădiri, terenuri, păduri, etc. iar pe de altă parte, că textul Decretului nr. 358/1948 nu a exceptat expres de la trecerea în proprietatea statului lăcașurile de cult.
Or, acolo unde legea nu prevede și nu distinge, nu-i este permis judecătorului să adauge la lege.
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor de fapt și de drept anterior expuse, Curtea constată că pârâta nu poate justifica un titlu valabil și legal care să-i fi servit ca temei la întabularea în cartea funciară, inexistența acestui titlu atrăgând în cauză incidența prevederilor art. 34 pct. 1 din Decretul nr. 115/1938 - care prevede că rectificarea unei întabulări se poate cere de orice persoană interesată dacă înscrierea sau titlul în temeiul căruia s-a săvârșit nu au fost valabile -, respectiv ale art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996 (a se vedea Decizia nr. XXI/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Pe cale de consecință, în temeiul art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, instanța va dispune anularea încheierii de CF nr. 119/06.03.1967, doar în ceea ce privește imobilul cu nr. top 123, nr. ser. A +1 din CF nr. 97, întrucât, doar atât s-a solicitat prin cererea introductivă de instanță, instanța de fond pronunțând o soluție nelegală atunci când a dispus anularea acestei încheieri de întabulare cu privire la toate imobilele înscrise în CF nr. 97, sub acest aspect și strict în aceste limite, apelul pârâtei fiind fondat.
Ca o consecință a anulării acestei încheieri, în deplină concordanță cu scopul pentru care a fost edictată rectificarea de CF, atât prin textul art. 34 din Legea nr. 7/1996, cât și prin textul art. 34 din Decretul-lege nr. 115/1938 se impune revenirea la situația anterioară de carte funciară, prin reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei de sub B 1, asupra imobilului cu nr. top 123.
Altminteri, rectificarea de carte funciară ar fi lipsită de efecte juridice, iar imobilul ar rămâne fără nici un proprietar tabular.
Nu i se poate nega reclamantei interesul în a solicita rectificarea cărții funciare, câtă vreme ea a fost proprietarul tabular deposedat abuziv, atât din punct de vedere al situației scriptice de carte funciare, cât și din punct de vedere faptic de imobilul litigios și câtă vreme ea este titularul dreptului de proprietate înscris în CF sub B 1, drept care apoi a fost înscris în favoarea pârâtei în baza unui așa-zis titlu nevalabil și nelegal.
Susținerea instanței de fond, în sensul că nu este posibilă restabilirea situației anterioare de carte funciară, întrucât asupra terenului litigios, pe care este amplasat lăcașul de cult, s-ar fi întabulat în CF titlul de proprietate nr-, eliberat pe numele pârâtei, este nelegală și excede obiectului prezentei cauze, pentru simplul motiv că acest titlu de proprietate nu a fost emis în favoarea pârâtei, ci în favoarea numitului, vizând imobilul cu nr. top 626, nr. ser. 0, nr. top 627, nr. ser. 1 și nr. top 628 nr. ser. 2, în realitate, numărul titlului de proprietate fiind 25143/63378/25.10.1995 ( 78 dosar fond, 28 dosar apel, 68 dosar apel).
În favoarea pârâtei au fost eliberate două titluri de proprietate, cu nr. 1132/26/30.11.2006 și nr. 29359/84334/12.05.1997 ( 48, 49), care, însă, nu se regăsesc pe imobilul în litigiu, aspect confirmat de procesul verbal de punere în posesie ( 41), și de cuprinsul cărții funciare nr. 97, în care nu apare nici o înscriere, întabulare ori notare a acestor titluri de proprietate în favoarea pârâtei.
Astfel, la dosarul cauzei a fost depusă o xerocopie in extenso a colii funciare evolutive nr. 97, eliberată de Biroul de carte funciară la data de 17.03.2009, care atestă faptul că în cartea funciară nu au fost întabulate cele două titluri de proprietate, și nici vreo construcție nou edificată pe vreunul din numerele topografice înscrise în această carte funciară, iar reprezentanta pârâtei, la termenul de judecată din data de 04.06.2009, întrebată fiind de către instanță, a confirmat că cele două titluri de proprietate și nou edificată de pârâtă nu au fost întabulate în cartea funciară.
Prin prisma art. 34 pct. 1 din Legea nr. 7/1996, respectiv din punct de vedere al radierii dreptului de proprietate al pârâtei asupra nr. top 123 constând din biserică și teren de 626 mp. și al reîntabulării dreptului de proprietate al reclamantei de sub B 1 asupra aceluiași imobil, prezintă importanță juridică și relevanță doar situația scriptică de carte funciară, fiind irelevantă situația faptică a imobilului, câtă vreme noua situație faptică nu a fost operată în evidențele de carte funciară, pentru aop une de acord cu situația de carte funciară.
Prin urmare, este nefondată susținerea pârâtei, conform căreia nu este posibilă rectificarea cărții funciare pe motiv că vechea biserică a fost demolată și pârâta a construit o nouă biserică ( 21-75 dosar fond), având în vedere că ceea ce se rectifică este dreptul efectiv înscris în cartea funciară, situația juridică scriptică operată în evidențele de carte funciară, iar nu o anume situație faptică a unui anume imobil, după cum nefondată este și susținerea pârâtei referitoare la rămânerea fără eficiență a cererii de anulare a încheierii de întabulare a pârâtei.
Desigur, în eventualitatea în care cândva noul imobil pretins edificat de către pârâtă va fi întabulat în cartea funciară, reclamanta va putea uza de prevederile art. 494 raportat la art. 492.civ. însă, la acest moment această împrejurare nu prezintă relevanță pentru justa soluționare a cauzei.
Cu ocazia cuvântului pe fond, reprezentanta pârâtei a reiterat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, pe motiv că nu a fost constituită legal, excepție care însă nu mai poate fi cenzurată de către C, dat fiind că prin prima decizie de desființare cu trimitere spre rejudecare - decizie obligatorie atât pentru instanța de rejudecare, cât și pentru instanțele de control judiciar din al doilea ciclu procesual -, s-a statuat în sensul că " Legal a fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, adresa nr. 989/17.10.2006 a Episcopiei Române Unite cu (-) - O atestând neînființarea Parohiei, fiind de văzut și că dacă pârâta afirmă că nu s-au respectat cerințele legale privitoare la înființarea reclamantei era necesar să arate care sunt în mod riguros acestea.
Mai mult, adresa ce atestă înființarea Parohiei - este anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 489 din 28 decembrie 2006 (publicată în Monitorul Oficial nr. 11/08.01.2007), astfel că nu acest act normativ putea guverna înființarea reclamantei, căci s-ar ajunge, contrar Constituției, la retroactivitatea lui".
Această statuare a Curții de Apel Cluj este în deplină concordanță cu adresa nr. 369/15.05.2009, emisă de Episcopia Română Unită cu - O ( 65 dosar apel).
Așa fiind, în temeiul tuturor considerentelor mai sus expuse și a dispozițiilor art. 295-296. proc. civ. Curtea urmează să admită în întregime apelul reclamantei și să admită în parte apelul pârâtei, conform dispozitivului prezentei decizii.
În temeiul art. 276. proc. civ. Curtea va compensa cheltuielile de judecată ale părților în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de reclamanta - și admite în parte apelul declarat de pârâta ORTODOXĂ, împotriva sentinței civile nr. 2517 din 24.10.2008 a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, pe care o schimbă în parte, după cum urmează:
Anulează încheierea de CF nr. 119/06.03.1967 doar în ceea ce privește nr. top. 123, nr. ser., din CF nr. 97, constând în biserică și 626,4 mp. teren.
Dispune rectificarea CF nr. 97 (înscrierea de sub B 3), în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei ORTODOXĂ de sub B 3, doar asupra imobilului cu nr. top. 123, nr. ser. și reînscrierea dreptului de proprietate al reclamantei -, asupra acestui imobil, sub B 1.
Menține restul dispozițiilor din sentință.
Compensează cheltuielile de judecată ale părților în apel.
Decizia este definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Dată și pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
--- - - - - -
Red./dact.MM
5ex./05.06.2009
Jud.fond:
Președinte:Carmen Maria ConțJudecători:Carmen Maria Conț, Silvia Nicorici
