Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1867/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 1867/2009 -

Ședința publică din 15 2009

PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător

- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica

- - - - JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta " IMPORT EXPORT" - cu sediul în O, 1, nr. 2, -lombă, județul B în contradictoriu cu intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR cu sediul în O, nr. 1, județul B și intimații pârâți, prin mandatar, domiciliat în,-, județul S M și "PRACTIC" - cu sediul în O, 1, nr. 2, județul B, împotriva deciziei civile nr. 147 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 6528 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, având ca obiect: rectificare de carte funciară.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reprezentantul recurentei pârâte " IMPORT EXPORT" - O, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 22.07.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, lipsă fiind intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR și intimații pârâți, mandatarul său și "PRACTIC" -

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 6 lei, achitată prin factura nr. -/15.12.2009 emisă de Poșta Română și timbru judiciar de 0,15 lei, intimata reclamantă a depus la dosar întâmpinare, după care:

Se comunică întâmpinarea cu reprezentantul recurentei pârâte.

Nefiind probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea deciziei tribunalului și schimbarea sentinței judecătoriei în sensul respingerii acțiunii, cu obligarea părții intimate la cheltuieli de judecată. În susținerea recursului arată că în mod greșit instanța de apel a reținut calitatea procesuală activă a Administrației Imobiliare O pentru a solicita rectificarea de carte funciară cu privire la imobilul în litigiu, cât timp din situația de carte funciară rezultă că Statul Român nu mai avea vreo cotă de teren din anul 1978. Astfel, Statul a deținut cota de sub B 21 de doar 4/24 părți, prin naționalizare, iar în anul 1973 în urma unei dezmembrări a ieșit din indiviziune luând chiar dublul cotei deținute, proprietatea fiindu-i transcrisă într-o nouă coală funciară, diferența rămânând înscrisă doar în favoarea celorlalți proprietari, prin urmare asupra acesteia nemaiavând vreun drept. Cât privește proprietatea recurentei pârâte, aceasta a cumpărat imobilul de la proprietar, s-a întabulat în baza unei sentințe judecătorești, vânzătoarea era proprietară, iar cumpărătoarea de bună credință.

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 6528 din 21 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr-, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Administrația Imobiliară O în contradictoriu cu pârâții, prin mandatar, și cu pârâta " IMPORT EXPORT" - O; s-a admis cererea de intervenție în interesul reclamantei, formulată de intervenienta "PRACTIC" - O; s-a dispus radierea dreptului de proprietate înscris asupra terenului în favoarea pârâtei, de sub B 2, din nr. 80512 O, întrucât în favoarea acestei pârâte a fost rectificată situația de sub B 41 din nr. 12 O, privind cota de 1/12 părți din imobilul cu nr. top. 1983/2; s-a dispus rectificarea situației de sub B 1 în sensul că pârâta " IMPORT EXPORT" - Oad obândit în proprietate în baza sentinței civile nr. 3246/2003 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 13897/2002, cota de 1/12 părți din construcțiile înscrise în nr. 12 O, sub nr. top. 1983/2, întabularea în nr. 12 Oad reptului de proprietate dobândit de pârâta " IMPORT EXPORT" - O în baza sentinței civile nr. 3246 din 20.05.2003 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 13897/2002, cu privire la cota de 1/12 părți din construcțiile edificate pe terenul cu nr. top. 1983/2, urmând ca coala nr. 80512 O să fie sistată; pârâtele au fost obligate, în solidar, să plătească reclamantei cu titlu cheltuieli de judecată, suma de 16,6 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Referitor la excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, instanța de fond, în temeiul art. 161 Cod procedură civilă, a respins-o ca neîntemeiată pentru următoarele considerente: reținând că în decursul anilor unele dintre spațiile aflate în imobilul în litigiu au fost vândute, însă altele constituie și în prezent proprietatea Statului Român, fiind închiriate diferitelor persoane, astfel cum rezultă din înscrisul aflat la fila 56. De asemenea, s-a apreciat că legitimitatea procesuală activă a reclamantei este justificată și prin prisma nr. 391 din 31.05.2007 și nr. 411 din 31.05.2007, prin care a fost înființată Administrația Imobiliară O, ca serviciu public cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local al Municipiului

Sub aspectul fondului litigiului, s-a reținut că prin sentința civilă nr. 3511/1991 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul nr. 2141/1991, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului înscris în nr. 12 O, sub nr. top. 1983/2, prin atribuirea în proprietatea reclamantei a lotului nr. 2, cuprinzând nr. top. 1983/2/I în suprafață de 1788,74 mp. potrivit raportului de expertiză întocmit de expertul, aferent cotei de 12/16 părți din imobil dobândit în proprietate de reclamantă cu titlu succesiune după defuncții și, de sub B 35, 36.

În baza acestei hotărâri judecătorești, imobilul cu nr. top. 1983/2/I compus din parter, etaj 1 și subsol, cu suprafața de 1788,74 mp. s-a transcris în nr. 36172 O, în proprietatea lui.

Această situație juridică a fost luată în considerare de Judecătoria Oradea la pronunțarea sentinței civile nr. 3246/2003 în dosarul nr. 13897/2002, sentința prin care pârâta " IMPORT EXPORT" - Oad obândit dreptul de proprietate cu privire la imobilul înscris în prezent în nr. 80512 O sub nr. top. 1983/2/IV, prin care s-a admis acțiunea în executarea antecontractului de vânzare - cumpărare încheiat la data de 11.06.1991, modificată ulterior la data de 8.07.1991, intervenit între vânzătoarea-promitentă și cumpărătoarea promitentă " IMPORT EXPORT" - O, având ca obiect spațiu comercial în suprafață de 469 mp. - fără teren - constituit din subsol în suprafață de 253 mp. și spațiu comercial situat la parter, în suprafață de 216 mp. imobil transcris apoi în nr. 80512 O, sub nr. top. 1938/2/IV - fila 40. În considerentele sentinței civile nr. 3246 din 20.04.2003 se menționează faptul că a existat un litigiu cu privire la imobilul mai sus descris, însă acesta a fost finalizat anterior pronunțării sentinței civile nr. 3511/1991, prin decizia civilă nr. 1331/2000-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a confirmat dreptul de proprietate al vânzătoarei asupra întregului imobil, cu titlu moștenire.

S-a reținut de către instanța de fond că decizia civilă nr. 1331/2000- pronunțată de Curtea de Apel Oradeaa fost desființată anterior pronunțării de către Judecătoria Oradeaa sentinței civile nr. 3246/2003 în dosarul nr. 13897/2002, ca urmare a exercitării contestației în anulare, prin decizia civilă nr. 252 din 28.02.2001 pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. 4658/2000, fiind desființată decizia civilă nr. 1331/2000-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea, astfel că instanța de judecată în dosarul nr. 13897/2002 a suplinit acordul de voință a numitei la vânzarea unui imobil care nu mai constituia proprietatea vânzătoarei.

Reaua credință a pârâtei " IMPORT EXPORT" - O, a apreciat instanța de fond, este evidentă. În primul rând, la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare din data de 11.06.1991, modificat ulterior la data de 08.07.1991, vânzătoarea-promitentă nu era proprietara imobilului din litigiu, dreptul său fiind dobândit doar la data de 26.07.1991 în baza sentinței civile nr. 3511/1991, iar dreptul de proprietate al Statului Român a fost întabulat sub B 37 din nr. 12 Chiar în cuprinsul celor două antecontracte se menționează că spațiul care constituie obiectul înstrăinării este ocupat de cumpărătoarea-promitentă în baza unui contract de închiriere încheiat cu B sub nr. - din 26.12.1990 - fapt ce relevă cunoașterea dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului respectiv.

În altă ordine de idei, reaua credință a cumpărătoarei " IMPORT EXPORT" - O rezultă și din faptul că aceasta avea cunoștință de litigiul existent între promitenta-vânzătoare și Statul Român, privind imobilul obiect al antecontractului, chiar dacă nu a fost parte în acest litigiu. Însăși cumpărătoarea a depus la dosarul nr. 13897/2002 al Judecătoriei Oradea, decizia civilă nr. 1331/2000 a Curții de Apel Oradea, aspect reținut în considerentele sentinței civile nr. 3246/2003, iar având cunoștință de litigiu, prin depunerea unei minime diligente, avea posibilitatea de a se interesa de finalitatea acestuia și să afle că decizia civilă nr. 1331/2000 a Curții de Apel Oradeaa fost desființată prin decizia civilă nr. 1331/2000 a Curții de Apel Oradea, anterior admiterii acțiunii în prestație tabulară.

În final, printr-o simplă consultare a cuprinsului colii nr. 12 O, pârâta " IMPORT EXPORT" - O putea observa că nu putea dobândi în proprietate cu titlu moștenire decât cotele deținute de către antecesorii săi sub B 35, 36.

Totodată, prima instanță a reținut și faptul că în urma admiterii acțiunii în rectificare de carte funciară, prin sentința civilă nr. 5675/2025 a Judecătoriei Oradea, decizia civilă nr. 344/2007 a Tribunalului Bihor și decizia civilă nr. 1202/2007 a Curții de Apel Oradea, s-a rectificat situația de carte funciară de sub B 41 din nr. 12 O, astfel că în prezent este proprietară asupra cotei de 1/12 părți din imobil, teren și construcții, identificat prin nr. top. 1983/2.

Ori, cu toate acestea, reține instanța de fond, pârâta a dispus prin antecontractele de vânzare-cumpărare asupra unei cote mai mari decât aceea de 1/12 părți, dintr-o simplă raportare a suprafeței construite de 469 mp. la suprafața construită totală a imobilului de 2253,74 mp. rezultând depășirea de către vânzătoarea a limitelor dreptului său de proprietate, drept care se putea întinde cel mult asupra cotei de 1/12 părți din imobil.

Prin urmare, instanța de fond reținând că situația juridică actuală nu mai este în conformitate cu cea înscrisă în evidențele de publicitate imobiliară, a admis acțiunea în rectificare de carte funciară astfel cum a fost aceasta formulată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta " IMPORT EXPORT" -, solicitând admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecarea la prima instanță, în vederea pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 147 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele:

Problema întinderii cotei de proprietate deținută de intimata promitentă vânzătoare din imobilul cu nr. top. 1893/2 înscris în nr. 12 O, a fost clarificată în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 5675/2005 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a statuat cu putere de lucru judecat că aceasta a deținut în proprietate exclusivă cota de 1/12 parte din imobilul în litigiu, fără temei fiind întabulată asupra cotei de 1/2 parte. Prin urmare, toate apărările prin care apelanta din prezenta cauză încearcă să demonstreze că promitentei vânzătoare îi revenea o cotă-parte mai M din imobilul în litigiu, sunt lipsite de relevanță, neputând fi repusă în discuție o chestiune tranșată irevocabil printr-o hotărâre opozabilă inclusiv apelantei din prezenta cauză.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă a intimatei Administrația Imobiliară O de a solicita rectificarea situației de carte funciară referitor la dreptul de proprietate al apelantei, înscris în temeiul sentinței civile nr. 3246/2003 a Judecătoriei Oradea, instanța de apel a considerat că legitimitatea procesuală activă a reclamantei derivă tot din sentința civilă nr. 5675/2005 a Judecătoriei Oradea, prin care a fost admisă acțiunea promovată de Primăria Municipiului O - Direcția Imobiliară, dispunându-se rectificarea cotei numitei din imobilul cu nr. top. 1893/2, înscris în nr. 12 O, de la 1/2 parte, la cota de 1/12 parte.

Ori, prezenta acțiune nu este decât o consecință directă a rectificării înscrierilor de sub B 41, scopul ei fiind acela de a se obține corelarea cu mențiunile de sub B 41 a înscrierilor subsecvente de carte funciară, prin care numita a dispus de o cotă parte din imobil ce excede cotei reale de 1/12 parte, pe care a dobândit-o în proprietate, în mod real cu titlu de moștenire.

Nu prezintă nici o relevanță faptul că apelanta și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară în temeiul sentinței civile nr. 3246/2003 a Judecătoriei Oradea, deoarece această hotărâre nu-i este opozabilă reclamantei Administrația Imobiliară

Ca atare, tribunalul a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că situația tabulară a dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 1893/2 înscris în nr. 12 O, creată în urma pronunțării sentinței civile nr. 3246/2003 a Judecătoriei Oradea, nu corespunde situației juridice actuale reflectată în dispozitivul sentinței civile nr. 5675/2005 a Judecătoriei Oradea și a deciziei civile nr. 344/2007 a Tribunalului Bihor, sens în care a admis acțiunea în rectificare de carte funciară astfel cum a fost aceasta formulată.

Pentru ansamblul acestor considerente, apelul formulat de pârâta " IMPORT EXPORT" - a fost respins ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs pârâta recurentă " IMPORT EXPORT" - O, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că instanța de apel a reținut în mod greșit calitatea procesuală activă a reclamantei, în condițiile în care Statul Român nu mai avea înscrisă în coala funciară inițială nr. 12 O, din anul 1978, nici o cotă parte din imobilul care face obiectul cauzei.

Pe de altă parte, arată că recurenta a fost de bună credință la dobândirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, în sensul că înscrierile din cartea funciară de la data cumpărării fac dovada deplină față de terți cu privire la dreptul înscris în cartea funciară.

Deoarece ulterior încheierii contractului de vânzare - cumpărare vânzătoarea nu s-a prezentat la notar pentru încheierea contractului autentic, s-a solicitat instanței perfectarea contractului, fapt realizat prin hotărârea nr. 3246/2003 a Judecătoriei Oradea, definitivă și irevocabilă, investită cu titlu executoriu și care este un act autentic, valabil atâta vreme cât nu a fost desființat.

În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 312 pct. 3 Cod procedură civilă.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârâtă, în mod corect a fost respinsă de instanțele de fond și apel.

Astfel, imobilul în litigiu, înscris inițial în nr. 12 O, cu nr. top. 1983, aparținut înainte de naționalizare mai multor proprietari.

Faptul că în urma naționalizării, în cartea funciară s-a întabulat dreptul de proprietate al Statului numai asupra cotei de proprietate a numitului, reprezintă o eroare evidentă, din anexele la Decretul nr. 92/1950 rezultând cu claritate că toate cele 19 apartamente ce formau imobilul au fost preluate de Stat, fiind înregistrate apoi în evidențele contabile ale unității de gospodărire comunală, o parte din ele fiind în decursul anilor vândute, altele închiriate, constituind și în prezent proprietatea Statului Român.

Calitatea procesuală activă a reclamantei a fost de altfel recunoscută prin sentința civilă nr. 5675/2005 a Judecătoriei Oradea, prin care s-a dispus rectificarea cotei de proprietate a pârâtei, prezenta acțiune nefiind decât consecința firească a celor dispuse prin mai sus evocata hotărâre.

Referitor la fondul cauzei, este evident faptul că la momentul promovării prezentei acțiuni, situația dreptului de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 1983/2 generată în urma pronunțării sentinței civile nr. 3246/2003 a Judecătoriei Oradea nu mai corespunde cu situația reflectată în sentința civilă nr. 5875/2005 a Judecătoriei Oradea, ceea ce constituie un temei de rectificare a cărții funciare în conformitate cu prevederile art. 34 din Decretul-Lege nr. 115/1938.

B credință invocată de recurentă este contrazisă de probele administrate în cauză: astfel, recurenta a avut cunoștință de litigiul dintre vânzătoare și Statul Român cu privire la imobilul în litigiu, chiar dacă nu a fost parte în acel proces, la dosarul de prestație tabulară fiind depusă decizia civilă nr. 1331/2000 a Curții de Apel Oradea, decizie care a fost ulterior desființată prin decizia civilă nr. 252/2001 a Curții de Apel Oradea, anterior admiterii acțiunii în prestație tabulară.

De altfel, printr-o simplă consultare a colii de carte funciară, recurenta ar fi putut observa că vânzătoarea nu putea dobândi în proprietate cu titlu de moștenire, decât cotele deținute de antecesorii săi, respectiv 1/12 părți, cum de altfel s-a reținut prin sentința civilă nr. 5675/2005 a Judecătoriei Oradea.

Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în baza art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă, să respingă recursul ca nefondat, fără cheltuieli de judecată, nefiind solicitate de către intimată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâta " IMPORT EXPORT" - cu sediul în O, 1, nr. 2, -lombă, județul B în contradictoriu cu intimata reclamantă ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR cu sediul în O, nr. 1, județul B și intimații pârâți, prin mandatar, domiciliat în,-, județul S M și "PRACTIC" - cu sediul în O, 1, nr. 2, județul B, împotriva deciziei civile nr. 147 din 6 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 15 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - R - - -

red.

în concept la 28.12.2009

jud.fond.

jud.apel. -

dact.

6 ex./29.12.2009

- 4 com./

- " IMPORT EXPORT" - - O, 1, nr. 2, -lombă,

județul B,

- ADMINISTRAȚIA IMOBILIAR - O, nr. 1, județul B,

-, prin mandatar -,-, jud. S M,

- "PRACTIC" - - O, 1, nr. 2, județul

Președinte:Pantea Viorel
Judecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Stan Aurelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 1867/2009. Curtea de Apel Oradea