Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 514/2008. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 514

Ședința publică de la 10 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valeria Cormanencu

JUDECĂTOR 2: Cristiana Angelescu

JUDECĂTOR 3: Viorica Olariu

GREFIER: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de, G, și împotriva deciziei civile nr. 363 din 26 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurenții,lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată,se solicită judecata în lipsă.

Recurentul solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru ca recurenții să-și angajeze apărător.

De asemenea,precizează că pe rolul instanțelor judecătorești mai există o altă cauză ce are legătură cu prezentul litigiu,astfel încât solicită suspendarea judecării prezentului recurs sau amânarea cauzei până la soluționarea acelei cauze.

Instanța respinge cererea de amânare formulată de către recurenți pentru a-și angaja apărător,având în vedere că recurenții au mai beneficiat de un termen pentru apărare potrivit art. 156 Cod procedură civilă.

În ceea ce privește acel litigiu la care fac referire recurenții,instanța constată că nu are legătură cu obiectul cauzei de față ce vizează doar înscrierea în Cartea Funciară și respinge cererea de amânare sau suspendare formulată de recurenți.

Nemaifiind alte cereri de formulat,instanța consideră recursul în stare de judecată și dă cuvântul la dezbateri.

Recurentul având cuvântul,solicită admiterea recursului pentru motivele invocate în scris.

Recurentul solicită admiterea recursului.

Recurentul solicită admiterea recursului.

Recurentul solicită admiterea recursului.

Recurentul solicită admiterea recursului.

Recurenta solicită admiterea recursului.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Din examina rea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 14840 din 14 2007 Judecătoria Iași admite excepția prematurității formulării acțiunii invocată de pârât prin întâmpinare și în consecință:

Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții "Cip ", prin lichidator judiciar "Management Reorganizare Lichidare" L, și I ca prematur introdusă.

Tribunalul Iași prin decizia civilă nr. 363 din 26 mai 2008 respinge apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate de Judecătoria Iași, pe care o păstrează.

Instanța de prim grad a stabilit următoarea situație de fapt, păstrată în apel.

Reclamanții au solicitat rectificarea înscrierilor în Cartea funciară nr. 2267 comunei, județul I, în sensul că " " SA nu este proprietară exclusivă a unui număr de 7 parcele, întrucât au dreptul de proprietate reconstituit.

Constată instanțele că din actele depuse la dosarul cauzei înscrierea în a proprietății pârâtei SC SA a fost efectuată în baza hotărârii nr. 415/27.06.1996 a Comisiei județene de fond funciar I, a sentinței nr. 58/E/2005 a Tribunalului Iași și a deciziei civile nr. 103/CA/2005 a Curții de APEL IAȘI, în considerentele căreia se relevă că actul administrativ de autoritate, în baza căruia s-a efectuat înscrierea dreptului pârâtei în Cartea funciară a comunei, nu a fost anulat și modificat condiții în care nimănui nu-i este permis să ignore valoarea acestuia constitutivă de drepturi, astfel că motivele invocate de reclamanți nu au nici un suport real.

În apel reclamanții au formulat critici cu privire la soluționarea greșită a excepției invocând că prematuritatea unei cereri presupune existența unui termen legal sau convențional ce trebuie îndeplinit anterior introducerii acțiunii. S-a susținut că cererea reclamanților pusă în discuție, puterea probantă a înscrisurilor în baza cărora s-a făcut înscrierea în cartea funciară cererea are caracter principal și nu accesoriu, iar validitatea hotărârii nr. 415/27.06.1996 a Comisiei județene de fond funciar este cenzurată în dosarul nr-.

Tribunalul a reținut că rectificarea înscrierilor în cartea funciară poate fi cerută numai în condițiile art. 34 din Legea 7/1996, îndeplinite cumulativ, condiție neîndeplinită în situația în care părțile au un alt proces pe rol în care este verificată validitatea hotărârii în temeiul căreia a avut loc înregistrarea.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Iași au declarat recurs reclamanții, pe care l-au încadrat în drept în art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă invocând următoarele motive:

- prematuritatea unei cereri presupune existența unui termen legal sau convențional ce trebuie să fie îndeplinit anterior introducerii acțiunii, care în speță nu există;

q-caracterul accesoriu al acțiunii în rectificarea înscrierilor în cartea funciară ca regulă, ridică problema admisibilității sau temeiniciei acțiunii; în absența celei principale a cărei lipsă nu împiedică rezolvarea accesoriului, între acestea există o strânsă legătură, însă nu prin prisma temeiului de exercitare ci prin aceea a dependenței accesoriului de principal;

- înscrisurile depuse de pârâta SC " " nu are aptitudinea de a dovedi dreptul de proprietate pretins;

- cererea formulată a pus în discuție puterea probantă a acestor înscrisuri și corecta calificare a dreptului solicitantului, conform art. 47 alin. 1 și art. 48 al. 1 lit. a din Legea nr. 7/1996, a Legii nr. 18/1991, întrucât numai titlul de proprietate face dovada proprietății, practica Curții Supreme de Justiție fiind constantă;

- cererea are un caracter principal de rectificare a înscrierilor în cartea funciară și în plus validitatea hotărârii nr. 415/1996 a Comisiei Județene I de fond funciar, este cenzurată în dosarul nr-, (cerere inițial înregistrată sub nr- din care s-a disjuns) în care nu s-a pronunțat o hotărâre irevocabilă.

Recursul nu este întemeiat pentru considerentele ce urmează.

Reclamanții, persoane fizice, au investit instanța de prim grad cu o acțiune principală ce are ca obiect "rectificare înscriere în carte funciară" cerere întemeiată pe dispozițiile art. 33 -35 din Legea nr. 7/1996, alăturat Primarului comun ei, Consiliul local.

Instanța de prim grad a dispus judecarea cererii formulate de reclamanții persoane fizice, pe care a soluționat-o pe fond prin sentința civilă nr. 14840/2007 și pentru lipsa calității procesuale active a respins acțiunea formulată de Primar și Consiliul local (sentința civilă din 3.10.2007, dosar nr- Judecătoria Iași ).

Cauza este soluționată pe excepție, fiind făcută dovada un ei alte judecăți, între părți, ce are ca obiect legalitatea hotărârii Comisiei județene I de fond funciar în temeiul căreia s-a constituit pentru pârâta " " SA cartea funciară.

În conformitate cu art.34 din Legea nr. 7/1996 orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor în cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că:

1.înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;

2.dreptul înscris a fost greșit calificat;

3.nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;

4.înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.

Procesul civil fiind guvernat de principiul disponibilității, instanțele au soluționat cauza în limitele investirii, a temeiului de drept invocat - art. 33 -35 din Legea nr. 7/1996 și a situației de fapt dovedite.

Condiția cerută de lege pentru a se dispun e rectificarea conform art. 34 din Legea nr. 7/1996 este aceea apronunțării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabilecu privire la actul în temeiul căruia s-a făcut înscrierea (pct. 1) fie a celorlalte situații (pct. 2-4).

Excepția de prematuritate a fost reținută de instanțe, așa cum rezultă din considerentele hotărârilor, nu ca o condiție pentru exercitarea dreptului la acțiune, în sens strict procesual, ci pentru faptul cănu este îndeplinităcondiția cerută de lege, a hotărârii definitive și irevocabile.

Acțiunea în prestație tabulară are ca obiect un drept real și este principală.

Faptul că nu s-a prevăzut în lege un termen pentru a fi exercitată, ci doar condițiile și cine are exercițiul dreptului - cu excepția dobânditorului de bună credință (art. 36 din Legea nr. 7/1996 - nu impune soluționarea cauzei pe fond, raportat la motivarea în drept și în fapt a cererii.

Curtea are în vedere și principiul neagravării situației în propria cale de atac, faptul că "actul" face obiectul altei judecăți, aflat într-o anumită fază procesuală, iar nimeni nu poate fi chemat în judecată înaintea mai multor instanțe pentru aceeași cauză, obiect și de aceeași parte.

În consecință instanțele nu aveau obligația de a analiza "actul" în temeiul căruia s-a făcut înscrierea, în cadrul procesual stabilit de reclamanți atâta timp cât nu este îndeplinită condiția cerută de lege - a pronunțării hotărâri irevocabile, iar între părți există o judecată cu privire la aceasta pe cale principală.

Curtea constată că instanțele au aplicat corect dispozițiile legale în materie.

În temeiul art.312 Cod procedură civilă instanța respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de, G, împotriva deciziei civile nr. 363 din 26 mai 2008 Tribunalului Iași, decizie pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, din 10 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

Grefier

Red.

Tehnored.

2 ex.

23.12.2008

Tribunalul Iași:

-

-

Președinte:Valeria Cormanencu
Judecători:Valeria Cormanencu, Cristiana Angelescu, Viorica Olariu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 514/2008. Curtea de Apel Iasi