Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 566/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ nr. 566/2008-
Ședința publică din 08 aprilie 2008
PREȘEDINTE: Bocșe Elena | - - | - JUDECĂTOR 2: Pantea Viorel |
- - | - JUDECĂTOR 3: Roman Florica | |
R - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în - județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în - județul S M, împotriva deciziei civile nr. 316/Ap din 04 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost schimbată în tot sentința civilă nr. 368 din 19 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, având ca obiect: rectificare de CF,
Se constată că fondul cauzei a fost dezbătut în ședința publică din data de 01 aprilie 2008, dată la care părțile prezente au pus concluzii în recurs, concluzii ce au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și când s-a amânat pronunțarea hotărârii pentru data de 08 aprilie 2008, după care:
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 368/19.03.2007 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr-, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților, și în consecință s-a dispus serviciului de carte funciară rectificarea suprafeței înscrisă în CF 1632- cu nr. top. 451/2 conform expertizei tehnice întocmită de expert în dosar 3431/2000 al Tribunalului Satu Mare, act care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că proprietar tabular al terenului de 2442 mp înscris în CF 1632 nr. top. 452 este pârâtul, cu titlu juridic uzucapiune, în baza Sentinței civile nr. 800/1999 a Judecătoriei Negrești O a Atât reclamantul, cât și pârâta au dobândit prin uzucapiune teren, respectiv 2258 mp, nr. top. 451/1 din CF 1608 - reclamantul, iar pârâta 2259 mp, nr. top. 451/2 din CF 16234. La cererea avocatului reclamantului s-au solicitat puncte de vedere mai multor experți care, cu ocazia judecării litigiilor între părți au efectuat lucrări de specialitate. Cea mai concludentă lucrare s-a considerat de către prima instanță a fi expertiza efectuată de către expert în dosar nr. 3431/2001 al Tribunalului Satu Mare. Raportat la actele depuse și în baza art. 35 din Legea 7/1996, s-a admis acțiunea întrucât înscrierea în cartea funciară nu mai corespunde cu situația reală, iar expertul stabilește concordanța între starea de fapt și situația de carte funciară a imobilului.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul solicitând admiterea acestuia, schimbarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii
Prin decizia civilă nr. 316/Ap din 04 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, a fost admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 368/19.03.2007 pronunțată de Judecătoria Negrești Oaș în dosar nr- și în consecință a fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost respinsă acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâții, pentru rectificare CF. A fost obligat intimatul să plătească apelantului suma de 2117,8 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut, din actele și lucrările de la dosar, următoarele:
1. Prin cererea de chemare în judecată, intimatul-reclamant a solicitat rectificarea colii de carte funciară nr. 1632 nr. top. 452 în suprafață de 2442 mp, în sensul de a se înscrie ca drept de proprietate al numitului apelant-pârât numai suprafața pe care a stăpânit-o până la pronunțarea Sentinței civile nr. 800/07.05.1999, în concret solicită rectificarea în sensul reducerii suprafeței de teren aflată în proprietatea apelantului pârât și înscrisă în cartea funciară. Acțiunea în rectificarea înscrierilor făcute în cartea funciară, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 35-40 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, este acea acțiune în justiție prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unei înscrieri necorespunzătoare realității făcută în cartea funciară, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a unui imobil. Articolul 36 prevede limitativ cazurile de exercitare a acțiunii în rectificare, astfel că orice persoană interesată poată cere rectificarea înscrierilor, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă se constată unul din cele patru cazuri prevăzute de textul art. 36 din Legea 7/1996.
Potrivit doctrinei și jurisprudenței, din modul de reglementare al acestei acțiuni, rezultă că ea are un caracter subsidiar, fiind grefată pe o acțiune de fond (nulitate, anulare, rezoluțiune, revendicare, simulație, etc.) și constă într-o cerere în constatarea nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea. Se poate observa că cererea în rectificare ce constituie obiectul prezentei acțiuni, este una principală, nefiind grefată pe vreo acțiune de fond nici în acest dosar și nici prin prezentarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile care să constate unul din cele patru cazuri ale art. 36 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară. În motivarea cererii de chemare în judecată și prin întâmpinarea depusă în apel, intimatul-reclamant susține că este în posesia întregii suprafețe de teren înscrisă în cartea funciară, în proprietatea sa. Din acest punct de vedere, este discutabil interesul său în promovarea unei acțiuni în rectificare de carte funciară, formulată împotriva unei persoane cu a cărei proprietate nu se află în raporturi de vecinătate și care nu are nici o pretenție, nu îl tulbură în nici un fel în exercițiul dreptului de proprietate. (Din această perspectivă, practica judiciară depusă de către intimat se referă la altă situație decât cea din prezenta cauză).
Din probele administrate în multitudinea de litigii ce au avut loc între părți, rezultă că un astfel de interes ar avea intimata-pârâtă. Prin acțiunea de față se contestă însuși dreptul de proprietate al apelantului asupra unei părți din terenul pe care-l deține, fără a se indica în concret suprafața, or nu aceasta este calea procedurală, situația litigioasă nu se poate soluționa printr-o simplă acțiune în rectificarea înscrierilor în cartea funciară. Eventual, acțiunea în revendicare ce constituie obiectul dosarului nr. 1762/2001 al Judecătoriei Negrești O a ș, în prezent suspendată în apel, ar putea constitui acțiunea de fond pe care să se grefeze prezenta cerere.
2. Chiar și în situația în care acțiunea în rectificare ar fi singura aflată la dispoziția intimatului-reclamant, criticile aduse sentinței apelate sunt fondate. Prima instanță și-a întemeiat soluția de admitere a cererii în rectificarea înscrierii CF pe concluziile unei expertize tehnice efectuată într-o altă cauză, în care intimatul-reclamant nu a fost parte. Este vorba de expertiza efectuată de expert în dosar nr. 3431/2000 al Tribunalului Satu Mare. Acest dosar le-a avut ca părți doar pe recurent și pe intimata și a avut ca obiect stabilirea mejdei între proprietățile părților respective, fiind soluționat definitiv și irevocabil prin Sentința civilă nr. 1069/2000 a Judecătoriei Negrești O a În acest dosar instanța a înlăturat concluziile expertizei menționate motivând că este neprofesionistă și vădit părtinitoare.
Așa după cum s-a reținut, între părți au existat și alte litigii, având ca obiect aceleași parcele de teren, efectuându-se mai multe expertize tehnice, de către experți diferiți, fiecare dintre ele cu concluzii proprii, diferite în tot sau în parte. Se poate reține, însă, că majoritatea concluziilor converg spre ideea că apelantul nu deține mai mult teren decât cel înscris în cartea funciară. În acest sens sunt, în principal, expertizele efectuate în dosarul având ca obiect revendicare - dosar nr. 1762/2001, în prezent suspendat - singurul dosar în care expertizele au avut ca obiect toate cele trei parcele aflate în proprietatea părților. Expertiza pe care și-a întemeiat soluția prima instanță nu a vizat deloc parcela aflată în proprietatea intimatului-reclamant. Ca atare nu poate fi considerată ca fiind relevantă în soluționarea situației conflictuale dintre părți.
În motivarea hotărârii, prima instanță a mai reținut că apelantul-pârât, profitând de faptul că intimatul-reclamant nu a fost parte în procesul de uzucapiune, și-ar fi înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra unei suprafețe mai mari de teren decât cea deținută în realitate. Această afirmație are la bază susținerile expertului potrivit cărora expertul nu a efectuat măsurători în teren cu prilejul întocmirii schiței ce a stat la baza Sentinței civile nr. 800/1999 a Judecătoriei Negrești Oaș prin care s-a constatat dobândirea dreptului de proprietate de către apelant prin uzucapiune. Tribunalul apreciază că este o simplă afirmație a expertului, fără suport probator în cauză. Din această perspectivă, același viciu ar putea exista și în ce privește schița de dezmembrare efectuată în cauzele având ca obiect constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune de către intimați întrucât, dacă cu acel prilej s-ar fi efectuat măsurători în teren, s-ar fi observat în ce măsură cei doi intimați stăpânesc, în realitate, o suprafață de teren mai mică decât este înscrisă în cartea funciară, ca fiind corespunzătoare nr. top. 451.
Așa după cum rezultă din probele administrate în dosarele atașate, toate cele trei părți din prezentul litigiu au dobândit dreptul de proprietate asupra unor parcele de teren prin uzucapiune. Apelantul a uzucapat singur nr. top. 452 din CF inițial nr. 65, iar intimații au uzucapat fiecare câte o parcelă din nr. top. 451, respectiv nr. top. 451/2 format după dezmembrare și nr top. 451/1 format după dezmembrare. Între apelant și intimata a avut loc un litigiu de stabilire a mejdei soluționat irevocabil prin Sentința civilă 1069/2000 a Judecătoriei Negrești O a Între terenurile dezmembrate din nr. top. 451, respectiv 451/1 și 4152/2 aflate în proprietatea intimaților, nu s-a stabilit linia de hotar. De aceea, așa după cum au arătat mai mulți experți în concluziile lor (, Mențiu) având în vedere că cele două nr. top. 451/1 și 451/2 provin, prin dezmembrare din același nr. top. 451, acestea ar trebui analizate și împreună sub aspectul suprafeței pentru a se stabilit în acest context dacă suprafața totală înscrisă în cartea funciară corespunde cu cea reală, rezultată în urma măsurătorilor și nu doar prin raportarea situației de care funciară a acestora cu cea reală și de carte funciară a nr. top. 452 aflat în proprietatea apelantului. Aceiași experți subliniază că nu numai în ce privește proprietățile părților, ci pe aproape întregul cvartal limitele existente pe teren nu corespund cu limitele conform cărții funciare, astfel că realizarea unei corespondențe este dificilă fără a avea drept consecință nașterea altor litigii și între alte persoane. Expertiza efectuată de expert, ce constituie temei al admiterii cererii de rectificare a înscrierii în cartea funciară, nu răspunde unor astfel de obiective. Având în vedere aceste concluzii ale experților, în temeiul dispozițiilor art. 129 alin. 5.proc.civ. precum și în considerarea principiului nemijlocirii, instanța de apel a pus în discuția părților necesitatea efectuării unei expertize, dar părțile s-au opus categoric acestei probe.
Împotriva acestei decizii, în termen a formulat recurs reclamantul, care a solicitat admiterea acestuia, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului formulat de pârât și menținerea în tot a sentinței de fond.
În motivarea recursului s-a susținut că pârâtul și-a întabulat dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 162 mp, proprietatea reclamantului, cu titlu uzucapiune, printr-o hotărâre judecătorească inopozabilă recurentului.
Intimatul s-a opus admiterii recursului.
Analizând hotărârile recurate prin prisma motivelor invocate și din oficiu, curtea constată următoarele:
Reclamantul a solicitat rectificarea înscrierilor de carte funciară cu privire la suprafața de 162 mp din imobilul înscris în inițial nr. 65-, nr. top. 452, înscrieri făcute în favoarea pârâtului și a soției acestuia, în temeiul sentinței civile nr. 800/1999 pronunțată de Judecătoria Negrești O a
În primul rând, curtea reține că, deși înscrisă în cartea funciară împreună cu pârâtul, în coproprietate devălmașe, nu a fost citată în cauză, nefiind astfel stabilit corect cadrul procesual, instanțele neexercitându-și în acest fel rolul activ așa cum este el prevăzut de art. 129 Cod procedură civilă.
Curtea reține că sentința civilă nr. 800/1999 a Judecătoriei Negrești Oaș este inopozabilă reclamantului, fiind astfel vorba de un titlu nevalabil în înțelesul art. 34 pct. 1 din Decretul Lege nr. 115/1938, în măsura în care reclamantul poate dovedi în speță posesia sa asupra suprafeței de 162 mp, aflată în litigiu.
Instanța de apel a schimbat natura juridică a cauzei, a respins acțiunea reclamantului, motivând ca și cum acțiunea ar fi fost una în grănițuire, cât timp, așa cum am arătat, este vorba de o acțiune în rectificare de carte funciară, întemeiată pe textul de lege mai sus enunțat.
În concluzie, esențial în prezenta cauză, este stabilirea corectă a cadrului procesual și apoi stabilirea legitimării procesuale a reclamantului față de susținerile acestuia potrivit căruia suprafața de 162 mp a fost și este în posesia sa de peste 80 de ani.
Pentru stabilirea acestor susțineri se impune completarea probațiunii de către instanța de fond, cu atât mai mult cu cât copârâta achiesează la susținerile reclamantului recurent și le recunoaște.
Expertizelor topografice efectuate între părți în alte dosare civile li se poate da eficiență doar în măsura în care concluziile acestora se coroborează și cu alte probe administrate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă, se va admite recursul reclamantului, se va casa decizia instanței de apel și se va desființa sentința instanței de fond cu trimitere pentru rejudecare la Judecătoria Negrești O a
Cheltuielile de judecată vor fi avute în vedere la rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
ADMITE ca fondat recursul civildeclarat de recurentul reclamant, cu domiciliul în - județul S M, în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii cu domiciliul în - județul S M, împotriva deciziei civile nr. 316/Ap din 04 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o casează și desființează sentința civilă nr. 368 din 19 martie 2007 pronunțată de Judecătoria Negrești O a ș, cu trimitere pentru o nouă judecare la Judecătoria Negrești O a ș, ținând seama de considerentele prezentei decizii.
Cheltuielile de judecată și onorariul de avocat vor fi avute în vedere la rejudecarea cauzei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 08 aprilie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - R - - -
decizie: Fl./17.04.2008
Complet fond:
Complet apel: -,
în 2 ex.: /22.04.2008
Președinte:Bocșe ElenaJudecători:Bocșe Elena, Pantea Viorel, Roman Florica