Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 80/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - rectificare CF -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA NR. 80

Ședința publică din 20 martie 2009

PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița

JUDECĂTOR 2: Dumitraș Daniela

JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela

Grefier - -

Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta recurentă Proiect SRL cu sediul în municipiul R,-, cam. 11 B, județul S, împotriva deciziei civile nr. 439 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

La apelul nominal au răspuns avocat pentru reclamanta recurentă Proiect și consilier juridic pentru pârâtele intimate Primăria municipiului R - prin primar, Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei R și Municipiul R - prin primar.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei după care,

Avocat pentru reclamanta recurentă depune la dosar o cerere de probatorii și duplicatul acesteia îl înmânează consilierului juridic.

Avocat solicită admiterea probei cu înscrisuri, respectiv în baza art. 172 Cod procedură civilă să se dispună obligarea intimatei Primăria muncipiului R să depună la dosar copie după contractul de muncă și fișa postului pentru consilierul juridic, persoana care a întocmit actele de executare silită a căror radiere din Cartea Funciară face obiectul prezentei cauze. De asemenea să depună copie după documentele valabile în perioada în care au fost realizate actele de executare înscrise în Cartea Funciară și după legitimația de executor fiscal a consilierului, precum și delegația emisă de organul de executare silită.

Consilierul juridic precizează că noțiunea de executor fiscal nu este reglementată de o lege și această calitate de executor fiscal o poate avea orice angajat al Direcției Impozite și Taxe. Susține că domnul era consilierul juridic al Direcției Impozite și Taxe și avea atribuții de executor fiscal stabilite prin fișa postului.

Instanța, față de motivele expuse în cererea introductivă, respinge cererea formulată de avocatul, de admitere a probei cu noi înscrisuri.

Constatând cauza în stare de judecată, instanța a acordat părților cuvântul la dezbateri.

Avocat pentru reclamanta recurentă Proiect SRL precizează că instanța de apel nu a analizat în mod concret motivele de nulitate a somației de plată și implicit a notării în cartea funciară. Susține că art. 145 Cod procedură fiscală reglementează mențiunile pe care trebuie să le cuprindă o somație pentru a fi întocmită în mod valabil, lipsa oricăreia dintre mențiunile prevăzute în acest articol conducând la nulitatea somației. Solicită modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 439/2008 pronunțată de Tribunalul Suceava, admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.

Consilier juridic precizează că potrivit OG nr. 92/2003 privind executarea silită și Ordinului nr. 384/2002 privind aprobarea formularelor tipizate pentru colectarea impozitelor, taxelor locale și a altor venituri ale bugetelor locale, instanța de fond a apreciat greșit că somația de executare silită a bunurilor imobile este un act începător al executării silite. Solicită respingerea recursului ca nefondat.

Declarând dezbaterile închise,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin cererea adresată Judecătoriei Rădăuți la data de 22 aprilie 2008, reclamanta Proiect SRL Ras olicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Municipiul R - prin primar, Primăria municipiului R și Direcția de Impozite și Taxe Locale din cadrul acestei instituții, să se dispună radierea din CF nr. 18620 a comunei cadastrale Ran otării somației de plată cu nr. 1864 din 4 martie 2005, efectuată în baza Încheierii nr. 1381 din 4 martie 2005.

În motivarea cererii reclamanta a arătat că a devenit proprietara imobilului compus din suprafața de 2582 mp teren și construcții - hală gatere C 4 și depozit bușteni C 5, din R, str. - - nr. în baza sentinței civile nr. 250 din 21 ianuarie 2008 a Judecătoriei Rădăuți, imobilul fiind înscris în favoarea sa în CF nr. 18620 R, 4601/36.

Prin sentința menționată s-a validat antecontractul de vânzare cumpărare încheiat la 7 iunie 2005 cu SC SA R, urmare a refuzului acestei societăți de a perfecta convenția.

Potrivit extrasului CF nr. 2640 din 26 februarie 2008, în CF 18620, partea a II-a - înscrieri privitoare la sarcini, figurează notată somația de executare silită nr. 1864 din 4 martie 2005, dosar nr. 1/2003, notare preluată din vechea CF nr. 7000, în care figura fosta proprietară SC SA

Somația este lovită de nulitate absolută, fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 141, 144, 145 alin. 1 și 43 alin. 2 din Codul d e procedură fiscală. Astfel, somația nu este însoțită de titlul executoriu și nici nu se face mențiune privind titlul, suma pentru care începe executarea silită, termenul de plată și consecințele nerespectării acestuia.

Prin întâmpinare, pârâta Primăria municipiului Ras olicitat respingerea acțiunii, arătând că somația de p lată contestată s-a emis în baza titlului executoriu nr. 622 din 18 decembrie 2004, asupra bunurilor imobile aparținând debitoarei SC SA R, descrise în procesul verbal de identificare nr. 1863 din 3 aprilie 2005.

Odată cu dobândirea dreptului de proprietate asupra parcelei virane nr. 460/36 din CF 7000, reclamanta a preluat și ipoteca legală constituită în favoarea primăriei.

După administrarea probelor, Judecătoria Rădăuți prin sentința civilă nr. 3395 din 12 septembrie 2008 a admis în parte acțiunea, dispunând radierea notării somației nr. 1864 din 4 martie 2005 în foaia de sarcini a CF nr. 7000 a comunei cadastrale R asupra parcelei nr. 4601/36.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că somația, ca act începător al executării silite, nu se notează în CF; se efectuează inscripția ipotecară doar în cazul în care în cursul executării silite, executorul fiscal aplică sechestru asupra bunurilor imobile, sechestru care constituie ipoteca legală conform dispozițiilor art. 154 din OG nr. 92/2003.

Cu referire la "cererea precizatoare" depusă de reclamantă la dosarul cauzei la ultimul termen de judecată, prima instanță a reținut că pentru constatarea nulității absolute a somației emise de primărie se impune formularea unei cereri distincte de contestația la executare, având în vedere natura actului atacat, iar pentru constatarea nulității încheierii de carte funciară trebuie urmată procedura reglementată de dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996.

Sentința a fost criticată în apel d e pârâta Primăria municipiului R - prin primar. A arătat, în esență, că somația a fost emisă în baza titlului executoriu nr. 622/2004, etapele executării au fost urmate cu respectarea dispozițiilor art. 145 din OG nr. 92/2003, iar notarea somației în cartea funciară s-a realizat în conformitate cu dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996.

Prin decizia civilă nr. 439 din 9 decembrie 2008 Tribunalul Suceavaa admis apelul și a modificat parțial sentința atacată, respingând acțiunea ca nefondată.

Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că apelanta, prin Direcția de Impozite și Taxe, abilitată conform art. 132 alin. 2 din OG nr. 92/2003, a început executarea silită împotriva debitoarei SC SA R pentru recuperarea creanțelor bugetare datorate de aceasta, formând dosarul execuțional nr. 1 din 9 aprilie 2003. În acest dosar s-a emis somația nr. 1864 din 3 aprilie 2005, în baza titlului executoriu nr. 622 din 8 decembrie 2004, cu privire la bunurile imobile proprietatea debitoarei, identificate prin procesul verbal nr. 1863 din 3 martie 2005.

Potrivit mențiunilor exprese din formularul tipizat al somației de executare silită, apelanta a solicitat notarea acesteia în cartea funciară, procesul verbal de sechestru încheiat la 29 martie 2005, în conformitate cu dispozițiile art. 154 din OG nr. 92/2003 fiind anterior sentinței civile nr. 250 din 21 ianuarie 2008 a Judecătoriei Rădăuți, prin care s-a constatat că reclamanta a devenit proprietara imobilului teren și construcții, identic cu parcela virană nr. 4601/36 din CF 18620

În CF nr. 18620, privitoare la corpul de proprietate al reclamantei s-a menționat și notarea preluată din CF nr. 7000, privitoare la societatea debitoare, notare efectuată în baza încheierii nr. 1381 din 4 martie 2005 a Biroului de Carte Funciară

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal reclamanta, invocând art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor, amplu expuse, a arătat în esență că: decizia este nemotivată și cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, întrucât considerentele privind existența unui proces verbal de sechestru nu au legătură cu obiectul cauzei, iar motivele de nulitate a somației de plată și a încheierii de carte funciară nu au fost analizate; instanța de apel făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 141, 144, 145 din Codul d e procedură fiscală, potrivit cărora în toate actele de executare silită trebuie să se indice titlul executoriu, natura și cuantumul debitului. Or, în cuprinsul somației contestate nu există astfel de mențiuni și nici nu a fost însoțită de un astfel de act, care nici nu a fost emis de pârâtă. Mai mult, toate actele de executare au fost emise de un consilier juridic din cadrul pârâtei, care nu are calitate de executor fiscal.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate de reclamantă și în raport de lucrările dosarului, curtea constată neîntemeiat recursul, urmând a-l respinge pentru considerentele ce succed.

Prin sentința civilă nr. 3495 din 12 septembrie 2008, prima instanță a respins cererile reclamantei privind constatarea nulității absolute a somației de plată nr. 1864 din 4 martie 2005 emisă de Primăria municipiului R și a Încheierii nr. 1381 di 4 martie 2005 a Biroului de Carte Funciară R, cu motivarea că, în raport de natura celor două acte, legea reglementează proceduri și căi de atac în justiție distincte.

Hotărârea nu a fost criticată în apel sub acest aspect, încât motivele de nulitate a celor două acte, expuse de reclamantă la prima instanță, nu au format obiect de cercetare judecătorească în calea de atac.

În conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Câtă vreme motivele de nulitate a celor două acte nu au fost cercetate în fond de prima instanță, iar acest aspect nu a constituit obiect de investire a instanței de apel, reiterarea lor în recurs apare a fi făcută omisso medio. Analiza acestora pentru prima dată în calea extraordinară de atac ar fi de natură a lipsi părțile de gradele de jurisdicție prevăzute de lege, fiind așadar nepermisă.

În conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. 2 din OG nr. 92/2003, organele fiscale care administrează creanțe fiscale sunt abilitate să aducă la îndeplinire măsurile asiguratorii și să efectueze procedura de executare silită.

Unitățile administrativ-teritoriale, prin compartimentele de specialitate ale autorităților publice locale, sunt subiecte ale raportului judiciar fiscal, conform art. 17 din Codul d e procedură fiscală. Decizia emisă în condițiile art. 28 din actul normativ constituie titlu de creanță. Acesta devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă (art. 141 alin. 2).

În speță, titlul executoriu a fost emis pe numele debitoarei SC SA R la data de 8 decembrie 2004, sub nr. 622.

Prin Încheierea nr. 1381 din 4 mai 2005 a Biroului de Carte Funciară R s-a notat în foaia de sarcini a CF nr.7000 a comunei cadastrale R somația de plată nr. 1864 din 4 martie 2005 emisă de Primăria R pe numele debitoarei, asupra parcelei nr. 4601/36, cu construcția C 4 hală gatere.

În vederea executării silite, la 3 martie 2005 au fost identificate de organul fiscal bunurile imobile ale debitoarei, fiind încheiat procesul verbal cu nr. 1863 (fila 18 dosar fond), care, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. 5-7 din OG nr. 92/2003 constituie ipoteca legală.

La dosarul cauzei nu s-au produs dovezi privind contestarea de către debitoare a titlului ori actelor de executare emise de pârâtă.

Reclamanta din speță a încheiat cu debitoarea antecontractul de vânzare cumpărare privind bunurile imobile urmărite silit, ulterior notării somației în cartea funciară, la 7 iunie 2005, convenție validată prin hotărâre judecătorească la 21 ianuarie 2008.

Cum corect a sesizat instanța de apel, notarea sarcinii în cartea funciară nou înființată pe numele reclamantei, privind bunul urmărit, este în concordanță cu dispozițiile art. 1746 alin. 3 Cod civil, potrivit cărora dreptul de ipotecă se conservă asupra imobilelor în orice mână ar trece.

înscrierii în cartea funciară se poate dispune doar pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996, dacă acestea au fost constatate prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. Or, în speță, nu este dat niciunul din aceste motive.

Față de cele ce preced, Curtea, constatând că nu sunt date în speță motivele de modificare indicate de reclamantă și nici motive de casare a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu,

Văzând și dispozițiile art. 312 Cod procedură civilă,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta recurentă Proiect SRL cu sediul în municipiul R,-, cam. 11 B, județul S, împotriva deciziei civile nr. 439 din 9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 20 martie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnored.

2ex/27.03.2009

Președinte:Plăcintă Dochița
Judecători:Plăcintă Dochița, Dumitraș Daniela, Rață Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 80/2009. Curtea de Apel Suceava