Reziliere contract. Speta. Decizia 1485/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 1485/R/2008

Ședința publică din 22 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Aurora Popa judecător

JUDECĂTOR 2: Maria Galeș

JUDECĂTOR 3: Maria Galeș

Grefier: - -

Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorii, ambii cu domiciliul în, str. -, nr. 19, județul B, în contradictoriu cu intimații, ambii cu domiciliul în O,-, - 55,. 56 împotriva deciziei civile nr. 130/R din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă în reprezentarea contestatorilor, lipsă, av., în baza împuternicirii avocațiale nr 83 din 11 iunie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, în reprezentarea intimaților, lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr.din 30 aprilie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că prezenta contestație în anulare este legal timbrată, după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației.

Reprezentanta contestatorilor solicită admiterea contestației,anularea hotărârii și în rejudecare, admiterea recursului așa cum a fost acesta formulat, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că hotărârile pronunțate în cauză sunt în totală contradicție cu probele administrate și de asemenea instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea contestației în anulare, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA D APEL

DELIBERÂND:

Asupra contestației în anulare de față, instanța constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 130/R din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a respins ca nefondat recursul civil declarat de recurenții pârâți, în contradictoriu cu intimații reclamanți, împotriva deciziei civile nr. 626/A din 19 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut- menține în întregime.

Din considerentele deciziei se reține că intimații au achitat recurenților în contul prețului, pentru un contract care nu s-a mai perfectat, un avans de 1500 EURO afectat de o clauză de arvună și o diferență de 3000 de EURO iar ulterior revocării convenției, prin acord, s-a pus problema restituirii acestor sume încasate.

Repunerea părților în situația anterioară este un efect al rezoluțiunii actului juridic și, este adevărat că, în cazul culpei uneia dintre părți în contractul sinalagmatic, aceasta poate fi obligată - la cererea părții care și-a executat obligația asumată să suporte contravaloarea prejudiciului cauzat prin comportamentul său culpabil.

Potrivit art. 1298 cod civil se prevede însă că în cazul rezoluțiunii contractului de vânzare cumpărare ce a cuprins clauza de arvună, cumpărătorul va pierde arvuna în cazul în care vânzătorul nu solicită executarea promisiunii sinalagmatice, fiind evident în acest caz că rolul clauzei este cel de a stabili contravaloarea prejudiciului cauzat vânzătorului

În mod corect instanțele au apreciat că în afara celor 1500 EURO promiși de recurenți cu acest titlu, nu se justifică reținerea diferenței de 3000 de EURO, valoarea prejudiciului efectiv cauzat>promitenților vânzători fiind irelevant tocmai pentru că el fost evaluat odată cu încheierea convenției.

Împotrivaacestei decizii recurenții au formulat contestație în anulare,solicitând anularea hotărârii și,în rejudecare, admiterea recursului așa cum a fost acesta formulat.

Cererea a fost întemeiată pe prevederile art. 317 alin 2 și 318 alin 1 cod procedură civilă, însă dezvoltarea motivelor nu reprezintă altceva decât o reiterare celor invocate în recurs.

În primul rând, se invocă faptul că hotărârile pronunțate de instanțe pe întreg ciclu procesual al acestuia sunt în totală contradicție cu probele administrate, ori, problema principală de dispută care a atras criticile contestatorilor în fața fiecărei instanțe este interpretarea unei clauze de arvună, inserate în promisiunea sinalagmatică de vânzare cumpărare încheiate de părți.

În al doilea rând contestatorii apreciază că instanțele au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, motiv care de asemenea atrage modificarea sau casarea deciziei în recurs, dar în nici un caz nu permite instanței sesizate cu o contestație în anulare o cercetare deciziei pronunțate de instanța de recurs pe calea contestației în anulare, motivele de admisibilitate fiind în acest din urmă caz limitativ prevăzute de lege.

Așa fiind, instanța va respinge contestația în anulare formulată de recurenți, constatând că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatorii, ambii cu domiciliul în, str. -, nr. 19, județul B, în contradictoriu cu intimații, ambii cu domiciliul în O,-, - 55,. 56 împotriva deciziei civile nr. 130/R din 30 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Oradea pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 22 octombrie 2008.

Președinte Judecător, Judecător Grefier

- - - - - -

Red dcz

18.11.2008

Jud recurs ,

Dact IC

2ex/21.11.2008

Președinte:Aurora Popa
Judecători:Aurora Popa, Maria Galeș, Maria Galeș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Reziliere contract. Speta. Decizia 1485/2008. Curtea de Apel Oradea