Reziliere contract. Speta. Decizia 455/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (2605/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III-A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ nr.455
Ședința publică de la 09.03.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Fănica Pena
GREFIER - - -
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții - reclamanți și -, împotriva deciziei civile nr.1056/A/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - pârâți și SC " AL" SA.
Obiectul cauzei - reziliere contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta - reclamantă personal, intimata - pârâtă personal și asistată de apărător, în baza împuternicirii avocațiale nr.68398/2008, emisă de Baroul București - Cabinet Individual (fila 19), lipsind recurenta - reclamantă - și intimata - pârâtă SC " AL" SA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea procedează la legitimarea recurentei - reclamante, aceasta prezentând CI seria - nr.- - CNP -.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită proba cu înscrisuri ( cu referire la actele deja existente în dosar).
Recurenta - reclamantă solicită instanței a lua act că înțelege să se înscrie în fals cu privire la actele care au stat la baza emiterii hotărârilor.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită respingerea cererii de înscriere în fals, ca neîntemeiată.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de recurenta, nefiind îndeplinite dispozițiile art.183 din Codul d e procedură civilă nefiind identificate concret actele apreciate false, aspectul asupra căruia ar fi incident falsul, autorii falsului, fiind doar o simplă afirmație, cu caracter ultrageneral în acest sens, existând atât acte provenind de la părți, dar și emanând de la alte persoane fizice sau juridice. Chiar având în vedere precizările din cuprinsul motivelor de recurs, în acest sens, Curtea constată, raportat la obiectul controlului jurisdicțional (exclusiv legalitatea hotărârii recurate și nu și situația de fapt - temeinicia hotărârii), că înscrisurile a căror falsitate se invocă sunt circumscrise situației de fapt, stabilite în mod definitiv de instanța de apel, astfel că cererea nu este fondată, în această fază procesuală, controlul Curții fiind de strictă legalitate părțile recurente având însă, posibilitatea formulării unei cereri de revizuire ulterior, dacă vreunul dintre înscrisuri va fi declarat fals. În consecință, cererea va fi avută în vedere ca apărări de fond.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat, probe de administrat, acordă cuvântul în susținerea și combaterea motivelor de recurs.
Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate cu admiterea cererii principale, având în vedere că:
Ambele decizii atacate au fost fondate pe înscrisurile defăimate ca fiind false.
În opinia sa, tribunalul a dat o interpretare greșită a motivelor invocate.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei - pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat, menținerea hotărârii atacate, față de următoarele argumente:
Având în vedere obiectul litigiului - reziliere contract - potrivit dispozițiilor art.1020 din Codul Civil, această măsură se impune în condițiile neexecutării obligațiilor stipulate în contract însă, la cererea creditoarei și, în nici un caz, la cererea unui terț, precum ne aflăm în situația de față.
Mai mult, această sancțiune nu a fost formulată și susținută de către locator și nu poate fi de natură de a desființa raportul juridic.
În speță nu s-a făcut dovada că s-ar fi purtat discuții între părți, sau să fi fost formulată notificare privind remedierea degradărilor.
Solicită cheltuieli de judecată, depune chitanța nr.156/16.12.2008.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 3 la data de 06.02.2007, reclamantele și au solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâții SC AL SA și, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei SC AL SA la rezilierea contractului de închiriere încheiat cu pârâta, precum și obligarea celor două pârâte în solidar la plata sumei de 5000 lei cu titlu de daune, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că începând cu primăvara anului 1988 acestea au închiriat de la pârâta SC AL SA, imobilul situat în Municipiul B,-,.1,.4, sector 3, compus din camera, hol, culoare, în folosință exclusivă și dependințe, hol, bucătărie, baie, oficiu, vestibul, în folosință comună cu pârâta. Contractul de închiriere a fost reînnoit periodic, ultimul contract de închiriere fiind semnat la data de 08.07.1999 și prelungit conform OG nr.8/2004.
Reclamantele au mai arătat că folosința spațiului din imobilul menționat anterior a fost împărțită de către pârâta SC AL SA încă din anul 1988, deși apartamentul este impropriu folosirii lui comune de către două familii, neputându-se face o separare totală a spațiilor atribuite fiecărei familii. Astfel, au mai arătat reclamantele, una din camere, din care li s-a închiriat o suprafața de 6,40 mp în exclusivitate, în loc să servească drept spațiu de locuit este folosită ca loc de trecere, iar dependințele constând în baie, bucătărie și terasă sunt închiriate în comun, spațiul din bucătărie folosit de fiecare familie fiind aproximativ determinat în decursul timpului.
De asemenea, reclamantele au mai arătat că încă de la început, pârâta a refuzat în mod constant întreținerea, împreună cu reclamantele, a dependințelor comune și nu a contribuit cu nimic la repararea apartamentului închiriat în comun, ceea ce a făcut ca spațiile închiriate în comun să nu poată fi folosite conform destinației acestora. De-a lungul timpului acest apartament s-a degradat din culpă exclusivă a pârâtei care, de circa 20 ani, nu a zugrăvit sau reparat partea sa de spațiu închiriat din apartament, producându-se o deteriorare a pereților și ferestrelor ca urmare a lăsării geamurilor deschise indiferent de anotimp ori a spargerii și neînlocuirii lor. B închiriată în comun, este în stare de neîntrebuințare din cauza ca instalația de apă este defectă neputând fi reparată deoarece o parte din țevi și robinete de apă sunt situate într-o debara închisă de către pârâtă, acest lucru făcând imposibilă efectuarea reparațiilor necesare. Pe de altă parte, reclamantele au mai arătat că de aproximativ 10 ani pârâta nu mai locuiește în mod continuu în apartament, aceasta beneficiind de un spațiu de locuit de la fiica sa, cât și în casa persoanelor la care această pârâtă muncește.
În aceste condiții, reclamantele au apreciat ca pârâta a manifestat o totală lipsă de grijă față de bunul închiriat, încălcându-si astfel obligațiile legale și contractuale, făcând în același timp imposibilă folosirea spațiului închiriat de reclamante potrivit destinației sale.
Au mai arătat reclamantele că anterior sesizării instanței, au adus la cunoștința pârâtei AL situația de fapt, solicitându-i totodată să facă și o verificare a acestora așa cum reiese din notificarea nr.5948/15.12.2006 și 422/24.01.2007, neprimind nici un răspuns în acest sens.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 114/1996, republicată cu modificările ulterioare, art. 1410-1453 cod civil și art. 13 din contractul de închiriere.
La termenul din data de 13.06.2007, reclamantele au precizat primul petit al acțiunii ca având ca obiect obligație de a face și temei de drept disp. art. 1075 Cod civil, iar la termenul din data de 24.10.2007, au precizat capătul de cerere privind obligarea paratelor la plata de despăgubiri în cuantum de 5000 lei, arătând că pârâtei SC AL SA îi revenea obligația de a asigura locatarilor săi în mod egal și efectiv posibilitatea folosirii normale a spațiului închiriat și de a interveni în scopul apărării bunului închiriat, iar pârâta a manifestat o totală lipsă de interes față de bunul închiriat ceea ce a dus la degradarea acestuia.
La termenul din data de 13.06.2007, reclamantele au depus la dosar concluzii scrise privind excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâte prin întâmpinare, solicitând respingerea excepției invocate întrucât calitatea procesuală sau legitimitatea procesuală activă există și se întemeiază pe apărarea dreptului de folosință normală a locuinței închiriate de la pârâta SC AL SA în comun cu pârâta, locuința pentru care acestea plătesc chirie.
Prin sentința civilă nr.668/23.01.2008, Judecătoria Sectorului 3 respins acțiunea formulată de reclamantele și în contradictoriu cu pârâții SC AL SA și, ca neîntemeiată; a obligat reclamantele să plătească suma de 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâta.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în fapt, astfel cum rezultă din contractul de închiriere nr. 500 din 08.07.1999, încheiat cu Municipiul B prin SC AL SA, reclamantele dețin cu titlu de chirie. nr. 4 din imobilul situat în B-,.1, sector 3, o parte din camerele locuinței închiriate fiind folosite în exclusivitate, iar dependințele folosite în comun cu celalalt colocatar - pârâta, căreia același apartament i-a fost închiriat de către același locator prin contractul de închiriere din data de 14.12.2006.
Instanța a apreciat primul capăt de cerere ca neîntemeiat reținând că potrivi principiului relativității contractelor reglementat de art. 973 Cod civil, contractul de închiriere produce efecte între părțile contractante și prin urmare da naștere la drepturi și respectiv la obligații în favoarea și în sarcina acestor părți. Pe cale de consecință, în măsura în care una dintre părți nu-si respectă obligațiile care-i revin în temeiul contractului, cea care poate cere fie executarea silită în natură a obligației, fie desființarea contractului cu daune interese este cealaltă parte contractantă, titulara dreptului născut în temeiul aceluiași contract corelativ obligației neexecutate, singura în măsură să aprecieze dacă cocontractantul și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile ce-i reveneau potrivit intereselor avute în vedere la încheierea contractului.
S-a reținut că rezilierea este acea sancțiune care intervine în condițiile art. 1020 Cod civil în cazul neexecutării corespunzătoare a obligațiilor izvorâte din contractele cu executare succesivă (contractul de închiriere având acest caracter), însă la cererea părții creditoare a obligației neexecutate și nu la cererea unui terț.
Pe de altă parte, celelalte motive expuse de reclamante în sensul că prin atitudinea pe care pârâta a manifestat-o de-a lungul timpului, au fost împiedicate să folosească la rândul lor, imobilul potrivit destinației sale, pun în discuție îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor de către locator căruia îi revenea obligația de a asigura folosința imobilului închiriat conform destinației sale și pentru neîndeplinirea căreia, reclamantele aveau la îndemână posibilitatea conferită de lege de a cere fie desființarea contractului încheiat de ele cu daune interese in măsura care s-ar fi dovedit executarea necorespunzătoare a acestei obligații din culpa locatorului, fie o reducere a chiriei pentru folosința de care nu au beneficiat.
În speță, reclamantele deși nu au cerut rezilierea contractului pe care acestea l-au încheiat cu același locator, ci obligarea locatorului la rezilierea celuilalt contract încheiat cu pârâta, au solicitat însă despăgubiri de la pârâta SC AL SA, tocmai ca urmare a neexecutării corespunzătoare a obligațiilor ce-i reveneau.
Mai mult decât atât, prima instanța a reținut că reclamantele nu au făcut dovada faptului că au adus la cunoștință pârâtei SC AL SA, neînțelegerile care au intervenit între acestea și pârâta și nici faptul că este împiedicate să folosească bunul potrivit destinației sale.
La dosarul cauzei au fost atașate notificarea nr.422/24.01.2007 și respectiv opoziția nr. 5948/15.12.2006, însă astfel cum reiese și din conținutul acestora ca și din expunerile părților făcute în cererea de chemare în judecată, aceste neînțelegeri durează de ani de zile și s-au amplificat în timp.
Or, în condițiile în care, astfel cum susțin reclamantele, s-ar fi izbit în permanență de refuzul pârâtei de a contribui la întreținerea apartamentului în tot acest interval de timp - aspect care nu a fost dovedit - și ar fi tolerat o astfel de atitudine, locatorul trebuia înștiințat pe parcursul intervenției acestor neînțelegeri și nu ca urmare a demersurilor pe care pârâta le-a făcut pentru cumpărarea imobilului, sau reclamantele ar fi putut recurge inclusiv la mijloacele de constrângere juridică (promovarea unei acțiuni în justiție) pentru aod etermina pe pârâtă să-si îndeplinească obligațiile pe care a refuzat să și le îndeplinească de bună voie sau pentru a proteja dreptul lor de folosință (pe calea unei acțiuni posesorii), dat fiind faptul că motivele invocate conturează o tulburare de folosință decurgând din fapta unui terț.
Instanța a apreciat că, prin probele administrate în cauză, reclamantele nu au făcut dovada susținerilor lor, respectiv că nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu constând în refuzul pârâtei de a contribui la întreținerea imobilului, iar în măsura în care pârâta ar fi manifestat o opoziție constantă la încercările reclamantelor de a-și spori gradul de confort, acestea puteau recurge la măsuri legale de constrângere (inclusiv o acțiune în justiție) pentru a preîntâmpina astfel o degradare continuă a imobilului, inclusiv posibilitatea de a efectua reparațiile necesare pe cheltuiala lor, recuperând ulterior contravaloarea pe care trebuia să o suporte pârâta, cu atât mai mult cu cât imobilul în care e situat apartamentul este un imobil vechi.
Prin urmare, instanța a apreciat că reclamantele nu se pot prevala de situația creată și de pasivitatea pe care au manifestat-o, susținând ca degradarea imobilului s-a datorat culpei exclusive a pârâtei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, apelantele și, criticând soluția instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IV a Civilă, sub nr.3287/301l2007 la data de 30.04.2008.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelantele au arătat că prima instanță nu a ținut seama de situația de fapt a împărțirii spațiilor de locuit în cadrul apartamentului, precum și a dependințelor închiriate, fie pentru uzul comun al celor trei chiriași, fie pentru uz personal, și de asemenea, fără să încuviințeze probe (expertiza) care puteau lămuri instanța asupra pretențiilor apelantelor, instanța de fond a respins cererea, recomandându-le să formuleze fie o acțiune posesorie, fie să ceară rezilierea contractului de închiriere și scăderea chiriei, cu alte cuvinte, să fie lăsate să locuiască stradă, instanța de fond în mod greșit a reținut că nu a adus la cunoștință locatorului aspectele pentru care au invocat răspunderea acestuia, deși, așa cum rezultă din actele dosarului, a depus înscrisuri care dovedesc contrariul, adică faptul că au notificat intimatei AL, cel puțin de două ori în ultimii 3 ani, existența acestor degradări și au solicitat verificarea apartamentului, dat fiind faptul că nu se puteau înțelege cu intimata - pârâtă.
De asemenea, s-a mai susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada existenței faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu constând în refuzul pârâtei de a contribui la întreținerea imobilului și la efectuarea reparațiilor, apreciind ca au avut posibilitatea să facă reparațiile pe cheltuiala apelantelor, urmând ca ulterior să recupereze contravaloarea pe care trebuia sa o suporte pârâta.
Apelantele au mai arătat că instanța de fond a înlăturat în totalitate declarația martorei (fila 75 dosarului de fond), reținând că afirmațiile sale nu pot fi apreciate ca fiind pertinente și cu caracter obiectiv fiindcă a declarat că nu a asistat la discuții între părți, însă această martoră a relatat că a fost în apartament și a văzut starea de degradare a acestuia precum și faptul că nu se poate utiliza B (cada, chiuveta și WC) de foarte mult timp din cauza defecțiunilor de la instalația de apă.
În drept, au întemeiat apelul, pe dispozițiile art.282 și urm. din Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că cele două reclamante au avut mari restanțe la plata gazelor, a întreținerii, a apei, de aici rezultând și degradările, astfel cum rezultă din adresa emisă de Distrigaz.
De asemenea, a mai susținut că nu au dovedit că au notificat pe SC AL SA.
În drept a invocat art.115 Cod procedură civilă.
Prin decizia civilă nr.1056/17.09.2008, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantele-reclamante și; a obligat apelantele la plata către intimata-pârâtă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată cu aplicarea art.247 alin.3 Cod procedură civilă.
Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat apelul nefondat și a reținut că, în mod corect prima instanță a reținut aplicabilitatea în speță a principiului relativității contractelor, ceea ce înseamnă că respectivul contract produce efecte doar între părțile contractante și doar acestea pot în virtutea principiului consensualismului să solicite rezilierea contractului pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale.
În aceste condiții este lipsit de relevanță în ceea ce privește primul capăt de cerere, susținerile apelantelor reclamante în sensul că instanța nu a ținut cont de situația de fapt cât și de atitudinea culpabilă a pârâtelor.
Or, atât timp cât încheierea/rezilierea contractelor este guvernată de principiul consensualismului, instanța nu poate interveni la solicitarea unui terț în sensul de a obliga o parte să rezilieze un contract, aceasta echivalând în mod practic cu chiar rezilierea contractului, fără ca o parte să-și poată manifesta liber voința în sensul respectiv.
Pe de altă parte, din probele administrate în cauză, nu s-a putut reține existența unei culpe exclusive a intimatei - pârâte în ceea ce privește producerea degradărilor și imposibilitatea remedierii acestora, în acest sens fiind adresa emisă de Distrigaz, cât și caracterizarea și adeverințele emise de asociația de proprietari, din care rezultă că apelantele reclamante au restanțe la plata gazelor, ceea ce a dus la suspendarea livrării de agent termic și că totodată, acestea nu au solicitat niciodată efectuarea de reparații la spatiile comune.
În aceste condiții, declarația martorului nu este suficientă pentru a contura concluzia că intimata pârâtă este în mod exclusiv culpabilă de producerea respectivelor degradări.
Pe de altă parte, reclamantele nu au dovedit că ar fi avut discuții cu pârâta pentru remedierea degradărilor și nici că aceasta ar fi refuzat să participe la acoperirea cheltuielilor respective. Mai mult pârâtele nu au solicitat instanței obligarea pârâtei să le permită să efectueze respectivele reparații ci au solicitat direct acordarea de despăgubiri.
Având în vedere cele reținute mai sus, tribunalul a constatat că motivele de apel formulate sunt nefondate, ceea ce atrage respingerea, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, a apelului formulat.
De asemenea, tribunalul a obligat apelantele la plata către intimata-pârâtă a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată cu aplicarea art.247 alin 3.pr.civ. având în vedere complexitatea cauzei și actele de procedură îndeplinite în faza apelului, prin decizia civilă nr.1056/17.09.2008.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamantele apelante și - au formulat recurs, criticând-o sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:
Au susținut și dovedit pe parcursul procesului, faptul că de foarte mult timp, nu se pot efectua reparații la instalația de apă de la baie ca urmare a închiderii robineților, de intimata-pârâtă, într-o debara, fapt recunoscut expres de aceasta prin răspunsul la întrebarea nr.5 de la interogatoriu, nefuncționarea instalației dovedindu-se prin depoziția martorei. Aceste aspecte și împrejurarea că pârâta nu locuiește efectiv în spațiul închiriat, pot constitui motive de reziliere a contractului, de către intimata-pârâtă AL SA.
Dat fiind principiul relativității și al consensualismului contractelor, reclamantele au solicitat obligarea pârâtei SC AL SA, de a rezilia. Cererea este legitimă pentru că această pârâtă s-a angajat să le asigure folosința normală a spațiului închiriat, primind în schimb chiria aferentă. Așadar, este firesc să ceară locatorului care nu-și îndeplinește obligațiile contractuale din culpa unui alt locatar, să rezilieze contractul cu acel locatar. Culpa pârâtei a fost dovedită pe deplin în cauză. Admiterea acțiunii ar determina protejarea reclamantelor, dar și protejarea bunului însuși.
Este practic imposibil să se dovedească existența unor discuții cu privire la reparații cu pârâta, având în vedere că aceasta nu locuiește în imobil. Este însă, de netăgăduit, că dezacordul pârâtei sau nedescuierea debaralei cu robineții, împiedică efectuarea reparațiilor la instalația de apă, chiar dacă ar avansa sumele necesare.
Așa fiind, în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă, întrucât tribunalul greșit a calificat cererea de chemare în judecată, ca fiind o cerere de reziliere, în loc de o cerere având ca obiect obligația de a face.
Instanța de apel și-a însușit probele administrate de pârâtă, privind lipsa existenței culpei acesteia, afirmând că dimpotrivă, culpa ar fi a reclamantelor, potrivit adresei Distrigaz, caracterizărilor și adeverințelor emise de Asociația de proprietari. Aceste înscrisuri nu sunt pertinente și concludente cauzei deoarece din adresa Distrigaz, nu rezultă existența vreunei restanțe a reclamantelor. Există dovezi la dosar, că au plătit sumele datorate Distrigaz și oricum, nu înțeleg care este legătura dintre racord/consum și plata gazelor și faptul reclamat prin cererea dedusă judecății. Caracterizările și adeverințele emise sub titulatura Asociației de proprietari nu pot fi reținute întrucât în imobil nu este constituită o astfel de asociație, fapt care rezultă din adresa nr.51658/17.10.2008 a Administrației Finanțelor Publice Sector 3 Ca atare, au defăimat ca false cele două adeverințe și caracterizarea citată, înscrisuri semnate de - și o altă persoană care nu și-a menționat numele, solicitând conform art.183 Cod procedură civilă, suspendarea judecății pricinii și înaintarea înscrisurilor la parchet.
Au solicitat așadar instanței, să constate că hotărârea atacată a reținut fapte care au fost greșit calificate în raport de textele de lege, fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Astfel, fie a reținut ca dovedite împrejurări care nu rezultau din conținutul dovezilor (adresa Distrigaz), fie a reținut culpa recurentelor afirmate prin înscrisuri defăimate ca false, neținând seama de declarația singurului martor audiat care confirma susținerile recurentelor reclamante. Instanțele nu au calificat atitudinea total lipsită de cooperare și înțelegere a intimatei, în ceea ce privește reparațiile și întreținerea spațiilor și instalațiilor din părțile închiriate în comun.
Au solicitat în consecință, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței, în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei SC AL SA, conform art.1075 Cod civil și art.24 lit. b din Legea nr.114/1996, să rezilieze contractul cu pârâta, precum și la plata despăgubirilor în sumă de 5000 lei.
Și-au întemeiat recursul pe prevederile art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă.
Au timbrat în mod corespunzător recursul, potrivit art.3 și 11 din Legea nr.146/1997 și art.3 din nr.OG32/1995.
Au depus în susținere, un înscris: adresa nr.51658/17.10.2008 a Administrației Finanțelor Publice Sector 3.
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, conform art.308 al.2 Cod procedură civilă, solicitând respingerea recursului ca nefondat, întrucât contractul de închiriere produce efecte între părțile contractante, iar din probe nu rezultă culpa sa în producerea degradărilor și imposibilitatea remedierii acestora.
La termenul de judecată din data de 9.03.2009, Curtea de Apel a respins cererea de înscriere în fals, formulată de recurente pentru considerentele acolo precizate.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și art.299 Cod procedură civilă.
Examinând decizia recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, Curtea apreciază recursul formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.304 pct.8 Cod procedură civilă"modificarea unei hotărâri se poate cere când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă presupune interdicția judecătorului de a trece dincolo de intenția părților, dând actului o altă calificare decât aceea pe care ele au avut-o în vedere, ca de exemplu, calificând un contract de vânzare drept contract de schimb. În cauză, instanțele nu au comis o astfel de denaturare, iar criticile din motivele de recurs nici nu invocă o astfel de denaturare a calificării actului juridic dedus judecății, adică a contractului de închiriere încheiat între pârâte.
Recurentele pun mai degrabă, în discuție, greșita calificare a obiectului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost el stabilit de instanțe. Nici din acest unghi, critica recurentelor nu este fondată, deoarece atât instanța de fond, cât și instanța de apel, au arătat în hotărârile pronunțate, că prezenta acțiune reprezintă o acțiune având ca obiect o obligație de a face, respectiv de a obliga pârâta SC AL SA, la rezilierea contractului (pag.6 a deciziei recurate, respectiv, pag.117 verso din dosarul de fond). Instanțele au arătat însă că finalitatea urmărită de reclamante, prin această obligație de a face, este echivalentă cu finalitatea cererii de reziliere a contractului, de către una dintre părți. Or, tocmai raportat la principiul consensualismului în materie de convenții civile, instanțele au stabilit caracterul nefondat al acțiunii reclamantelor ca terți, în sensul obligării unei părți a contractului să rezilieze contractul încheiat cu o altă parte, întrucât admiterea unei asemenea cereri ar afecta în esența sa, principiul consensualismului menționat. De altfel, și prevederile art.24 lit.b din Legea nr.114/1996, invocate de reclamante, permit rezilierea pentru nerepararea și neîntreținerea locuinței,la cererea proprietarului. În mod corect s-a apreciat că afectarea de către alte persoane, a folosinței normale a imobilului, a recurentelor, poate constitui un temei al antrenării răspunderii contractuale a pârâtei SC AL SA, dar în legătură cu contractul de închiriere încheiat între pârâtă și reclamante. Nu este așadar, "firească" pentru a folosi terminologia recurentelor, cererea reclamantelor de obligare a locatorului, să rezilieze contractul încheiat cu celălalt locatar.
Ca atare, criticile privind culpa pârâtei, în legătură cu nefuncționarea instalației de apă de la baie, cu nerepararea acesteia, privind posibilitatea reținerii acestor împrejurări ca și motive de reziliere a contractului de închiriere, de către pârâta SC AL SA, nu sunt fondate.
Finalitatea menționată de reclamante, a admiterii acțiunii - protejarea reclamantelor în folosința imobilului, dar și protejarea imobilului însuși, este un aspect de fapt care, în balanță cu principiul consensualismului, în materie de convenții civile, nu poate atârna mai greu.
Imposibilitatea dovedirii existenței unor discuții între locatari, cu privire la reparațiile necesare, ca urmare a nelocuirii în imobil de către pârâta locatară, ca și imposibilitatea efectuării reparațiilor necesare, de către reclamante, în situația avansării sumelor necesare, ca urmare a dezacordului pârâtei sau nedeschiderii debaralei cu robineți, este o critică care, în ce privește primul aspect, este nefondată, întrucât existența unor discuții legate de un anumit aspect, nu constituie un fapt imposibil de dovedit, indiferent de motiv, astfel cum apreciază reclamantele, pentru că acest fapt nu face parte din categoria împrejurărilor absolut nedemonstrabile, un martor prezent putând de exemplu, să ateste o astfel de discuție. Pe de altă parte, această critică (în ceea ce privește al doilea aspect), pune în discuție situația de fapt (imposibilitatea efectuării reparațiilor, chiar în situația avansării sumelor necesare). Or, controlul Curții, ca instanță de recurs, este unul exclusiv de legalitate, conform art.304 al.1 Cod procedură civilă, nu și de temeinicie, așa cum se va arăta în continuare.
În consecință, invocatul motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.8 Cod procedură civilă nu este fondat.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată că criticile subsumate acestuia (încadrate la pct. 2 din motivele de recurs formulate de reclamante), privesc de fapt dezbaterea probelor administrate în fața primei instanțe de judecată și se subsumează așadar, stabilirii situației de fapt, Curtea fiind ținută de situația de fapt astfel cum a fost ea stabilită de instanța de apel. Această concluzie decurge și din abrogarea expresă prin Legea nr.219/2005 și nr.OUG138/2000, a fostelor motive de recurs prevăzute de art.304 pct.10 și 11 Cod procedură civilă: "când instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii" și"când hotărârea se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt, decurgând dintr-o apreciere eronată a probelor administrate".
Culpa unei persoane reprezintă un aspect al situației de fapt, deci al temeiniciei hotărârii, pentru că ea ilustrează poziția subiectivă, psihică a persoanei respective față de un act sau o omisiune săvârșit(ă) de cel în cauză. În consecință, Curtea nu poate ca, reapreciind probele la care fac referire reclamantele, respectiv adresa Distrigaz, caracterizările și adeverințele emise de Asociația de proprietari, să ajungă la concluzia unei alte situații de fapt decât cea reținută în mod definitiv de instanța de apel. Concret, Curtea nu poate să concluzioneze că aceste probe au fost nepertinente și neconcludente cauzei (cum solicită recurentele) și în consecință, că nu există culpa reclamantelor în producerea degradărilor și imposibilitatea remedierii acestora.
Înscrisul nou administrat în recurs, pe care Curtea are posibilitatea să-l dezbată, potrivit art.305 Cod procedură civilă, respectiv adresa nr.51658/17.10.2008 a Administrației Finanțelor Publice Sector 3 B (fila 8 dosar recurs) nu este să înlăture concluzia menționată, pentru că acest înscris privește inexistența vreunei asociațiide proprietari, la adresa menționată, în timp ce înscrisurile de la filele 62-63, 67, 89, 108, 109 dosar fond, reprezentând caracterizările și adeverințele la care reclamantele au făcut referire, poartă antetul Asociațieide locataridin str. - - -, nr.1, sector 3,
Reținând totodată aspectul că asupra cererii de înscriere în fals invocată și prin motivele de recurs, Curtea s-a pronunțat la termenul de judecată din 9.03.2009, respingând-o pentru considerentele acolo arătate care se unesc cu cele prezente, prezenta instanță de recurs constată că motivul de recurs invocat, prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, nu este fondat (așa cum am arătat, el nefiind nici incident în cauză, criticile nesubsumându-se acestui motiv de nelegalitate, ci exclusiv dezbaterii situației de fapt). Așadar, întrucât sunt legate de situația de fapt stabilită definitiv de instanțele de fond și apel, criticile recurentelor privind reținerea de tribunal, a unor împrejurări nedovedite în cauză sau a unor împrejurări dovedite cu acte defăimate ca false, cu ignorarea depoziției unicului martor audiat în cauză sau cele privind necalificarea de către instanțe, a atitudinii lipsite de cooperare și înțelegere a intimatei pârâte, sunt nefondate. Atât timp cât înscrisurile defăimate ca false nu au fost constatate ca fiind false, cererea în acest sens fiind respinsă în acest cadru procesual, pentru argumentele învederate, instanțele de fond și apel în mod legal, le-au avut în vedere în procesul de coroborare cu celelalte probe administrate de părți, pe parcursul procesului prezent.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea va respinge potrivit art.312 Cod procedură civilă, prezentul recurs ca nefondat, urmând ca în baza art.274 Cod procedură civilă, să oblige recurentele la 1000 lei, reprezentând onorariu avocat ales.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentele-reclamante și -, împotriva deciziei civile nr.1056/A/17.09.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți și AL
Obligă recurentele să plătească intimatei, cheltuieli de judecată de 1.000 RON.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red.
Dact. / 2 ex./21.05.2009
- Secția a IV-a Civ. -;
Jud. Sectorului 3. -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe, Fănica Pena
