Reziliere contract. Speta. Decizia 596/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 596
Ședința publică de la 04 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Protea
JUDECĂTOR 2: Valeria Cormanencu Stanciu
JUDECĂTOR 3: Mona
Grefier:
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de pîrîtul împotriva deciziei civile nr. 258 din 16.03.2009 a Tribunalului Iași.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata asistată de avocat, lipsă fiind recurentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă că procedura este completă, pricina este la al treilea termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților asupra excepțiilor privind admisibilitatea cererii de recurs și nulitatea acestuia, invocate prin întâmpinare.
Avocat arată că valoarea de impozitare a imobilului litigios este sub un miliard lei rol, depune în acest sens certificatul de atestare fiscală nr. 16921, contract de vânzare cumpărare nr. 5879/1991. Precizează că susține ambele excepții, în cauză nu există calea recursului, având în vedere că valoarea bunului este sub un miliard lei vechi. În subsidiar, solicită admiterea excepției nulității recursului, recurentul nu și-a motivat recursul în conformitate cu dispozițiile legale, nu a precizat expres în ce constă greșeala instanței.
Solicită admiterea excepțiilor, anularea ca inadmisibilă a cererii de recurs, cu obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată. Depune la dosar chitanța nr. 25/6.11.2009 reprezentând onorariu avocat de 1300 lei.
Declarându-se dezbaterile închise, se prezintă avocat pentru recurent, căruia i se pune în vedere să depună precizările și înscrisurile pe care vrea să le depună la dosar, prin serviciul de registratură.
La dosar s-au depus prin serviciul de registratură, precizări formulate de recurent prin apărător însoțite de înscrisuri (6 file) privind valoarea de circulație a imobilului din litigiu.
După deliberare:
CURTEA DE APEL:
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 10453 din 30.09.2008 pronunțată de Judecătoria Iașis -a respins acțiunea formulată de în contradictoriu cu pârâții și, iar reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru pronunța această soluție instanța de fond a reținut că la data de 07.09.2000, reclamanta a încheiat cu pârâții si contractul de vânzare cumpărare autentic nr. 2810/2000 la BNP . Prin acest contract, pârâții, în schimbul dobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului, situat in I,-, -. A,. 2,. 3, și-au asumat obligația de a presta întreținere până la încetarea din viață a reclamantei, prin prestațiuni succesive constând în alimente, medicamente, asistență medicală în caz de boală și să suporte cheltuielile ocazionate de înmormântarea transmițătoarei, aceasta rezervându-si totodată, prin contractul amintit, dreptul de abitație viageră asupra imobilului.
Având în vedere caracterul translativ de proprietate al contractului încheiat și împrejurarea că, la data încheierii acestei convenții, pârâții erau căsătoriți, imobilul în litigiu a devenit bun comun al soților, cu respectarea dispozițiilor art. 30 alin.1 Codul familiei.
Instanța a constatat că între părți a intervenit un contract de vânzare-cumpărare, în calificarea naturii juridice a contractului luându-se în considerare faptul că înstrăinarea imobilului s-a făcut în schimbul unei sume de bani, cu titlu de preț, in cuantum de 7000 lei, din care 5000 lei au fost achitați la data încheierii contractului, după cum au arătat ambii pârâți la interogatoriu, iar la suma de 2000 lei părțile au evaluat întreținerea datorata reclamantei.
Contractul de vânzare-cumpărare încheiat de către părți este un contract bilateral, căruia ii sunt aplicabile dispozițiile generale ale art. 969 cod civil "convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante", ale art. 1073 Cod civil, conform cărora creditorul este îndreptățit să dobândească îndeplinirea întocmai a obligației corelative dreptului său, ca si ale art. 1020-art.1021 Cod civil, potrivit cărora în situația în care una dintre părțile contractului sinalagmatic nu-și îndeplinește obligațiile asumate, condiția rezolutorie este subînțelesă, astfel încât partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea cu daune-interese.
Față de prevederile legale invocate, instanța a reținut că, pentru a fi admisibilă acțiunea, trebuie a fi îndeplinite trei condiții, și anume: una dintre părți să nu-și fi executat obligațiile asumate prin convenția sinalagmatică, neexecutarea să-i fie imputabilă și să fi fost pusă în întârziere.
Instanța a constatat că, în situația încheierii unui contract de vânzare - cumpărare prin care se prevede si clauza întreținerii, prestația debitorului are si caracter alimentar, succesiv, motiv pentru care efectuarea ocazională a unor acte de îngrijire nu poate conduce la concluzia executării contractului.
În cauză, însă, instanța a constatat că pârâții și-au îndeplinit obligațiile asumate prin contract cu regularitate si in limitele posibilităților materiale proprii, până în momentul in care intre cei doi pârâți s-a declanșat litigiul de divorț, moment în care între părți au început discuțiile.
Din declarația martorei (fila 49-50 dosar) s-a reținut ca pârâții contribuie la cheltuielile de întreținere ale reclamantei câteodată, alteori nu, însa aceasta recunoaște ca nu știe exact aceste amănunte din casa părților, nediscutând niciodată aceste lucruri cu reclamanta, motiv pentru care instanța nu a putut retine declarația acestei martore pentru a admite acțiunea reclamantei.
A relatat martora cum i s-a mai plâns reclamanta ca nu ii ajung banii, însa acest argument nu poate duce automat la concluzia ca pârâții nu asigura întreținerea reclamantei.
Reclamanta si-a asumat un anume risc si un anume nivel de întreținere în condițiile în care cunoștea exact posibilitățile materiale ale pârâților la momentul încheierii contractului.
Aceeași martoră a relatat instanței si că relația reclamantei cu nepoata sa, este una buna, ele se ajuta reciproc, parata contribuie la cheltuieli, reclamanta o ajuta la creșterea copilului.
Declarația acestei martore se coroborează si cu declarația martorului (filele 51-52 dosar), audiat la solicitarea paratului, care a relatat ca paratul contribuie cu bani, inclusiv la plata cheltuielilor de întreținere, la procurarea alimentelor, iar parata se ocupa de, ii face curățenie, o îngrijește, contribuie, inclusiv financiar la cheltuielile pentru întreținerea bătrânei, amândoi pârâții asigurându-i hrana, neneglijând-
Declarația martorei (fila 75 dosar), audiata la solicitarea reclamantei, este în același sens cu cea făcută de, nici aceasta necunoscând exact despre întreținerea prestata efectiv de pârâți, știind doar ca reclamanta i s-a mai plâns ca nu ii ajung banii, afirmând insa ca achiziționează alături de reclamanta alimente, neștiind amănunte cu privire la pârât.
Instanța a reținut că pârâții și-au îndeplinit obligația de a-i asigura reclamantei întreținerea asumata prin contract și a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanta, inclusiv in ceea ce privește cel de-al doilea capăt.
Văzând și dispozițiile art. 274 alin.1 Cod de procedură civilă, instanța a obligat reclamanta la plata către paratul a sumei de 1700 lei cheltuieli de judecata.
Tribunalul Iași, prin decizia civilă nr. 258 din 16 martie 2009, admis apelul formulat de reclamanta și a schimbat în tot sentința judecătoriei.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții și.
S-a dispus rezilierea contractului de vânzare - cumpărare încheiat între părți și autentificat sub nr. 2810 din 07.09.2000 la BNP - cu privire la apartamentul nr. 3, situat in I,-, -. A,. 2.
S-a dispus evacuarea pârâților din apartamentul situat la adresa de mai sus.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 1025 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată la instanța de fond.
Intimații au fost obligați să plătească apelantei suma de 1313 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.
Pronunțând această decizie, tribunalul a reținut că părțile au locuit împreună în același apartament și martorii audiați în cauză au arătat că reclamanta a fost cea care a asigurat întreținerea și menajul casei, își procura singură alimente, medicamente și cele necesare vieții de zi cu zi.
Martora a arătat că reclamanta i s-a plâns de mai multe ori că nu -i ajung banii pentru plata cheltuielilor și a medicamentelor de care are nevoie, precum și de faptul că nu are liniște în casă din cauza certurilor dintre pârâți.
Aceeași situație este confirmată și de martora, care a mai arătat că, zilnic, o vede pe reclamantă venind de la cumpărături, că a însoțit-o personal când aceasta plătea telefonul sau energia electrică.
În mod greșit instanța de fond a înlăturat declarațiile acestor martore, singurele care au fost în casa părților și au discutat, atât cu reclamanta, cât și cu pârâții și, fiind vecini cu aceștia, reținând în schimb declarația martorului care precizat că nu a vizitat părțile și că știe de la pârât că acesta contribuia la întreținerea reclamantei.
Împrejurarea că pârâții au venituri mici nu justifică neîndeplinirea corespunzătoare a obligației de întreținere asumate prin contract, întreținerea fiind datorată în raport de nevoile creditoarei și nu de veniturile detentorilor.
Susținerea pârâtului că îi va achita lunar reclamantei suma de 400- 500 lei nu a fost în nici un fel dovedită, iar din actele depuse la dosarul cauzei nu rezultă că realiza venituri suficiente pentru a putea achita o asemenea sumă, el beneficiind de o pensie de aproximativ 350 lei.
Executarea corespunzătoare a obligației de întreținere implică, pe lângă prestații materiale și o componentă psihologică dată de caracterul intuitu personae al contractului de întreținere, care se întemeiază pe un raport de încredere și apropiere cu persoana contractantă.
Faptul că pârâții au divorțat, iar relațiile dintre ei sunt tensionate, degenerând în certuri frecvente sunt de natură a-i da reclamantei un sentiment de frustrare și stres zilnic, de insecuritate.
În aceste condiții, este puțin probabil că și pe viitor situația se va schimba și pârâții vor reuși să-și achite obligații de întreținere atât sub aspectul ei economic, cât și sub aspect psihologic.
Pârâtul a declarat recurs considerând că decizia tribunalului este nelegală și netemeinică pentru motivele înscrise în art. 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, el susține că, în mod eronat tribunalul a reținut că judecătoria a greșit atunci când înlăturat declarațiile martorelor și, când, în realitate, instanța de fond a avut în vedere situația de fapt expusă de acești martori.
Recurentul pretinde că tribunalul a apreciat că aceste declarații de martori au dobândit credibilitate probatorie și prin prisma înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, instanța de apel referindu-se, în special, la adeverințele eliberate de asociația de proprietari în cele două cicluri procesuale.
Însă, cele două adeverințe au fost emise pe numele reclamantei - intimate doar ca urmare a faptului că aceasta figurează înscrisă în cartea de imobil și toate plățile erau efectuate în numele ei.
Învederează recurentul că interesul vădit al reclamantei și al intimatei este de a sustrage apartamentul din litigiu de la partajul bunurilor comune, însă, chiar dacă s-ar înlătura toate dovezile din care rezultă că el și- executat obligația de întreținere, ar rămâne probele care demonstrează că a efectuat operațiuni cu caracter permanent de întreținere în favoarea bunicii sale.
Recurentul arată că rezoluțiunea contractului nu se poate dispune dacă un creditor al întreținerii refuză, culpabil, întreținerea din partea unui singur debitor, știut fiind că obligația de întreținere este indivizibilă, ceea ce presupune că prestarea ei de către oricare dintre debitori este liberatorie pentru toți.
Mai susține recurentul că împrejurarea că debitorii întreținerii au venituri mici nu poate constitui motiv de reziliere a contractului, deoarece aceasta este o cauză exterioară voinței părților, nefiindu-le imputabilă.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât motivele de modificare prevăzute de art. 304 punctele 7, 8 și 9 Cod procedură civilă nu sunt incidente în cauză.
Ulterior, intimata a depus la dosarul cauzei note scrise prin care invocat excepția inadmisibilității recursului, raportat la valoarea apartamentului, de 7000 lei și la prevederile art. 282 indice 1 Cod procedură civilă.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în cauză.
În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri pentru a se dovedi valoarea apartamentului care formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere încheiat între părți.
Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului declarat de către pârâtul, conform art. 137 Cod procedură civilă, Curtea reține că aceasta este întemeiată.
Astfel, Curtea constată că, prin cererea cu care a investit instanța de fond, reclamanta, în contradictoriu cu și, a solicitat rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP - sub nr. 2810/2000, evacuarea pârâților din apartamentul ce formează obiectul acestui contract și obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea apreciază că acțiunea promovată de reclamantă are ca scop readucerea în patrimoniul său a apartamentului care formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere prin desființarea actului care provocare ieșirea lui din patrimoniu.
În aceste condiții, acțiunea are caracter patrimonial.
Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2810/2000 rezultă că părțile au evaluat apartamentul din litigiu la suma de 7000 lei, conform prețului stabilit de acestea.
În recurs, a precizat că apartamentul din litigiu are valoarea de 102.000 lei.
Această valoare nu poate fi luată, însă, în considerare de către C, deoarece, prin cererea de chemare în judecată, a precizat că valoarea apartamentului este de 7000 lei.
Atât prin întâmpinarea formulată la instanța de fond, cât și prin motivele de apel, și- însușit în mod expres această valoare, de 7000 lei.
Precizarea unei valori mai mari în fața curții de apel a fostă făcută doar în scopul de determina aplicabilitatea în cauză a două grade de jurisdicție.
Însă, potrivit dispoziției înscrise în art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect au o valoare de până la 100.000 RON.
Tot astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, prin decizia nr. 32 din 09.06.2008, pronunțată în recursul în interesul legii că dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 literele "a, b" și art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și a căilor de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare.
Raportat la acest text, rezultă că hotărârea dată în primă instanță, în prezenta cauză, este supusă numai căii de atac a recursului, cale de atac ce se soluționează de tribunal, conform art.2 pct. 3 Cod procedură civilă.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității și a celui constituțional al egalității în fața legii și autorităților.
Astfel, dacă, potrivit art. 282 ind. 1 Cod procedură civilă, hotărârea primei instanțe este supusă numai căii de atac a recursului, iar recurenta a uzat de această cale, ce a fost soluționată de tribunal, ea nu mai poate exercita un nou recurs la Curtea de apel.
Împrejurarea că tribunalul a soluționat cauza în complet compus din doi judecători și nu în complet de trei judecători, nu este de natură să confere recurentei dreptul de a exercita o cale de atac neprevăzută de lege.
Față de cele ce preced, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, se va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul .
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurentul - aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată efectuate de intimata cu ocazia soluționării recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca inadmisibil recursul formulat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 258 din 16.03.2009 a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 1300 lei, cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 4 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER
- - - - - -
-
Red.
Tehnored.
02 ex.
09.01.2010
Tribunalul Iași
Jud.
Jud.
Președinte:Georgeta ProteaJudecători:Georgeta Protea, Valeria Cormanencu Stanciu, Mona
