Reziliere contract. Speta. Decizia 84/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - reziliere contract -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA NR 84
Ședința publică din 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Plăcintă Dochița
JUDECĂTOR 2: Dumitraș Daniela
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanții și ambii domiciliați în Municipiul B,-, județul B și prin procurator u domiciliat în Municipiul B,-, județul B împotriva deciziei nr. 185 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă în dosar nr-.
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 20 martie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când pentru a da posibilitatea părților prin apărător să depună la dosar concluzii scrise, pronunțarea s-a amânat pentru astăzi 25 martie 2009.
Declarând dezbaterile închise,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea adresată Judecătoriei Botoșani la data de 8 iunie 2004, completată ulterior, u și u, au chemat în judecată pe pârâții, SRL B, SC SA B, Caspi și Primarul Municipiului B, solicitând:
- anularea parțială a dispoziției nr. 318 din 10 februarie 2003 a Primarului municipiului B, emisă în procedura Legii 10/2001 pârâtei Caspi, privind restituirea în natură a imobilului din-, compus dintr-un corp de clădire format din trei camere și două magazii;
- anularea dispoziției nr. 1647/2007, prin care s-a modificat cea cu nr. 318/2003, în sensul majorării suprafeței de teren restituite, de la 160 mp la 185,5 mp;
- anularea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3008 din 27 august 2003, încheiat între pârâții Caspi și și, având ca obiect imobilul retrocedat;
- anularea contractului de închiriere nr. 48 din 29 ianuarie 2002, încheiat de Primăria municipiului B cu SC SRL B, având ca obiect imobilul din-;
- grănițuirea imobilelor din- și 24;
- obligarea pârâților la plata de daune în cuantum de 160 000 lei.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt titularii contractului de închiriere nr. 50102/1991, încheiat cu Primăria municipiului B, având ca obiect imobilul din-, compus din patru camere, bucătărie, antreu și. Deși au întocmit și depus documentația necesară în vederea cumpărării imobilului, primăria le-a refuzat cererea, motivat de faptul că imobilul a fost retrocedat în procedura Legii 10/2001 pârâtei Caspi, care ulterior l-a vândut pârâților.
Prin dispoziția de restituire imobilul retrocedat a fost identificat greșit, făcându-se confuzie între nr. 24 și 22, cu referire la cele două magazii.
Pârâții s-au opus acțiunii, arătând că imobilele au fost corect individualizate în procedura de restituire în natură, cel de la nr.22 rămânând în proprietatea Consiliului Local și făcând de obiectul contractului de închiriere încheiat cu reclamantul.
După administrarea probelor, judecătoria, prin sentința civilă nr.4336/13.09.2005 a luat act de renunțarea reclamanților la judecata cererii de daune și a respins ca nefondate celelalte capete de cerere ale acțiunii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că restituirea imobilului de la nr.24 s-a făcut în limitele vechii proprietăți, ce i-a aparținut lui, neexistând confuzii cu nr. 22; că nu este dată în speță niciuna din cauzele de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de Caspi cu pârâții, având ca obiect imobilul retrocedat; că din momentul încheierii acestui contract, cel de închiriere, cu nr. 48101, încheiat de Consiliul Local B cu SC SRL, nu-și mai produce efectele; că, reclamanții au dobândit prin contractul de vânzare cumpărare nr. 202/2007, dreptul de proprietate asupra construcției cu 3 camere, hol, bucătărie și un culoar în indiviziune, nu și asupra terenului aferent acestora, încât nefiind vorba de terenuri învecinate, nu este posibilă grănițuirea.
Sentința a fost criticată în apel d e reclamanți. Au arătat că prima instanță a interpretat eronat probele administrate, stabilind o situație de fapt greșită. Au reiterat argumentele de la prima instanță, privind limitele proprietății pârâtei Caspi, confuzia creată de faptul că cele două magazii vechi au fost desființate și faptul că grănițuirea este posibilă, câtă vreme proprietatea de la nr. 24 cuprinde și teren.
Prin decizia civilă nr. 185 din 7 octombrie 2008, Tribunalul Botoșania respins ca nefondat apelul.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut că la emiterea dispozițiilor de restituire în natură a imobilului din- (fostă R nr. 24) s-a avut în vedere actul de vânzare cumpărare nr. 654 din 3 iulie 1945 pe numele autorului pârâtei Caspi, prin care acesta a dobândit imobilul compus din 3 camere, un coridor, o bucătărie de vară situată între prima bucătărie proprietate a lui și closetele din curte și încă două magazii de lemn situate imediat după al doilea closet, precum și curțile corespunzătoare, până în str. - -. Expertiza a identificat cele două magazii indicate de reclamanți ca fiind cele din actul de vânzare cumpărare încheiat în anul 1945. Cu referire la cererea de stabilire a liniei de hotar, Tribunalul a reținut că în mod corect prima instanță a respins-o, câtă vreme reclamanții nu justifică decât dreptul de proprietate asupra construcției nu și a terenului.
Împotriva deciziei au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor au arătat, în esență, că:
- instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate, privind anularea contractului de vânzare cumpărare nr. 3008/2003 încheiat de pârâți, anularea contractului de închiriere și nemotivarea de către prima instanță a înlăturării raportului de expertiză efectuat în cauză;
- instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a legii. Pârâtei Caspi i s-au restituit cele două magazii peste limita vechii proprietăți, fapt confirmat de expertiza, care a relevat că cele din actul încheiat în anul 1945 erau din scândură și s-au demolat, iar cele actuale sunt una din pământ și nuiele, iar cealaltă din scândură, edificate de fostul chiriaș fără autorizație; că în actul de vânzare cumpărare din anul 1945 nici nu este precizată vreo suprafață de teren;
- că nu au renunțat la cererea de daune, încât instanțele erau ținute a se pronunța și asupra acesteia.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor invocate de reclamanți și în raport de probatoriul administrat în cauză, curtea reține următoarele:
În cadrul juridic actual al recursului, astfel cum este reglementat prin dispozițiile art. 299-316 Cod procedură civilă, această cale de atac poate fi promovată doar pentru motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă.
Așadar, motivele privind modul de apreciere de către instanță a probelor administrate, vizând exclusiv netemeinicia, iar nu nelegalitatea hotărârii, nu pot face obiect de analiză în calea de atac a recursului.
Critica privind nepronunțarea instanței de apel asupra tuturor motivelor invocate nu poate fi încadrată în niciuna dintre ipotezele reglementate prin dispozițiile art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, minus petita fiind înlăturată de la pct. 6 prin OUG nr. 138/2000.
Admițând, în legătură cu acest motiv, incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, privind insuficienta cercetare a fondului pricinii, curtea îl constată nefondat.
Reclamantul și-a argumentat cererea de anulare a dispozițiilor emise în aplicarea Legii 10/2001, cât și a contractului de vânzare cumpărare încheiat de pârâți pe greșeala de identificare a imobilului retrocedat pârâtei Caspi, cu referire la cele două magazii. Or, acest motiv a format obiect de analiză la instanța de apel; cererea de anulare a contractului de vânzare cumpărare are caracter accesoriu față de cea privind anularea dispozițiilor de retrocedare, urmând soarta acesteia.
În ce privește petitul referitor la anularea contractului de închiriere, prima instanță a reținut că acesta este lipsit de interes, câtă vreme la data sesizării instanței, contratul nu-și mai producea efectele, iar în apel a fost reluat, fără însă a se formula critici ale soluției instanței sub acest aspect.
Contrar susținerii recurenților, atât prima instanță cât și Tribunalul au făcut referire, în considerentele hotărârilor pronunțate, la expertizele de specialitate efectuate în cauză. De altfel, în motivele de apel formulate de aceștia (filele 3-6 dosar apel) nu se regăsește vreo critică explicită privind nemotivarea de către prima instanță a înlăturării raportului de expertiză dispus în dosar.
În ce privește motivul privind interpretarea greșită de către instanță a actului dedus judecății, curtea reține că și acesta vizează netemeinicia hotărârii, care, în acest caz, poate fi analizată doar în situația în care, deși rezultă fără dubiu natura juridică a actului ori înțelesul acestuia, instanța a reținut cu totul alt act ori alt conținut (spre exemplu, dacă instanța ar judeca un contract de vânzare cumpărare ca pe un contract de locațiune).
Argumentele aduse de recurenți în dezvoltarea acestui motiv fac trimitere la actul de vânzare cumpărare din 1945 al pârâtei Caspi, iar nu la dispozițiile emise în temeiul Legii 10/2001 și la contractele de vânzare cumpărare și de închiriere contestate în cauză, care sunt "acte juridice deduse judecății", în sensul dispozițiilor art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă.
Cum corect au reținut instanțele de fond, prin actul de vindere cumpărare datat 3 iulie 1945 (fila 112 dosar fond), autorul pârâtei Caspi a dobândit în proprietate apartamentul compus din trei încăperi, un coridor, una bucătărie, un closet și două magazii de lemne, situate imediat după al doilea closet, precum și "curțile corespunzătoare apartamentului vândut, până în strada - - ()".
În speță nu s-au produs probe concludente din care să rezulte că identificarea terenului retrocedat pârâtei este eronată și nici că magaziile existente pe vechea proprietate ar fi fost demolate și reconstruite de foștii chiriași. Argumentele aduse în sprijinul acestor susțineri ale reclamanților au vizat exclusiv neconcordanțele din contractele de închiriere și din cele două dispoziții, cu referire la materialele de construcții. Or, în actul din anul 1945 se specifică "cele două magazii de lemne", iar nu "din lemn", fără vreo descriere în acest sens.
Împrejurarea că la data emiterii dispoziției de retrocedare respectivele magazii erau ocupate de reclamanți în baza contractului de închiriere încheiat cu Primăria municipiului B este lipsită de relevanță în speță; în conformitate cu art. 2 din dispoziția de restituire, pârâta Caspi s-a obligat la preluarea contractului de închiriere, care a fost prelungit conform legii pe o perioadă de cinci ani.
În ce privește critica privind nerenunțarea la capătul de cerere privind daunele, curtea constată că și aceasta este neîntemeiată.
La termenul de judecată din data de 2 iulie 2007 (fila 158 dosar fond) reclamanții, prin mandatar u împuternicit cu procură specială (fila 4 dosar fond), în prezența avocatului ales, au solicitat instanței să ia act de renunțarea lor la cererea de despăgubiri în cuantum de 1,6 miliarde lei, declarație consemnată și la fila 153 dosar fond, sub semnătura părții.
Față de cele ce preced, curtea, constatând că nu sunt date în speță motivele indicate de reclamanți și nici motive de nulitate a hotărârii ce pot fi invocate din oficiu,
Văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții și ambii domiciliați în Municipiul B,-, județul B și prin procurator u domiciliat în Municipiul B,-, județul B împotriva deciziei nr. 185 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
2ex/14.04.2009
Președinte:Plăcintă DochițaJudecători:Plăcintă Dochița, Dumitraș Daniela, Rață Gabriela
