Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI

ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 108/

Ședința publică din 09 martie 2009

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE: Daniela Petrovici

JUDECĂTOR 2: Mihaela Popoacă

JUDECĂTOR 3: Eleonora Spiridon

Grefier - - -

Pe rol, soluționarea recursului civil formulat de recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul în comuna, județul C, împotriva deciziei civile nr. 380, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 02.09.2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, județul C, având ca obiectrezoluțiune contract.

La apelul nominal efectuat în cauză, se prezintă pentru recurenții pârâți, avocat, în baza împuternicirii avocațiale aflată la fila 7 dosar și intimatul reclamant, personal și asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale seria - nr. 33671 din 28.02.2009, depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.

Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că recursul este declarat și motivat în termen legal și nu a fost timbrat. Recurenții pârâți au depus la dosar (filele 11-21) precizări și înscrisuri în susținere, în copie, cât și fotografii, care au fost comunicate intimatului reclamant la data de 02.03.2009. Apărătorul intimatului reclamant a depus la dosar, prin Serviciul Registratură al instanței, la data de 06 martie 2009, întâmpinare, în două exemplare.

Apărătorul recurenților pârâți depune la dosar chitanța seria - nr. - din 24.02.2009, eliberată de Trezoreria Municipiului M, cu care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 223 lei și timbre judiciare mobile.

Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.

Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.

Apărătorul recurenților pârâți, având cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, așa cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii instanței de fond. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Critică hotărârea recurată din prisma motivelor ce se circumscriu art. 304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Consideră că instanța de apel nu a avut în vedere probatoriile administrate în apel, situație care atrage netemeinicia șinelegalitatea hotărârii atacate.

Face un scurt istoric al speței.

Arată că, între cele două părți s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere viageră. Consideră că a făcut dovada că au fost respectate obligațiile asumate; între anii 2004-2007 obligațiile au fost executate întocmai, aspect recunoscut și de către intimat, însă, după anul 2007 intimatul reclamant și-a schimbat atitudinea, a devenit posac și a refuzat orice obligație de întreținere.

Consideră că recurenții nu au nici o vină în neonorarea obligațiilor asumate contractual, întrucât intimatul este acela care refuză, cu obstinație, în ultima perioadă întreținerea la care are dreptul, preconstituindu-și astfel motivele de rezoluțiune ale contractului de întreținere.

Contractul de întreținere a fost încheiat fără știrea copiilor intimatului, iar la un moment dat, fiica acestuia a revenit, influiențându-l pe acesta în sensul de a refuza categoric orice fel de întreținere pentru a-și preconstitui motive de rezoluțiune a contractului.

În acest context, intimatul a mai beneficiat și anterior de un astfel de contract de întreținere, cu o altă persoană - fiul său vitreg -, dar la demersul intimatului și acel prim contract a fost reziliat.

Solicită instanței să observe și declarațiile martorilor audiați la fond, din care rezultă împrejurarea că intimatul se încuia în casă și nu mai permitea accesul recurenților pârâți, astfel că nu există o culpă imputabilă lor.

Recurenții au trimis intimatului sume de bani, cu carte poștală, pe care acesta le-a primit.

Se mai referă la declarațiile martorilor din apel, prin care s-a spus că niciodată părțile nu au fost văzute împreună . Este de observat, însă, că la dosarul cauzei au fost depuse planșe foto din care rezultă că părțile gospodăreau împreună.

Arată, totodată, că au executat împreună îmbunătățiri și renovări la imobil și, cu toate acestea, intimatul s-a autoizolat într-un corp de locuință în care s-a încuiat permanent. Este fără echivoc că intimatul urmărește și își preconstituie motivul desființării contractului încheiat, într-o manieră identică cu rezoluțiunea fostului contract de închiriere.

Apărătorul intimatului reclamant, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a deciziei atacate. Nu solicită cheltuieli de judecată.

În opinia sa, motivele invocate în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă sunt nefondate.

Consideră că, în mod corect instanța de apel a analizat, a reținut o situație de fapt care corespunde realității și a soluționat, printr-o interpretare corectă a tuturor probatoriilor administrate în cauză.

Precizează că de un an de zile intimatul este nevoit să apeleze la vecini pentru a-și asigura hrana, întrucât recurenții pârâți nu își îndeplinesc obligațiile contractuale.

Cu privire la susținerea recurenților pârâți că au trimis sume de bani intimatului, cu mandat poștal, arată că s-a procedat astfel, însă numai după data introducerii acțiunii - 13 iunie 2007.

Întrebat fiind de către instanță, intimatul reclamant arată că a primit o singură dată suma de 100 lei.

Apărătorul intimatului reclamant, arată - cu privire la fotografiile depuse la dosar de recurenții pârâți, că acestea au fost făcute cu mult timp înainte de introducerea acțiunii.

Mai arată că fiica intimatului locuiește la B și nu este interesată să locuiască în comuna.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Reclamantul a chemat în judecată pe pârâții și pentru ca în contradictoriu cu aceștia și prin hotărâre judecătorească să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1371 din 28 iunie 2004, cu repunerea în situația anterioară și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul învederează că, potrivit contractului de întreținere nr. 1371, a transmis pârâților cota sa de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna, județul C compus din teren în suprafață de 3.900 (3758 din măsurători) și construcțiile C1 - casă de locuit cu trei camere și bucătărie C2, C3, C4, anexe gospodărești, cu rezervarea uzufructului viager, iar aceștia aveau obligația să-i acorde întreținere, respectiv procurarea hranei, medicamente, îmbrăcăminte, asigurarea încălzirii și suportarea cheltuielilorde înmormântare. A mai arătat reclamantul că de aproape un an, pârâții nu-i mai acordă întreținere, deși locuiesc sub același acoperiș. Impozitul pe casă și teren îl plătește singur, deși era obligația pârâților în acest sens.

Judecătoria Mangalia, prin sentința civilă nr. 22/C din 07 decembrie 2007 a respins acțiunea reclamantului ca nefondată.

Instanța de fond a reținut, pe baza probatoriilor administrate, faptul că pârâții, după încheierea contractului de întreținere s-au achitat de obligațiile ce le reveneau prin acest contract, însă, de aproximativ un an relațiile dintre părți s-au deteriorat, reclamantul fiind acela care refuză să primească întreținerea. De altfel, reclamantul a mai încheiat un contract de întreținere cu fiul său vitreg, însă nu s-au înțeles, deoarece după un timp relațiile dintre părți s-au deteriorat.

Tribunalul Constanța, prin decizia civilă nr. 380 din 02 septembrie 2008 a admis apelul declarat de apelantul declarat împotriva sentinței civile nr. 2268/C/2007 a Judecătoriei Mangalia.

A schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea reclamantului.

S-a dispus rezoluțiunea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1371/2004 la BNP. S-a dispus restabilirea situației anterioare încheierii contractului, în sensul că au fost obligați pârâții să lase în deplină proprietate și posesie reclamantului cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna, județul C, compus din teren în suprafață de 3.900 și construcție.

Conform art. 274 Cod procedură civilă au fost obligați pârâții-intimați, în solidar, la plata în favoarea apelantului a sumei de 1125 lei cheltuieli de judecată.

Pronunțând această hotărâre, instanța de apel a reținut pe baza acelorași probe faptul că reclamantul nu a dat dovadă de rea-credință în relațiile dintre părți. Intimații pârâți nu și-au îndeplinit obligația de întreținere ce le revenea conform contractului de întreținere încheiat, obligația de întreținere trebuia executată în condițiile concrete existente atât la data încheierii contractului, cât și pe toată durata de derulare a acestuia.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs și.

În motivele de recurs, cei doi reclamanți învederează instanței faptul că, în perioada 2004-2007 relațiile dintre părți au fost bune. Din anul 2007 comportamentul reclamantului s-a schimbat devenind bănuitor, ursuz și a început să refuze întreținerea, izolându-se într-un corp al locuinței în care s-a încuiat permanent.

Recurenții au înțeles că urmărește rezoluțiunea contractului de întreținere, așa făcut și cu contractul anterior, de întreținere - selectarea probatoriilor numai în favoarea unei singure părți nu este corectă, întrucât acest lucru nu reflectă realitatea. Faptul că reclamantul nu mai primește întreținerea nu se datorează culpei recurenților care s-au achitat de toate obligațiile ce le reveneau, atât cât li s-a permis.

Examinând criticile formulate, Curtea reține următoarele:

Între recurenți și intimatul reclamant s-a încheiat un contract de întreținere, prin care s-a transmis recurenților cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra imobilului situat în comuna, județul C, cu rezerva uzufructului viager, de către reclamantul. Recurenții și s-au obligat să-i acorde reclamantului întreținere cu tot ceea ce era nevoie, inclusiv cheltuieli de înmormântare, potrivit obiceiului locului. Contractul de întreținere fiind un contract sinalagmatic, pentru neexecutarea obligației de întreținere stabilită prin contract, beneficiarul întreținerii poate să ceară rezoluțiunea acestuia în temeiul art. 1020 Cod civil. Potrivit textului menționat o condiție esențială pentru desființarea contractului este ca neexecutarea să fie imputabilă debitorului.

Noțiunea de întreținere include multiple prestații, iar executarea corepunzătoare a obligației de întreținere, când izvorul ei este un contract, implică, pe lângă prestația materială, și o componentă psihologică dată de caracterulintuitu personaeal contractului de întreținere, care se întemeiază, în realizarea conținutului său economic, pe un raport de încredere și apropiere.

Ori, în cauză, conduita recurenților pârâți, în raport cu intimatul reclamant, nu i-a creat acestuia o starea de stres sau disconfort, întrucât a fost corespunzătoare. Reclamantul este cel care refuză întreținerea din anul 2007, el este cel care s-a izolat într-o încăpere refuzând banii și orice alte prestații din partea pârâților. În atare situație, este evident că pârâții, în această stare nu mai au cum să-și îndeplinească obligațiile asumate prin contractul de întreținere.

Reținând că în cauza de față, recurenții pârâți și-au îndeplinit obligația de întreținere atâta vreme cât nu au fost refuzați de intimatul reclamant, recursul este fondat și urmează a fi admis.

Urmează a modifica în tot decizia recurată, în sensul că respinge apelul și menține soluția primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECID E:

Admite recursul civil formulat de recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul în comuna, județul C, împotriva deciziei civile nr. 380, pronunțată de Tribunalul Constanța la data de 02.09.2008, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în comuna, județul C, având ca obiectrezoluțiune contract.

Modifică în tot decizia recurată, în sensul că respinge apelul și menține soluția primei instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - -

- -

Grefier,

- -

Red.hot.jud.fond:

Red.hot.jud.apel:

Red.dec.jud.recurs: /24.03.2009

gref.AB/26.03.2009

Președinte:Daniela Petrovici
Judecători:Daniela Petrovici, Mihaela Popoacă, Eleonora Spiridon

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 108/2009. Curtea de Apel Constanta