Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 130/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.130
Ședința publică din 13 februarie 2008
PREȘEDINTE: Florin Șuiu
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol pronunțarea asupra recursurilor declarate de reclamanții recurenți, și intervenientul împotriva deciziei civile nr.362/A din 07.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat și intervenientul intimat, având ca obiect constatare nulitate absolută.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 7 februarie 2008 prin care s-a amânat pronunțarea la data de 13 februarie 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr.4347/2004 la Judecătoria Timișoara, reclamanții și au solicitat în contradictoriu cu pârâtul constatarea nulității absolute a testamentului autentificat sub nr.708/29.04.2002 și nulitatea absolută a certificatului de legatar nr.8/6.06.2003 și să se dispună rectificarea CF nr.- T în sensul radierii pârâtului din cartea funciară.
În motivare au invocat că, deși au expediat testatorului o notificare prin care își exprimau intenția de a cumpăra apartamentul nr.2 (al cărui proprietar era acesta din urmă), acesta a testat în favoarea pârâtului inclusiv apartamentul, fiindu-le încălcat dreptul de preemțiune. Ulterior, prin certificatul de legatar eliberat în baza testamentului, pârâtul și-a înscris dreptul de proprietate asupra sus-menționatului apartament.
În cauză a depus cerere de intervenție în interes propriu intervenienta care a formulat aceleași cereri precum și constatarea nulității absolute a unor înscrisuri, invocând dreptul său de proprietate asupra apartamentului nr. 5 din imobil.
Prin sentința civilă nr.7376/14.09.2004, instanța a respins pentru lipsa interesului procesual cererea formulată de reclamanți și a anulat ca netimbrată cererea intervenientei.
Apelurile declarate de pârâți și intervenientă au fost respinse prin decizia civilă nr. 584/A/11.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 257/2005.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții, recurs înregistrat sub nr.dosar 9097/2005.
În cauză a formulat cerere de intervenție în interesul reclamanților intervenientul, fratele testatorului.
Prin decizia civilă nr. 4323/22.12.2005, instanța a admis recursul și cererea de intervenție accesorie, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza la Judecătoria Timișoara pentru rejudecarea fondului cauzei.
Cauza a fost reînregistrată sub nr. dosar 1490/RJ/2006, iar intervenientul (care formulase în recurs cerere de intervenție în interesul reclamanților) a formulat o cerere de intervenție în interes propriu.
Prin sentința civilă nr.8652/2.10.2006 instanța a admis în parte acțiunea reclamanților și cererea de intervenție accesorie și în interes propriu formulată de intimatul.
În consecință, instanța a constatat nulitatea absolută parțială a testamentului întocmit de defunctul și autentificat sub nr.708/29.04.2002 la. G în ceea ce privește apartamentul nr. 2 din T,-, înscris în CF ind.- T, nr.top. 263/II și a certificatului de legatar nr.8/6.06.2002 emis de cu privire la același imobil, menținând în rest dispozițiile actelor atacate; a dispus rectificarea CF - T în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtului asupra apartamentului nr. 2; a respins în rest acțiunea principală și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul; a anulat ca netimbrată cererea de intervenție formulată de intervenienta.
Împotriva sentinței au declarat apeluri pârâtul și intervenientul.
Prin decizia civilă nr. 362/A/7.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost admis apelul pârâtului și respins cel declarat de intervenient.
În consecință, hotărârea a fost schimbată în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților și a cererii de intervenție.
Împotriva deciziei au declarat recursuri reclamanții și intervenientul în nume propriu care au criticat-o pentru nelegalitate.
Reclamanții au solicitat în principal casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș și în subsidiar, respingerea apelului pârâtului și menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivare au invocat soluționarea cauzei în lipsa lor și neluarea în considerare de către instanță a înscrisurilor depuse.
Au mai invocat neluarea în considerare de către instanța de apel a cererilor de probațiune formulate.
În fine, au mai criticat greșita aplicare a dispozițiilor legale, în cauză fiind incidente normele dreptului comun.
Intervenientul a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș.
În motivare a invocat încălcarea dreptului său la un proces echitabil, aspect rezultat din refuzul instanțelor de a administra probele solicitate, respectiv o expertiză de specialitate.
A mai invocat că, deși pentru prima zi de înfățișare a solicitat apelarea cauzei la orele 13 și, deși această cerere fusese încuviințată anterior, instanța a procedat la soluționarea cauzei fără a avea în vedere motivele de apel pe care le-a și depus la dosar prin poștă.
Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, instanța reține următoarele:
Prin cererea depusă la termenul din 29.06.2004 în dosarul civil nr. 4347/2004 al Judecătoriei Timișoara, reclamanții au solicitat expertizarea grafologică a unor acte printre care și testamentul încheiat de defunctul (fila 68 dosar).
În același dosar, reclamanții au înțeles să defăimeze același act ca fiind fals și indicându-l pe pârât ca fiind făptuitor (fila 113).
Respingerea acestor cereri de către instanță a fost criticată de reclamanți pe calea recursului declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 584/11.03.2005 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. 257/2005.
După casarea cu trimitere spre rejudecare la Judecătoria Timișoara, intervenientul în interes propriu a solicitat anexarea unor înscrisuri necesare dovedirii operațiunii "de contrafacere" a testamentului sus-menționat (fila 54 dosar 1490/RJ/2006), instanța nepronunțându-se asupra acestei cereri.
În dosarul nr. 6315/2006 al Tribunalului Timiș, reclamanții și intervenientul au formulat din nou o cerere de probațiune în sensul efectuării unei expertize grafologice, invocând caracterul contrafăcut al testamentului în litigiu (fila 200 dosar).
Cu privire la această cerere, instanța de apel a reținut că, față de obiectul cererilor investitoare de instanță și față de nemotivarea apelului de către intervenient s-a constatat că din dezbateri nu rezultă necesitatea administrării unor noi probe față de cele administrate în dosarul de fond.
Aceste considerente nu pot fi reținute.
Astfel, reclamanții și intervenientul au invocat dispozițiile art.948 Cod civil, iar expertizarea grafologică a testamentului este de natură a stabili dacă actul ce constată manifestarea de voință a defunctului testator a fost valabil încheiat sau dacă, dimpotrivă, după cum recurenții susțin, testatorul nu și-ar fi dat consimțământul la încheierea unui atare act.
Recurenții au formulat o cerere de înscriere în fals în sensul art.180 și următoarele Cod procedură civilă, cererea fiind, însă, respinsă față de dispozițiile art.305 Cod procedură civilă.
Instanța de recurs va reține, însă, că expertizarea, în condițiile art.201 și următoarele Cod procedură civilă, a testamentului redactat de defunctul și autentificat sub nr.708/29.04.2002 de G, este necesară și utilă soluționării cererilor recurenților pentru tranșarea neechivocă a litigiului ce poartă între părți.
Cum proba nu poate fi administrată în faza recursului, pentru considerentele de mai sus ce fac inutilă examinarea celorlalte susțineri formulate pe calea recursurilor, în baza dispozițiilor art.312 alin.1, 2, 3, 5 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța va admite recursurile declarate de reclamanții și și intervenientul împotriva deciziei civile nr.362/A din 07.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Va casa decizia recurată și va trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârâtul și intervenientul împotriva sentinței civile nr.8652/2.10.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 1490/RJ/2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanții și și intervenientul împotriva deciziei civile nr.362/A din 07.05.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor declarate de pârât și intervenientul împotriva sentinței civile nr.8652/2.10.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 1490/RJ/2006.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 februarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red./26.02.2008
Tehnored. /2 ex./27.02.2008
Prima instanță:
Instanța de apel:,
Președinte:Florin ȘuiuJudecători:Florin Șuiu, Cristian Pup, Gheorghe Oberșterescu