Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Încheierea 14/2010. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIERE NR. 14/
Ședința publică din data de 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Ganea
JUDECĂTOR 2: Gabriel Lefter
JUDECĂTOR 3: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul declarat de recurenta pârâtă, cu domiciliul ales în C, strada - cel nr. 60, județul C și domiciliată în satul, comuna, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1399/15.07.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă "", cu sediul în-, - 8,. 1,. 43, județul G, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru recurenta pârâtă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 64196/13.09.2009, depusă la dosar și pentru intimata reclamantă avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 02/15.01.2010, pe care o depune la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța, având în vedere aspectele evocate de apărătorul recurentei-pârâte la termenul anterior, pune în discuția părților chestiunea prealabilă a naturii raportului litigios și calificarea litigiului ca fiind civil sau comercial, din perspectiva susținerii legate de necesitatea înaintării dosarului la Secția comercială a Curții de APEL CONSTANȚA. Solicită precizări apărătorilor sub aspectul naturii civile sau comerciale a litigiului soluționat în fond, a incidenței în speță a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. "a" și "b" Cod procedură civilă prin raportare la valoarea obiectului dedus judecății și la motivul pentru care aceste chestiuni nu se pot analiza în actuala compunere, prin prisma criticilor în recurs, față de împrejurarea că cerința competenței funcționale se limitează la instanța de judecată, iar nu la secție.
Ambii apărători apreciază că soluționarea aspectelor ridicate nu pot fi analizate decât de către un complet al Secției comerciale a Curții de APEL CONSTANȚA, față de împrejurarea că la Tribunalul Tulcea cauza a fost soluționată tot de un complet comercial. Se arată că aceste aspecte urmează a fi clarificate de secția comercială a Curții, iar nu de secția civilă, greșit sesizată prin înregistrarea căii de atac la această secție și că doar în această modalitate se poate aprecia asupra nelegalității soluției fondului, având în vedere și criticile legate de valoarea litigiului, care este sub 500.000 lei, caz în care, conform art. 2 Cod procedură civilă, competența de soluționare revenea judecătoriei și nu tribunalului. Ambii apărători solicită trimiterea cauzei la secția comercială a Curții de APEL CONSTANȚA.
Instanța, față de aceste considerente, rămâne în pronunțare asupra cererii de trimitere a cauzei la secția comercială a Curții de APEL CONSTANȚA.
CURTEA
Asupra recursului de față, reține:
Prin sentința civilă nr. 1399/15.07.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea -secția civilă, comercială și de contencios-administrativ s-a admis acțiunea reclamantei G, formulată în contradictoriu cu pârâta, dispunându-se rezoluțiunea precontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 12.03.2008, cu consecința obligării pârâtei să restituie reclamantei suma de 113.000 euro plătită cu titlu de avans.
Pârâta a fost totodată obligată să plătească reclamantei suma de 770 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
Tribunalul a reținut că prezentul litigiu are o natură comercială, calificare statuată conform încheierii din 26.03.2009 când, fiind ridicată excepția necompetenței materiale a instanței sesizate, ambii apărători au pus concluzii în sensul că acest proces derivă dintr-un raport juridic comercial, al cărui obiect patrimonial are o valoare de peste un miliard de lei rol.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurenta pârâtă, care a solicitat admiterea recursului, iar în principal, casarea sentinței civile atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă material - Judecătoria Tulcea, litigiul fiind unul de natură civilă și nu comercială; în subsidiar, în condițiile în care se va reține competența în primă instanță a Tribunalului Tulcea - secția comercială, fiind un litigiu comercial, solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, pentru neîndeplinirea procedurii prevăzute de art. 7201Cod procedură civilă, acțiunea fiind prematur introdusă.
Având în vedere susținerile ambilor apărători, potrivit cu care chestiunea calificării litigiului ca fiind civil ori comercial, în funcție de elementele care pot configura o soluție corectă în acest sens (sfera de drept căruia i se supune raportul juridic dedus judecății, valoarea obiectului material și normele de drept procesual incidente) nu poate fi analizată decât de Secția comercială a Curții de Apel, întrucât litigiul a fost soluționat de un complet comercial al Tribunalului Tulcea, dispune înaintarea dosarului la secția comercială a Curții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Scoate de pe rol și înaintează Secției comerciale a Curții de APEL CONSTANȚA cauza privind recursul declarat de recurenta pârâtă, cu domiciliul ales în C, strada - cel nr. 60, județul C și domiciliată în satul, comuna, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1399/15.07.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă "", cu sediul în-, - 8,. 1,. 43, județul
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
gref.
2 ex./12.02.2010.
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
CĂTRE,
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ MARITIMĂ ȘI FLUVIALA, contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Curtea de APEL CONSTANȚA prin încheierea nr. 14/C din 18.01.2010 a dispus scoaterea de pe rol și înaintarea dosarului secției comerciale a Curții de APEL CONSTANȚAa cauzei privind recursul declarat de recurenta pârâtă, cu domiciliul ales în C, strada - cel nr. 60, județul C și domiciliată în satul, comuna, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1399/15.07.2009 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă "", cu sediul în-, - 8,. 1,. 43, județul
PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,
- -
2 ex.
Președinte:Mihaela GaneaJudecători:Mihaela Ganea, Gabriel Lefter, Vanghelița Tase