Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 348/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
(154/2009)
ROMANIA
CURTEA DE APEL B SECTI A III A CIVILA
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILA NR.348
Ședința publică de la 19 februarie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
JUDECĂTOR 3: Rodica Susanu
GREFIER - - -
***** *****
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă, împotriva deciziei civile nr.825 din 27.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți, și.
are ca obiect - rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă la prima strigare a pricinii recurenta - reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.285.981/18.02.2009, emisă de Baroul București - Cabinet Individual, pe care o depune la dosar, avocat, în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți, și, în baza împuternicirii avocațiale nr.296/09.02.2009 emisă de Baroul Prahova - Cabinet de avocat, pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează împrejurarea că intimații-pârâți au depus la dosar, prin serviciul registratură al instanței, la data de 12.02.2009, întâmpinare.
Avocatul recurentei-reclamante depune la dosar chitanța nr.-/1/17.02.2009 în cuantum de 10 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar în valoare de 0,15 lei, taxe care au fost anulate de instanță.
Curtea ia act că se depune taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar de către avocatul recurentei-reclamante, împuternicirea avocațială a acestuia, de asemenea se depune împuternicirea avocațială și de către avocatul intimaților-pârâți. Înmânează un exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar de către intimații-pârâți avocatului recurentei-reclamante.
Avocatul recurentei-reclamante solicită proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse deja la dosar și suplimentar două copii de pe actele medicale - decizia de încadrare în gradul de handicap nr.8409/25.09.2007 și o scrisoare medicală, pe care le prezintă și avocatului intimaților-pârâți.
Avocatul intimaților-pârâți, de asemenea, solicită proba cu înscrisuri, constând într-o notă de probatorii, respectiv proba cu înscrisuri în combaterea recursului și două declarații ca fiind înscrisuri noi ce nu se regăsesc în dosar, în conformitate cu dispozițiile art.305 din Codul d e procedură civilă. câte un exemplar de pe acestea avocatului recurentei-reclamante. Solicită lăsarea dosarului la a doua strigare pentru a avea posibilitatea să ia cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse astăzi în ședință publică de către avocatul recurentei.
Avocatul recurentei-reclamante, de asemenea, solicită lăsarea dosarului mai la urmă pentru a lua cunoștință de înscrisurile depuse și comunicate astăzi în ședință publică de către avocatul intimaților-pârâți.
Curtea dispune lăsarea dosarului la doua strigare pentru a da posibilitatea părților să ia cunoștință de conținutul înscrisurilor depuse astăzi în ședință publică de către ambele părți și comunicate reciproc.
La reluarea dosarului se prezintă recurenta-reclamantă, personal și asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar și avocat, în calitate de reprezentant al intimaților-pârâți, și, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Avocatul recurentei-reclamante este de acord cu proba cu înscrisuri noi solicitată de avocatul intimaților-pârâți.
Avocatul intimaților-pârâți, de asemenea, este de acord cu proba cu înscrisuri noi solicitată de avocatul recurentei-reclamante.
Curtea, după deliberare, în conformitate cu dispozițiile art.305 din Codul d e procedură civilă raportat la art.167 din Codul d e procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisuri pentru ambele părți fiind administrate astăzi.
Avocatul intimaților-pârâți arată că în Decizia depusă astăzi la dosar nu se specifică gradul de handicap al reclamantei, iar în ceea ce privește al doilea înscris, reprezintă o scrisoare medicală eliberată de un medic specialist și consideră că sunt înscrisuri procausa și sunt obținute ulterior perioadei de la pronunțarea deciziei Tribunalului București. De asemenea, consideră că nu s-a indicat clar pe ce dispoziții se încadrează recursul, nu se indică cu exactitate în ce critici se încadrează motivele de recurs.
Avocatul recurentei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea excepției de nulitate invocată astăzi în ședință publică de către avocatul intimaților-pârâți întrucât a specificat în drept că motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, ca motive de nelegalitate.
Părțile declară că nu mai au alte cereri de solicitat în cauză.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Avocatul recurentei-reclamante, susținând oral motivele de recurs depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, modificarea în tot a deciziei atacate și pe cale de consecință admiterea apelului și pe fond admiterea cererii formulată în primă instanță.
Consideră că instanța de apel în mod greșit a aplicat legea (cât și instanța de fond), reținându-se în decizia apelată că în speță, caracterulintuitu personaeal contractului de întreținere ce a făcut obiectul litigiului nu este de natură să conducă la desființarea contractului și repunerea părților în situația anterioară, ca urmare a decesului debitorului obligației de întreținere; de asemenea, în mod eronat a interpretat contractul de întreținere și a făcut aplicarea legii, atunci când s-a pronunțat asupra faptului că era necesar să se specifice expres că acest contract nu poate continua cu moștenitorii debitorului sau cu o persoană interpusă; instanța își însușește raționamentul primei instanțe potrivit căruia neîndeplinirea obligațiilor de către moștenitorii debitorului timp de 5 luni de zile, după decesul numitului, nu reprezintă o cauză reală și serioasă pentru desființarea contractului de întreținere sau încetarea acestuia, întrucât neexecutarea nu a fost pe deplin nejustificată, fără ca instanța de apel să invoce motivele ce au condus-o la acceptarea acestui raționament.
De asemenea, greșit a aplicat legea instanța de apel apreciind că debitorii au înțeles să presteze întreținerea în bani, întrucât nu au avut alternativă; așa cum a menționat și în motivele de apel nu există acordul părților pentru transformarea obligației de întreținere în prestație bănească și se poate observa din analiza întregului dosar.
Apreciază că nici instanța de apel și nici instanța de fond nu au manifestat rol activ în aflarea adevărului, situație de natură a duce la casarea hotărârii și rejudecarea acesteia, prin suplimentarea probatoriului.
Au fost apreciate greșit probele deduse judecății, dând o valoare probantă numai declarațiilor martorilor propuși de pârâți, declarațiile propuși de reclamantă fiind înlăturate fără nicio justificare legală; dacă ar fi fost analizate judicios probele administrate în primă instanță s-ar fi constat că depozițiile martorilor pârâților sunt contrazise de depozițiile martorilor propuși de reclamantă, că ancheta socială nu se bazează pe nici o constatare personală a angajaților primăriei, această anchetă, de natură a fi probă obiectivă, fiind un act lipsit de efecte juridice.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
Avocatul intimaților-pârâți, având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul București și a sentinței Judecătoriei Sectorului 6 B, ca fiind legale și temeinice, urmând a fi avută în vedere întâmpinarea depusă deja la dosar și concluziile scrise pe care le depune astăzi în ședință publică, fără cheltuieli de judecată.
Consideră că atât instanța de apel, cât și instanța de fond au manifesta rolul activ în aflarea adevărului și nu au dat dovadă de subiectivism la adresa pârâților. În mod corect instanțele au reținut faptul că recurenta-reclamantă a condus prost procesul, în sensul că nu a făcut dovada afirmațiilor arătate în fața instanței de judecată. Înscrisurile pe care recurenta-reclamantă le-a adus la instanța de fond au fost procausa, întocmite cu câteva zile înainte de ziua dezbaterilor și pronunțării soluției, în timp ce intimații-pârâți au depus înscrisuri datând încă din anul 2002 și până în anul 2007; dacă recurenta-reclamantă, în faza de apel a considerat că probatoriul administrat nu este îndestulător, avea posibilitatea să solicite în primul rând completarea de probatorii, instanța urmând a se pronunța pe această cerere; potrivit art.295 alin.1 din Codul d e procedură civilă, recurenta-reclamantă a înțeles să nu mai uzeze de dispoz.art.295 alin.2 din Codul d e procedură civilă, renunțând în mod expres la această posibilitate legală, deși apelul este o cale devolutivă.
Arată că în orice proces indiferent de natura lui reclamantul trebuie să demonstreze afirmațiile făcute cu mijloace de probă care să fie concludente, pertinente și utile cauzei, ori, recurenta-reclamantă neavând probatoriu solid, venind cu înscrisuri procausa, stabilind în mod greșit petitul acțiunii și nu a avut cum să combată susținerile pârâților ce au fost demonstrate cu înscrisuri și martori direcți.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1326/26.02.2007, Judecătoria Sectorului 6 Bar espins acțiunea precizată, formulată de reclamanta, împotriva pârâților, și, ca neîntemeiată, a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată formulată de pârâții și și a obligat reclamanta la 736,15 lei cheltuieli de judecată către acești pârâți, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat și contravaloare transport.
Pentru a pronunța această hotărâre au fost avute în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 B, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta, solicitând ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună rezoluțiunea contractului de întreținere încheiat la data de 10.01.2002 și autentificat sub nr.93 la BNP, pentru nerespectarea clauzelor menționate în contract.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.1020 și art.1021 Cod civil.
La data de 10.01.2002 s-a încheiat de reclamantă și autorul pârâților din această cauză - - contractul de întreținere autentificat sub nr.93 de BNP, depus în copie la dosar, reclamanta în calitate de creditoare a obligației de întreținere, iar în calitate de debitor al obligației de întreținere. În cuprinsul contractului, la încheierea căruia a participat și un reprezentant al Autorității Tutelare din cadrul Primăriei Sectorului 6, se arată că reclamanta transmite lui nuda proprietate asupra apartamentului nr.32, situat în B,--5, bloc 7, scara 1, etaj 2, sector 6, compus din una cameră și dependințe, având număr cadastral provizoriu 814/32, reclamanta rezervându-și dreptul de uzufruct viager asupra imobilului, urmând ca după decesul său, întreaga proprietate să revină dobânditorului. din partea dobânditorului debitor, potrivit clauzelor contractuale, consta în obligația de întreținere pe tot timpul vieții creditoarei obligație, concretizată în procurarea de hrană, îmbrăcăminte, îngrijiri medicale, medicamente și de a suporta cheltuielile de înmormântare, după decesul acesteia. Obligația de întreținere a fost evaluată în vederea timbrării la 700.000 lei Rol lunar.
La data de 5.05.2005 a intervenit decesul lui (conform certificatului de deces depus la dosar - fila 20), moștenitorii acestuia fiind - (soție supraviețuitoare), -, - și - (fii) - pârâții din prezenta cauză, la dosar depunându-se certificatul de moștenitor nr.36/24.03.2006, eliberat de pe urma defunctului, în baza căruia s-a solicitat și dispus repunerea dosarului pe rol și introducerea în cauză a tuturor moștenitorilor lui. Obligația asumată de debitorul întreținerii se transmite moștenitorilor acestuia, care au acceptat succesiunea. În persoana moștenitorilor obligația transmisă este indivizibilă, având în vedere caracterul general al obligației de întreținere, care este indivizibilă (activ și pasiv). Aceștia vor fi obligați fiecare pentru tot (art.1063 și 1065 Cod civil), în cazul în care înțeleg să execute obligația pentru a împiedica desființarea contractului din cauza neexecutării fortuite a întreținerii de către debitorul inițial, obligat intuitu personae.
Se impune precizarea că reclamanta a mai promovat o acțiune în rezoluțiunea contractului de întreținere, ce a făcut obiectul dosarului nr.35/2003 al Judecătoriei Sectorului 6 În respectiva cauză reclamanta a invocat neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract de către debitorul întreținerii, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr.1401/3.03.2003, definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului (decizia civilă nr.1809/A/16.10.2003 dată în dosarul nr.1985/2003 al Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă), astfel încât în prezenta cauză instanța se va raporta la perioada ulterioară lunii decembrie 2002, pentru perioada anterioară pronunțându-se deja irevocabil sentința arătată în precedent.
Pentru a se putea dispune rezoluțiunea contractului este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții prevăzute de art.1020 -1021 Cod civil: debitorii să fie în întârziere cu privire la îndeplinirea obligației, să aibă loc o neexecutare suficient de importantă a contractului și neexecutarea să fie imputabilă pârâților.
Prima condiție este îndeplinită, întrucât în contractele de întreținere, datorită caracterului alimentar al prestației la care se obligă debitorul și care trebuie efectuată în mod succesiv, termene stipulate pentru executare au un caracter esențial, debitorul fiind de drept în întârziere (potrivit art.1079 pct. 3 Cod civil). În ceea ce privește a treia condiție, instanța a constatat că, potrivit sistemului instituit de dreptul civil, culpa debitorului pentru neîndeplinire obligațiilor asumate este prezumată în toate cazurile, el fiind ținut să dovedească, pentru a fi exonerat de răspundere, intervenția unei cauze străine care nu-i poate fi imputată, potrivit art.1082-1083 Cod civil. În speță nu se impune o astfel de dovadă, întrucât instanța apreciază că nu este îndeplinită a doua condiție,cea referitoare la neexecutarea contractului suficient de importantă pentru a atrage rezouțiunea acestuia. Coroborând probele administrate în cauză instanța a apreciat că pârâții au respectat clauzele contractului de întreținere încheiat de autorul lor cu reclamanta și au prestat întreținere acesteia.
Martorii pârâților s-au referit în declarațiile date, la toată perioada ce a urmat încheierii contractului de întreținere, arătând că reclamantei i s-a prestat întreținere iar în ultima perioadă (sfârșitul anului 2005, începutul anului 2006), reclamanta refuză primirea întreținerii. Martora, prietenă de familie cu pârâții, l-a ajutat chiar o perioadă pe în ce privește obligațiile decurgând din contractul de întreținere, cumpărând diferite alimente și medicamente pentru reclamantă, după listele întocmite de aceasta. Martora a mai arătat că a intervenit o modificare în atitudinea reclamantei, care din cursul anului 2005 nu a mai primit întreținerea ce îi era prestată, asistând chiar, o singură dată, la un incident, când a însoțit-o pe la reclamantă acasă pentru a-i duce alimente și aceasta a refuzat să le primească, adresându-le cuvinte jignitoare. Ca urmare a refuzului reclamantei de a primi orice ajutor din parte pârâților, aceștia au început să consemneze diferite sume la CEC pe seama reclamantei. Martora a relatat aspecte pe care în mare măsură le cunoștea de la pârâți și de la autorul acestora, referitoare la raporturile dintre părți, momentul la care acestea au început să se deterioreze și împrejurarea că, începând cu 2006, urmare a refuzului reclamantei de a mai primi întreținerea din partea pârâților, aceștia îi consemnează diferite sume la CEC. Martora a însoțit-o o singură dată pe la locuința reclamantei, pentru a-i duce alimente și medicamente, când reclamanta a refuzat să primească ce i s-a adus, adresându-i cuvinte jignitoare pârâtei. Aspecte asemănătoare, pe care le cunoștea tot de la membrii familiei, au fost relatate și de martora, care a însoțit-o însă de mai multe ori pe la reclamantă acasă, în cursul anului 2005 de 4-5 ori, când reclamanta a refuzat să primească alimentele pe care i le aducea pârâta. În luna iulie 2005, imediat după decesul lui, reclamanta, cu ocazia unei astfel de vizite a vorbit foarte urât la adresa acestuia. Martora a locuit până în 2003 în același bloc cu reclamanta, vis-a-vis de apartamentul acestei, îi vedea pe soții de 3-4 ori pe săptămână ducând diferite sacoșe cu alimente reclamantei, iar după ce s-a mutat din imobil a păstrat legătura cu familia pârâților, de la aceștia cunoscând anumite aspecte despre modul în care a evoluat relația dintre părți (refuzul reclamantei de a primi întreținere și împrejurarea că pârâții consemnează anumite sume la CEC, pe numele reclamantei).
Martora o cunoaște pe reclamantă din anul 2005 și din luna iulie a acelui an se ocupă de reclamantă, în sensul că face cumpărăturile pentru aceasta, îi spală rufele, o însoțește la medici, iar în ultimul timp îi face și mâncare, fiind plătită pentru aceste servicii. Martora a arătat că o vizitează pe reclamantă o dată la două zile, stă la aceasta aproximativ 3-4 ore pe zi sau cât este necesar și nu i-a văzut pe pârâți la locuința reclamantei iar cheltuielile privind alimentele, medicamentele, plata telefonului și a energiei electrice sunt suportate de către reclamantă. A precizat martora că nu cunoaște aspecte referitoare la modul în care s-au desfășurat raporturile dintre părți până la decesul lui, iar deteriorarea relațiilor după decesul acestuia s-ar fi produs (aspect cunoscut de la reclamantă) datorită faptului că pârâții nu au fost interesați de continuarea contractului. Martorul o cunoaște pe reclamantă de aproximativ 4 ani, efectuează pentru această diferite reparații de mici dimensiuni, vizitând-o pe aceasta o dată, de două ori pe lună, pentru efectuarea respectivelor reparații, dar și la intervale mai mari de timp. Cu ocazia acestor vizite reclamanta s-a plâns cu privire la modul în care obligațiile asumate prin contractul de întreținere nu erau îndeplinite, spunându-i că nu i se asigură întreținerea și că nu are mâncare.
Toți martorii audiați în cauză au arătat că imobilul unde locuiește reclamanta este într-o stare avansată de degradare, însă acest aspect nu are relevanță în cauză, prin contract nefiind asumată și obligația de efectuare a reparațiilor capitale la apartament sau de renovare a acestuia. Cu privire la cheltuielile aferente imobilului, un aspect recunoscut de reclamantă la interogatoriu este acela că întreținerea pentru imobil și impozitul aferent acestuia au fost achitate de către pârâți, cu excepția unei perioade de 5 luni, după decesul lui, când a achitat singură cotele de întreținere (Ia dosar depunându-se referitor la perioada de după decesul lui și până la sfârșitul anului 2005 - doar chitanțele de plata întreținerii pentru lunile mai, octombrie și noiembrie). Martorii pârâților arată că și pentru cele 5 luni, cheltuielile au fost achitate tot de pârâți, iar martora reclamantei a declarat că pentru aceste luni reclamanta a achitat întreținerea, martorul neavând cunoștințe de aceste aspecte, care însă nu au, de asemenea relevanță cu privire la soluționarea cauzei, plata întreținerii nefăcând obiectul contractului de întreținere (dar fiind în legătură cu acesta, având în vedere obligațiile ce revin proprietarului și uzufructuarului cu privire la anumite cheltuieli referitoare la imobil).
La dosarul cauzei s-a depus și adresa nr.6958/ 20.09.2004, emisă de Serviciul Public de Asistență Socială Sector 6, din cuprinsul căreia rezultă că în urma constatărilor efectuate la domiciliul reclamantei, din discuțiile purtate cu acesta și cu a rezultat că acesta își îndeplinește obligațiile asumate prin contract, iar reclamanta a învederat celor cu care a discutat că a hotărât (Ia acel moment - septembrie 2004) să nu îi mai permită accesul în imobil lui, motiv pentru care a schimbat yala la ușa de acces în apartament. Cu toate acestea reclamanta a arătat că i-a sustras diferite bunuri din casă. Martora, audiată în cauză, care a îngrijit-o pe reclamantă în perioada 2000-2001, arătat că a fost acuzată de reclamantă că i-a furat diferite bunuri, iar astfel de acuzații făcea reclamanta și la adresa altor vecini. Referatul de anchetă socială nr.4979/10.04.2006, depus la filele 271 - 273 din dosar, face referire la susținerile reclamantei, ale pârâtei și cele a doi martori, care arată că reclamanta nu a fost vizitată de vreun membru al familiei, după decesul lui și că aceasta mergea de multe ori la piață, fiind ajutată de martor să ducă sacoșele, fără ca raportul să facă referire la constatările efectuate personal de lucrătorul din cadrul serviciului de asistență cu privire la condițiile în care locuia reclamanta.
Din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză, cu înscrisurile depuse la dosar și, într-o mică măsură, cu răspunsurile părților la interogatorii (fiecare parte nerecunoscând susținerile celeilalte), rezultă că raporturile dintre părți au decurs în condiții normale până la sfârșitul anului 2004, (în cuprinsul adresei nr.6958/ 20.09.2004 făcându-se referire la împrejurarea că a reclamat neîndeplinirea obligațiilor de către. și a învederat intenția sa de a nu îl mai primi în casă). Refuzul de a primi întreținerea a intervenit înainte de decesul lui și a continuat după acest moment, cauza neînțelegerilor dintre pârti nerezultând cu exactitate din probatoriul administrat, este însă exclusă eventuala lipsă de respect din partea pârâților și a autorului lor. Până la data decesului debitorul obligației de întreținere și-a îndeplinit această obligație și, după această dată se poate presupune că, pentru un interval de câteva luni, soția și fiii acestuia nu au îndeplinit obligațiile asumate, în totalitate, nu au acordat reclamantei atenția necesară, aspecte pe care au încercat să le corecteze ulterior. Aceste aspecte însă nu sunt de natură să conducă la rezoluțiunea contractului, având în vedere gravitatea redusă a neîndeplinirii obligațiilor pentru o perioadă limitată de timp, neîndeplinire ce s-a datorat șocul produs de moartea lui. Ulterior, reclamanta nu a mai primit întreținerea pe care l-o ofereau pârâții. Cât privește consemnarea sumelor la CEC, ca urmare a acestui refuz, din libretele depuse la dosar (filele 210 - 234) rezultă că, începând chiar cu anul 2003 s-au consemnat diferite sume pe numele reclamantei, astfel încât nu se poate reține că au fost consemnate ca urmare a refuzului reclamantei de a primi întreținere, ci că pârâții au continuat să depună astfel de sume și după ce raporturile dintre părți s-au deteriorat.
Având în vedere aceste considerente, instanța a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada neexecutării (suficient de importantă) a contractului, să respingând acțiunea ca neîntemeiată.
Potrivit art.274 Cod procedură civilă, instanța a obligat reclamanta la plata către pârâții și a sumei de 736,15 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar, onorariu avocat (chitanțele nr.-/13.11.2005 și nr. -/23.01.2006 - filele 45, 46) și cheltuieli transport efectuate de apărătorul pârâților și pentru deplasarea în B la termenele de judecată la care a fost prezent și pentru studiere dosar (s-a luat în considerare o singură călătorie pentru studierea dosarului, pentru celelalte nejustificându-se deplasarea). Nu au fost acordate cheltuielile privind deplasarea cu mijloacele de transport în comun în B, nerezultând că biletele de autobuz depuse la dosar se referă la călătorii în legătură cu această cauză și cheltuielile privind comunicarea prin poștă a unor cereri, cheltuieli apreciate ca neîntemeiate. Dovada cheltuielilor de transport s-a făcut cu ordinele de deplasare și biletele de călătorie depuse la dosar (filele 49 - 59 și 313 - 340).
Prin decizia civilă nr.983 A/13.09.2007, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția netimbrării, a anulat apelul formulat de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1326/26.02.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6
S-au avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
Tribunalul a reținut că potrivit dispozițiilor art.20 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, republicată, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul de judecată se sancționează cu anularea cererii.
Apelanta avea obligația de a depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar aferente cererii de apel până la data de 14.06.2007. Până la această dată apelanta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații procesuale. În aceste condiții, tribunalul a constatat că sunt incidente în cauză dispozițiile prevăzute de art.10 alin.1 și 3 din Legea nr.146/1997, astfel încât a admis excepția netimbrării invocate de intimații - pârâți și, în consecință, a anulat apelul ca netimbrat.
Tribunalul nu a ținut cont de chitanța nr.-/13.09.2007 pe care apelanta a depus-o la dosarul cauzei după reținerea acestuia în pronunțare, deoarece din conținutul acestei chitanțe rezultă că apelanta a achitat o taxă de timbru la data de 13.09.2007, ora 1001iar, conform textului de lege menționat mai sus, această obligație trebuia să fie îndeplinită până cel mai târziu la data de 14.06.2007.
Prin decizia civilă nr.688 R/14.12.2007, Curtea de Apel București - Secția a IX-a Civilă și pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală admis recursul formulat de către recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.983 A/13.09.2007 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
Au fost avute în vedere următoarele considerente:
La termenul de judecată din data de 14.06.2007, în raport de care a fost analizată - de către instanța de apel - incidența prevederilor art.20 din Legea nr.46/1997, s-a dispus amânarea cauzei în considerarea cererii prin care intimații au solicitat acordarea unui nou termen pentru ași putea angaja un avocat, fără a fi pusă în discuție chestiunea netimbrării apelului.
În aceste condiții, concluzia care se impune este aceea că instanța de apel a apreciat că prevalează discutarea chestiunii ce ține de asigurarea respectării dreptului la apărare al părților din proces, față de aceea a timbrării apelului, astfel că aplicabilitatea prevederilor art.20 din Legea nr.146/1997 se impunea a fi apreciată prin raportare la momentul procesual ulterior amânării dispuse pentru motivul menționat, deci prin raportare la termenul de judecată din data de 13.09.2007- când, de altfel s-a și invocat excepția privind anulabilitatea apelului pentru netimbrarea acestuia.
În ceea ce privește acest din urmă termen de judecată, Curtea a constatat că apelanta a solicitat instanței de apel lăsarea cauzei spre sfârșitul ședinței de judecată pentru a depune dovada îndeplinirii obligației de achitare a taxelor judiciare aferente cererii de apel, solicitare care se circumscrie prevederilor art.125 alin.3 Cod procedură civilă, conform căruia "părțile pot cere schimbarea rândului, dacă împricinații având pricini fixate înaintea lor nu se împotrivesc" cât și celor înscrise în art.104 alin.12 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea nr.387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii potrivit căruia "Ia cererea părților, instanța va putea lăsa cauza la urmă, fixând o anumită oră când dosarul va fi strigat din nou".
Din cuprinsul încheierii de dezbateri (care este reprezentată de practicaua deciziei recurate) rezultă fără echivoc faptul că apelanta-recurentă a formulat solicitarea menționată, însă instanța nu s-a pronunțat în nici un fel asupra acesteia" contrar exigențelor art.268 alin.ultim raportat la art.129 alin. ultim din Cod procedură civilă care stabilesc obligația instanței de a se pronunța motivat cu privire la oricare dintre cererile formulate de părțile din proces.
Având în vedere concluziile reținute, Curtea a constatat că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de procedură menționate anterior, situație care se circumscrie motivului de recurs reglementat prin art.304 pct.9 Cod procedură civilă. Pe cale de consecință, în conformitate cu prevederile art.312 alin.5 Cod procedură civilă, s-a dispus admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, la același tribunal.
Prin decizia civilă nr.825/13.05.2008, Tribunalul București - Secția a V-a Civilă a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta - reclamantă, împotriva sentinței civile nr.1326/26.02.2007, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6
Pentru a pronunța această hotărâre s-au avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept:
În ce privește caracterulintuituu personaeal contractului de întreținere invocat de apelantă, tribunalul a reținut că, într-adevăr, contractul de întreținere are caracterintuituu personae, însă acest caracter are un înțeles specific în această materie. Astfel, în ipoteza în care părțile stipulează expres în contract că prestațiile de întreținere urmează să fie executate doar de către debitorul obligației, fără intermedierea altor persoane și fără ca obligația să poată fi transmisă pe calea moștenirii, caracterulintuituu personaeeste strict, iar întreținerea nu poate fi prestată decât de către debitorul întreținerii. Dacă însă nu sunt prevăzute în contract astfel de clauze, caracterulintuituu personaeal contractului se păstrează, însă privește alegerea debitorului de către creditor, alegere care trebuie însă să țină cont nu doar de persoana debitorului, ci și de cea a membrilor lui de familie și eventualii moștenitori ai acestuia. Contractul încheiat între reclamanta și se afla în cea de-a doua situație, iar apelanta ar fi trebuit încă de la încheierea contractului ca, în ipoteza decesului lui, moștenitorii acestuia sunt persoanele potrivite să continue executarea obligațiilor asumate de debitor prin contract.
De altfel, invocarea de către apelantă a caracteruluiintuituu personaestrict nici nu este în avantajul său, întrucât în aceasta ipoteza obligația debitorului nu se transmite moștenitorilor, ci încetează la decesul debitorului obligației, dar nici nu se poate dispune rezoluțiunea contractului, întrucât rezoluțiunea presupune săvârșirea unei fapte culpabile, iar în sarcina debitorului din contract nu se poate reține decesul ca fapta culpabilă. Ca atare, în lipsa unei fapte culpabile a debitorului din contract, caracterul intuituu personae strict invocat de apelanta ar conduce la încetarea obligației de întreținere prin decesul debitorului, imobilul rămânând însă în patrimoniul moștenitorilor debitorului.
în mod corect prima instanța a reținut ca neîndeplinirea obligațiilor în lunile ce au urmat decesului lui nu poate constitui motiv de rezoluțiune a contractului având în vedere că, pe de o parte, neexecutarea nu a fost complet nejustificată, și, pe de altă parte, executarea a fost reluată, așa încât contractul își produce în continuare efectele.
Instanța nu a reținut că debitorii obligației și-au executat această obligație prin plata unor sume de bani, ci a reținut că reclamanta a fost cea care a refuzat prestarea obligației în natură încă din timpul vieții lui, acesta fiind motivul pentru care întreținerea a fost prestată de debitori prin plata unor sume de bani. Or, din probele administrate rezulta în mod indubitabil că reclamanta a fost cea care, fără motive întemeiate, a refuzat executarea obligației în diferite moduri, așa încât nu se poate dispune rezoluțiunea contractului prin invocarea propriei culpe. De altfel, chiar în apel se arată că apelanta nu dorește continuarea întreținerii. Executarea contractului de întreținere, ca a oricărui alt contract, trebuie să se realizeze cu buna-credință din partea ambelor părți. Ca atare, și în acest caz nu doar debitorii trebuie să își execute obligația în condițiile stipulate, dar și creditoarea trebuie să primească întreținerea prestata sau, în ipoteza în care întreținerea nu se prestează în mod corespunzător, să solicite debitorului executarea corespunzătoare, specificând pretențiile concrete pe care le are în legătura cu prestația întreținerii. nu se poate dispune doar ca urmare a simplei invocări a caracterului necorespunzător al întreținerii fără ca în prealabil creditoarea să aducă la cunoștința debitorului apariția unor nevoi specifice (de ex. de anumite medicamente care nu țin de o cură obișnuită sau prescrierea unei anumite diete de către medic ) sau a faptului că apreciază necorespunzătoare prestația și indică motivele pentru care considera prestația necorespunzătoare. De asemenea, nu se poate dispune rezoluțiunea pentru faptul că debitorii au înțeles să presteze întreținerea în bani, dacă această din urma modalitate de întreținere a fost singura posibilă datorită refuzului creditoarei de executare a întreținerii în natură.
Existența unui litigiu anterior cu a rezultat din probatoriu, iar instanța nu putea face abstracție de acesta. În plus, existența litigiului anterior a fost avută în vedere de către instanță doar pentru a delimita perioada de la care poate începe analiza asupra executării sau neexecutării contractului, pentru perioada care a făcut obiectul litigiului anterior existând deja o hotărâre intrată în puterea lucrului judecat. Ca atare, nu a putut fi reținuta susținerea apelantei în sensul că soluția primei instanțe a fost determinată de existența litigiului anterior. În motivarea soluției sale prima instanță a prezentat detaliat toate elementele rezultate din probatoriul administrat care a determinat-o să ajungă la concluzia netemeiniciei acțiunii, iar apelanta se limitează a invoca "părtinirea" de care a dat dovadă instanța în analizarea și aprecierea probelor, fără a arata care sunt probele eronat analizate sau apreciate. Tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a analizat probatoriul administrat, iar soluția data pe baza acestui probatoriu este corectă.
Împotriva deciziei tribunalului au formulat cerere de recurs la data de 02.09.2008 reclamanta, prin care a criticat-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
În mod greșit a aplicat legea instanțele anterioare atunci când, pornind de la caracterul intuitu personae al contractului de întreținere ce a făcut obiectul litigiului, a apreciat că acesta nu este de natură să conducă la desființarea contractului și repunerea părților în situația anterioară, ca urmare a decesului debitorului obligației de întreținere.
Instanța a avut un raționament juridic nelegal atunci când a apreciat, în contra principiului bunei credințe, al echitații și echilibrului contraprestațiilor, pentru ipoteza decesului debitorul, chiar în sensul încetării obligației de întreținere, imobilul proprietatea creditoarei rămânând însă pentru totdeauna în patrimoniul moștenitorilor debitorului obligației de întreținere.
De asemenea, în mod eronat instanța de apel a interpretat contractul de întreținere și aplicat legea, atunci când s-a pronunțat asupra faptului că era necesar să se specifice expres că acest contract nu poate continua cu moștenitorii debitorului sau cu o persoana interpusa.
Corecta interpretare este aceea că lipsa clauzei în contract în sensul continuării acestuia cu moștenitorii sau o persoana interpusă, reclamanta nu poate fi obligată să continue acest contract cu moștenitorii debitorului.
Raționamentul logic pe care încercă instanța de apel să îl facă încadrând-o pe recurentă în a doua ipoteză a caracteruluiintuitu personae, potrivit căruia daca recurenta fi acceptat prestația și de la o persoana interpusă (prin extindere și de moștenitorii debitorului) ar fi trebuit sa-și manifeste acordul expres, nu este dus până la capăt, sau cel puțin din redactarea motivării rezultă exact contrariul ipotezei de la care s-a pornit.
S-a invocat un text ce îi dă dreptul să-și exprime opțiunea față de alegerea unei persoane interpuse debitorului, dar, pe de altă parte, conchide, în mod incorect, că este obligată să accepte moștenitorii defunctului, care oricum au tratat-o cu totală indiferență și dispreț.
Pe cale de consecința, nu i se poate impune recurentei sa-și continue contractul cu persoane pe care nu le-a cunoscut la încheierea contractului de întreținere și care oricum nu sunt dornice să-și împlinească cu buna - credință obligația de întreținere a unui.
Solicită ca instanța de recurs să constate că acest raționament este în contra legii și interesului legitim al recurentei - reclamante, aceasta trăind într-o stare de neajunsuri materiale, respectiv fără îngrijire și tratament.
Instanța de apel și-a însușit raționamentul primei instanțe potrivit căruia neîndeplinirea obligațiilor de către moștenitorii debitorului timp de 5 luni de zile, după decesul lui, nu reprezintă o cauza reală și serioasă pentru desființarea contractului de întreținere sau încetarea acestuia, întrucât "neexecutarea nu a fost pe deplin nejustificată, fără ca instanța de apel să invoce motivele ce au condus-o la acceptarea acestui raționament.
In opinia instanței de apel a fost firesc ca recurenta să fie lipsită de hrană, medicamente și îngrijire, la vârsta pe care o are, timp de 5 luni de zile, fără nicio consecința în plan juridic.
Apreciază că nu poate fi primită o astfel de motivare, hotărârea fiind în contradicție cu legea morală și normele echitații.
S-a apreciat greșit că debitorii au înțeles să presteze întreținerea în bani, întrucât nu au avut altă alternativă.
Nu s-a reținut aspectul esențial pentru cauza pendinte, anume că nu există acordul parților pentru transformarea obligației de întreținere în prestație băneasca.
Ca atare, apreciază că nici instanța de apel și nici instanța de fond nu au manifestat rol activ în aflarea adevărului, situație de natură a duce la casarea hotărârii și rejudecarea acesteia, în instanța de recurs, prin suplimentarea probatoriului.
Instanța de apel a apreciat greșit probele deduse judecații, dând valoare probantă numai declarațiilor martorilor propuși de pârâți, declarațiile martorilor propuși de reclamantă fiind înlăturate fără nici o justificare legală.
Daca instanța de apel ar fi analizat judicios probele administrate în prima instanță ar fi constatat că depozițiile martorilor pârâților sunt contrazise de depozițiile martorilor propuși de recurentă, că ancheta socială nu se bazează pe nici o constatare personală a angajaților primăriei, această anchetă, de natură a fi o probă obiectivă, fiind un act lipsit de efecte juridice.
În aceste împrejurări, solicită să se constate că interpretarea probatoriului este eronată iar motivarea insuficient fundamentată de probe concludente și utile cauzei.
Analizând criticile formulate de recurente-reclamantă, în măsura în care acestea se încadrează în ipotezele strict prevăzute de art.304 din Codul d e procedură civilă, Curtea le respinge ca neîntemeiate pentru considerentele ce urmează;
Cu prioritate, Curtea a analizat excepția de nulitate a recursului, pe care însă față de conținutul concret al cererii de recurs-alături de criticile care vizează aspecte de netemeinicie-aprecierea probelor administrate în cauză, recurenta reclamantă a susținut și critici de nelegalitate (art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă), a respins-o ca nefondată.
Este necesară decelarea criticilor care susțin pretinse încălcări ale legii, de criticile care vizează netemeinicia, întrucât noua formulare a textului art.304 din Codul d e procedură civilă accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel ( judecăți în fond) care au stabilit deplin situația de fapt și au aplicat normele juridice incidente.
O situație de nelegalitate, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit,la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.
În fața unei instanțe de recurs nu pot fi aduse spre analiză decât exclusiv aspecte de nelegalitate, nu de netemeinicie, și aceasta pentru că recurentul a beneficiat în mod concret de sistemului dublului grad de jurisdicție, calea de atac a recursului fiind in mod expres desemnată de legiuitor drept o cale extraordinară de atac.
Critica de nelegalitate referitoare la chestiunea caracteruluiintuitu personaeal contractului de întreținere ce a făcut obiectul litigiului, nu poate fi primită pentru considerente ce urmează;
Instanța de apel s-a străduit să configureze în termenii cei mai clari construcția juridică referitoare la caracterulintuituu personaeal contractului de întreținere încheiat între părți, respectiv înțelesul specific al acestei noțiuni în materia raporturilor juridice de întreținere.
S-a apreciat corect că în ipoteza în care părțile stipulează expres în contract că prestațiile de întreținere urmează să fie executate doar de către debitorul obligației, fără intermedierea altor persoane și fără ca obligația să poată fi transmisă pe calea moștenirii, caracterulintuituu personaeal contractului este strict, ceea ce înseamnă că întreținerea nu poate fi prestată decât de către debitorul întreținerii.
Dacă însă nu sunt prevăzute în contract astfel de clauze, cum este situația de față, caracterulintuituu personaeal contractului se păstrează, iar obligația asumată de debitorul întreținerii se transmite moștenitorilor acestuia, care au acceptat succesiunea.
În persoana moștenitorilor obligația transmisă este indivizibilă, având în vedere caracterul general al obligației de întreținere, care este indivizibilă (activ și pasiv).
Aceștia vor fi obligați fiecare pentru tot (art.1063 și 1065 Cod civil), în cazul în care înțeleg să execute obligația pentru a împiedica desființarea contractului din cauza neexecutării fortuite a întreținerii de către debitorul inițial, obligat intuitu personae.
Apelanta ar fi trebuit să știe încă de la încheierea contractului ca, în ipoteza decesului lui, moștenitorii acestuia sunt persoanele chemate de lege să continue persoana defunctului în plan juridic, ceea ce înseamnă și executarea obligațiilor asumate de debitorul decedat prin contractul de față.
De altfel, instanțele au apreciat corect că, invocarea de către apelantă a caracteruluiintuituu personaestrict al contractului de întreținere, nu este în avantajul său, întrucât în aceasta ipoteza pretinsă de recurentă, obligația debitorului nu se transmite moștenitorilor, ci încetează la decesul debitorului obligației.
presupune săvârșirea unei fapte culpabile, iar în sarcina debitorului din contract nu se poate reține decesul ca fapta culpabilă. Ca atare, în lipsa unei fapte culpabile a debitorului din contract, caracterul intuituu personae strict invocat de apelanta ar conduce la încetarea obligației de întreținere prin decesul debitorului, imobilul rămânând însă în patrimoniul moștenitorilor debitorului.
O altă critică a recurentei vizează explicit neîndeplinirea obligațiilor de către moștenitorii debitorului timp de 5 luni de zile, după decesul autorului lor, situație considerată de instanțe ca nefiind o cauză reală și serioasă pentru desființarea contractului de întreținere sau încetarea acestuia.
Pentru a răspunde la această critică, Curtea a avut în vedere, pe de o parte, instituția rezoluțiunii, așa cum aceasta a fost configurată de practica și jurisprudența națională.
Prin urmare, s-a reținut corect că pentru a se dispune rezoluțiunea contractului este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții prevăzute de art.1020 -1021 Cod civil: debitorii să fie în întârziere cu privire la îndeplinirea obligației,să aibă loc o neexecutare suficient de importantă a contractuluiși neexecutarea să fie imputabilă pârâților.
Prima condiție este îndeplinită, întrucât în contractele de întreținere, datorită caracterului alimentar al prestației la care se obligă debitorul și care trebuie efectuată în mod succesiv, termene stipulate pentru executare au un caracter esențial, debitorul fiind de drept în întârziere (potrivit art.1079 pct. 3 Cod civil).
Coroborând probele administrate în cauză, instanțele de fond, singurele în măsură să stabilească deplin situația de fapt a dosarului, au ajuns la concluzia conjugată că pârâții au respectat clauzele contractului de întreținere încheiat de autorul lor cu reclamanta și au prestat întreținere acesteia.
Acesta este motivul pentru care, sancțiunea rezoluțiunii contractului nu poate fi pronunțată de instanța de recurs, constatarea fiind în sensul că legea incidentă în cauză a fost aplicată corect și judicios, situației de fapt pe deplin stabilită.
Critica referitoare la lipsa acordul parților pentru transformarea obligației de întreținere în prestație băneasca nu poate fi reținută, întrucât probele administrate în cauză reținute de instanțele de fond, au relevat că refuzul reclamantei de a mai primi orice fel de ajutor a condus spre o astfel de soluție practică, interesul pârâților fiind în sensul de a continua executarea prestației la care s-a obligat autorul lor.
S-a reținut sub aspectul situației de fapt că, din coroborarea declarațiilor martorilor audiați în cauză, cu înscrisurile depuse la dosar și, într-o mică măsură, cu răspunsurile părților la interogatorii, rezultă că raporturile dintre părți au decurs în condiții normale până la sfârșitul anului 2004, (în cuprinsul adresei nr.6958/ 20.09.2004 făcându-se referire la împrejurarea că a reclamat neîndeplinirea obligațiilor de către și a învederat intenția sa de a nu îl mai primi în casă).
Refuzul de a primi întreținerea a intervenit înainte de decesul lui și a continuat după acest moment, cauza neînțelegerilor dintre pârti nerezultând cu exactitate din probatoriul administrat,este însă exclusă eventuala lipsă de respect din partea pârâților și a autorului lor. Până la data decesului debitorul obligației de întreținere și-a îndeplinit această obligație și, după această dată se poate presupune că, pentru un interval de câteva luni, soția și fiii acestuia nu au îndeplinit obligațiile asumate, în totalitate, nu au acordat reclamantei atenția necesară, aspecte pe care au încercat să le corecteze ulterior.
Concluzia fermă a instanțelor de fond pe acest aspect concret al situației de fapt a fost în sensul - circumstanța particulară redată anterior nu a fost și nu este de natură să conducă la rezoluțiunea contractului,având în vedere gravitatea redusă a neîndeplinirii obligațiilor pentru o perioadă limitată de timp, neîndeplinire ce s-a datorat șocul produs de moartea lui.
Critica referitoare la lipsa rolului activ al judecătorului nu poate fi primita, întrucât derularea procesului in fața instanțelor de fond s-a făcut cu voința evidentă de a clarifica fiecare aspect al susținerilor și apărărilor părților, scopul final urmărit fiind pronunțarea unei hotărâri judecătorești legale și temeinice.
Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 din Codul d e procedură civilă, va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității ca nefondată.
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta - reclamantă, împotriva deciziei civile nr.825/27.05.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a V-a Civilă, în contradictoriu cu intimații - pârâți, și.
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.02.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
MARI - - - - -
GREFIER
-
Red.
./
2 ex./23.03.2009
TB-5 -;
Jud.6 -
Președinte:IlieJudecători:Ilie, Mariana Haralambe, Rodica Susanu
