Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 92/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -

Dosar nr-

Complet II recurs

DECIZIA CIVILĂ NR 92/R/2009

Ședința publică din 21 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Felicia Toader JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

JUDECĂTOR 3: Dana Cigan

Judecător - -

Grefier - -

Pe rol, soluționarea recursului civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în nr. 208, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii domiciliați în O, str -. - nr. 5, -. A,. 18 și reședința în nr. 208, județul B împotriva deciziei civile nr. 289/A din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 618 din 5 iulie 2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd; având ca obiect: rezoluțiune contract.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă av. -, în reprezentarea recurentei reclamante,lipsă, în baza împuternicirii avocațiale din 12 noiembrie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual; intimata pârâtă, personal și asistată deav.și în reprezentarea intimatului, în baza împuternicirii avocațiale din29 octombrie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat, cu suma de 9 lei achitată conform chitanței seria - nr. - din 9 iulie 2008 eliberată de Trezoreria O și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei, după care:

La întrebarea instanței, personal, intimata arată că la un moment dat recurenta a refuzat să-i fie prestată întreținerea și cu toate că a intenționat să o facă în continuare nu i s-a mai permis.

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta recurentei solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecare a apelului în vederea administrării probațiunii încuviințate, asupra căreia, în- să, instanța a revenit datorită lipsei avocatului angajat în acea fază procesuală, lipsă de care recurenta nu a avut cunoștință și care nu-i poate fi imputată; cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că intimații nu s-au ocupat decât pentru o perioadă scurtă de obligația întreținerii recurentei, în această perioadă și-au executat numai parțial obligațiile asumate, au avut un comportament violent față de aceasta, fiind nevoită să apeleze la organele de poliție în mai multe rânduri.

Reprezentantul intimaților solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a hotărârilor atacate, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că recurenta refuză să-i fie prestată întreținerea și chiar dacă intimații intenționează să o facă în continuare nu li se permite. Acest fapt nu este culpabil datorită conduitei intimaților ci exclusiv culpabil recurentei, situație care nu poate constitui motiv de reziliere a convenției sinalagmatice.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Prin acțiunea înregistrată la 21 septembrie 2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâții și, solicitând instanței să dispună rezoluționarea contractului de întreținere autentificat sub nr. 1487 din 5 iunie 2006 de BNP și radierea tuturor încheierilor de întabulare efectuate în temeiul convenției respective, cu consecința evacuării pârâților din imobilul situat în nr. 208.

Prin acțiunea reconvențională, pârâții au solicitat transformare obligației de întreținere într-o obligație de plată lunară a sumei de 183 lei lunar pe o perioada de 10 ani.

Prin sentința civilă nr. 618 din 5 iulie 2007, Judecătoria Aleșd a respins atât acțiunea reclamantei cât și acțiunea reconvențională formulată de pârâți.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că pârâții au întreținut-o pe reclamantă anterior încheierii contractului, relațiile dintre aceștia fiind foarte bune, dar ulterior semnării convenției au apărut disensiuni care au împiedicat ulterior executarea obligației de către debitorii întreținerii.

Reținându-se culpa exclusivă a reclamantei, judecătoria a apreciat că nu se impune sancționarea pârâților, dar, pe de altă parte a respins și acțiunea reconvențională deoarece transformarea obligației de a presta întreținere într- obligație de plată a unor sume de bani nu poate fi făcuta decât, fie la cererea creditorului întreținerii, fie în baza acordului părților contractante.

Împotriva sentinței, reclamanta a declarat apel ce a fost respins prin decizia civilă nr. 289/A din 12 mai 2008, Tribunalul Bihor apreciind că instanța de fond a făcut o corectă analiză a probelor administrate, reclamantei apelantei revenindu-i întreaga culpă pentru starea conflictuală existentă în prezent între părți.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză, reclamanta a declarat recurs solicitând modificarea acestora în sensul admiterii acțiunii, deoarece pârâții nu și-au executat obligațiile asumate.

A mai solicitat recurenta casarea deciziei în vederea completării probațiunii, deoarece instanța de apel a încuviințat într-o primă fază audierea unui martor propus de reclamantă, dar ulterior a revenit asupra acestei probe fără nici o justificare.

Prin întâmpinarea depusă, intimații au solicitat respingerea recursului.

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța reține că la primul termen fixat de Tribunalul Bihor pentru 5 noiembrie 2007, pârâta intimată a formulat o cerere de amânare pentru a-și angaja un avocat, iar apelanta nu s-a prezentat, instanța suspendând cauza( fila 8- încheierea din 5 noiembrie 2007-).

La 7 februarie 2008, apelanta formulează o cerere de repunere pe rol, ocazie cu care depune și motivele de apel, însoțită de o cerere de probațiune vizând audierea martorului.

La termenul fixat în cauză - 31 martie 2008 - se prezintă apelanta personal însoțită de fiu ei și își susține cererea de probațiune, instanța încuviințând audierea martorului și dispunând citarea acestuia.

Dovada de îndeplinire a procedurii de citare privindu-l pe este semnată personal de către acesta( fila 26 dosar apel). Cu toate acestea, la ședința publică din 12 mai 2008 ( deci la 9 luni de la depunerea cererii de apel) nu se prezintă nici apelanta care avea termen în cunoștință și nici martorul care fusese legal citat. În aceste condiții, instanța revine asupra probei încuviințate și soluționează cauza la cererea reprezentantului intimaților.

Drepturile recurenți nu au fost încălcate, deoarece proba solicitată a fost încuviințată, dar se constată că în fața instanței de apel reclamanta nu a depus nici o diligență pentru a se prezenta la termenele stabilite, ea sau un mandatar/ reprezentant al acesteia, și nici pentru prezența martorului care a fost citat, având cunoștință de termenul fixat în cauză.

Raportat la probele administrate, instanțele au reținut în mod corect că reclamanta este cea care nu permite debitorilor întreținerii executarea obligațiilor asumate, motiv pentru care sancțiunea rezoluțiunii nu poate fi aplicată și nici cea a rezilierii.

Față de cele reținute, instanța făcând aplicarea art. 312 alin 1 cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.

Nu vor fi acordate cheltuieli de judecată solicitate de intimați întrucât nu s-a făcut dovada cuantumului acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în nr. 208, județul B în contradictoriu cu intimații pârâți, ambii domiciliați în O, str -. - nr. 5, -. A,. 18 și reședința în nr. 208, județul B împotriva deciziei civile nr. 289/A din 12 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - - - -

Red dec

29.01.209

Jud fond

Jud apel,

Dact IC

2ex/30.01.2009

Președinte:Felicia Toader
Judecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 92/2009. Curtea de Apel Oradea