Actiune in prestație tabulară jurisprudenta. Decizia 90/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
Dosar nr-
Complet II recurs
DECIZIA CIVILĂ NR 90/R/2009
Ședința publică din 21 ianuarie 2009
PREȘEDINTE: Felicia Toader JUDECĂTOR 2: Doina Măduța
JUDECĂTOR 3: Dana Cigan
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de recurenta reclamantă, domiciliată în O,-, județul B și recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul în O,-/A, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți C, domiciliat în O,-, -. 7, județul B, domiciliat în O,-, - 10,. 19, județul B și, domiciliat în O,-/A, județul B- toți în calitate de moștenitori ai defunctei, și intimații pârâți, domiciliată în O, str. -, nr. 3, -.A,. 16, județul B, PREFECTUL JUDEȚULUI, județul B, PRIMĂRIA-CONSILIUL LOCAL, județul B, și - ambii cu domiciliul în O,-, județul B, domiciliată în O,-, județul B și, domiciliată în, nr. 187, județul B împotriva deciziei civile nr. 286/A din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor prin care a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 5010 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, având ca obiect: prestație tabulară.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă recurenta reclamantă personal și asistată deavocat;recurenta pârâtă personal și asistată deavocatși în reprezentarea recurentului pârât, lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr. 64/2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că recursurile sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentei reclamante solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind constituirea dreptului de proprietate asupra cotei de 295/24735 mp teren înscris în CF nr 26592 O, nr top 8197/105, cu titlu de uzucapiune, respectiv menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond; admiterea recursului declarat de pârâții, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta recurenților pârâți solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de apel în sensul respingerii apelului declarat de Instituția Primarului municipiului O, menținerea ca legală a hotărârii instanței de fond, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Prin sentința civilă nr. 5010 din 10 septembrie 2007 Judecătoriei Oradea, instanța a admis acțiunea precizată și completată, formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții, și, și, Prefectul județului B, Primăria municipiului O - Consiliul Local O și intervenientele, și; a admis acțiunea reconvențională formulată de și și a dispus: anularea în parte a Ordinului Prefectului nr. 85/1999 cu privire la suprafața de 44 mp din nr top 8409/2 - CF 6165 O; anularea parțială a încheierii de întabulare nr. 8808 /1999 din aceeași coală funciară; obligarea Primăriei municipiului O să întocmească documentația și a Prefectului județului B să emită ordin prin care să se constituie dreptul de proprietate în favoarea reclamantei pentru suprafața de 44 mp.
Instanța a constatat că reclamanta a dobândit un drept de proprietate asupra cotei de 259/24735 mp teren înscris în CF 26592 O cu titlu de uzucapiune și, că pe această suprafață la care se adăugă cea de 44 mp reclamanta a construit o casă de locuit cu anexe gospodărești împreună cu intervenienta și defunctul ei soț, dispunând notarea în cartea funciară a construcțiilor.
A mai constatat instanța că reclamanții reconvenționali au dobândit dreptul de proprietate asupra a 92 mp teren din parcela cu nr. top 8197/101 și asupra 35 mp din parcela top 8409/1 - ambele din O - cu titlu de uzucapiune.
S-a dispus sistarea indiviziunii asupra imobilele înscrise în CF 6165 O, nr. top 8409/2; CF 25868 O,nr. top 8409/1 și CF 26592 O, nr. top 8197/101, conform expertizei efectuate de care face parte integrantă din hotărâre, în sensul formării de loturi în favoarea reclamantei, în favoarea pârâților,în favoarea pârâtului și în favoarea municipiului O. S-a dispus întabularea în cartea funciară a drepturilor astfel dobândite.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că starea de fapt pe teren nu corespunde situației juridice a imobilelor așa cum sunt acestea descrise în colile funciare și că părțile, persoane fizice, nu-și contestă întinderea drepturilor și nici caracterul util al posesie, aceștia dorind doar să își reglementeze situația juridică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel unitatea administrativ teritorială invocând greșita admitere a acțiunii pentru capetele de cerere vizând uzucapiunea ca urmare a aplicării eronate a dispozițiilor legale în materie, respectiv a dispozițiilor codului civil, deși trebuiau aplicate dispozițiile Decretului Lege nr. 115/1938, ori părțile nu îndeplinesc condițiile dobândirii dreptului de proprietate ca urmare a exercitării posesiei utile de lungă durată.
Prin decizia civilă nr. 286/A din 8 mai 2008, Tribunalul Bihora admis apelul și a schimbat în parte sentința în sensul că a respins atât cererea reclamantei cât și pe cea a reclamanților reconvenționali și pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune, înlăturând, ca o consecință firească, dispozițiile privind atribuirea parcelelor respective în patrimoniul intimaților.
Instanța de apel a dat eficiență criticilor formulate de apelantă, apreciind că normele ce trebuie avute în vedere sunt cele prevăzute de Decretul Lege nr. 115/1938, ori, nici una din condițiile uzucapiunii reglementate de aceste norme nu sunt îndeplinite de reclamanta principală și nici de reclamanții reconvenționali.
Au declarat recurs, și solicitând modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerea în întregime a hotărârii instanței de fond.
În motivarea cererilor lor, recurenții au apreciat că unitatea administrativ teritorială practic nu are interesul să determine respingerea acțiunii,deoarece din expertiza efectuată rezultă cu certitudine că terenul respectiv nu este practic în posesia apelantei ci în cea a recurenților, starea de fapt fiind practic neschimbată de peste 30 de ani și că oricum prin emiterea Ordinului Prefectului s-a recunoscut un drept de proprietate privată în favoarea unor persoane fizice, astfel încât nu se poate susține că produce o pierdere reală în patrimoniul unității administrativ teritoriale, singurul efect al admiterii acțiunii fiind cel al reglementării situației juridice a imobilelor ce le aparțin.
Intimata nu și-a precizat poziția în cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că la data publicării în Monitorul Oficial, art. 60 al Legii nr. 7/1996 cuprindea o normă tranzitorie în ceea ce privește modul de soluționare al acțiunilor introduse în temeiul art. 27 și 28 din Decretul 115/1938, în sensul că acestea vor fi finalizate potrivit dispozițiilor normelor speciale. Din interpretarea literală și logică,folosind argumentul per a contrario, se deduce că pentru acțiunile în constatarea dreptului de proprietate cu titlu de uzucapiune, formulate ulterior intrării în vigoare a legii, vor fi avute în vedere prevederile codului civil.
Legea nr. 7/1996 a fost modificată sub aspectul conținutului art. 60, prin OUG 41/2004, ulterior devenind aplicabile și modificările prevăzute de Titlul XII din Legea nr 247/2005, astfel încât recursul în interesul legii soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate retroactiva ca normă interpretativă decât până în 27 mai 2004.
Așa fiind, indiferent de data soluționării litigiului, deoarece în cazul uzucapiunii instanța este chemată doar să constate dobândirea dreptului ca urmare a îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege, pentru uzucapiunile care s-au împlinit în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr 7/1996 și cea a intrării în vigoare a OUG 41/2004 sunt aplicabile prevederile art. 1890 și următoarele cod civil.
În aceste limite,făcând aplicarea dispozițiilor art. 304 pct 9 combinat cu art 312 alin 1-3 cod procedură civilă, instanța va admite recursul și va modifica în întregime decizia instanței de apel în sensul respingerii apelului unității administrativ teritoriale și menținerii în întregime a hotărârii instanței de fond.
Constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondate recursurile civile declarate de reclamanta, domiciliată în O,-, județul B și pârâții și, ambii cu domiciliul în O,-/A, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți C, domiciliat în O,-, -. 7, județul B, domiciliat în O,-, - 10,. 19, județul B și, domiciliat în O,-/A, județul B- toți în calitate de moștenitori ai defunctei, și intimații pârâți, domiciliată în O, str. -, nr. 3, -.A,. 16, județul B, PREFECTUL JUDEȚULUI, județul B, PRIMĂRIA-CONSILIUL LOCAL, județul B, și - ambii cu domiciliul în O,-, județul B, domiciliată în O,-, județul B și, domiciliată în, nr. 187, județul B împotriva deciziei civile nr. 286/A din 8 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o modifică și respingând apelul păstrează în totalitate sentința civilă nr. 5010 din 10 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2009
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
Red
29.01.209
Jud fond
Jud apel,
Dact IC
2ex/30.01.2009
Președinte:Felicia ToaderJudecători:Felicia Toader, Doina Măduța, Dana Cigan