Rezoluțiune contract. Jurisprudență. Decizia 934/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 934
Ședința publică de la 11 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Alexandrina Marica
JUDECĂTOR 2: Dan Spânu
JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean
Grefier: - - -
Pe rol judecarea recursului declarat de pârâții, și împotriva deciziei civile nr. 295 din data de 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 6560 din 09 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosar nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții pârâți, asistați de avocat și intimata reclamantă, asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, care învederează instanței întâmpinarea formulată de intimata reclamantă, după care;
Instanța procedează la comunicarea unui exemplar după întâmpinarea formulată de intimata reclamantă apărătorului recurenților pârâți, avocat.
Pentru a da posibilitatea acestuia să ia cunoștință de conținutul întâmpinării, instanța lasă dosarul la a doua strigare.
La a doua strigare au răspuns recurenții pârâți, asistați de avocat și intimata reclamantă, asistată de avocat.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru recurenții pârâți, și, susține oral motivele scrise întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă, în raport de care solicită admiterea recursului, modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată, fără cheltuieli de judecată.
Avocat pentru intimata reclamantă, pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor recurate ca fiind temeinice și legale, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin acțiunea înregistrată la 15.03.2006 reclamanta a chemat în judecată pe pârâții, și, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1759/24.09.1999 de BNP, pentru neîndeplinirea culpabilă de către pârâți a obligațiilor asumate prin contract și repunerea părților în situația anterioară.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâții contractul de întreținere însă pârâții, după o perioadă de aproximativ 3 ani, în afară de faptul că nu o mai întrețineau se purtau și foarte urât, lovind-o, jignind-o și amenințând-o că va fi trimisă la azil și că îi va fi demolată casa.
A precizat reclamanta că a mai formulat o acțiune pentru nulitatea absolută a contractului și rezoluțiunea acestuia, însă a renunțat la judecată, întrucât pârâții i-au promis că vor avea grijă de reclamantă și că își vor respecta obligațiile contractuale, însă situația bună nu a durat prea mult și pârâții au început să o lovească și să o amenințe.
A mai precizat că, fiind în vârstă de 79 de ani, se întreține din pensia sa și se gospodărește singură, iar certurile și scandalurile din imobil pe care pârâții le au cu reclamanta sunt de notorietate ca și modul inuman în care se poartă cu aceasta.
Pârâții și au formulat întâmpinare în cauză prin care au solicitat, în principal, anularea cererii de chemare în judecată ca insuficient timbrată, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că motivele expuse de reclamantă sunt nereale deoarece de la începutul anului 2005 reclamanta a refuzat alimentația ce i-a fost oferită cu motivația că urmărește să transmită bunurile către alți nepoți,
De asemenea, reclamanta a refuzat alimentația, nu și întreținerea în general, pentru că în prezent pârâții suportă cheltuielile ocazionate de reclamantă cu energia electrică, costul gazelor, ca-, alimentarea cu apă, precum și cheltuielile medicamentoase necesitate de internarea reclamantei la Spitalul de
Au precizat că până în anul 2005 obligațiile asumate prin contract au fost executate în mod firesc, iar din anul 2005 pe fondul consumului exagerat de alcool, reclamanta adresează pârâților injurii, produce zgomot nocturn tulburând somnul pârâților, iar pe pârâta o urmărește la locul de muncă.
Prin cererea reconvențională formulată, pârâții au solicitat restituirea sumei prevăzute în contract și a cheltuielilor ocazionate cu îmbunătățirile aduse imobilului, respectiv tencuit și zugrăvit interior și exterior, repararea zidurilor, lucrări în B imobilului, canalizare, îmbunătățiri în bucătărie, instalație de gaz, linie telefonică, gard din lemn la stradă, boltă cu vița de vie, ca-, precum și un drept de retenție, până la plata acestor sume.
La termenul din 14.06.2006 reclamanta a depus la dosarul cauzei precizare la acțiune și întâmpinare la cererea reconvențională formulată de pârâți, prin care a arătat că înțelege să renunțe la capătul de cerere privind repunerea părților în situația anterioară și a solicitat respingerea cererii reconvenționale întrucât imobilul în care s-au mutat pârâții nu a necesitat îmbunătățiri.
În cauză, a fost încuviințată, de asemenea, la solicitarea pârâților, efectuarea unei expertize tehnice pentru evaluarea îmbunătățirilor precizate în cererea reconvențională ca fiind efectuate la imobilul în litigiu, fiind desemnat în cauză expert care a efectuat expertiza și a depus raportul de expertiză la dosar la 15.02.2007.
La termenul din 07.03.2007 părțile, prin apărători, au formulat obiecțiuni, arătând că raportul de expertiză a fost întocmit fără convocarea părților, instanța dispunând anularea raportului de expertiză întocmit fără convocarea părților și refacerea acestuia cu convocarea părților cf. art.208 Cod pr. civilă.
Prin sentința civilă nr.6560/9 mai 2007, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta. în contradictoriu cu pârâții, și.
S-a dispus rezoluțiunea parțială a contractului de vânzare - cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr.1759/24.09.1999 de BNP, încheiat între reclamantă și pârâții și.
A fost anulat ca netimbrat capătul de cerere privind repunerea în situația anterioară.
Au fost obligați pârâții și către reclamantă la plata sumei de 449 lei cheltuieli de judecată.
Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că de la data încheierii contractului reclamanta și pârâții și au locuit în imobilul ce a făcut obiectul contractului și că din anul 2005 reclamanta se gospodărește singură iar pârâții nu și-au respectat obligațiile asumate prin contract decât parțial, prin plata utilităților imobilului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel parații, și.
Au arătat, în esență, că soluția instanței de fond este greșită întrucât se raportează la sentința penală nr.522/2006, care se referă la o perioada ulterioară întreruperii relațiilor contractuale datorita culpei reclamantei.
Că, reclamanta a refuzat întreținerea încă de la începutului anului 2005, iar conflictul a fost generat de către reclamantă care a recurs împotriva acestora inclusiv la violențe fizice.
De asemenea,în vederea constituirii unor probe pentru rezoluțiunea contractului de întreținere, aceasta a formulat plângeri penale, fiind achitată.
Prin decizia civilă nr.295 din 30 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de pârâții, și, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Au fost obligați apelanții pârâți la plata către intimata reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 922 lei, reprezentând onorariu avocat și taxă timbru.
Pentru a se pronunța astfel s-au avut în vedere probele administrate, reținându-se neexecutarea obligațiilor asumate de pârâți și existența culpei reclamantei în derularea raporturilor contractuale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs, s-a criticat decizia în privința interpretării probelor administrate.
S-a susținut, în esență, că între părți existau relații tensionate încă de la începutul anului 2005, conform declarației martorului audiat în apel, chiar dacă existența acestora a fost constatată și prin sentința penală nr.522/2006, depusă la dosar.
S-a invocat culpa reclamantei în întreruperea relațiilor dintre părți, aceasta urmărind să transmită imobilul către un nepot, în același scop formulând o plângere penală întemeiată pe art. 180 Cod penal împotriva pârâtei, în privința căreia instanța a pronunțat achitarea.
Recurenții au susținut, de asemenea, că instanța nu a avut în vedere caracterul indivizibil al obligației de întreținere, invocându-se o apreciere eronată a depozițiilor martorilor reclamantei, care nu au cunoscut efectiv faptele relatate, consumul exagerat de alcool de către reclamantă care prezenta tulburări psihice, astfel încât a fost internată la Spitalul nr. 3 de Psihiatrie pentru comportamentul nepotrivit al acesteia care a pus un lacăt la frigider, motivând că ar putea fi otrăvită, precum și obișnuința reclamantei de a depozita în gospodărie mormane de gunoaie.
În drept, recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod pr. civilă.
Recursul este nefondat.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, se constată că hotărârea s-a pronunțat cu aplicarea corectă a legii.
Contractul de întreținere este un contract cu titlu oneros, cu executare succesivă în timp, cu caracter aleatoriu, în virtutea căruia una din părți, numită întreținut, înstrăinează un bun celeilalte părți, numită întreținător, în schimbul asigurării întreținerii pe timpul vieții.
de întreținere are o accepțiune mai largă, cuprinzând procurarea și prepararea hranei, asigurarea de îmbrăcăminte și încălțăminte, procurarea de medicamente, asigurarea îngrijirilor medicale necesare, plata consumului casnic, asigurarea curățeniei în incinta locuinței, precum și a igienei îmbrăcămintei.
Probele administrate în cauză au evidențiat că începând cu anul 2005 între părți relațiile au devenit tensionate, culminând cu adresarea unor injurii și aplicarea unor lovituri reclamantei, de către pârâtul, așa cum rezultă din considerentele sentinței penale nr.522/2.02.2006 pronunțată de Judecătoria Craiova.
Susținerile recurenților din motivele de recurs, referitoare la întreruperea relațiilor dintre părți, încă de la începutul anului 2005, precum și cele referitoare la amendarea reclamantei pentru tulburarea liniștii publice și la internarea acesteia într-un spital de psihiatrie, sunt împrejurări care evidențiază imposibilitatea restabilirii unor raporturi normale între părți, precum și neîndeplinirea obligației de întreținere a reclamantei de către pârâți.
Invocarea unui comportament necorespunzător al reclamantei în privința depozitării în gospodărie a unor gunoaie și în privința formulării unei plângeri penale împotriva pârâtei, nu sunt de natură a atrage existența unei exonerări a pârâților de la îndeplinirea obligației de întreținere.
Nu s-a făcut dovada prestării unei întrețineri în favoarea reclamantei, care a încheiat contractul de întreținere tocmai pentru a-i asigura cele necesare traiului zilnic, în considerarea vârstei înaintate și a stării de boală ce poate afecta comportamentul unei persoane.
Instanțele au reținut întemeiat că nu poate fi reținută culpa reclamantei în neexecutarea de către pârâți a obligației de întreținere, în condițiile în care prin comportamentul acestora au contribuit la menținerea unei stări de insecuritate și teamă pentru reclamantă.
Față de cele expuse, constatând că hotărârea atacată s-a pronunțat cu aplicarea corectă a dispozițiilor art.1020 -1021 Cod civil, nefiind incidente în cauză prevederile art. 304 pct. 7 și 9 invocate în recurs, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, se va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâți.
În baza art. 274 Cod pr. civilă, fiind în culpă procesuală, vor fi obligați recurenții pârâți la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții, și împotriva deciziei civile nr. 295 din data de 30 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- și a sentinței civile nr. 6560 din 09 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă.
Obligă pe recurenți la 500 lei cheltuieli de judecată, către intimata reclamantă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 11 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.Jud.-
Tehn./2 ex.
26.11.2008
Jud.fond
Jud.apel
Președinte:Alexandrina MaricaJudecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean